Păziţi-vă copiii de politicieni
Făceam remarca, acum o săptămînă, că spre deosebire de anul trecut, cînd campaniile electorale cu copii au fost sancţionate, anul ăsta parcă “s-a dat liber” la folosit copii, judecînd după spoturile partidelor la putere. Weekendul din jurul zilei de 1 Iunie a fost şi el exploatat cu cruzime: prin parcuri şi pe tăpşane copiii au ajuns carne de tun pentru acţiunile propagandistice ale candidaţilor.
Ce înseamnă copiii pentru politicieni români? O spune gura păcătosului aflat în funcţia de purtător de cuvînt al PSD (de unde-i ia pe ăştia, frate?): “Atunci nici florile nu ar trebui să le folosim în clipuri. E un simbol şi atâta tot”.
Aşa e, copilul e un simbol, floarea e un simbol, aşa cum obrazul gros şi guşa umflată sînt şi ele nişte simboluri. Şi alegătorii învaţă tot mai mult să le interpreteze…
Folosirea copiilor în campania electorală a fost reglementată tot de ei, de politicieni. Acum schimbă regula în timpul jocului. Aşa şi hoţul din autobuz va ajunge să spună într-o zi că mîna lui în buzunarul tău e un simbol. Şi culmea e că nu îl poţi contrazice. E un simbol care trimite tot către politicieni…
June 4th, 2009 at 12:51 pm
obrazul gros nu e un simbol, ci mai degrabă un crez în viaţă.
June 4th, 2009 at 2:29 pm
Eu am o teorie despre politicieni.
Cand iti dai seama ca nu stii sa faci nimic in viata, ca nu ai nici un fel de aptitudine, cand nu stii sa citesti, sa vorbesti romaneste, cand nu intelegi cum functioneaza un bec, cand filmele cu Jean Claude sunt profunde pentru tine, cand femeile te evita ca pe o buba, cand esti virgin la 40 de ani, cand realizezi ca nu ai plantat nici un pom, ca nu faci umbra degeaba pamantului, iti dai seama ca trebuie sa schimbi ceva si te faci politician in Romania!
June 4th, 2009 at 3:00 pm
pai ce dracu se mai respecta in zililii noastre, de campanie, ca doar nici nea jiji n’a avut interdictzie de data asta (s’a schimbat cumva lejea ?)…
asa ca l’am admirat cacalau la toate emisiile, cu tot cu damfu’, nu doar la cele ‘lectoraliste…
o dovada in plus ca a venit craciunul, si ca, virgula, copiii pot fi folositzi in campanie:
http://nikuelektriku.blogspot.com/2009/05/craciun-fericit.html
June 4th, 2009 at 5:25 pm
e campanie electorala si in Mexic. Nu e partid care sa nu aiba un spot TV cu copii. Mai rau (mi se pare mie) e ca aici copiii sunt cei care vorbesc!
June 4th, 2009 at 6:07 pm
@nea: aha, deci un status symbol!
@ovidiu: e un simbure freudian in ce spui, asa e, pt. multi politica e un soi de viagra care trece prin hormonii puterii si ai seductiei. si asta nu ar fi inca de condamnat, zic eu. dar cica de (cele mai) multe ori ar fi vorba de smenuri si interese oculte…
@niku: lol! e naucitor, lasa-ma s-o rumeg si comentez la tine!
@monica: draga mea, in primul rind iti zic si eu ce iti zic probabil toti din ro: grija la gripa si tine-te departe de multimi! (cred ca sombreroul, cu borurile alea, e mai eficient dect botnitele alea). altminteri nicio problema cu copiii in campanii electorale, daca nu exista reglementari exprese. tii minte fetita cu cheia de la cdr? atunci era permis. intre timp, ai nostri au interzis copiii (cred ca pe baza de ue), i-au infundat pe unii maruntei alde gusa (cozmin) care nu au fost pe faza, iar acum iata-i deasupra legii! de fapt e genul ala de incalcare care nu conteaza de la un anumit niv., pe genul ok, dau 1000 amenda cu placere, ca ramin cu 99.000 profit…
June 4th, 2009 at 6:58 pm
Se potriveşte şi adaptarea titlului la aspiraţiile unor politicieni de marcă …goluri în ţeasta cu inspiraţia :
-Păziţi-vă părinţii de politicienii care intră în mintea copiilor!
