(versiunea integrală a celui mai recent articol din B24FUN)

O nouă fandoseală intelectualistă cu pretenţii civice bîntuie spaţiul public.

În comentariile lor, analiştii de mitinguri (căci avem şi de-ăştia) s-au arătat mîhniţi de faptul că manifestanţii din 19 mai au fost prea veseli; prea glumeţi; prea inconştenţi faţă de gravitatea evenimentelor la care participă; pe care – la o adică – le generează. Prea s-au ţinut de caterincă, suspinau mitingologii de peste noapte. De unde ţîşti – aceleaşi glose fataliste despre maladia românească a băşcăliei fără de proiect… Cum aşa: să încingă ei Dansul Pinguinului? cînd ar fi trebuit să stea smirna şi să intoneze un marş belicos, acolo! barem să recite o filipică, toţi în cor, dedicată lui Boc… sau lui Băsescu? Venind vorba de Boc, ar fi trebuit poate să… bocească? Sau, apropo de Băsescu, ar fi trebuit să… hm! (scuzaţi: meteahna ancestrală a futilităţii fără de proiect)…

Nu, n-a fost doar un pretext al propagandiştilor de serviciu, tocmiţi să defăimeze contestările publice. La această idee s-au raliat deopotrivă oponenţi ai regimului şi pro-băsescieni sinceri. Nemulţumirea lor, incoloră politiceşte, izbucneşte dintr-o sursă strict estetică şi e vecină cu deplîngerea, de pe poziţii paternaliste, a unei aşa-zise degradări socio-culturale (manelizare, vanghelizare, becalizare etc.).

Pentru reîmprospătarea memoriei acestor părerologi, de ambe metereze, ar merita reamintit [ADAOS:] dintotdeauna marile mişcări de protest paşnic au împrumut elemente din folclorul sărbătorilor populare. Revolta şi distracţia se dovedesc de-a lungul istoriei două vase comunicante ale umorilor sociale. Există deja o tradiţie a militantismului cu origini dionisiace. [merci Alex] Poate cel mai

… în ultima Dilemă Veche, la pagina de “mass-comedia” a CPB-ului. Afluenţa de public, în contrast cu neglijenţa şi reaua-voinţă a organizatorilor, – totul mi-a evocat expoziţiile de aşa-zisă “artă degenerată” organizate de nazişti cu titlu de “aşa nu”, la care nemţii amatori de modernicale mergeau să mai vadă un Klee sau un Kandinski…

La recitire pe web, mi-am găsit un dezacord (sorry). Cui îl găseşte mai întîi, ca de obicei, un premiu lichid şi răcoros.

Teza lansată adiacent, conform căreia actuala publicitate românească de la TV moşteneşte neoficial dar neîndoielnic divertismentul TV “comunist”, mi-a fost apreciată de către oameni care se pricep. Ergo, va suferi dezvoltări… cu întîietate pe acest blog (promit).