Concert Sarmalele Reci

Vineri 22 mai, h 21:00,

“La Bucătaru”

Str. Liviu Rebreanu 1

Tel: 0724.389.317 | 0724.389.318 | 021.324.19.85 | 0720.215.274

Click aici sau pe imaginea de mai sus pentru hartă!

office@labucataru.ro

www.labucataru.ro

La Bucătaru’ (Str. L. Rebreanu 1) e un local nou lîngă Piaţa Rîmnicu Sărat.

schiţă din ultimul B24FUN pentru care am primit niscai laude…

Eram într-o zi cu drumuri administrative împreună cu maică-mea. Stresul moderat era învins de o plăcută regresie: pentru mama, către zilele când mă trăgea de mână sub o formă mai drăgălaşă şi mai uşor de mânuit; pentru mine, către vârsta la care nu cunoşteam grijile.

Deodată am nimerit pe nişte străduţe paşnice, cu un anume farmec, la care mama părea să rezoneze în mod aparte. Pasul i-a devenit sprinţar atunci cînd ne-am apropiat de un grup de case cochete, umbrite de copaci. Redevenise mama mea cea de dinaintea bolilor, suferinţelor şi spitalelor. Îmbătrânirea îi dispăruse ca o iluzie. Era mama dintotdeauna, aşa cum îmi apare în vise şi cum ştiu că o voi revedea în Rai (sper cât mai târziu pentru amândoi).

Printr-o poartă larg deschisă vedeam o casă cu acel aspect de instituţie publică pe care ne-am obişnuit să-l atribuim fostelor clădiri boiereşti. “Uite, – a spus – în casa asta am

Dupa bloguri
Vezi mai multe video din Blog »
E vorba de Teo de la Cafe Deko, comedianul erect şi vertical (traducere pentru stand-up dedicată lui personal), care ţine şi un substanţial blog de opinie. E o emisiune cu şi despre bloggeri, cu şi despre opinie. Şi se anunţă la fel de substanţială.

Inaugurarea duminică, de Florii, de la 23:30, la Realitatea TV.

Reiau aici mica lămurire apărută joi în B24FUN sub titlul…

Anexă la “Nevinovaţii plini de vină”

Când am scris în Dilema Veche, despre rockerii colaboraţionişti, acei agenţi instigatori care în anii ’70-’80 propagau rock, folk şi jazz şi, la schimb, culegeau informaţii de la fani, – nu am vrut să comit vreo demascare. Nu am avut de gând, aşa cum mi s-a reproşat, să-i ameninţ pe foştii activişti culturali sau „pe linie de tineret”, pe ex-metodiştii de cluburi juvenile, azi cetăţeni onorabili… Nu vreau să ştiu dacă atunci, în naivitatea mea de puştan „cu muzici în cap”, n-am dat cumva prea mult „din casă” acelui DJ hippiot despre care am aflat apoi cu stupoare că e informatorul de la serviciu al mătuşă-mii (sora lui tata frecventa cercurile lui Goma şi Nedelcovici şi se pregătea la rândul ei să emigreze). Nu m-ar interesa nici să-mi văd dosarul (în caz că aş avea)!

Altceva mi-aş dori. Ceva pentru care aş

Iată varianta integrală a articolului publicat în Dilema Veche 226 (19-03-09) pe tema săptămînii - Distracţia în comunism. La solicitarea lui Marius Chivu, responsabilul de număr, mi-am amintit de o anumită distracţie… care masca o anumită distragere…

A se citi pînă la capăt şi, pe cît posibil, printre rînduri:

Nevinovaţii plini de vină

Cînd, în 1992, am pătruns în clădirea Fundaţiei Culturale Române (ICR-ul de azi), am simţit că mai fusesem acolo, în repetate rînduri, cu ani în urmă… Prea îmi erau familiare încăperile, treptele de la intrare, împrejurimile. Memoria mi-a revenit în redacţia Dilemei, aflată pe atunci la parterul clădirii din Aleea Alexandru. Mi-am dat seama că şedeam cam în acelaşi loc unde, cu vreo zece ani mai de mult, priveam laolaltă cu alte sute de băieţi şi fete spre ecranul TV care ne arăta înregistrări video ale marilor concerte de rock din lume. Îi zicea Ateneul Tineretului; şi atunci, la începutul anilor ’80, avea deja o tradiţie din deceniile trecute, de club select, în care se ascultă „muzici tari”.

Pentru cei mai tineri cititori, trebuie spus că pe atunci trupele occidentale nu treceau mai la est de Berlin; că discurile de afară ajungeau greu şi se multiplicau pe benzi, în samizdat. Ateneul Tineretului era printre cele mai trendy cluburi bucureştene, tocmai prin faptul că înlocuise clasicele audiţii la pick-up sau magnetofon cu vizionarea de casete video, o mare noutate pe atunci.