Aici intră cu succes Adrian Severin – de nu se mai satură – nu doar de când şi-a lansat la Braşov recenta propunere adresată copiilor, să plângă până îşi vor convinge părinţii să voteze pentru PSD, la aceste alegeri europarlamentare.
Nu mă surprinde cum îşi cauta locul potrivit acest politician ideal …să te ferescă D-zeu de el(!), dacă nu poţi să te păzeşti singur. Partea comică a problemei ţine de seriozitatea lui de a se pretinde întreg la minte cu o astfel de propune, numai dacă ne gândim în ce hal de precauţie- de dragul copilului plângăcios- ar putea ajunge părintele momit:
-ori devine un executant docil al comenzii primite de la odraslă (după închipuirea minţii politicianului intrus, fiindcă o astfel de perpectivă depăşeşte puterea mea de înţelegere);
-ori apelează la sinceritatea proprie …mai mică decât cea a plângăciosului, cu o promisiune de adormit copiii (până nu se trezeşte scos din minţi de acesta, în cazul când şi-ar manifesta insistenţa de a pune în aplicare absurdă noile liste ale lui Severin).
Presupun şi eu, tot prin absurd, că întai şi-a făcut un plan, ca omul normal. L-a gândit, l-a clocit, şi-a propus să nu se trezească doar cu vorbe fără acoperire, în final şi-a transpus lucrătura pe hîrtie (să nu uite ce i-a fătat mintea), cu câte cel puţin o filă pt fiecare direcţie de operare, până i-a iesit din cap o listă pedo-filă, cu victimele lui Severin, şi încă două cu victimele copiilor, pe cale de separare din motive politice ireconciliabile: mama-filă şi tata-filă.
Dacă părinţii îşi sincronizează opţiunea de vot, după mintea eurocandidatului- de cap să-i fie lista partidului!- îi mai iese o categorie de lucrătură, cea mai aşteptată: padre-filie.
N-am să-mi imaginez că A. Severn a fost în stare să-şi evalueze şansele de a-şi pune în practică ideea în vreun fel realist, fiindcă n-avea cum să se simtă …dus până în zona de impact cu părintele aflat în cabina de votare, în timp ce copilul supraveghetor aşteptă în afara secţiei de votare, gata să-şi reia ameninţările plăngăcioase, dacă nu i se prezinte proba executării: poza buletinului ştampilat.
În concluzie, după mintea euro-infantilului care caută binele tuturor prin interpuşi de valoarea lui, facerea de bine e mama-filie, iar tata-filia apare tot în mintea copiilor, când părintele (la fel ca politicianul) nu mai trebuie s-o facă pe prostul. Se vede cu ochiul liber.
Cu asemenea specimene de viitor, cine seamănă tinere speranţe ca cele din capul lui Severin, culege şi perspectiva de a se autoexecuta în faţa recoltei binemeritate, când va ajunge să plângă, de exemplu, pentru că le-a dat copiilor pensia …de nevoie.
La aşa politician, minte ce-ţi mai trebuie?
Păzea, faceţi-i părtie, copiii abia aşteaptă să vină …mintea la cap!
June 4th, 2009 at 11:44 pm
Presupun ca nu se incalca nici o lege in Mexic cu spoturile astea, dar tot
mi se pare urat si enervant de previzibil sa auzi un copil care iti cere sa te gandesti la viitorul lui. A, mai e un spot care ma terorizeaza (desi nu am bani la FNI), in care ni se cere sa il lasam pe un anume Artur sa doarma, ca are cine sa aiba grija de el. Cat despre campanie pe toate caile, am vizitat un oras vecin, am facut turul cu tramvaiul turistic si, printre povesti despre apeducte si manastiri, ghidul a avut grija sa presare cateva laude la adresa politicienilor inscrisi in campanie. O bomboana de om, ce mai!
