eseuaş de la rubrica Advertising Guru, din Playboy-ul pe februarie (citiţi-l neapărat… nu doar pentru articole!)

S-a întîmplat pe cînd Guru era abia discipol; şi pe cînd Uniunea Europeană nu avea reglementările împilătoare de astăzi în domeniul publicităţii stradale.

Era primăvara lui 1996. Veneam cu bicicleta pe o străduţă lăturalnică din Padova. Eram după ore şi îmi lungeam înadins drumul dinspre facultate spre cămin. Acum, cînd rememorez, îmi dau seama de ce făceam tot acel ocol: din tot oraşul vechi, doar mergînd pe acolo puteam vedea, pe un zid din vremea Renaşterii, un panou publicitar uriaş cu o imensă femeie goală. Era o

maccheronate 02 July 2009, 3 Comments

Abia întors din Italia, vă împărtăşesc o descoperire muzicală din seria “ce poate să mă mai extazieze după Jovanotti şi Ligabue”: i Negrita (cum spun ei cu articolul hotărît anaforic). Italofonii sînt avantajaţi. Pentru eventualii doritori din rîndul celorlalţi, pot traduce al massimo partea de rap din final. Evident, by request…


Tu meritavi di più, ma adesso shock!
Al rientro da uno spot… abiti dentro a una favela…

Finita l’era di Helldorado, nel piano B tu non sei convocato.
E canta d’amore la radio, amore per chi? Le rockstar vestono chic e il vetro è sempre più oscurato…
Ma nell’arena s’alza un canto: ”Niente paura qui va tutto bene!”

E’ in onda Radio Conga

Prima dată mi s-a întîmplat la un restaurant dintr-acela cu meniul scris într-o italiană ezitantă, care te îmbie cu j’de feluri de pizza şi ţ’şpe feluri de paste (evident, din pungă); dar care, avînd bucătar român, îndeobşte bun, îţi asigură patru-cinci feluri de ciorbă. Am comandat ciorbă de burtă.

La scurt timp am primit bolul aburind: zeama era bine dreasă, nu-i mai trebuia nimic. I-am deşertat însă toată smîntîna din ceaşcă: prea era proaspătă şi mi-a făcut poftă. Şi atunci – deh – pentru compensare, a trebuit să-i mai adaug oţet. În olivieră, însă – tadam! – oţet balsamic. Adică buei! Ne domnim… Evident, puteam să cer să-mi aducă oţet românesc de la bucătărie… Dar am zis

maccheronate 17 March 2009, 3 Comments

sacco_e_vanzetti

În SUA, în 1927, în plin val de emigraţie italienească pe Coasta de Est, cei doi lideri sindicali Sacco şi Vanzetti au fost judecaţi cu rea-credinţă, condamnaţi şi executaţi pentru o crimă pe care nu o comiseseră (după cum s-a dovedit apoi). În mintea juraţilor din Boston, ecuaţia era clară:

italian = mafiot

După mai bine de 80 de ani, italienilor le merge bine în ţara lor. Au o bunăstare pe care o merită cu prisosinţă, după decenii de trudă şi privaţiuni. Dar propăşirea lor a fost posibilă şi datorită emigraţiei istorice, fie ea în Americi sau în Europa (inclusiv România, în cazul muratori-lor de acum un veac).

… am scris în cel mai recent B-24-FUN, fără însă a extrage o morală comparativă între ce se întîmpla cîndva la noi şi ce se întîmplă azi la ei. Îi las pe cititori să o facă. A buon lettor, poche parole:

Parole, parale, paralele…

Dedicat celor care se grăbesc să pună etichete

Cu ani în urmă, într-o bibliotecă din Italia, am găsit într-un carte destul de rară o listă aproape completă a cuvintelor româneşti împrumutate în italiană de-a lungul vremii. Nu mă interesau termeni de-ai ziariştilor, precum securitate sau conducator, preluate ca atare ca noţiuni ale istoriei comuniste. Mă interesau cuvinte simple, circulate de oameni simpli în viaţa de zi cu zi. Şi am descoperit ceva interesant: cuvântul românesc „parale” (la rândul lui împrumutat din turcă) fusese înregistrat în dialectul bolognez la începutul secolului trecut. Soldi, denaro… – zicea definiţia din carte; şi mergea mai departe cu explicaţia: cuvântul era folosit ca o desemnare cifrată a banilor în argoul interlop.


O “socială” comandată de Ministerul Culturii din Italia în toamna 2007… Nimic de zis: altă piaţă, altă categorie…

Sloganul în italiană “Anche leggere di più è importante” se raportează la plusul de atenţie a celor doi către detalii vagi.

