biclopedia 02 December 2011, 8 Comments

S-a întâmplat în toamna asta, într-o zi însorită de weekend. Ieşisem cu fi-mea (patru ani şi jumătate), care de puţin timp învăţase să meargă pe bicicletă fără roţi ajutătoare. Deşi nu mai trebuia ţinută de şa, de la spate, fetiţa avea încă un mers şovăielnic şi de aceea mă ţineam repejor după ea, pentru siguranţă; ba pe alocuri trebuia s-o iau la fugă, ca să nu rămîn în urmă. Uite aşa trecem noi pe lîngă staţia de metrou Titan, unde un cerşetor tînăr (douăzeci şi…), perfect valid şi sprinten, îmi cere un leu. Tot zorind pasul, scot un leu din buzunar şi i-l întind. Fetiţa pedalează tare spre parc. Eu fug după ea cu leul în mână, privindu-l pe milog şi invitându-l să-l ia. În doi-trei paşi alergători ar fi putut să mă ajungă… Eu chiar mă opresc o secundă-două, ca să-l aştept:„Ce faci, nu vii?” Bănuiesc că m-am agitat şi am strigat mai mult decît s-a sinchisit el toată ziua… Mă privea cu un zîmbet dispreţuitor, ţintuit în locul lui. Întorc capul: fi-mea se depărtase şi începuse să zigzagheze… Am zbughit-o spre ea, cu leul încă în mînă.

biclopedia 22 April 2010, 26 Comments

Majoritatea trecerilor de pietoni nu au bandă de biciclişti; şi chiar dacă au bandă, aceasta e ignorată de către conducătorii auto (mă refer la cei, nu foarte mulţi, care se învrednicesc să încetinească sau să oprească la zebră).

Practica ne demonstrează următoarea situaţie: dacă rămîi pe bicicletă atunci cînd vrei să traversezi pe zebră, şoferii te iau drept vehicul şi nu opresc; dacă descaleci şi îţi duci bicicleta de ghidon, automat devii pieton şi ai şanse să primeşti prioritate. Propriu-zis tu eşti acelaşi om, cu aceeaşi bicicletă asupra ta; numai că nu călare, ci pe jos. Atitudinea ta faţă de pedale te transformă dintr-un conducător de vehicul participant la trafic, într-un transportator pedestru de utilaj rulant.

Zilele astea am verificat. Nu era intersecţie, ci o trecere de pietoni obişnuită, între staţii. O Dacie roşie venea tare pe banda doi, eu începusem deja să traversez pe zebră, călare pe biclă. Cum daciotul semenul meu motorizat tot venea, venea nărăvaş, deşi apucasem să muşc din banda doi, am descălecat repede. Instantaneu daciotul şi el a frînat.

Ieri am avut ceva mai mult tupeu curaj şi, printr-o porţiune cu trafic mai potolit, am traversat pe zebră călare. De data asta era un taximetrist cu o clientă în dreapta. M-a lăsat să trec, i-am făcut un gest de mulţumire; dar nu s-a lăsat pînă nu mi-a

logoLaPedaleFinal-300x298

Micul Paris are de zilele astea un mare brandname: La Pedale! Atenţie, fără accent ascuţit pe primul e! Numele desemnează o iniţiativă civică de împrumutare a bicicletelor (”închiriere fără bani”, cum se spune pe site în curat stil mitician). Excelent! Cine a propus namingul e un haios/o haioasă; cine l-a aprobat e lipsit/ă de complexe şi merită simpatia noastră, a tuturor! Arc-en-ciel toujours!

Dar e, în ciuda aparenţelor, mai inofensiv decît mulţi dintre bipezii cu permis auto. După toate polemicile pro şi contra ecarisaj, eutanasie, sterilizare etc., cîinii vagabonzi rămîn o prezenţă foarte vie pe străzile oraşelor. Stăpîni inconştienţi continuă să-şi abandoneze căţeii în stradă; cei deja abandonaţi se înmulţesc oricum an de an; şoselele patriei se umplu tot mai mult de ecorşeele cîinilor storciţi sub roţi; spitalele continuă să vaccineze antirabic oameni muşcaţi; sau să constate mutilările copiilor sfîşiaţi de cîini, uneori fatal, ca acum un an în Constanţa.

