textier.ro

În anii ‘80, cînd o dăduse în naţionalism şi protocronism, Ceauşescu a modificat numele unor oraşe, pe criterii istoric-recuperatorii. Cluj a devenit Cluj-Napoca; Turnu-Severin a fost renumit Drobeta Turnu-Severin; iar Murfatlar a redevenit Basarabi, denumire pe care orăşelul dobrogean o mai purtase cîţiva ani cîteva decenii, între războaie înainte de venirea lui NC la putere.

În primele două cazuri, s-a recurs la toponimia antică, daco-romană. Clujul prea evoca un ipotetic ctitor alogen Kolozs, în denumirea maghiară (Kolozsvár = oraşul lui Claudiu) şi pesemne că îl rîcîia pe nervi pe domnitorul comunist. Cu Turnu-Severin

Ultimele impresii pe care ni le-a lăsat Ceauşescu sînt mai degrabă ale unui vorbitor prost, gîngav şi prolix. Şi mai ales lung la vorbă, plicticos, cam cum e Fidel Castro acum. Dar, asemeni lui Fidel, va fi fost cîndva şi “Ce” al nostru un orator capabil: eficient, cu priză la auditoriu, în stare să mişte masele cu discursul său? Consemnările istorice spun că în anii ‘30 – ‘40 da. Debutul junelui Ceauşescu în politică sînt legate de activitatea de orator-agitator infiltrat în rîndul greviştilor. În acele contexte militante, de revoltă proletară, stilul său discursiv butucănos, dintr-o bucată, dar consecvent şi ţintit, se pare că şi-a dovedit efectul. Ceauşescu  a intrat repede pe listele agitatorilor periculoşi urmăriţi de poliţie şi vechea Siguranţă. El care ca proletar propriu-zis nu a excelat, la locul său de muncă (un atelier de cizmărie unde fusese angajat ca ucenic… şi de unde cam trăgea chiulul), a fost consfinţit de capii mişcării comuniste de atunci ca exponent retoric al proletariatului, ca purtător de cuvînt al nemulţumirilor şi neliniştilor sociale/populare ale vremii. Un fel de vedetă a revoltei, am putea spune cu termenii de azi. O dată cu primele arestări din ‘33-’34 i se decide soarta şi cariera de “lucrător al vorbelor”, de profesionist al propagandei orale. E, în matrice, genul activistului “tare-n clanţă” care va triumfa mai tîrziu, în era “comunismului biruitor”. Ca speaker, tînărul Ceauşescu s-a dovedit pesemne mai apt decît alţii şi în calitatea sa de

Micul Paris are de zilele astea un mare brandname: La Pedale! Atenţie, fără accent ascuţit pe primul e! Numele desemnează o iniţiativă civică de împrumutare a bicicletelor (”închiriere fără bani”, cum se spune pe site în curat stil mitician). Excelent! Cine a propus namingul e un haios/o haioasă; cine l-a aprobat e lipsit/ă de complexe şi merită simpatia noastră, a tuturor! Arc-en-ciel toujours!

Se ştie întîmplarea cu acel activist PCR din agricultură care, la o mare întrunire naţională, i-a raportat secretarului general Nicolae Ceauşescu “depăşiri la recolta de conopi*dă”. Frondă? Disidenţă? Subversiune? Nicidecum! Omul aşa vorbea în colectivul lui, bărbaţi şi femei deopotrivă. Această paronimie intrase pesemne în lexicul lor de (auto)bază; astfel încît bietul reprezentant al oamenilor muncii nu şi-a putut controla vorbirea, atunci cînd, de pe documentul în care era scris conopidă, el a citit celălalt termen, mai lung cu un sunet…

O astfel de glumă paronimică pare a fi şi înlocuirea lui b cu g în numele liberalului Orban, într-un document cu caracter oficial provenit dinspre biroul ministrei Udrea, care pomeneşte de “Comisia Organ”. Doar o greşeală! se scuză gestionara turismului românesc. Greşeala se repetă însă pe parcursul documentului… Cazul e mai grav decît “conopi*da comunistă”: e vorba de un atac la faţa publică a lui LO. Acesta din urmă e, la rîndul lui, celebru pentru remarcele misogine

Faci marketing la o firmă de scovergi. Colegii tăi scovergari şi cu tine nu reprezentaţi singurul desfăcător de scovergi de pe piaţă, dar sînteţi primul care îşi face reclamă (am ales special categ. asta de produse, în ideea că e teritoriu virgin). Cum decizi să i te adresezi consumatorului, relativ la propria marfă, în cadrul comunicării comerciale obişnuite (publicitate ATL/BTL)?

a) Scovergile noastre sînt cele mai bune…

b) Viitoarele tale scovergi sînt cele mai bune…

OK, după ce clichezi, ajungi pe situl unor bravi mezelari bucovineni; şi vezi că offline se scrie La Baciu, în două cuvinte, între care – ar merita precizat în caietul de identitate – trebuie neapărat făcută o pauză de minim o secundă, la citire. Eventual cu chicotit, ca la genericele Radiovacanţei: La… hehehe… Baciu! Şi atenţie: nu cu accentul pe i!

