textier.ro

Saxofonistul Manu Dibango a fixat definitiv Camerunul pe harta muzicii. După ce a cîntat jazz în anii ‘60, a dat lovitura mondială în 1972 cu Soul Makossa, considerat primul cîntec în stil disco din istoria muzicii. Manu Dibango a cîntat cu multă lume bună, de la Paul Simon la Herbie Hancock. Aici îl admirăm alături de orchestra lui Johnny Pacheco, cu o variantă mai latino a hitului său afro (am ales-o pentru smanesul cîntării, deşi se  îndepărtează de caracterul tribal repetitiv al versiunii proto-disco iniţiale).

Acuma. Soul Makossa era unul dintre cîntecele pe care se antrena la dans tînărul Michael Jackson (se ştie de asemenea că exersa mult pe James Brown şi Earth Wind and Fire, alţi tătici ai genurilor negroide). Citarea temei din Soul Makossa în Wanna Be Starting Something e o opţiune care saltă şi îmbogăţeşte componistic una dintre cele mai dansante piese ale albumului Thriller (1982), destinată să devină uvertura concertelor lui Michael. Acesta îi schimbă tonalitatea şi îi încurcă un pic silabele:

Manu Dibango cîntă mama-ko mama-ssa mama-kossa, un fel de descompunere ludică a termenului Makossa, într-un mod care aminteşte păsăreasca din folclorul copiilor de la noi. (Makossa înseamnă dans în limba duala, dar a ajuns să desemneze propriu-zis un stil muzical din Camerun). Michael cîntă “greşit”: mama-sse mama-ssa mama-kussa.

Schimbările de ritm, armonie şi pronunţie nu-l scutesc însă pe megastar de la plata roialităţilor. În anii ‘80, regele popului şi şamanul afro-jazzului cad la o învoială în privinţa dreptului de folosire a compoziţiei celui din urmă. Fasonul de incantaţie tradiţională africană nu trebuie să inducă în eroare. Cele cîteva note sînt copyright Manu Dibango, nu folclor. E ceea ce au ignorat pesemne artiştii Rihanna şi Akon, care au preluat de curînd pasajul makossa în varianta lui Jacko: Rihanna în coda hitului Please Don’t Stop the Music, Akon în remixul la Wanna Be Starting… 2008. Acum sînt buni de plată. Pe de altă parte, succesul acestor epigoni ai lui Jacko şi urmaşi rătăciţi ai lui Manu au reaprins interesul americanilor pentru Makossa… şi iată-l pe MD bucurîndu-se de un revival paradoxal, tocmai cînd cu moartea lui MJ…

Un alt paradox: vioiciunea şi exuberanţa makossei lui Jackson ascund (sau poate sublimează?) o experienţă tristă, pe alocuri coşmarescă: cîntecul are la bază prezenţa obsesivă şi bîntuitoare a personajului Billie Jean (revelat ca atare în strofa a treia), prototipul admiratoarelor fanatice care îl terorizau pe Michael încă din pre-adolescenţă… Da, da: o interpretare psihanalitică a unora dintre opusurile lui MJ – poate ar clarifica un pic din misterul vieţii şi morţii sale… (Nu ştiu dacă mă încumet, poate doar să vă dau nişte linkuri… Deocamdată ce am citit nu m-a prea satisfăcut. Stay tuned.)