Deoarece colegii sarmaliști au de repetat pentru concertul de vineri, mi-a revenit mie sarcina de a răspunde la acest interviu pentru Maximum Rock. Mulțumesc prietenilor de la Maximum, cu deosebire Alexandrei Furnea, pt. întrbările care m-au inspirat și mi-au dat apă la moară… Dacă însă tot am dat răspunsuri cu diacritice, am zis să le postez aici, pentru fanii Hyphenation :)

Maximum Rock: Vineri, 18 mai 2012, va lansati noul album, “Haos.ro”, in Hard Rock Cafe. De ce .ro, si nu, simplu, “Haos”?

Florin Dumitrescu: Toate sensurile acestei ziceri se găsesc în cântecul Haos.ro, al cărui refren chiar ăsta e: Haos.ro… Haos.ro…  În principiu, e același motiv pentru care Sex Pistols au zis Anarchy in the

(articol uşor perimat, mi-a intrat în Playboy anul trecut)

Cine a zis că vremea reclamelor sexy a trecut? Cine a dat verdictul că gata, s-a terminat cu erosul (şi magia) din spoturile video? Cine s-a resemnat cu gîndul că organisme castratoare precum CNA pot suprima bucuria împărtăşirii de impresii între iubitorii de frumos, fie şi sub formă de ademenire mercantilă?

Între consumator şi advertiser nu încap iluzii, în cazul acestui dezinteresat comerţ de fantasme. Cel dintîi e conştient că produsul care-i este publicizat cu o fată dezbrăcăţică tolănită deasupra – în realitatea de dincoace de ecran îi va fi vîndut… fără fată! Iar cel din urmă îşi asumă riscul de a fi luat “în neserios”, precum negustorii acelor centrale termice rămase în conştiinţa publică necum prin succesul de piaţă, ci prin sloganul „Căldurică de la păsărică”. Căci tocmai! Nu doar dinspre băuturile tari sau produsele de frumuseţe, redute greu de înfrînt ale marketingului libidinal, vin cele mai recente exemple de revigorare a genului. Ad Guru a pescuit pentru prietenii săi dragi nişte perle ale publicităţii din sfera mărfurilor tehnice… chiar tehnologice.

Primul spot dezvăluie visul de aur al meseriaşilor din domeniul

arhivă 16 December 2010, 11 Comments

Marţi seara, la Biblioteca de la Litere, s-a lansat o serie de cărţi pe care Ion Bogdan Lefter le-a îngrijit: vol. I şi II din integrala poetică Leonid Dimov; respectiv le-a scris: 7 postmoderni: Nedelciu, Crăciun, Müller, Petculescu, Gogea, Danilov, Ghiu şi O oglindă purtată de-a lungul unui drum. Fotograme din postmodernitatea românească (toate apărute la Editura Paralela 45, 2010).

Alături de eroul meu teoretic Bogdan Lefter, pe afiş erau anunţaţi eroii mei lirici Mircea Cărtărescu şi Traian T. Coşovei, cu titlul de “dimovieni”, o mulţime de lume literară bună, printre care… şi mandea… care a fost din nefericire prins cu o obligaţie de serviciu… culmea! la vreo 200 m de Facultatea de Litere (locul evenimentului). Imediat ce m-am eliberat, cu mult după 20:00 (lansarea era anunţată la 18:00) am dat fuga la Universitate, am cerut voie gardienilor să dau o raită pînă la Sala de Lectură, poate-poate mai prind un dimovian întîrziat… În zadar: uşa era ferecată. Dezolare! Pe holurile acelea, pe treptele acelea cu cimentul ros, m-am simţit ca atunci cînd întîrziam la cursuri, cu mulţi ani în urmă. De data asta, nu întîrziasem: chiulisem direct.