Prin întreg acest peisaj bicicliştii ar trebui să treacă uşor, nonşalant, fluierînd… Cu toate acestea, cîinii constituie un obstacol pentru mulţi bucureşteni să-ncalece bicicleta şi s-o pornească la drum. Căci da: aşa cum latră întărîtaţi după maşini, căruţe sau motociclete, cîinii fac la fel şi la vederea bicicletelor. Pentru ei, orice vehicul mişcător e o monstruozitate imprevizibilă care le tulbură percepţia; care îi sperie şi îi ameninţă. Aşa că şo pe el: cu mîrîit, lătrat şi uneori chiar muşcat. Cine a simţit răsuflare caldă, mustăţi pufoase şi colţi umezi pe

Dintre păcatele capitale ale automobiliştilor faţă de biciclişti, acesta e poate cel mai grav: ispita de a depăşi o bicicletă (prin stînga), pentru a vira apoi imediat dreapta. Vizualizezi schiţa în minte, dragă cititorule? Hai, ca în desenaşele de la examenul de sală: în dreapta se face un drum secundar, maşina e în spatele bicicletei care merge regulamentar pe banda dreaptă (rezervată vehiculelor lente). Biciclistul nu semnalizează din mînă (sau din far, dacă e cazul) intenţia de a vira dreapta: deci va merge înainte, pe banda lui. Situaţie în care, la examenul de sală, orice candidat normal ar bifa conştiincios răspunsul “mă angajez în viraj de pe banda întîi, după ce trece biciclistul”. Cîţi însă bifează această opţiune şi în realitatea trăită, după ce s-au văzut cu permisul în buzunar?
Tu, automobilistule care citeşti aceste rînduri, ce ai face? Pentru binele tuturor, şi mai ales al tău, îmi doresc să

Nu vorbesc de simpli zăpăciţi; cei care, ca în vechea reclamă la Smash, pot rupe portiera din neatenţie. Există automobilişti cu atenţie acută, dar selectivă: dacă, după ce au parcat pe banda întîi, văd în oglinda din stînga apropiindu-se un alt automobil sau barem o motocicletă – în fine, un vehicul cu oareşce greutate – aşteaptă resemnaţi, cu portiera abia întredeschisă, să treacă pericolul. Bicicliştii nu-i sperie. Bicicliştii să facă bine şi să-şi verifice rapiditatea reflexelor în faţa rapidităţii descinderii Măriei-Sale Tembelul Auto.
Am păţit-o cam acum 8 ani pe Baba Novac, în dreptul florăriei (acum e un BCR). Am ajuns în patru labe, iar bicicleta aruncată cît colo. Norocul meu e că în stînga nu circulau maşini sau – Doamne fereşte – troleibuzul… Mă dureau toate încheieturile, abia mă abţineam să

… un ghiolban dezrădăcinat şi frustrat, nu un ţăran. Să ne înţelegem: un ţăran de la ţară are destul de a face cu bicicliştii pe uliţe, ca să nu îi considere nişte marţieni. Numai ghiolbanul daciot la cap (indiferent că între timp a propăşit la mărci mai ilustre) simte impulsul de a lătra cu aparatul sonor în dotare. La fel de natural ca un cîine maidanez prigonit pe străzi, subspecie cu care de altfel împărtăşeşte inadaptarea şi statutul de corcitură socială.

Ambiguitate legislativă. Codul rutier interzice să îi claxonezi biciclişti la mai puţin de zece 25 de metri distanţă. Da, dar în altă parte codul rutier interzice cu totul clacsonatul în oraş. E de îndeajuns această confuzie normativă, pentru ca melteanul daciot-la-cap să eludeze întreaga chestiune şi să se simtă liber să latre, să mugească şi să behăie cît îl ţine muzicuţa.

Spiritul reglementării. Nu trebuie să fii supradotat intelectual ca să înţelegi noima