Zoltán-ur îi ia microfonul lui Gyuri-bácsi
Victorie! După 2 ani de la lansare, pamfletul “Adrian Băsescu” al Sarmalelor Reci va fi difuzat pentru prima dată la Antena 1*…
… duminică, 2 decembrie, la Divertis Mall (20:45)!
Va fi o cîntare live în studio, în cadrul celui mai curajos show de cabaret politic din audiovizualul românesc.
De remarcat că Zoli & Co au fost selectaţi să ţină locul lui Gyuri Pascu, aflat în turneu prin ţară.
Divertis în anii ‘80: Doru Antonesi, Valentin Darie, Toni Grecu, Cristi Greţcu şi Siviu Petcu în perioada frondei anti-totalitare.
Ipoteză cutremurătoare: Iliescu este cel care îi imită zîmbetul lui Greţcu, nu invers… Fostul secretar PCR de la Iaşi – proteguitor pe zvonite al artelor şi oponent pe şoptite al lui Ceauşescu – a avut ceva ocazii să se hlizească din lojă, la “momentele de satiră” ale grupului de studenţi ieşeni…
A se alătura grupului care, din anii ‘80 încoace, a forjat practic cultura contestării de la noi – anume Divertis – este pentru Sarmale un moment special.
E de aşteptat ca Sarmalele Reci să-şi anunţe şi cu această ocazie concertul-lansare-aniversare de vineri, 7 decembrie, de la MŢR.
* Premiera absolută a difuzării pe tv a incomodului cîntec îi aparţine tooot TVR-ului(!!!): se întîmpla acum aproape un an, la incredibila emisiune a lui Bucurenci dedicată momentului Decembrie ‘89 (idem, cîntat live în studio). Era perioada de maxim avînt al directoratului lui Giurgiu, cînd astfel de fluierături în biserica TVR-istă erau tolerate, dacă nu chiar încurajate…
* Premiera difuzării lui Adrian Băsescu pe o televiziune particulară îi aparţine B1-ului: martie ‘07, tot un live, la show-ul lui Radu Moraru.
“Cetatenia romana este un privilegiu, nu un drept, iar cetatenii romani trebuie sa faca dovada concreta a afilierii la tot ce inseamna Romania”.
M.R. Ungureanu (ieşean), încă ministru de externe, apropo de basarabenii solicitanţi de cetăţenie română, via Vasile Ernu în România Liberă
(c) George Onofrei
Azi pe la 10 a.m. tocmai treceam pe la poalele Dealului Mitropoliei (întorceam la Unirii, ca s-o iau pe Splai) şi deja era plin de lume pînă jos, spre Horoscop. Pelerini, poliţişti, maşini parcate pînă pe banda a doua (mda, cu avaria pusă)… Compostela, frate! Mă, rog, în stilul lui Mitică…
Senzaţionalul instantaneu al lui George ON/OFF Ray e luat de Sf. Paraschiva, în Iaşi (Chiriţoaia style, musiu). O propun pe Sfînta Paraschiva ca patroană a fotografilor (nu neapărat moldoveni). Asta dacă e adevărat că Sfînta a fost orbită, cînd cu martiriul etc. Care eşti mai tare pe hagiologii să-mi spui?
… Apropo, aşa (Hagiologii) am denumit o serie de articole dedicate reclamelor cu Hagi din Observatorul Cultural, de acum cîţiva ani. Hm, ce-ar fi să le pescuiesc pentru blog?…
La mulţi ani Miticilor cu orice nume şi miticei noastre urbe! Bucurie tuturor!
… şi budigăii Creangă!
foto: Getty
Conform distinsului om de litere ieşean, în oraşul Junimii chiar s-au comercializat în anii ‘90 lenjuri intime pentru doamne şi domni, cu efigiile clasicilor noştri “în partea din faţă”. Kinky!
Poate cineva să trimită o poză? Dacă nu chiar obiectele dorinţei ca atare?!… Ar fi marele scoop cultural al verii! Şi ar demonstra că tot Iaşul e… zona erectă a ţării!