Dar dacă te uiţi atent la vinieta de lîngă titlu, vezi că acel purtător de pălărie (pesemne brand-characterul) face cu mîna un gest sugestiv asupra unui obiect lunguieţ şi erect… foarte probabil din carne! Şi inevitabil te gîndeşti la baciu ca… labaciu!

Ce bănuiesc eu? Bănuiesc că denumirea comercială Baciu (inclusiv baciu.ro) era înregistrată de altcineva şi atunci, în grabă, aceşti mezelari cumsecade au ales varianta cea mai nefericită de brandname, cea cu prepoziţia “la”. Probabil că, venind să vîndă la tîrg la MŢR (şi mai nou şi în Floreasca, unde au deschis un magazin permanent), au fost îmbîrligaţi de vreun bucureştean să-şi facă repede site, ca să-i “cunoască lumea”.

Ce slogan le facem? Ohoho… Daţi-vă pe site şi lăsaţi-vă inspiraţi de jocul ambiguităţilor.

Propun eu o listă scurtă, cît să vă inspir, aşa:

• Plăcerile cărnii tale
• Ce-i al tău e-n mîna mea
  
• Îţi lucrez cîrnatul cu mîna mea

Related link: Cum e să faci reclamă la Duru

De fiecare dată cînd vine vorba de Adrian Păunescu, mulţi dintre interlocutori se simt obligaţi să-şi arate dispreţul sau să-l înjure direct: colaboraţionist, comunist, lichea… şi tot aşa. În loc de comentarii, mă limitez să repet de fiecare dată ceea ce – cred eu – nu a fost încă suficient spus: anume că influenţa lui Adrian Păunescu asupra retoricii şi chiar asupra logicii din mediile oficiale este încă extrem de importantă chiar şi după 20 de ani de la tentativa de linşaj public.

Cel mai bun turnesol al acestei situaţii este faptul că detractorii săi cei mai înverşunaţi sînt cei care îi preiau mai abitir stilul, ca nişte epigoni de sens (ideologic) opus.

E de ajuns să ne gîndim la Cristi Paţurcă şi al său textier-showman Dr. Barbi (cel care nu se abţinea să intervină în plină cîntare, asemeni lui Păunescu la

Am lucrat mult “pe” Philips. E un client pe care l-am slujit în două agenţii diferite, peste ani, ca să nu zic decenii. Am apucat oameni de marketing diferiţi, care cu fixaţiile sale, care cu idiosincraziile sale personale, pe care le transfera inconştient brand-ului…

În calitate de copywriter, am încercat imposibilul: să menţin cît de cît o anumită retorică de brand, legată de marea comunicare Philips worldwide, de-a lungul unei istorii deja centenare. Am făcut-o în tăcere, în subteran, cu abnegaţie de cerber, în răspăr de multe ori cu umorile unora şi năbădăile altora. Am studiat de unul singur reclamele Philips, de cînd era un simplu producător de proteze auditive şi comanda machete art déco, pînă în epoca barocelor spoturi animate de la

Gândul mi-a solicitat acum cîteva zile o opinie despre imnul turistic al României compus de Moga la comanda ministresei Udrea. Am răspuns în toate calităţile mele de textier şi copywriter… Mi s-a re-replicat: “prea intelectual, frate! dă-l la tine pe blog”. Ceea ce şi fac mai jos.

Nimic despre muzica greu de fredonat (Udrea însăşi s-a eschivat fîstîcită să cînte reporterilor); nimic despre sloganul oarecum stîngaci în engleză (”land of choice”, în loc de “choices”… ), nimic despre strategia improvizată de branding naţional (Bogdana Butnar a schiţat o primă nedumerire aici). Doar retorică şi

… am scris în cel mai recent B-24-FUN, fără însă a extrage o morală comparativă între ce se întîmpla cîndva la noi şi ce se întîmplă azi la ei. Îi las pe cititori să o facă. A buon lettor, poche parole:

Parole, parale, paralele…

Dedicat celor care se grăbesc să pună etichete

Cu ani în urmă, într-o bibliotecă din Italia, am găsit într-un carte destul de rară o listă aproape completă a cuvintelor româneşti împrumutate în italiană de-a lungul vremii. Nu mă interesau termeni de-ai ziariştilor, precum securitate sau conducator, preluate ca atare ca noţiuni ale istoriei comuniste. Mă interesau cuvinte simple, circulate de oameni simpli în viaţa de zi cu zi. Şi am descoperit ceva interesant: cuvântul românesc „parale” (la rândul lui împrumutat din turcă) fusese înregistrat în dialectul bolognez la începutul secolului trecut. Soldi, denaro… – zicea definiţia din carte; şi mergea mai departe cu explicaţia: cuvântul era folosit ca o desemnare cifrată a banilor în argoul interlop.