Taxa fast-food: un proiect indigestCeauşescu onomaturg

A fost Ceauşescu un bun orator?

cuvintele @ 26 January 2010

Ultimele impresii pe care ni le-a lăsat Ceauşescu sînt mai degrabă ale unui vorbitor prost, gîngav şi prolix. Şi mai ales lung la vorbă, plicticos, cam cum e Fidel Castro acum. Dar, asemeni lui Fidel, va fi fost cîndva şi “Ce” al nostru un orator capabil: eficient, cu priză la auditoriu, în stare să mişte masele cu discursul său? Consemnările istorice spun că în anii ‘30 – ‘40 da. Debutul junelui Ceauşescu în politică sînt legate de activitatea de orator-agitator infiltrat în rîndul greviştilor. În acele contexte militante, de revoltă proletară, stilul său discursiv butucănos, dintr-o bucată, dar consecvent şi ţintit, se pare că şi-a dovedit efectul. Ceauşescu  a intrat repede pe listele agitatorilor periculoşi urmăriţi de poliţie şi vechea Siguranţă. El care ca proletar propriu-zis nu a excelat, la locul său de muncă (un atelier de cizmărie unde fusese angajat ca ucenic… şi de unde cam trăgea chiulul), a fost consfinţit de capii mişcării comuniste de atunci ca exponent retoric al proletariatului, ca purtător de cuvînt al nemulţumirilor şi neliniştilor sociale/populare ale vremii. Un fel de vedetă a revoltei, am putea spune cu termenii de azi. O dată cu primele arestări din ‘33-’34 i se decide soarta şi cariera de “lucrător al vorbelor”, de profesionist al propagandei orale. E, în matrice, genul activistului “tare-n clanţă” care va triumfa mai tîrziu, în era “comunismului biruitor”. Ca speaker, tînărul Ceauşescu s-a dovedit pesemne mai apt decît alţii şi în calitatea sa de om simplu, cu origini ţărăneşti (”origini sănătoase”, avea să se spună mai tîrziu), capabil să transpună în vorbe, gesturi şi atitudini primare, nesofisticate, mesajul care venea de la liderii mişcării, majoritatea copii de negustori şi intelectuali, prea finuţi pentru “munca de jos”, unii dintre ei cu intonaţie slavă sau idiş; şi cu un fason general prea “highbrow”, prea “de vlădică”… Cu vorbele de azi, lipsiţi de carismă populară. Or tînărul Nicolae avea indubitabil carisma sa.

Discursul din august ‘68 împotriva invadării Cehoslovaciei de către URSS ne poate da o idee despre oratorul Ceauşescu aşa cum fusese el înainte şi cum evoluase în timp. Nu insist asupra importanţei istorice (strategice, geopolitice etc.) a acelei luări sale de poziţie. Dinspre punctul de vedere strict retoric, elocuţional (singurul care mă interesează aici, acum), merită spus că acel speech i-a înduplecat pe mulţi români (nu puţini intelectuali), pînă atunci neîncrezători sau indiferenţi, să adere la politica PCR. Conţinutistic, e de remarcat că declaraţia de independenţă faţă de Moscova (asimilabilă chiar unui soi de antiriusism şi naţionalism) a mers pe sufletul multora. Multe dintre feţele acelea entuziaste filmate în Piaţa Palatului exprimau o convingere autentică, nedisimulată. Se poate deduce că, asemenea situaţiei de conflict şi de revoltă în care a performat în tinereţe ca agitator de greve, în august ‘68 Ceauşescu a luat o atitudine polemică, potrivnică şi militantă. Poziţia de “David contra lui Goliat” l-a servit şi de data aceea, şi de data aceasta, în exprimarea şi transmiterea unei vehemenţe vii, palpabile, verosimile (dacă nu veritabile).

Oricît de mult ar fi repudiat dictatorul Ceauşescu, ar fi de observat că stilul său oratoric – direct, butucănos, brutal, din popor/topor – a făcut mulţi epigoni, mai ales (ce curios…) în rîndurile oponenţilor săi oedipici. Gîndul ne merge inevitabil la Ion Iliescu, care, deşi şcolit, intello şi dubcekian, nu a scăpat de un anume stil elocuţional popular , pe care românii i l-au asociat inevitabil lui Ceauşescu (la nivel de cadenţă, de emisie vocală şi de morfologie suprasegmentală). Ţin minte discursurile din decembrie ‘89 şi ianuarie ‘90 (pe unele le-am urmărit nemijlocit, de la faţa locului): Ion Iliescu nu putea avansa în discurs, din pricina protestelor publice care îl întrerupeau cerîndu-i să nu mai dea din mînă “aşa, ca Ceauşescu”. Gestica mîinilor, element important în adresarea publică, fusese într-atît de abuzat de Ceauşescu, încît oamenii prinseseră un soi de alergie la asemenea “coregrafii” discursive.

