arhivă, electo 03 December 2009, 2 Comments

Cu un răspuns simplu, ca să evit efectul de observator. Orice discurs despre discursul propagandistic e pasibil să devină la rîndu-i tot discurs propagandistic, mai ales într-o campanie lesne inflamabilă cum e cea în derulare. Un factor favorizant al manipulării analizei e contextul. Uneori analiza îmi e solicitată sub formă de răspunsuri la întrebările unor gazetari, care folosesc apoi cum vor contentul produs de mine, în cadrul unor articole ample, nu lipsite de părtinire. Alteori sînt invitat într-un studio de radio sau tv şi sînt nevoit să interacţionez cu moderatorii şi eventualii invitaţi, care – se ştie – merg pe şinele lor jurnalistice, urmărind şocul şi controversa. Îmi rămîne în aparenţă refugiul în online, care însă se transformă tot mai mult un cîmp de luptă al talibanilor de ambe părţi. Un astfel de exemplu e opinia, cu intenţii de nepărtinire, a lui Dragoş Stanca despre spoof-ul electoral Unirea, copleşit de reacţii furioase. A se citi comment-ul 26 care e al meu şi se vrea, de asemenea, obiectiv:

Mai multe explicaţii dau în ultimul articol din B24FUN:

Meliţa analitică

De ce devin ursuz în campania electorală

Din 2000 încoace, la fiecare campanie electorală, sună telefonul. Sînt ei, prietenii jurnaliştii care mă invită să “analizez mesaje”. Acum nouă ani, m-am simţit măgulit şi am acceptat. Am răspuns corect teoretic, dar… am greşit pronosticul.

Atunci am înţeles că, în solicitarea ziarelor şi televiziunilor către experţii în comunicare, interesează nu atît decriptarea mesajelor, cît prognoza rezultatelor. După ce termină de analizat pînă la puricare sondajele

Din lipsă de spaţiu, în cea mai nouă Dilemă Veche (despre “Valorile românilor”, coord. Marius Chivu) nu mi-a încăput tot articolul despre Biserică şi Şcoală în publicitatea românească. Redau aici textul întreg al eseuaşului, cu promisiunea să îi adaug ASAP, exclusiv pentru cititorii blogului (mulţumesc, sînteţi fantastici!) o analiză despre Militărie în advertising. Pînă atunci, enjoy:


Majusculele din publicitatea Neamului

Biserica şi Şcoala: se scriu cu literă mare, atunci cînd apar în topul încrederii românilor în instituţii… dar şi în editorialele care le deplîng soarta.

Înainte de a vedea cum sînt exploatate aceste Valori ale Naţiei de către publicitate, în chip de pîrghii argumentative sau de simple pretexte ilustrativ-narative, ar trebui spus că însemnătatea lor majoră face din ele mari prilejuitoare – chiar generatoare – de marketing. Căci tot cu B mare se scrie Biserică atunci cînd  ni se relatează înfloritorul negoţ cu icoane şi mătănii, care acompaniază marile procesiuni. Şi tot cu Ş mare se scrie Şcoală, atunci cînd sînt denunţate chioşcurile de junk-food din curţile şcolilor (cu ş mic) sau malversaţiunile în comanditarea manualelor. Religia şi educaţia, întrupate în Biserică şi Şcoală, tabuizate în Calendar Bisericesc şi Programă Şcolară, dau ritm şi sezonalitate marilor mişcări de

arhivă, electo 19 November 2009, 6 Comments

Scuze pentru sabatul prelungit. Scuze şi pentru ceea ce ar putea părea o ciorbă reîncălzită. De fapt, dacă îmi reiau aici cel mai recent articol din B24, nu o fac din lenea de a produce ”content” original, ci din dorinţa de a spori difuzia unor idei la care ţin. Scuze deopotrivă pentru că aduc vorba de campania electorală; şi pentru că nu o fac suficient de profund, limitîndu-mă să tratez o boală la nivel de simptom. Promit să-mi deşert tot sacul post factum (mă feresc să post festum ca să nu sperii norocul). Aşadar textul “de zisei”:

Tirezias e un profet mitic care a trăit nu mai puţin de şapte generaţii. Şi-a dus viaţa printre zei, semizei şi regi de neam divin, el însuşi având o natură… “supra” (orbit de o divititate, este răsplătit de alta cu darul proorocirii). Tragediile antice (care combinau ritualurile sacre şi reflecţia politică) ni-l înfăţişează pe Tirezias ca sfetnic al regilor Tebei: un fel de intelectual năbădăios, cu trăiri extreme… El e văzut ca un colaborator bun şi prietenos (un “tovarăş de drum”), în Bacantele, atunci când îl ajută pe Cadmos să întemeieze cetatea Teba, blindându-l cu profeţii şi înarmându-l cu idei ingenioase. Dar se dovedeşte un gică-contra antipatic în ciclul lui Œdip, atunci când cobeşte patricidul şi incestul în dinastia regală şi, mai târziu, identifică pricina ciumei din cetate în relaţiile mocirloase de la palat. Să ni-i închipuim pe tebani bombănindu-şi profetul în dizgraţie: ba că e traseist, ba că e trădător, ba că n-are consecvenţă politică… În realitate, el nu face decât să-şi asculte “orbeşte” viziunile.