Ecranul era proţăpit sus, să-l vadă toţi. Sunetul nu era întotdeauna grozav. Unii deplîngeau sculele audio. Pentru majoritatea dintre noi însă conta mai mult funcţia sacră pe care televizoraşul acela o îndeplinea: de altar al rock-ului; de amvon al modelor occidentale; de iconostas al libertăţii pe care o prizam îndelung în acel templu al evadării.

Eram printre cei mai fragezi enoriaşi ai Ateneului juvenil. Făceam parte dintr-un grupuscul de liceeni strict tunşi

Bukarestalgie, arhivă 16 February 2009, 3 Comments

Pentru ultimul B-24-FUN am livrat un textuleţ pregătit acum un an şi… – ca prefaţă la bucata mea din Cartea cu bunici antologată de Marius Chivu (care însă n-a mai apucat să intre în întregime).

Ştiind că voi apărea între aceleaşi coperţi cu (mulţi dintre) cei mai importanţi scriitori, m-am codit “s-o dau” prea personal. Care cititor va fi interesat de intimităţile mele, cînd e mult mai promiţător să afle despre bunicii unor Blandiana, Cosaşu ori Pleşu (ca să pomenesc un top-of-mind aşa, pe negîndite)!? Aşa că am scris un eseuaş generalist, în care să se regăsească tot nepotul; şi care a avut astfel şansa de a fi remarcat, tocmai prin caracterul atipic.

Pentru că totuşi aveam ceva de zis despre bunii mei, am destinat detaliile memorialistice paginii de prezentare care ne fusese alocată fiecăruia. A ieşit un text prea lung, care a trebuit ciuntit.

Ce era prea lung pentru cărţoiul lui Chivu s-a dovedit prea scurt pentru formatul de buzunar al B-24-lui. L-am împănat un pic şi… iată-l acolo şi aici.

Recomandare pentru cei care îmi fac onoarea de a mă citi cu perseverenţă: a se parurge schiţa de mai jos şi, imediat după ea, paginile 135-137 din Cartea cu bunici.

M-am născut acum 42 de ani pe strada Foişorului, în cartierul Dudeşti, într-o casă de cîteva generaţii, care avea să fie demolată în anii ‘80. Am crescut într-o curte fabuloasă, în care îşi făcea experimentele nebuneşti un chiriaş botanist, poet în timpul liber

Bukarestalgie, arhivă 08 December 2008, No Comments

În iulie o evocam pe Anca Parghel aşa cum mi-o amintiream din concertele anilor ‘80. Era mai puţin o cronică impresionistă şi mai mult un îndemn la solidaritate. Azi, pentru un eventual ferpar, îmi dau seama că nu o pot pomeni mai bine acum decît atunci.

Preluare în B24FUN

din B24FUN-ul de săptămîna asta:

Ar fi de folos turiştilor, dar şi bucureştenilor care se cafelesc în oraş, o hartă a localurilor unde se mai poate bea cafea la ibric. Nu zic cafea la nisip încins – caz în care ghidul s-ar restrânge la un punct, poate două, pe harta Bucureştiului… Nu: cafea aşa cum îşi fac la ele acasă ospătăriţele şi barmaniţele, altminteri neîntrecute în ponderat caimacul şi controlat tăria licorii, fix în punctul de ebuliţie… dar care – fatalitate! – o dată încinse cu şorţuleţul de serviciu, uită tot ca prin lobotomie! Cu muzica pocnindu-le tare-n cap zece ore pe zi (că deh: patronu-a dat o grăma’ de bani pe scule şi trebuie să se-audă!), aceste vestale decăzute ale vechiului ritual cafegistic îşi restrâng competenţele la simpla manipulare a maşinii de espresso. Că deh: a costat o grăma’ de bani!

din ultimul B-24-FUN

(Fotomontaj: Now & Then)

Peste drum de Facultatea de Arhitectură se fac pregătiri pentru înălţarea unui nou bloc cu mai multe etaje, în locul actualului hotel Muntenia, care ar trebui în prealabil demolat. Nu ar fi prima clădire, de la Ceauşescu înoace, declarată în scripte monument istoric, dar condamnată în realitate la buldozer. Viitorilor arhitecţi şi urbanişti li se pregăteşte, chiar sub geamurile şcolii, o nouă lecţie despre cum se mutilează eficient oraşul. Studenţii care deprind arta lui Vitruviu au ocazia să afle pe viu cum se batjocoresc patrimoniile în folosul portofelelor.

Spaţiul şi aşa sufocat dintre străzile Academiei, Quinet şi Câmpineanu va fi copleşit definitiv de un nou colos imobiliar, proiectat ca o mega-pupăză peste colac. Bisericuţa Albă, mărturie a vremurilor în care bucureştenii se închinau la altfel de icoane, va fi înecată definitiv în haos.

Abia întors dintr-o scurtă vacanţă, m-a şi pălit noua reclamă Dero Surf cu zodii.
De ce au fost folosiţi (exploataţi?) copiii în ea? Care e justificarea (cu excepţia înduioşării target-ului gospodinăresc)?
Numai ce-au trecut alegerile locale. E încă viu în memoria publicului scandalul exploatării copiilor în scopuri propagandistice.