Ce e haios e că protestele publicului (ca acel “Nu mai da din mî-nă, nu mai da din mî-nă”), precum şi noile lozinci anti-comuniste şi democratice, ţîşneau din piepturile noastre tot în metrica şi în cadenţa vechilor lozinci de aclamare şi acceptare, forjate în timp cu ocazia cuvîntărilor ceauşiste…

6 Responses to A fost Ceauşescu un bun orator?

  1. Autogreen Says:

    Foarte multi il judeca pe Ceausescu analizand ultimii 6-7 ani de dictatura. Comunismul are multe fete, nu e o chestie buna sau rea, judecata dupa experienta fiecaruia. Experimentul asta sociologic la scara reala ne-a dovedit un lucru: nimic nu se poate fara munca. Economia Romaniei a fost ingropata de romani de nimeni altcineva. Asa cum CFR-ul a fost ingropat de controlori si conducere.

  2. scriitor-in-devenire Says:

    Eu auzeam:”I-li-e-scu sa ra-ma-na! Da’ sa nu mai dea din ma-na!”
    - leit scandarile de la mitinguri care ni se imprimasera probabil pe cerebel “Cea-u-ses-cu Ro-ma-ni-a / Sti-ma noa-stra si man-dria!…”
    “pa -cea si pri-e -te-ni-a” si tot asa, si tot asa…da, dom-le, ca bine zici:”forjate in timp” Iacata dovada de programare neurolingvistica.

  3. textier Says:

    @Autogreen: De obicei, daca faci astfel de observatii, esti amestecat cu aceia care spun dsp. comunism ca e ideal, dar nu a fost bine aplicat. E o argumentare simplista, reductionista, care din pacate vine de la intelectualii nostri cei mai influenti. Vocea lor fiind mai puternica si mai autoritara, noi ceilalti sintem obligati sa formulam cu atentie la astfel de nuante…
    @scriitor: Corect! Retorica s-a păstrat şi sus la tribună, şi jos la trib. Despre un alt caz de continuare la nivel “stilistic”, aici: http://textier.ro/2009/06/fa-cum-face-paunescu-nu-ce-face-paunescu/

  4. Sebastian Says:

    Piticu a devenit cat de cat orator prin antrenament continuu cum spun contemporanii lui, fiind el cam peltic (”muncipiile”..lasa ca si asta de acum le are pe ale lui, cu “structurle”). Cand se incingea prea tare deja nu mai controla fraza, aparand formulari de genul “repudiate de istorie pentru intodeauna” si marafeturi d-astea, compensate prin ceea ce spunea. Raspunsul dat lui Parvulescu e o mostra O alta gaselnita era sa guite pe tema companionilor, stiind ca aia oricum n-au ce sa faca “tovarasi, si printre noi sunt din cei care mananca prea mult” si la stanga lui in tribuna un grasan cu palarie ddr-ista nadusea… Remarcabil la Piticu, pana cand a devenit caz clinic si anume dupa ultima criza a petrolului, era faptul ca buchisea bine si era la curent cu o mare cantitate de dude, de la politici interne la relatii internationale zobindu-i pe oaspetii straini ba cu viata lui Lincoln, ba cu citate din ultimile cuvantari ale diversilor, ba cu niste glume bine plasate. La una din intalnirile cu americanii comentand pe marginea lui Jaruzelski si a Gdanskului potomacii il asigura ca nu au de gand sa-l pedepseasca pe liderul polon. La care Piticania le-a sevit-o polisemic :”Pai daca nu vreti sa-l pedepsiti, atunci ajutati-l”. De aia era nebunul favorit al Washingtonului si l-ar fi primit si in NATO daca ala ar fi cerut-o, inainte de venirea lui Gorby. O perspectiva interesanta cu privire la calitatile scornicistului ofera si cartea ambasadorului israelian, ala care a asigurat postul pana in iulie 89.

  5. Kinza Says:

    his could be the excellent wlobeg page for anyone who wants to know about this theme. You recognize a good deal its virtually difficult to argue with you (not that I truly would want…HaHa). You totally put a fresh spin on a subject matter thats been published about for many years. Amazing things, just exceptional!

  6. Anna Says:

    After I initially centemmod I seem to have clicked the -Notify me when new comments are added- checkbox and now each time a comment is added I receive four emails with the same comment. Perhaps there is a way you can remove me from that service? Thanks!

Leave a Reply