Cum am ajuns manelist
De cîţiva ani m-am nimerit într-un soi de horă pe care mă văd nevoit s-o joc. Pornind de la principii indiscutabile în societatea de azi, precum libertatea de expresie şi dreptul la afirmarea liberă a propriei identităţi, am apărat manelele şi i-am avocăţit teoretic pe manelişti, faţă cu valul de reacţiune puristă (uneori chiar rasistă) a anti-maneliştilor.
Există redute pe care le-am cucerit cu greu şi discuţii care merită încă toată zbaterea: perspectiva socio-istorică asupra moravurilor “de baştan” pe care fosta clasă asuprită (înrobită) le-a deprins de la clasa dominantă; şi responsabilitatea istorică faţă de socio-etnia romilor/robilor. Nu e fandoseală europenistă, nu e mimetism corect politiceşte; sînt lucruri de care sînt convins şi sper să-i conving şi pe alţii.
Cum în arena românească totul se radicalizează şi se şarjează în tuşe groase, m-am văzut plasat din oficiu în tabăra maneliştilor, a manelofililor şi a manelomanilor. N-ar fi nicio problemă: nu mă deranjează. Mă deranjează poate mai mult să citesc comentarii din partea unor manelişti adevăraţi, oameni simpli şi nedeprinşi cu dezbateri teoretice, care îmi lasă comment-uri ostile, pesemne compuse standard pentru toţi “telectualii ăştia care se iau de noi”… Mă gîndesc atunci dacă are rost să mă cert cu toată lumea. Sînt pe cale să îmi fac inamici în ambele tabere… eu nedorind altceva decît să aduc armonie… şi un cîntec vesel să cîntăm!
July 8th, 2009 at 5:18 am
Pai n-ar trebui sa te mire, se poate intampla si asta, daca te gasesti in mijlocul evenimentelor in calitate de “avocat”. Presupun ca ai luat apararea “manelistilor” din convingere si atunci pumnii pe care-i primesti din toate partile nu mai conteaza. Daca nu, e pacat de timpul irosit. Am insa o curiozitate, cat de des asculti manele? Si care crezi ca este principala calitate a manelelor, comparativ cu alte genuri de muzica “lejera”, rock sa zicem.
Intreb din curiozitate, am intrat pentru prima data pe blogul tau si subiectul m-a “prins”… (mi-am permis sa tutuiesc, sper ca nu deranjeaza).
July 12th, 2009 at 9:45 am
Sorry daca iti rasp. cu intirziere, Cora. Multumesc pt. sfaturile intelepte: ce bine ar fi sa fie asa de simplu…
Nu ascult manele mai des dect alt soi de muzica populara.
Si, ca toata lumea, stii tu, la petreceri… Nu e o mare pasiune, nu e un partizanat estetic. Daca ar fi totusi “pe sufletul meu”, ti-as face un playlist cu “Pina cind nu te iubeam” a Mariei Tanase, Maneaua floraresei si Saraiman-ul Romicai Puceanu, ceva Gabi Lunca, aumite bucate din Adi Minune de cind era copil, poate si niste Salam… Dar ti-as adauga neaparat si niste manele grecesti si turcesti, de un dramatism si o autenticitate care dau definitia genului si care te fac sa intelegi ca la noi ajung diluari…
Apoi ti-as face un playlist cu muzicieni de rock care au preluat si integrat muzica orientala: ar fi o lista extrem de incapatoare, trust me.
Maneaua are anumite particularitati de ritm si de abordare vocala (tinguiala specifica, in ultima vreme interpretata tot mai cobotin, din pacate).
Daca te intereseaza subiectul, da un search pe manea, manele pe blogul meu. Poate ca o sa fac o categorie aparte.
August 27th, 2009 at 4:17 pm
hey hey hey… semantica textierule!
Stii bine la ce ma refer.
Aria semantica a cuvantului “manea” este nedrept de mare. Tu te referi la o particica mica din ea.
E ca si cum as spune ca eu sunt fan hip-hop. Da, evident ca sunt arii mici din acest gen care mi se par demential de inspirate si artistice, dar peste 90% e gunoi.