000q9cwa1

Scriitorul român Alexandru Vakulovski a fost expulzat în Rep. Moldova după 4 ani de cînd solicită insistent cetăţenia română. O petiţie împotriva acestui abuz poate fi semnată aici.

Mai multe despre caz, apud Mihail Vakulovski şi Mugur Grosu.

(Stencilul e luat de la Mihai făcut de Sorin Tară Sandu Vakulovski însuşi, sloganul e al meu… cred că se putea mai bine, dar am preferat să acţionez repede.)

Reiau aici mica lămurire apărută joi în B24FUN sub titlul…

Anexă la “Nevinovaţii plini de vină”

Când am scris în Dilema Veche, despre rockerii colaboraţionişti, acei agenţi instigatori care în anii ’70-’80 propagau rock, folk şi jazz şi, la schimb, culegeau informaţii de la fani, – nu am vrut să comit vreo demascare. Nu am avut de gând, aşa cum mi s-a reproşat, să-i ameninţ pe foştii activişti culturali sau „pe linie de tineret”, pe ex-metodiştii de cluburi juvenile, azi cetăţeni onorabili… Nu vreau să ştiu dacă atunci, în naivitatea mea de puştan „cu muzici în cap”, n-am dat cumva prea mult „din casă” acelui DJ hippiot despre care am aflat apoi cu stupoare că e informatorul de la serviciu al mătuşă-mii (sora lui tata frecventa cercurile lui Goma şi Nedelcovici şi se pregătea la rândul ei să emigreze). Nu m-ar interesa nici să-mi văd dosarul (în caz că aş avea)!

Altceva mi-aş dori. Ceva pentru care aş

În plină revoluţie a pungilor ecologice, iată o temă de gîndire apropo de adecvarea reclamelor româneşti: pungile de hîrtie. Am numărat de curînd al doilea spot, produs în RO pt. piaţa RO, în care nu doar apar oameni ducînd cumpărăturile în pungi de hîrtie aşa, pe sus, ca în filmele americane; ci, mai mult, containerului celulozic cu pricina (adică pungii) i se datorează întregul clenci al acţiunii şi, în ultimă instanţă, al îndemnului de cumpărare.


O “socială” comandată de Ministerul Culturii din Italia în toamna 2007… Nimic de zis: altă piaţă, altă categorie…

Sloganul în italiană “Anche leggere di più è importante” se raportează la plusul de atenţie a celor doi către detalii vagi.

Mama coincidenţelor (şi zeiţa woops-urilor): spotul radio e cu un agramat stupidoct care se pregăteşte să înregistreze într-un studio… (Italofonii se vor “dixtra” cu o mulţime de perle de vorbire.)

De cîţiva ani, 15 ianuarie (”ziua lui Eminescu”) s-a încetăţenit ca zi a dezbaterilor şi a bilanţurilor legate de moştenirea Poetului. Tendinţa se deliniază tot mai clar: instituţiile statului, în frunte cu Şcoala, se mulţumesc să mai dea cîte un lustru pe statuia de profetic june-prim pe care tot ele i-au înălţat-o; între timp, societatea se transformă, percepţia noilor generaţii se schimbă, receptarea literaturii trăieşte mutaţii…

După trăznaia de acum trei ani cu produsele Eminescu, anul ăsta am încercat să fiu mai puţin provocator în luările de poziţie de pe blog şi din Adevărul Literar. Fatalitatea, cu doar cîteva zile mai tîrziu, a morţii lui Grigore Vieru, m-a făcut să fiu şi mai reţinut. Versul lui Vieru “Eminescu să ne

Scandalul cultural al lui 2009 a izbucnit în ultimele clipe din 2008

din ultimul B24FUN

Întors în ţară după Sărbători, am găsit fandacsia gata expandată. Într-un oraş paralizat de zile libere, în care nu se mai găsea lapte nici la pungă, iar singurele ouă din comerţ erau de prepeliţă, toată lumea vorbea despre noua ispravă TV a maneliştilor.

După ce, acum trei ani, ProTV îndrăznea să repropună Deşteaptă-te române manea în interpretarea unui cor „all star” al genului, aud că Antena 1 a plătit îndărăt… şi a şi plusat! Adi Minune deghizat în Vlad Ţepeş

Ana Militaru o desfiinţează. Eu îi găsesc merite. Împreună facem un nou ArgueAds pe tema spotului cu hoţii de porci detrurnaţi de Iancu cel cu prezenţă de… spirt… Comment-urile sînt şi ele savuroase. Dar ca de obicei citatul este din mandela:

Sunt marci ale comunicarii augurale, de invocare a belsugului si a comuniunii. Porcul e si un animal, dar si un simbol. Paharul ridicat e si un packshot, si un ritual. [...] Spotul e un fel de rastalmacire ironica a unei epopei pastorale gen Marlboro, cu cowboy care salveaza caii din canioane inaccesibile si isi conced la sfarsit o recompensa tabagica. Numai ca totul e vazut cu o lupa hiperrealista gen Kusturica.”

articol apărut în ultimul Playboy; tratînd printre altele şi despre ultima campanie civică a Mihaelei Rădulescu

De data asta Advertising Guru ia în lupă campaniile sociale; cum s-ar zice, propaganda civică; publicitatea cu scopuri umanitare. Există şi acolo erotism? Se pot trimite stimuli trupeşti şi în mesajele „targetate” pe suflet? – Păi da, dacă se dovedeşte că slujesc cauza…

… am scris în ultimul B-24-FUN. Reiau aici integral:

“Cu câţi de n se scrie cappuccino?”

Da, se vând prafuri în localurile cu fumuri!

Există o strategie a marilor producători de a-i face pe consumatorii foarte tineri să se deprindă cu cafeaua, încă dinainte să ajungă s-o bea de plăcere sau de nărav, ca adulţii. E deja o modă: moda pliculeţelor colorate şi a prăfuleţelor aromate, care trebuie doar amestecate cu apă caldă şi… gata băuturica aceea plină de sex-appeal şi simpatie (başca un gust de lăptişor dulce regresiv care îi alină pe micii consumerişti neînţărcaţi).

Strategia spune clar (altfel nu şi-ar copia-o multinaţionalele una de la alta peste umăr): le amesteci guguştiucilor puţin nes cu lapte praf, ciocolată şi niscai E-uri aromate, le deşerţi în pliculeţe sclipicioase şi le serveşti cu multă reclamă bălţată pe posturile muzicale.

Asta e socoteala de acasă. Cea din târg e însă aşa:

Ne-am încontrat şi nu prea, Ana Militaru şi cu mine, pe tema ultimei campanii la credite. Titlul dezbaterii: Şut, tzukahara, game şi crediiit!

Primul comentator spune cu mai multă vehemenţă ceea ce mi s-a părut şi mie, dar n-am fost sigur: anume că mesajul e într-atît de ambiguu, încît se înţelege mai degrabă contrariul.

Citez totuşi din mine, ca de obicei:

Cel mai izbutit e spotul cu Hagi la Cora. E emotionant sa ii vezi pe oameni cum sar sa ii dea cutiile lor. E de asemenea importanta si ideea de “magazin de credite” transmisa conotativ. Celelalte doua mi se par de un realism aproape plat. Din pacate, in Romania, esti inca tratat cam asa, nu foarte diferit, in restaurante si in frizerii. Stii cum e? Omul vine acasa, dupa o zi in care l-au enervat nesimtitii din toate ghiseele si tejghelele posibile; si vede la televizor ospatari romani care isi trateaza prost clientii, ca sa serveasca un VIP. So what?! Romania e plin de nesimtiti ultragiosi.