articol publicat în IQads, 14 ianuarie 2015
În publicitatea românească, Mihai Eminescu este unul dintre cei mai prezenți autori: fie prin citate, fie prin parodii, fie prin evocări ale figurii poetice. Ca toate valorile patrimoniului național, Eminescu are putere de influență și înrâurire asupra conștiințelor. Ce să mai! Chiar și atunci când e pastișat, ironizat, ridiculizat etc., Eminescu vinde.
Însă Eminescu este mai special printre giganții culturii. Pe Einstein nimeni nu se sfiește să-l caricaturizeze în reclame, cu părul său vâlvoi și ochii larg deschiși a inspirație; la fel, pe Newton, în momentul în care-i pică măru-n creștet sau pe Leonardo pensulând la Gioconda etc. Cu Eminescu treaba stă mai complicat: el este figura sacrosanctă a culturii românești, totemizat și tabuizat în peste un secol de propagandă națională. Publicitatea, aflată la mijloc între cultura populară (din care se inspiră cu larghețe) și cultura oficială (pe care o respectă cu prudență), s-a văzut nevoită să oscileze, în cazul lui Eminescu, între cele două perspective, de multe ori contradictorii.
În anii ‘90 și primii ani ai noului mileniu, au predominat citatele, de cele mai multe ori parodice, din opera poetică a lui Eminescu, și anume versurile cele mai cunoscute, intrate în folclor:
„Toate-s noi şi NEI sînt toate”
Noul volum ÎNcîntece de Florin Dumitrescu se lansează la Bookfest sîmbătă 12 iunie, la ora 19:00, la standul Editurii Vinea (Complex Romexpo, pavilion 17).
Prezintă Nicolae Tzone şi Mugur Grosu.
Florin Dumitrescu, ÎNcîntece (Ed. Vinea, 2010);
Copertă şi redactor de carte: Mugur Grosu;
Prefaţă: Simona Sora
Addenda: un florilegiu din volumele Ana are mere (Cartea Românească, 1997), Megaviziuni (Marfă, 1996) + un text de cîntec pentru Sarmalele Reci
LATER EDIT: Duminică 13 iunie e ultima zi în care mai poţi cumpăra ÎNcîntece la preţ de tîrg, la standul Vinea (pavilion 17, Romexpo)
Am postat în Florilegiu facsimilul paginii mele din Cartea însemnată (Editura Vellant): un poem urban dedicat zonei aceleia misterioase… “Din Icoanei pînă-n Ioanid”.
Într-o variantă revizuită, textul va apărea în volumul ÎNcîntece (în curs de editare).
Mulţi dintre noi, cînd au de studiat o carte serioasă, obişnuiesc să-i umple paginile de sublinieri, adnotări pe margine şi felurite alte însemne. Şi mai mulţi sînt aceia cărora, cînd citesc o carte de plăcere, le vine s-o mîzgălească din pix, cu arabescuri şi felurite înflorituri. Ei da, dar şi mai mulţi dintre noi am fost educaţi să respectăm Cartea Tipărită, să vedem în ea un obiect de cult şi, ca atare, să ne înfrînăm pe cît posibil pornirile de a jughini pagina de carte.
Ţin minte şi acum dojana pe care ne-a aplicat-o profesorul de română dintr-a cincea, atunci cînd ne-a prins în pauză că ne băteam cu manualele: voi ştiţi, copii, cîţi oameni au muncit ca să apară cartea aceasta? Şi i-a luat pe toţi la rînd: de la autori, redactori şi corectori, trecînd prin tăietorii de lemne şi prelucrătorii de celuloză, pînă la zeţarii şi legătorii din tipografii… Nu puţini dintre noi or fi primit această lecţie în şcoală sau familie; şi de atunci au rămas cu un respect adînc (în)tipărit pentru tot ce e Carte, Pagină, Literă…
Ei bine, Editura Vellant ne îndeamnă azi să
Semnalez cu întîrziere nr. de toamnă al revistei Tiuk!, cu o recoltă mănoasă de texte. Prin amabilitatea lui Mihail Vakulovski, mi-a apărut şi mie poemul Ghena, pe care l-aş încadra în posibilul ciclu Urdori şi orduri. Despre obsesia ordurilor aurorale şi alte destăinuiri în nemilosul TiuKestionar, la care am avut onoarea să răspund, laolaltă cu alţii, de la Liviu Antonesei pînă la tînăra speranţă Cătăina Bălan, trecînd prin Răzvan Ţupa etc. Frivolităţi, poate, dar nu e interesant de ştiut, de pildă, că maestrul Antonesei (farul tinereţii mele, pe cînd Opinia Stud. făcea legea) practică de treizeci de ani exerciţii budist-tibetane şi detestă manelele?!
