ÎNcîntece – lansare oficialăDespre vuvuzele (leapşa de la Comanescu)

Cum am ajuns eroul narcomanilor

versiune extinsă a celui mai recent art. din B24FUN

Cîndva, la începutul deceniului, ni s-a cerut să facem reclamă unui medicament etic (dintre cele care “se eliberează numai cu prescripţie medicală”). Pentru a ne conforma îngrădirilor legale, trebuia să-l facem vizibil fără să-l arătăm ca atare; să-l evocăm fără să-i spunem numele.

Dar, cum nu era la fel de faimos ca Viagra şi nu beneficia de o poreclă precum „pilula albastră”, analgezicul nostru impunea alte vicleşuguri de advertizare. Ne-am grăbit să-i facem site: nu ca să punem ceva pe el, ci ca să putem etala denumirea cu www în faţă şi punct-ro în coadă (legiuitorul nu prevăzuse atari subterfugii)… I-am făcut un spot video, de difuzat în farmacii, în care numele comercial era baleiat de o lanternă în întuneric, de la stînga la dreapta, fără ca pe ecran să apară nicio clipă cuvîntul întreg (cine-şi aminteşte genericul emisiunii Reflector ştie ce vreau să spun). Dar mîndria mea de copywriter a fost să utilizez iniţiala medicamentului (K) fie în slogan „K să te simţi OK”, fie în diverse alte strigături: „K să uiţi de durere”, „efectul K”  etc. Colegul meu art director a pus totul în culorile heraldice de brand: postere, stickere, pungi de plastic, ace, brice… şi a desenat pastila (din întâmplare tot albastră) în chip de O în cuvântul OK.

Campania a mers de minune, reacţiile au fost mai mult decît OK şi o mulţime de bolnavi au uitat de durere şi unii chiar s-au vindecat.

De la o vreme, medicamentul nostru pe bază de ketoprofen are în gamă şi un unguent, care se dă fără reţetă, aşa că brandul se publicizează pe şleau, cu o campanie clasică… de către altă agenţie.

Acum cîţiva ani însă am aflat că tertipurile mele letriste îmi aduseseră o glorie neaşteptată: devenisem fără voie eroul tinerilor care o dădeau pe ketamină. În jargonul lor ascuns, prescurtarea K asta însemna: keta, super K, vitamina K, ketamina lor adorată. O mulţime de nume urbane, cool şi trendy (RealK al lui Bucurenci, TVK Lumea al lui Giurgiu etc.) purtau acest indiciu, e drept, pentru iniţiaţi, nu pentru workaholicul de mine. K să te simţi OK, frate… da… K să uiţi de durere… yeah! Şi da, într-adevăr, şi hapul meu şi dope-ul lor deopotrivă – alinau durerea, unul la modul mai clinic, altul mai hedonic. Textele mele, menite suferinzilor şi medicilor lor,  intraseră în folclorul petrecerilor psihedelice.

K să vezi blestemăţie!

6 Responses to Cum am ajuns eroul narcomanilor

  1. Gamma Says:

    Kool :)

  2. valeria Says:

    hmmmmm

  3. mcgogoo Says:

    K lumea!

  4. gogu Says:

    kkt

  5. vasilissa Says:

    cred că asta simţeau şi marii scriitori cînd se plîngeau că personajele lor au o viaţă a lor proprie odată publicat romanul. aşa şi cu opera matale…, mişto e că la tine nu a fost “unde dai, şi unde crapă” ci “dai o dată, crapă în două locuri”. hiureeei !

  6. AntonHEcklund Says:

    Wow, this paragraph is nice, my younger sister is analyzing these kinds of things, thus I am going to tell her.

Leave a Reply