În anii ‘80, cînd o dăduse în naţionalism şi protocronism, Ceauşescu a modificat numele unor oraşe, pe criterii istoric-recuperatorii. Cluj a devenit Cluj-Napoca; Turnu-Severin a fost renumit Drobeta Turnu-Severin; iar Murfatlar a redevenit Basarabi, denumire pe care orăşelul dobrogean o mai purtase cîţiva ani cîteva decenii, între războaie înainte de venirea lui NC la putere.
În primele două cazuri, s-a recurs la toponimia antică, daco-romană. Clujul prea evoca un ipotetic ctitor alogen Kolozs, în denumirea maghiară (Kolozsvár = oraşul lui Claudiu) şi pesemne că îl rîcîia pe nervi pe domnitorul comunist. Cu Turnu-Severin
read more
Ultimele impresii pe care ni le-a lăsat Ceauşescu sînt mai degrabă ale unui vorbitor prost, gîngav şi prolix. Şi mai ales lung la vorbă, plicticos, cam cum e Fidel Castro acum. Dar, asemeni lui Fidel, va fi fost cîndva şi “Ce” al nostru un orator capabil: eficient, cu priză la auditoriu, în stare să mişte masele cu discursul său? Consemnările istorice spun că în anii ‘30 – ‘40 da. Debutul junelui Ceauşescu în politică sînt legate de activitatea de orator-agitator infiltrat în rîndul greviştilor. În acele contexte militante, de revoltă proletară, stilul său discursiv butucănos, dintr-o bucată, dar consecvent şi ţintit, se pare că şi-a dovedit efectul. Ceauşescu a intrat repede pe listele agitatorilor periculoşi urmăriţi de poliţie şi vechea Siguranţă. El care ca proletar propriu-zis nu a excelat, la locul său de muncă (un atelier de cizmărie unde fusese angajat ca ucenic… şi de unde cam trăgea chiulul), a fost consfinţit de capii mişcării comuniste de atunci ca exponent retoric al proletariatului, ca purtător de cuvînt al nemulţumirilor şi neliniştilor sociale/populare ale vremii. Un fel de vedetă a revoltei, am putea spune cu termenii de azi. O dată cu primele arestări din ‘33-’34 i se decide soarta şi cariera de “lucrător al vorbelor”, de profesionist al propagandei orale. E, în matrice, genul activistului “tare-n clanţă” care va triumfa mai tîrziu, în era “comunismului biruitor”. Ca speaker, tînărul Ceauşescu s-a dovedit pesemne mai apt decît alţii şi în calitatea sa de
read more
În 2009 McDonald’s a închis afacerea din Islanda, piaţă de 300.000 de locuitori grav lovită de criză. În ţara gheizerelor, multinaţionala a deschis primul restaurant în 1993. În România, McDonald’s s-a lansat relativ în aceeaşi perioadă, în 1995 (la parter la Unirea, ţineţi minte coada de la lansare?), a practicat în decursul anilor ‘90 o politică de preţuri scăzute, specială pentru pieţele emergente (că să nu zic sărace), care a dat roade pe termen lung; pentru ca actualmente să deţină 50 de restaurante. (În Islanda avea trei.) În 2009, în plină criză, lanţul arcadelor aurii a investit în RO un milion de euro. Decît! 
Asta ar pute fi o mică prefaţă la articolul pe care l-am publicat în B24FUN săptămîna trecută, în continuarea eseuaşului despre fast-food de la sfîrşitul anului trecut. (La mulţi ani tuturor care dau pe aici!)
Taxa fast-food: un proiect indigest
Sunt ştabii noştri naivi şi manipulabili? Se încred ei în toate etichetele şi miturile vehiculate de media? Sau ni le servesc mai departe nouă, în mod conştient şi controlat, în tentativa de a ne manipula mai dihai?
Când a proiectat legea taxării fast-food, a avut oare ministrul Sănătăţii proprietatea termenilor? Ori s-a lăsat păcălit de folclorul online
read more