Maestrul Lefter mă fixase just în insectar: sînt un epigon dimovian pe filiera 80-iştilor. Şi mă simţeam onorat să fiu poftit la o întîlnire atît de selectă a dimovienilor. Şi cu atît mai jenat mă simt că am ratat-o…

Am convingerea că Dimov merită o posteritate clasicizantă, precum cea de care are parte  în ultimii ani Gellu Naum. Am mulţi prieteni în confreria naumiştilor (între timp scindată în facţiuni… care îşi dispută cu gelozie cultul Eroului). Eu m-am ţinut deoparte. Îl citesc pe Naum cu plăcere, am preferinţele mele în opera lui (atît cît o cunosc)… dar nu rezonez întru totul cu el. Dimov însă e sevă pură pentru mine, nu-l citesc – îl absorb! Mă abţin să fac teoretizări, să spun de pildă că unul e mai aproape de freudismul lui Breton decît celălalt, că unul e mai încărcat de sexu- şi senzualitate decît celălalt etc. Sînt un fan – atîta tot – şi îmi las gustul să vorbească.

Aşadar, cumpăr cărţile… şi pîndesc o posibilă reexaminare…

Sub ochii noştri, dispare o lume… sau cel puţin parcele din ea. Este vorba de lumea marii publicităţi clasice, plină de aluzii baroce şi stimuli subtili. Publicitatea pentru produse de tutun a fost restricţionată pînă aproape de nivelul zero. Distribuirea copiilor în reclame a fost şi ea restrînsă la numai cîteva categorii de produse. Dar reclame la ţigări cu copii în ele sau adresate copiilor? Aşa ceva a existat, ce-i drept nu la noi (vezi-mi rubrica din Dilema online). Dacă a existat ceva şi la noi, a fost tendinţa de a te adresa feliilor de public cît mai tînăr, prin mesaje sugestive, la limita dintre echivoc şi provocare. Dar despre acest subiect tabu – sînt multe de mărturisit…

(versiunea integrală a celui mai recent articol din B24FUN)

O nouă fandoseală intelectualistă cu pretenţii civice bîntuie spaţiul public.

În comentariile lor, analiştii de mitinguri (căci avem şi de-ăştia) s-au arătat mîhniţi de faptul că manifestanţii din 19 mai au fost prea veseli; prea glumeţi; prea inconştenţi faţă de gravitatea evenimentelor la care participă; pe care – la o adică – le generează. Prea s-au ţinut de caterincă, suspinau mitingologii de peste noapte. De unde ţîşti – aceleaşi glose fataliste despre maladia românească a băşcăliei fără de proiect… Cum aşa: să încingă ei Dansul Pinguinului? cînd ar fi trebuit să stea smirna şi să intoneze un marş belicos, acolo! barem să recite o filipică, toţi în cor, dedicată lui Boc… sau lui Băsescu? Venind vorba de Boc, ar fi trebuit poate să… bocească? Sau, apropo de Băsescu, ar fi trebuit să… hm! (scuzaţi: meteahna ancestrală a futilităţii fără de proiect)…

Nu, n-a fost doar un pretext al propagandiştilor de serviciu, tocmiţi să defăimeze contestările publice. La această idee s-au raliat deopotrivă oponenţi ai regimului şi pro-băsescieni sinceri. Nemulţumirea lor, incoloră politiceşte, izbucneşte dintr-o sursă strict estetică şi e vecină cu deplîngerea, de pe poziţii paternaliste, a unei aşa-zise degradări socio-culturale (manelizare, vanghelizare, becalizare etc.).

Pentru reîmprospătarea memoriei acestor părerologi, de ambe metereze, ar merita reamintit [ADAOS:] dintotdeauna marile mişcări de protest paşnic au împrumut elemente din folclorul sărbătorilor populare. Revolta şi distracţia se dovedesc de-a lungul istoriei două vase comunicante ale umorilor sociale. Există deja o tradiţie a militantismului cu origini dionisiace. [merci Alex] Poate cel mai

… în ultima Dilemă Veche, la pagina de “mass-comedia” a CPB-ului. Afluenţa de public, în contrast cu neglijenţa şi reaua-voinţă a organizatorilor, – totul mi-a evocat expoziţiile de aşa-zisă “artă degenerată” organizate de nazişti cu titlu de “aşa nu”, la care nemţii amatori de modernicale mergeau să mai vadă un Klee sau un Kandinski…

La recitire pe web, mi-am găsit un dezacord (sorry). Cui îl găseşte mai întîi, ca de obicei, un premiu lichid şi răcoros.

