Dan Andrei Aldea – artist subversiv

Dan Andrei Aldea și cenzura: Drumul

Uncategorized @ 23 January 2020

Hei-hei-hei (titlu oficial: Drumul) este un cântec al Sfincșilor pe care-l auzeam des în anii 1979-80 pe Programul 3 al Radiodifuziunii (singurul post în FM de atunci, destinat tineretului). I-am ținut minte refrenul, care mi s-a părut unul dintre cele mai catchy texte din zona de hedonism și umanism:

Hei-hei-hei, prieteni ai mei,
să cântăm, să dansăm cu toții-ntr-o seară!
Hei-hei-hei, bărbați și femei,
să petrecem ca și cum ar fi ultima oară!

Nu mai știu strofele, îmi amintesc doar un distih care mă distra f. mult atunci:

Și dacă-ți iese-n cale vreodată un marțian
și te întreabă despre omenire…

Urma ceva de genul: spune-i (marțianului) că noi suntem o specie care iubește viața, trăiește pentru a iubi… tot ceva pe „carpe diem”, așa…

Când am compus textul la Șpriț de vară pentru Sarmalele Reci, am avut ca inspirație două repere: Le Dernier repas al lui Brel și Hei-hei-hei-ul lui Aldea.

Zilele astea, la moartea lui Dan Andrei Aldea, mi-am amintit de refrenul acesta care ne îndemna să trăim intens ca pentru „ultima oară”. M-am gândit să-l petrecem pe marele muzician cu versurile hedonice, de parastas dionisiac, pe care el însuși le-a cântat (poate chiar le-a și compus).

Am căutat pe Youtube și am găsit cântecul: îi zice Drumul și are niște versuri complet conformiste, pe linia trasată de PCR pentru „muzica tânără”. E același Hei-hei-hei ca pe Radio 3, dar… are alte lyrics-uri, lipsite parcă de aderență cu spiritul vital al melodiei. M-am uitat pe legendă și am văzut că Drumul a apărut pe un LP colectiv, Formații Rock – vol. IV din 1980, împărțit de Sfinx cu Semnal M, Roșu și Negru, Cristal și… pardon… Savoy; și că muzica lui DAA a avut-o ca textieră pe Cristiana M. Ioan (activă la începutul anilor ”80).

De ce această diferență dintre versiunea „liberă” de la radio și cea prelucrată cenzorial de pe disc? De ce la radio puteam să ne distrăm împreună și pe disc trebuia să ascultăm povețe moraliste despre „drumul drept în viață”? Răspunsul e perfect sintetizat de Ilie Stepan (Pro Musica) în interviul acordat lui Nelu Stratone pentru recenta sa carte Rock sub seceră și ciocan:

Cenzura era de trei tipuri: de spectacol, de radio-TV și cenzura Electrecord (casa de discuri – n. F.D.). Cea de spectacol era cea mai ușoară. Cel mult trupa era suspendată dacă se întâmpla ceva. (…) A doua fază era în cazul înregistrărilor de la radio și TV. Dacă i se părea ceva suspect cuiva, dădea un telefon și de a doua zi piesa nu mai apărea. Se ștergea banda audio sau video. Cea mai năprasnică era cenzura de la Electrecord. Dacă scăpa ceva considerat subversiv, împotriva regimului, și se editau 10.000 de discuri, alea se vindeau. Nu mai puteau fi recuperate. Era un pericol major. Acolo era cenzura era cea mai severă (STRATONE: 39).

Așadar, ceea ce se difuza pe un post de radio în unde ultrascurte (receptat de numai câteva mii de aparate) trecea de o vamă cenzorială mai îngăduitoare, dar ceea ce se grava pe disc trebuia să primească aprobări beton! Și să nu uităm că lui DAA tocmai îi fusese interzis discul cu Aricii cu un an în urmă (vezi postarea precedentă).

Ne rămâne să-l petrecem pe DAA „ca pentru ultima oară” ascultând cântecul ca atare și înlocuind în minte refrenul cu cel original. Ah, ba nu! Ne mai rămâne ceva: să îi rugăm pe arhivarii și fonotecarii SRR-ului să găsească versiunea de radio a acestui frumos cântec.

7 Responses to Dan Andrei Aldea și cenzura: Drumul

  1. Rasvan Says:

    Și dacă-ți iese-n cale vreodată un marțian
    și te întreabă despre omenire…

    Vorbeste-i despre arta, de pace sau simbol,
    Dar pune-i si un disc cu rock-n-roll!

  2. vfbiHauch Says:

    coursework uk http://courseworkhelpxeg.com/ – creative writing english coursework cpa coursework data analysis coursework coursework only degree

  3. gehtlAbibe Says:

    business school essay writing service http://essaywritersrpl.com/ – the essay writer online essay writers help writing an essay buy cheap essays online

  4. gbolHauch Says:

    pay someone to write my term paper http://termpapernfu.com/ – customized term papers term paper for sale write my term paper term paper writing services

  5. yhffThurn Says:

    digital dissertations http://dissertationyjx.com/ – best dissertation dissertation statistics editing dissertations dissertation writing fellowships

  6. egksVeike Says:

    short term cash loans in south africa http://shorttermloanshek.com/ – short term loans and advances definition payday and short-term loans customer charter payday loans short-term solution or long-term problem short term payday loans no fees

  7. htoilAbibe Says:

    quick cash payday loans colorado springs http://quickloansrgl.com/ – quick payday loans no lenders best quick payday loans payday loans quick same day quick payday loans

Leave a Reply