textier.ro

După alegerile din 2004, a căror finală i-a opus pe Adrian Năstase şi Traian Băsescu, am scris Adrian Băsescu. Zoltan Andras a făcut muzica, Sarmalele Reci au cîntat-o, radiourile “alternative” ale vremii au dat-o… cam două săptămîni, după care au scos-o din playlist, cu pretextul că “totuşi, frate, noi nu dăm manele”…  OK, am înţeles, sînt prietenii noştri şi trebuie să-şi ia şi ei leafa (între timp nu şi-o mai iau nici pe aia)…

Care e însă faza?! Astăzi multe dintre numele politice mixate în text sînt date uitării, în frunte cu Adrian (Năstase). Pruteanu a decedat, (Rodica) Mantale s-a măritat, abia puţini anglofili înrăiţi mai ghicesc cine e Tony şi Margaret din distihul cu prim-miniştri! Rîdem de “Silvio Becali”, dar ia te uită că Silvio (Berlusconi cel cu AC Milan) e “arrivederci Roma”, iar Becali (cel cu FC Steaua) e halit din urmă de Diaconescu (cel cu OTV, DDTV şi PP). Iar Antonescu din versul final, care se voia a-l evoca pe belicosul şi mult statuificatul Ion,… azi ar fi identificat de toată lumea cu diafanul Crin.

Aşadar! Mă bate gîndul să updatez versurile. Caz în care… cum aş mai intitula cîntecul? Sugestii, careva? Ascultaţi, prindeţi algoritmul şi… băgaţi! Cîştigătorului/-oarei – un loc în faţă la următorul concert al Sarmalelor.

(Textul e tot pe Youtube, la info.)

UPDATE 18-12-11: O să tăiem şi versul “Vaclav Mălaimare”. Dintre cei doi oameni de teatru, Mălaimare a ieşit din politică, iar pt. Vaclav (Havel) a căzut definitiv cortina Viaţă lungă marelui MM de la un admirator al său din vremea Fetei din Andros. Un gînd pios pt. VH, (in)sufleurul idealurilor noastre. Cît timp ele ne rămîn vii, şi el aşijderea.

Pentru că de optsprezece ani cîntă “Ţara te vrea prost“, trupa Sarmalele Reci a fost aleasă să dea sunet campaniei “Lăsaţi-mă să învăţ”. Cazurile de copii împiedicaţi realmente să înveţe par să confirme vechiul refren punk-rock, astăzi mai mult ca oricînd. Dar Zoltan Andras şi “sleiţii” săi au simţit nevoia să lanseze un mesaj nou, de speranţă şi de răzvrătire faţă de faimoasa resemnare naţională. Şi atunci au compus cîntecul “Lăsaţi-mă să învăţ”, cu versuri dedicate tinerilor şi adolescenţilor… dar care au fost învăţate cvasi-instantaneu de către copiii de la cluburile Fundaţiei Mereu Aproape, în timpul filmărilor acestui videoclip.

Vînătorii de staruri TV care apar în clipurile muzicale vor descoperi aici nu atît vedete şi vedeţi, cît jurnalişti şi oameni de media dedicaţi unei cauze; mulţi dintre ei părinţi, unchi sau mătuşi… dar absolut toţi implicaţi în acţiunea Fundaţiei Mereu Aproape. Şi absolut toţi au consimţit că adevăratele vedete au fost copiii, cei care au cîntat de bunăvoie şi din joacă, dar impecabil dpv muzical.

E Moş Nicolae. E totodată şi Ziua Dreptului la Educaţie. Să facem un cadou copiilor defavorizaţi care – pentru cei mai indiferenţi dintre noi merită spus – mîine ne vor plăti pensiile. SMS 877: doi euro pentru viitorul lor… şi deci al nostru.

La mulţi ani!

S-a întâmplat în toamna asta, într-o zi însorită de weekend. Ieşisem cu fi-mea (patru ani şi jumătate), care de puţin timp învăţase să meargă pe bicicletă fără roţi ajutătoare. Deşi nu mai trebuia ţinută de şa, de la spate, fetiţa avea încă un mers şovăielnic şi de aceea mă ţineam repejor după ea, pentru siguranţă; ba pe alocuri trebuia s-o iau la fugă, ca să nu rămîn în urmă. Uite aşa trecem noi pe lîngă staţia de metrou Titan, unde un cerşetor tînăr (douăzeci şi…), perfect valid şi sprinten, îmi cere un leu. Tot zorind pasul, scot un leu din buzunar şi i-l întind. Fetiţa pedalează tare spre parc. Eu fug după ea cu leul în mână, privindu-l pe milog şi invitându-l să-l ia. În doi-trei paşi alergători ar fi putut să mă ajungă… Eu chiar mă opresc o secundă-două, ca să-l aştept:„Ce faci, nu vii?” Bănuiesc că m-am agitat şi am strigat mai mult decît s-a sinchisit el toată ziua… Mă privea cu un zîmbet dispreţuitor, ţintuit în locul lui. Întorc capul: fi-mea se depărtase şi începuse să zigzagheze… Am zbughit-o spre ea, cu leul încă în mînă.