Teza lansată adiacent, conform căreia actuala publicitate românească de la TV moşteneşte neoficial dar neîndoielnic divertismentul TV “comunist”, mi-a fost apreciată de către oameni care se pricep. Ergo, va suferi dezvoltări… cu întîietate pe acest blog (promit).

… am zis vreo cîteva în Adevărul de azi, la solicitarea Sînzianei Boaru. Dosarul include şi mărturiile lui Radu Florescu şi Bogdan “Fozzie” Manea (multă vreme nedespărţiţi) şi continuă seria de materiale prilejuite de expoziţia de grafică publicitară de la ICR (penibil intitulată “De la sublim la ridicol”… d’oh: şi îmi închipui că utecistul/a care a dat numele ăsta pateticos dăscălitor e specialist/ă în istoria artei)… O să merg la expo şi o să revin cu impresii (deocamdată am vorbit azi la RFI despre subiect “pe neve”). Deocamdată, iacă varianta integrală a intervenţiei din Adev., apropo de publicitatea nouăzecistă:

Impresia generală este că publicitatea românească a explodat din ’90 încoace, împreună cu presa şi consumul de bunuri. TVR-ul, care moştenea monopolul broadcasting-ului, tocmai îşi dovedise forţa de influenţare a publicului în decursul evenimentelor majore ale acelor ani aurorali (Revoluţia, Golaniada, Mineriadele etc.). Încetul cu încetul, micul ecran a devenit un mare bîlci catodic, în care se transmiteau fără oprelişti legale, la ore de maximă audienţă, emisiuni întregi despre deschiderea supermarketului X ori a centrului comercial Y; intervenţii ale sponsorilor indefinit de frecvente şi de încărcate cu

eseuaş de la rubrica Advertising Guru, din Playboy-ul pe februarie (citiţi-l neapărat… nu doar pentru articole!)

S-a întîmplat pe cînd Guru era abia discipol; şi pe cînd Uniunea Europeană nu avea reglementările împilătoare de astăzi în domeniul publicităţii stradale.

Era primăvara lui 1996. Veneam cu bicicleta pe o străduţă lăturalnică din Padova. Eram după ore şi îmi lungeam înadins drumul dinspre facultate spre cămin. Acum, cînd rememorez, îmi dau seama de ce făceam tot acel ocol: din tot oraşul vechi, doar mergînd pe acolo puteam vedea, pe un zid din vremea Renaşterii, un panou publicitar uriaş cu o imensă femeie goală. Era o

În 2009 McDonald’s a închis afacerea din Islanda, piaţă de 300.000 de locuitori grav lovită de criză. În ţara gheizerelor, multinaţionala a deschis primul restaurant în 1993. În România, McDonald’s s-a lansat relativ în aceeaşi perioadă, în 1995 (la parter la Unirea, ţineţi minte coada de la lansare?), a practicat în decursul anilor ‘90 o politică de preţuri scăzute, specială pentru pieţele emergente (că să nu zic sărace), care a dat roade pe termen lung; pentru ca actualmente să deţină 50 de restaurante. (În Islanda avea trei.) În 2009, în plină criză, lanţul arcadelor aurii a investit în RO un milion de euro. Decît! ;)

Asta ar pute fi o mică prefaţă la articolul pe care l-am publicat în B24FUN săptămîna trecută, în continuarea eseuaşului despre fast-food de la sfîrşitul anului trecut. (La mulţi ani tuturor care dau pe aici!)

Taxa fast-food: un proiect indigest

Sunt ştabii noştri naivi şi manipulabili? Se încred ei în toate etichetele şi miturile vehiculate de media? Sau ni le servesc mai departe nouă, în mod conştient şi controlat, în tentativa de a ne manipula mai dihai?
Când a proiectat legea taxării fast-food, a avut oare ministrul Sănătăţii proprietatea termenilor? Ori s-a lăsat păcălit de folclorul online

arhivă, telalîcuri 27 December 2009, 4 Comments

Adaug urările de sezon acestui articol din penultima Dilemă, scris la solicitarea lui Cezar Paul-Bădescu (căruia îi datorez şi subtitlurile).