articol publicat în IQads, 14 ianuarie 2015
În publicitatea românească, Mihai Eminescu este unul dintre cei mai prezenți autori: fie prin citate, fie prin parodii, fie prin evocări ale figurii poetice. Ca toate valorile patrimoniului național, Eminescu are putere de influență și înrâurire asupra conștiințelor. Ce să mai! Chiar și atunci când e pastișat, ironizat, ridiculizat etc., Eminescu vinde.
Însă Eminescu este mai special printre giganții culturii. Pe Einstein nimeni nu se sfiește să-l caricaturizeze în reclame, cu părul său vâlvoi și ochii larg deschiși a inspirație; la fel, pe Newton, în momentul în care-i pică măru-n creștet sau pe Leonardo pensulând la Gioconda etc. Cu Eminescu treaba stă mai complicat: el este figura sacrosanctă a culturii românești, totemizat și tabuizat în peste un secol de propagandă națională. Publicitatea, aflată la mijloc între cultura populară (din care se inspiră cu larghețe) și cultura oficială (pe care o respectă cu prudență), s-a văzut nevoită să oscileze, în cazul lui Eminescu, între cele două perspective, de multe ori contradictorii.
În anii ‘90 și primii ani ai noului mileniu, au predominat citatele, de cele mai multe ori parodice, din opera poetică a lui Eminescu, și anume versurile cele mai cunoscute, intrate în folclor:
„Toate-s noi şi NEI sînt toate”