Mama coincidenţelor (şi zeiţa woops-urilor): spotul radio e cu un agramat stupidoct care se pregăteşte să înregistreze într-un studio… (Italofonii se vor “dixtra” cu o mulţime de perle de vorbire.)

din B24FUN-ul de săptămîna asta:

Ar fi de folos turiştilor, dar şi bucureştenilor care se cafelesc în oraş, o hartă a localurilor unde se mai poate bea cafea la ibric. Nu zic cafea la nisip încins – caz în care ghidul s-ar restrânge la un punct, poate două, pe harta Bucureştiului… Nu: cafea aşa cum îşi fac la ele acasă ospătăriţele şi barmaniţele, altminteri neîntrecute în ponderat caimacul şi controlat tăria licorii, fix în punctul de ebuliţie… dar care – fatalitate! – o dată încinse cu şorţuleţul de serviciu, uită tot ca prin lobotomie! Cu muzica pocnindu-le tare-n cap zece ore pe zi (că deh: patronu-a dat o grăma’ de bani pe scule şi trebuie să se-audă!), aceste vestale decăzute ale vechiului ritual cafegistic îşi restrâng competenţele la simpla manipulare a maşinii de espresso. Că deh: a costat o grăma’ de bani!

articol din ultimul B-24-FUN

Unii bucătari români ar trebui amprentaţi şi expulzaţi la Roma


(c) Stock

Acum două sute de ani, în Italia activa o mişcare secretă numită Carboneria, căreia i se datorează două împliniri istorice: unificarea Italiei şi inventarea spaghetelor alla carbonara. Dacă prima a fost un ideal revoluţionar şi înfăptuirea ei a luat decenii; a doua fost o întâmplare fericită, ivită din vicisitudinile vieţii clandestine de carbonar, constrâns să gătească feluri frugale, cu ingrediente sărace… Iar o reţetă de spaghete doar cu ouă, şunculiţă şi caşvcaval de oaie – este ceva revoluţionar!


Campanie italienească de solidarizare cu cetăţenii români amprentaţi.

Pt. cine nu ştie, Maroni e ministrul lor de Interne; iar “maggior sicurezza” (mai multă securitate socială) a fost una dintre promisiunile-slogan cu care a cîştigat Dreapta la ei. În context, se poate traduce: “Pentru mai multă siguranţă, oferă-i un deget lui Maroni”.
Am încercat cîteva claim-uri asemănătoare pt. uz intern:

  • Arată-le degetul!
  • Pune degetul pe rană!
  • Pune degetul pe Fascie!
  • Un deget cît Columna
  • Degetul lui Traian
  • Eliberaţi-l pe Badea Cîrţan!
  • Sus degetul, jos Fascia!
  • Hai să dăm deget cu deget
  • Solidaritatea digitală
  • Amprenta solidarităţii / L’impronta della solidarieta’
  • No all’impronta (dublu sens în italiană)
  • Dă-le un deget fără preget!
  • Arată-i degetul lui Benito! / Il dito a Benito!
  • Benito, fă-ne manicura!
  • Amprentează-ţi mînia!
  • Degetele mîniei

Ar mai fi una care rimează (şi aliterează) cu Benito, dar e de 18+ şi doar vă las doar s-o bănuiţi. Cine vrea să continue lista, să-şi mişte degetele…

Profesorul Lorenzo Renzi, unul dintre cei mai importanţi filologi contemporani, specialist în romanistică (şi, spre folosul nostru, şi în romÂnistică), publică un important articol în ultimul Observator cultural. Italienii uită că au trăit şi ei vremuri de bejenie, că au fost şi ei persecutaţi pînă nu de mult în Europa, aminteşte Ilustrul Padovan, în pledoaria pentru toleranţă pe care şi-o intitulează cu o referire la memoriile lui Primo Levi despre Auschwitz – Mai este oare acesta un om (Romi şi români în aşteptarea expulzării din Italia).

“[...] în anii ’50, judecătorii elveţieni din tribunalele pentru minori deschiseseră o dezbatere în privinţa numărului mare de delicte săvîrşite de minorii italieni. „Atunci s-a pus întrebarea, citim în document, dacă nu ar fi vorba de o dispoziţie culturală a populaţiei italiene pentru furt. O idee susţinută de multe studii europene.“ Dezbaterea s-a stins imediat ce populaţia italiană a căpătat un statut social superior, deschizînd magazine şi restaurante, iar delictele au scăzut în număr – dar aceleaşi suspiciuni s-au fixat apoi asupra noilor veniţi: portughezi, iugoslavi, în cele din urmă turci.
Nu ştim dacă românii, romi sau nu, îşi vor îmbunătăţi statutul social în Italia, care astăzi este adeseori unul marginal, sau dacă, aşa cum se insinuează, vor fi alungaţi mai întîi.”