În acelaşi articol, maestrul Holban propune o etimologie ironic protocronistă pentru Scornelius… din… Scorillo. Merci, maître, e bună: Dan Pârvu de la RFI mă luase de pe la Scorniceşti… Adevărul e că un Scornelius Sturionu a apărut astă primăvară în Academia Caţavencu, cînd cu acel scandal legat de Cornelius Turianu şi CNSAS…
Mda, ştiu: cultura dăinuie mai mult…
Cu privirea-n pămînt şi mîna dreaptă la inimă recunosc: Adi Mironescu are supremaţia culesului de trandafiri publicitari de la Moldova. (Dacă tot îi are zilnic sub nas… )
Lui Adi îi datorez suculentul exemplu de faţă. Straşnicul slogan “păli-v-ar foamea” al bestialei pizzerii ieşene pare să devanseze pălitura firmei buzoiene de catering. După ce m-am dezmeticit din euforia, vecină cu sindromul Stendhal, provocată de vederea atîtor perle comunicaţionale la un loc (”mopseria”, strigături carnavaleşti tip “arde-frige”, grafică şi poze stridente, pizza cu mînuţe şi ochişori, arcada în “M” ca la McDonald’s etc.), îmi trag sufletul şi încerc o teoretizare.
Pălitura ieşeană pare să-mi dea binişor îndărăt ceasul întîietăţii în materie de slogane la optativ. Acuma. Optativul este un mod verbal folosit în româna colocvială în urări sau înjurături, aprecieri sau afurisenii (pupa-ţi-aş, bătu-te-ar, vedea-te-aş, mînca-te-ar, lua-mi-ai… etc.). Utilizarea lui în publicitate e o îndrăzneală creativă, o breşă în manierismul consumist al textelor aseptice, (ca şi) traduse din engleză, tipice aşa-zisei limbi de plastic. Şi cu atît mai mult, folosirea acestui mod verbal în slogan – gen al brevilocvenţei rezervat predilect definiţiilor cu fason nobiliar, tocmai datorită logicii corporatiste (de inspiraţie heraldică) în care funcţionează.
Româneşte pentru români, aşadar. Folcloric şi tîrgoveţesc pentru piaţa românească, pentru publicul ieşean încă nealienat, trăind, respirînd şi consumînd în plină tradiţie a iarmaroacelor.
Bănuiesc în spate un investitor italian…
(c) Silviu Gheţie
… am dat de o interesantă dezbatere în Ziua.
Pasionata apărare a piesei în numele libertăţii la expresie, făcută de Iulia Popovici, critic de teatru (şi preţioasă prietenă a Sarmalelor Reci), primeşte replica lui Dan Dungaciu, profesor de sociologia religiilor, care acuză piesa de incorectitudine politică!
De remarcat că articolul meu Iaşii în iarmaroc, scris la cîteva luni după scandalul din decembrie, împacă ambele poziţii, desfiinţînd o prejudecată pe care ambii specialişti (în teatru, respectiv în religie) o întreţin în numele unui antagonism de circumstanţă: independenţa teatrului faţă de religie.
Ciudat este că ambele titluri frizează acelaşi adevăr tăinuit, trecut sub tăcere, ca să nu zic cenzurat: “Cînd preoţii vorbesc despre teatru” titrează Iulia Popovici, vrînd să marcheze o presupusă incompatibilitate; “Sărbătorile ‘laice’ de Crăciun” – ripostează sociologul Dan Dungaciu, evocînd inadecvarea social-culturală a montării în perioada Sărbătorilor.
Dar… preoţii sînt (totuşi) cei care au inventat teatrul! (Iar confraţii Iuliei Popovici, dacă nu cumva chiar ea însăşi, obişnuiesc să ne îndemne apologetic să mergem la teatru ca la o instituţie sacerdotală, în care se îndeplineşte un ritual purificator…)
Pe versantul opus al baricadei, Dan Dungaciu face aluzie la “celelalte” sărbători nataliţii, cele “normale”, religioase, care – aminteşte textierul – au şi astăzi o puternică componentă misterică, ritualico-dramatică (mai ales în fieful regional precilect al Irodului şi al Viflaimului – subliniază articolul meu).
“Misteriu” este poate termenul care defineşte cel mai bine tulpina comună a manifestărilor contemporane deopotrivă teatrale şi religioase (creştine). Misteriul, înrudit etimologic cu mistica şi misterul duhovnicesc (taina, în terminologie ortodoxă) stă la originea manifestărilor teatrale moderne, străbătută încă şi de ecouri din epoca impersonării catartice a tragediei antice…
Iaşii în iarmaroc: Evangheliştii fac scandal abia pe scenă
[...]
Asemeni primei serii de caricaturi cu Mahomed, piesa Evangheliştii a avut o miză mai importantă şi mai responsabilă decât pura provocare, decât simpla zgândărire a unor credinţe. De aceea, (…) Alina Mungiu va fi deplâns printre primii faptul că, în ambele cazuri, mesajul originar al operelor este bruiat de scandalul întreţinut, deopotrivă, de încrâncenaţii apărători ai
tabuurilor şi de talibanii instigărilor gratuite.
[...]
Click pentru restul articolului