Membrul celălalt al metaforei este (felicitări cui s-a prins) Mircea Dinescu, “poetul în plovăr” care pasămite a fost bun şi curajos ca port-drapel profetic al Revoluţiei din ’89; dar căruia i s-a reproşat, în vara lui ’90, că nu sprijină Golaniada! Anii au trecut şi azi înţelegem de ce: nu din iliescianism s-a ţinut Dinescu departe de balconul Universităţii şi treptele Naţionalului; mai degrabă pentru că-i duhneau a legionarism şi a manipulare ieftină; pentru că-i displăceau probabil lozincile şi cântecele în retorică păunesciană ale celor care taman ce-l umpluseră pe Păunescu de flegme şi-i proţăpiseră şamanic un cap de porc în gard!

La fel, Tireziasul nostru a fost “băiat bun” în 2004, când, susţinându-l pe “Băse cel cool”, a lansat cel mai de succes viral românesc, SMS-ul despre Bombo şi Congo; dar azi când acuză – necontrolat, insolent şi sibilinic ca întotdeauna – originea ciumei din ţară, gata! e obraznic şi trebuie exilat. (Cine vrea să-l urmeze e aşteptat în Arcadia, pe o boabă de piper.)

arhivă, moment poetic 25 September 2009, 3 Comments

Semnalez cu întîrziere nr. de toamnă al revistei Tiuk!, cu o recoltă mănoasă de texte. Prin amabilitatea lui Mihail Vakulovski, mi-a apărut şi mie poemul Ghena, pe care l-aş încadra în posibilul ciclu Urdori şi orduri. Despre obsesia ordurilor aurorale şi alte destăinuiri în nemilosul TiuKestionar, la care am avut onoarea să răspund, laolaltă cu alţii, de la Liviu Antonesei pînă la tînăra speranţă Cătăina Bălan, trecînd prin Răzvan Ţupa etc. Frivolităţi, poate, dar nu e interesant de ştiut, de pildă, că maestrul Antonesei (farul tinereţii mele, pe cînd Opinia Stud. făcea legea) practică de treizeci de ani exerciţii budist-tibetane şi detestă manelele?!

Related: Pipi scurt în Rotondă

(manuscris în Tiuk #11)

arhivă, telalîcuri 24 September 2009, 5 Comments

Primul e scris în IQads de Octav Gheorghe, “asociatul” din “Gavrilă &”; şi e mai… aşa, pentru insideri. Dar cu siguranţă că, în schimbul unei minime concentrări, îi va amuza şi pe cei mai profani. Într-o lume perfectă, în care Octav ar avea răgaz de scris, Beigbeder s-ar cere afară.

Pe al doilea l-am scris eu în Dilema Veche şi e mai aşa, pentru profe de română. Redau un capitolaş, nu de alta, ci ca rezolvare a testului de retorică publicitară cu care vă sînt dator de cîteva săpt.:

[...] Tonul reclamelor s-a schimbat în general. Mai toată lumea vorbeşte în comunicate, statement-uri sau manifeste. Recuzita brandurilor pare să fi fost pusă la depozit; în arenă coboară producătorii înşişi, cu pretenţia de a ne vorbi pe şleau, fără sofisme negustoreşti. „Noi facem asta pentru tine“ – pare să fie sintaxa folosită de mai toţi anunţătorii, de parcă şi-ar fi copiat-o unul de la altul peste umăr. Noi, care „ştim mai bine de ce ai nevoie“, care „îţi protejăm bugetul“, care „am

Îndurare, prieteni: abia m-am întors din cel mai obositor concediu: mi s-a furat maşina, mi-au recuperat-o poliţiştii bulgari (avariată), am fost în proces cu translator (pe engleză), am condus fără plăcuţe prin două ţări, cu doi copii (plini de urticarie) în spate… şi bîlciul continuă (o să revin cu o postare dedicată). Pînă atunci îngăduiţi-mi să vă servesc o ciorbă reîncălzită: articolul meu de săpt. asta din cel mai tare ghid bucureştean. Continuă topicul Madonna (pt. aliteraţie, Evita, după rolul din opereta omonimă) şi răspunde la o anumită critică gerontofobă care i s-a adus respec… divei. Păi cică:

