textier.ro

Din lipsă de spaţiu, în cea mai nouă Dilemă Veche (despre “Valorile românilor”, coord. Marius Chivu) nu mi-a încăput tot articolul despre Biserică şi Şcoală în publicitatea românească. Redau aici textul întreg al eseuaşului, cu promisiunea să îi adaug ASAP, exclusiv pentru cititorii blogului (mulţumesc, sînteţi fantastici!) o analiză despre Militărie în advertising. Pînă atunci, enjoy:

Majusculele din publicitatea Neamului

Biserica şi Şcoala: se scriu cu literă mare, atunci cînd apar în topul încrederii românilor în instituţii… dar şi în editorialele care le deplîng soarta.

Înainte de a vedea cum sînt exploatate aceste Valori ale Naţiei de către publicitate, în chip de pîrghii argumentative sau de simple pretexte ilustrativ-narative, ar trebui spus că însemnătatea lor majoră face din ele mari prilejuitoare – chiar generatoare – de marketing. Căci tot cu B mare se scrie Biserică atunci cînd  ni se relatează înfloritorul negoţ cu icoane şi mătănii, care acompaniază marile procesiuni. Şi tot cu Ş mare se scrie Şcoală, atunci cînd sînt denunţate chioşcurile de junk-food din curţile şcolilor (cu ş mic) sau malversaţiunile în comanditarea manualelor. Religia şi educaţia, întrupate în Biserică şi Şcoală, tabuizate în Calendar Bisericesc şi Programă Şcolară, dau ritm şi sezonalitate marilor mişcări de

Scuze pentru sabatul prelungit. Scuze şi pentru ceea ce ar putea părea o ciorbă reîncălzită. De fapt, dacă îmi reiau aici cel mai recent articol din B24, nu o fac din lenea de a produce ”content” original, ci din dorinţa de a spori difuzia unor idei la care ţin. Scuze deopotrivă pentru că aduc vorba de campania electorală; şi pentru că nu o fac suficient de profund, limitîndu-mă să tratez o boală la nivel de simptom. Promit să-mi deşert tot sacul post factum (mă feresc să post festum ca să nu sperii norocul). Aşadar textul “de zisei”:

Tirezias e un profet mitic care a trăit nu mai puţin de şapte generaţii. Şi-a dus viaţa printre zei, semizei şi regi de neam divin, el însuşi având o natură… “supra” (orbit de o divititate, este răsplătit de alta cu darul proorocirii). Tragediile antice (care combinau ritualurile sacre şi reflecţia politică) ni-l înfăţişează pe Tirezias ca sfetnic al regilor Tebei: un fel de intelectual năbădăios, cu trăiri extreme… El e văzut ca un colaborator bun şi prietenos (un “tovarăş de drum”), în Bacantele, atunci când îl ajută pe Cadmos să întemeieze cetatea Teba, blindându-l cu profeţii şi înarmându-l cu idei ingenioase. Dar se dovedeşte un gică-contra antipatic în ciclul lui Œdip, atunci când cobeşte patricidul şi incestul în dinastia regală şi, mai târziu, identifică pricina ciumei din cetate în relaţiile mocirloase de la palat. Să ni-i închipuim pe tebani bombănindu-şi profetul în dizgraţie: ba că e traseist, ba că e trădător, ba că n-are consecvenţă politică… În realitate, el nu face decât să-şi asculte “orbeşte” viziunile.

Membrul celălalt al metaforei este (felicitări cui s-a prins) Mircea Dinescu, “poetul în plovăr” care pasămite a fost bun şi curajos ca port-drapel profetic al Revoluţiei din ’89; dar căruia i s-a reproşat, în vara lui ’90, că nu sprijină Golaniada! Anii au trecut şi azi înţelegem de ce: nu din iliescianism s-a ţinut Dinescu departe de balconul Universităţii şi treptele Naţionalului; mai degrabă pentru că-i duhneau a legionarism şi a manipulare ieftină; pentru că-i displăceau probabil lozincile şi cântecele în retorică păunesciană ale celor care taman ce-l umpluseră pe Păunescu de flegme şi-i proţăpiseră şamanic un cap de porc în gard!

La fel, Tireziasul nostru a fost “băiat bun” în 2004, când, susţinându-l pe “Băse cel cool”, a lansat cel mai de succes viral românesc, SMS-ul despre Bombo şi Congo; dar azi când acuză – necontrolat, insolent şi sibilinic ca întotdeauna – originea ciumei din ţară, gata! e obraznic şi trebuie exilat. (Cine vrea să-l urmeze e aşteptat în Arcadia, pe o boabă de piper.)