Related: Pipi scurt în Rotondă
Ura! Mi-a intrat o poezie în LiterNet.
Se numeşte Cînd profa spune sex şi e din volumul în pregătire ÎNcîntece.
Mulţumiri lui Răzvan Penescu, a cărui exigenţă a făcut din rubrica Poezia săptămînii un Parnas foarte select. (Vizitaţi-l.)
Related link: Lalelele
S-a declarat la Chişinău la sfîrşitul lui 2007. E aşteptată şi dincoace de Prut în zilele următoare. E Stare de urgenţă, revista de literatură militantă coordonată de Crudu şi Ianuş. Primul număr a apărut la propriu în stare de urgenţă, cu tiparnici îndărătnici şi constrîngeri fel de fel… O apariţie mai mult decît oportună: am înţeles că s-au ras toate exemplarele din chioşcurile Republicii. Aşa… de urgenţă! Revista e deschisă cu precădere tinerilor autori basa. Deşi eu nu sînt nici tînăr, nici basarabean, primul număr îmi publică şi mie o poezie cu caracter social (cam stîngistă ca intenţie, dar destul de marinistă ca realizare). Îi zice Ştergătorul şi vorbeşte despre unul dintre acei copii sărmani care spală parbrize în intersecţii. Ce mai citim online din nr. 1 pînă se propagă Starea de urgenţă şi la noi? Neapărat acest interviu cu M. Vakulovski.
(Cum am făcut Ostalgie fără voie)
În 1991 am publicat în Caţavencu (care încă nu devenise Academie) această poezie paseistă numită Interior. În ‘95 a fost selectată în Marfă, antologia tinerilor poeţi (dintre care Sorin Gherguţ avea să alerge cel mai departe).
Poezia a plăcut şi a intrigat. Mi-a lăudat-o Pruteanu (care pe vremea aceea era mai relaxat… era “un băiat”, aşa, ca noi)… Într-o epocă încrîncenată şi resentimentar anticomunistă, cineva îşi permitea luxul de a se răsfăţa cu amintirile proletcultiste şi rusofile ale copilăriei. Şi asta a mers la sufletul multora, deşi poate nu voiau s-o recunoască… Ceea ce a trecut atunci drept ironie a unei perioade revolute poate fi azi citit ca un demers ostalgic, un fel de Goodbye Stalin dintr-o cameră cu jucării şi memorabilia.
Am dezgropat Interiorul la îndemnul lui Vasile Ernu şi al lui Mihai Vakulovski, care mi l-a vîrît în ultimul Tiuk!, alături de două poezii mai recente. Îl reiau aici cu niscai explicaţii: Ho Şi Min (erou şi apoi oraş vietnamez) era numele actualului Bd. al Eroilor. Ogoniok – revistă rusească. Despre Lenin, Stalin, Hruşciov, Matrioşka, Ialta şi Malta cu siguranţă ştiţi destule. Altminteri nu aţi avea nici o plăcere să citiţi…
Stalin e un urs de pluş
Stalin e un urs de pluş
exilat printre păpuşi
în apartamentul din
bulevardul Ho Şi Min.Pe insigne rugininde
Lenin ciocul îşi întinde
către-o zare-atît de largă,
că insigna stă să spargă.
Samovar la trup bondoc
stă coclind pe-un Ogoniok
vechi din vremea cînd Hruşciov
n-avea încă tenul mov…
Matrioşa multiplicată
pe sub grosul praf şi-arată
cele şapte-nfăţişări
coborînd obscure scări.
Unde-i mîna de copil
care-a smuls blîndul sigil,
deducînd din una alta,
ca din Ialta pînă-n Malta?
în foto: Petre, fiul lui Bogdan Dumitrescu, şi fi-miu, Pavel, la Mogoşoaia
