Stau în Titan, dincolo de Lacul IOR (privind dinspre centru). De 16 ani, cam 5-6 luni anual merg cu bibicleta la serviciu. Nici cînd am lucrat în Casa Scînteii (anul trecut) nu am abandonat acest obicei, deşi trebuia să ajung în capătul celălalt al oraşului. Aproape de fiecare dată m-am dus şi m-am întors pedalînd prin parc. Uneori prin trei parcuri: IOR – Fabrica de Pîine – 23 August (actualul Naţional), – un frumos traseu verde în acest oraş îmbîcsit şi înnoxit. Ca să tai de-a curmezişul parcul IOR (actual Cuza) cu bicla îmi ia două minute. Nimeni nu mă simte, nu deranjez nici firul de iarbă. Acum, de cînd Ngă-ngăoiţă primaru’-ngă-ngărduleţ mă taxează cu 500 de RON amendă pentru această simplă tranzitare cotidiană, sînt forţat să ocolesc pe bulevard, ceea ce mă întîrzie şi mă obligă să mă înghesui cu pietonii pe trotuar.
În Parcul IOR m-a învăţat răposatul tata să merg cu bicicleta cînd eram mic. Tot acolo, cu o lună-n urmă, l-am învăţat şi eu pe fi-miu să meargă fără roţi ajutătoare. Norocul nostru că ne-am grăbit. Că de-acum clanul lui Ngă-ngă, satrapii ngărduleţelor şi ngababii bordurilor, ne îngrădesc pe zi ce trece cum nici Ceauşescu
Micutisme semnalează ouăle kitschoase cu chipul cristic desenat pe ele, din spotul comandat de Ministerul Turismului care ne îndeamnă să petrecem Paştele în Bucovina. Canon iconografic 100% bizantin, dar şi 100% neconcordanţă cu suportul (coaja de ou). Aberaţie 100% faţă de canoanele tradiţionale de încondeiere. Imens haloimăs ritualic: implicit, un îndemn de a-i “crăpa chipul lui Jesus prin ciocnirea oului de către ou”.
Unul dintre autorii blogului îmi şopteşte că ar fi vorba de ouă made in China. Încă nu m-am prins dacă e glumă.
Scriitorul român Alexandru Vakulovski a fost expulzat în Rep. Moldova după 4 ani de cînd solicită insistent cetăţenia română. O petiţie împotriva acestui abuz poate fi semnată aici.
(Stencilul e luat de la Mihai făcut de Sorin Tară Sandu Vakulovski însuşi, sloganul e al meu… cred că se putea mai bine, dar am preferat să acţionez repede.)
Reiau aici mica lămurire apărută joi în B24FUN sub titlul…
Anexă la “Nevinovaţii plini de vină”
Când am scris în Dilema Veche, despre rockerii colaboraţionişti, acei agenţi instigatori care în anii ’70-’80 propagau rock, folk şi jazz şi, la schimb, culegeau informaţii de la fani, – nu am vrut să comit vreo demascare. Nu am avut de gând, aşa cum mi s-a reproşat, să-i ameninţ pe foştii activişti culturali sau „pe linie de tineret”, pe ex-metodiştii de cluburi juvenile, azi cetăţeni onorabili… Nu vreau să ştiu dacă atunci, în naivitatea mea de puştan „cu muzici în cap”, n-am dat cumva prea mult „din casă” acelui DJ hippiot despre care am aflat apoi cu stupoare că e informatorul de la serviciu al mătuşă-mii (sora lui tata frecventa cercurile lui Goma şi Nedelcovici şi se pregătea la rândul ei să emigreze). Nu m-ar interesa nici să-mi văd dosarul (în caz că aş avea)!
În plină revoluţie a pungilor ecologice, iată o temă de gîndire apropo de adecvarea reclamelor româneşti: pungile de hîrtie. Am numărat de curînd al doilea spot, produs în RO pt. piaţa RO, în care nu doar apar oameni ducînd cumpărăturile în pungi de hîrtie aşa, pe sus, ca în filmele americane; ci, mai mult, containerului celulozic cu pricina (adică pungii) i se datorează întregul clenci al acţiunii şi, în ultimă instanţă, al îndemnului de cumpărare.
Sloganul în italiană “Anche leggere di più è importante” se raportează la plusul de atenţie a celor doi către detalii vagi.
Mama coincidenţelor (şi zeiţa woops-urilor): spotul radioe cu un agramat stupidoct care se pregăteşte să înregistreze într-un studio… (Italofonii se vor “dixtra” cu o mulţime de perle de vorbire.)
De cîţiva ani, 15 ianuarie (”ziua lui Eminescu”) s-a încetăţenit ca zi a dezbaterilor şi a bilanţurilor legate de moştenirea Poetului. Tendinţa se deliniază tot mai clar: instituţiile statului, în frunte cu Şcoala, se mulţumesc să mai dea cîte un lustru pe statuia de profetic june-prim pe care tot ele i-au înălţat-o; între timp, societatea se transformă, percepţia noilor generaţii se schimbă, receptarea literaturii trăieşte mutaţii…
După trăznaia de acum trei ani cu produsele Eminescu, anul ăsta am încercat să fiu mai puţin provocator în luările de poziţie de pe blog şi din Adevărul Literar. Fatalitatea, cu doar cîteva zile mai tîrziu, a morţii lui Grigore Vieru, m-a făcut să fiu şi mai reţinut. Versul lui Vieru “Eminescu să ne
Întors în ţară după Sărbători, am găsit fandacsia gata expandată. Într-un oraş paralizat de zile libere, în care nu se mai găsea lapte nici la pungă, iar singurele ouă din comerţ erau de prepeliţă, toată lumea vorbea despre noua ispravă TV a maneliştilor.
După ce, acum trei ani, ProTV îndrăznea să repropună Deşteaptă-te române manea în interpretarea unui cor „all star” al genului, aud că Antena 1 a plătit îndărăt… şi a şi plusat! Adi Minune deghizat în Vlad Ţepeş
Ana Militaru o desfiinţează. Eu îi găsesc merite. Împreună facem un nou ArgueAdspe tema spotului cu hoţii de porci detrurnaţi de Iancu cel cu prezenţă de… spirt… Comment-urile sînt şi ele savuroase. Dar ca de obicei citatul este din mandela:
“Sunt marci ale comunicarii augurale, de invocare a belsugului si a comuniunii. Porcul e si un animal, dar si un simbol. Paharul ridicat e si un packshot, si un ritual. [...] Spotul e un fel de rastalmacire ironica a unei epopei pastorale gen Marlboro, cu cowboy care salveaza caii din canioane inaccesibile si isi conced la sfarsit o recompensa tabagica. Numai ca totul e vazut cu o lupa hiperrealista gen Kusturica.”
De data asta Advertising Guru ia în lupă campaniile sociale; cum s-ar zice, propaganda civică; publicitatea cu scopuri umanitare. Există şi acolo erotism? Se pot trimite stimuli trupeşti şi în mesajele „targetate” pe suflet? – Păi da, dacă se dovedeşte că slujesc cauza…
