Un nou trend pe facebook: Cheloo a devenit nefrecventabil după declarațiile de la X Factor, considerate homofobe (în realitate suficient de ambigue ca să treacă juridic de orice posibilă acuzație; e posibil chiar ca rapperul și concurentul gay să fi băut împreună o berică post festum, cu sentimentul datoriei împlinite față de cerințele show-ului).
Nu discut privirea directă asupra chestiunii: hate speech pe post major, generalist, la oră de vîrf.
Vreau să discut turnura culturală pe care a luat-o cazul. Mulți facebookeri au început să scormonească prin versurile Paraziților după exemple de discriminare all-kind: de gen, de orientare sexuală, de etnie (personal, mă abțin să zic „rasă” în cazul verișorilor indoeuropeni cu mai mult pigment în ei). Unii dintre acești friends, care aveau citatul gata pregătit (semn că prizaseră la greu opusurile Paraziților), acum se rușinează, se căiesc public și se întreabă: cum de ne-au plăcut atîția ani aceste lyricsuri discriminatoare?
Răspunsul, care nu există ca atare, e adînc înfipt în mai vechea contradicție a misoginismului din cultura hip-hop (părerea mea e că, la misoginismul neaoș, rapperii noștri adaugă un suprastrat de import, sesizabil mai ales în videoclipuri). Teoretic, o dată ce ai consimțit (și ți s-a părut cool) să strigi „Jos Cenzura!”, fii consecvent măcar teoretic și admite diferența dintre conținutul unor cîntece și o declarație extramuzicală.
Voi, ăștia, iuți la verdicte, ziceți ce e de făcut: punem la index lyricsurile segregaționiste? Punem și alte buline pe discuri, în afară de Parental Advisory? (Da, știu: care discuri?!…)