Îi tot auzim pe amicii noştri, pricepuţi la muzică, bombănindu-i pe alde Rolling Stones că sunt nişte moşnegi expiraţi; sau pe alde Madonna că-i o hoaşcă ambulantă; muzicologi de terasă care deplâng soarta României, de ultimă haltă a acestor (cică) fosile concertante, aflate-n prag de pensie. Totodată, îi auzim pe aceiaşi experţi părerologi entuziasmându-se de vioiciunea cu care ţopăie desculţă Cesaria Evora, mai verde decât Capul Verde, deşi bătrână aproape cât Madagascarul; sau extaziindu-se când ne mai vizitează vreun supravieţuitor din anticul Buena Vista Social Club, îndeajuns de matusalemic încât să-l trimită pe Fidel Castro ca pe un ţânc, după trabucuri

arhivă, directive 24 August 2009, 10 Comments


Directia 5 – Superstar
Asculta mai multe audio Muzica

Superstar a fost primul text scris de mine pentru Direcţia 5 şi a apărut pe discul cu acelaşi nume, de acum zece ani. Celălalt textier din afara trupei era Liviu Hoisan (”Comandorului” i se datorează, printre altele, versurile binişor sado ale cîntecului Altul mai bun). Eu am avut numai trei texte pe tot albumul, dintre care unul pentru duetul cu Paula Seling.

Mulţi oameni care se pricep spun că a fost un album vizionar, care şi-a depăşit epoca. A fost prima “trădare” a mea faţă de Sarmalele Reci, trupă la care am exclusivitate pe texte. Cu timpul s-a dovedit că deschiderea spre noi colaborări, spre stiluri diferite de muzică, îmi prieşte, mă solicită creativ şi îmi îmbogăţeşte panoplia libretistică.

Melodia Superstar mi-a dat ocazia să încerc tema întîlnirii cu femeia-înger (aşa zisa donna angelicata a stilnoviştilor, influenţaţi la rîndu-le de trubaduri), într-o abordare contemporană, pe gustul noilor generaţii. (Hei, şi era cu mult înainte de James Blunt!) În plus, versul “eram doar fraier” a declanşat moda “fraierilor” celebri ai lui

După ce mi-a intrat pe IQads analiza spotului Tu eşti Mircea (Cosmotei cu glas subţire), m-am trezit cu niscai laude din partea unor comentatori care s-au simţit răcoriţi pesemne de curajul cu care “mă luam de” oamenii de marketing. Unul dintre commenturi însă m-a desumpănit. Cică:

mda, ma lovesc frecvent exact de problema asta [...] dar venind de la client, nu de la oameni de marketing. si cind clientul comanda, i se da :)

Adică!? La modul “eu lucrez direct cu Dumnezeu, nu mă-ncurc cu sfinţii… Da’ şi ăsta, ce cusurgiu, frate…” Măi cine-o fi scula asta?!


sarmalele reci – nicu ceausescu presedinte
Asculta mai multe audio Muzica
Numărul în curs al Dilemei Vechi tratează despre cum am trăi azi dacă n-ar fi căzut comunismul. Am răspuns şi eu la această întrebare, pusă de către Adina Popescu cîtorva cineaşti şi oameni de litere. Am încercat să păstrez caracterul ludic, fantezist al ipotezei, dar să şi dau acestui joc o miză gravă: nu cumva comunicarea comercială de azi echivalează propaganda comunistă din trecut (cel puţin la nivel vocaţional)? Şi ergo: nu cumva capitalismul se aseamănă cu comunismul în anumite puncte navralgice?

Detaşez răspunsul meu de cîteva rînduri (voi citiţi şi restul):

Prin ’93, am răspuns în Dilema la o întrebare similară a Elenei Ştefoi. Am spus, sigur şi inechivoc, că, în condiţiile „dinainte”, m-aş fi ratat. Azi, cînd optimismul anilor ’90 s-a vînturat, iar eu am ajuns la vîrsta deconturilor, am înţeles că te poţi rata la fel, indiferent de regim…
Am mai jucat acest joc în ’99 cu colegii de la McCann, cînd, după o prezentare la un advertiser major, priveam la TV mineriada de la Costeşti… Atunci ne-am spus

arhivă, sarmalisme 04 August 2009, 5 Comments


Sarmalele Reci – Prostul satului
Asculta mai multe audio Muzica


Dedicaţie lui Victor Plastic, care m-a bucurat să aşeze cîntecul acesta printre favorite. Aceeaşi poziţie i-o aloc şi eu, cu – în plus – toată încărcătura emoţională legată de un opus la care am trudit ceva; şi de o epocă plină de speranţe a vieţii noastre.

Cîntecul “Prostul satului” apare pe albumul Rapirea din serai (1999) al Sarmalelor Reci. E una dintre puţinele compoziţii în tandem Mihai Iordache-Zoltan Andras (lui Zoli îi aparţine partea de vals dinspre final). Pentru cine nu ştie, versurile sînt ale mele (Florin Dumitrescu).

Pe înregistrarea cîntecului se mai aude Mihai la flaut şi la vocea a doua.

În versuri se resimt lecturile entuziaste pe care le făceam atunci din Bahtin şi Starobinski. Un mare pariu era pentru mine să redau un sens diferit, binevoitor, conceptului de prost/prostie pe care îl lansasem cu succes în hituri (la vremea lor, cel puţin) ca “Ţara te vrea prost” şi “Prostia la putere”. Încă nu ştiu dacă am reuşit. Alde Victor îmi dă speranţe. Şi – vorba lui Zoli – e de ajuns UN receptor…