Cat despre gripa, multumesc, cred ca deja ingrijorarea mai mare trebuie sa fie in Romania. Cu sau fara noi virusi, aici se moare de gripa in fiecare primavara.
June 9th, 2009 at 12:11 am
CEA MAI SIMPLA SI PROFITABILA METODA LEGALA DE FACUT BANI PENTRU ROMANI BANI RAPID SI SIGUR PE INTERNET. TOTI CEI CARE AU INCERCAT PANA ACUM SUNT FOARTE MULTUMITI. FUNCTIONEAZA CU ADEVARAT!
Depinde numai de tine daca vrei sa citesti pagina asta sau nu, eu nu pot spune decat ca 10 minute de citit iti pot schimba viata, si portofelul. Depinde numai de tine POTI FACE BANI USOR SI REPEDE Crede-ma: am incercat toate metodele posibile (si legale).Aceasta este cea mai USOARA si mai RAPIDA cale. Poti sa faci o gramada de bani, repede si legal. Merge! E testat!Tot ce trebuie sa faci deocamdata este sa citesti cu atentie si pana la final textul.
PASUL 1: Iei 6 coli de hartie si scrii pe fiecare din ele : M-AM ADAUGAT LA LISTA TA , astfel incat cel ce primeste plicul sa te adauge la listele pe care urmeaza sa le posteze si asa adresa ta va aparea pe alte sute si sute multiplicate de forumuri, apoi impaturesti fiecare coala (cat sa intre in plic). Acum iei 6 bancnote de 1 RON (10 000 lei vechi) si pui CATE UNA in FIECARE din cele 6 coli (ca sa nu se vada prin plic si sa nu se fure), apoi pui FIECARE coala in CATE UN PLIC si inchizi plicurile. Ar trebui sa ai acum 6 plicuri sigilate, cu numele si adresa ta pe ele (la expeditor, pentru a ajunge in continuare pe forumuri!), fiecare dintre ele continand o coala de hartie si o bancnota de 1 RON (10.000 de lei vechi). Acum trimiti plicurile la urmatoarele adrese:
1) TRIFAN MIOARA, str. Avram Iancu nr. 24, Tg-Mures, 540089, jud. Mures
2) SOIT MIRCEA, str. Gheorghe Asachi nr. 22, loc. Cugir, jud. Alba, 515600
3) GRIGORE MARIUS ALEXANDRU, str. Bucuresti-Targoviste nr.37-39, bl. R9, sc. C, et.4, ap. 20, 070000
4) IGNAT MADALINA, Sos. Pantelimon, nr. 251, bl. 45, sc. 1, ap. 30, sect 2, Bucuresti, 021624
5) PATCAS IOANA, str. Octavian Goga nr. 11, Oradea, 410221, jud. Bihor
6) AMARIEI STELIAN, str. Profesor Cujba nr. 5B, bl. F1-1, sc. A, ap. 20, Iasi, jud. Iasi, cod postal 700088
PASUL 2: Acum tai din lista pe numarul 1 si muti celelalte adrese cu o pozitie mai sus (6 devine 5, 5 devine 4,etc…). Astfel numarul 6 devine liber: completezi cu numele si adresa TA aceasta pozitie. Trebuie foarte clar sa intelegi ca DACA TE VEI PUNE IN ALTA POZITIE DECIT CEA DE -A 6-a, vei primi cu mult mai putini bani, pentru ca factorul de multiplicare se diminueaza. Pentru a intari increderea in joc, trebuie SA NU TRISEZI si SA TRIMITI PLICURILE, deoarece altminteri, te excluzi singur din circuit semanand neincrederea.
PASUL 3: Schimba ce doresti dar, pe cat se poate, incearca sa mentii articolul cat mai aproape de original. Acum publica anuntul la cit mai multe forum-uri/newsgroup-uri(sunt o groaza). 200 este atat cat iti trebuie dar cu cat publici in mai multe locuri cu atat mai multi bani vei castiga! Nu e nevoie sa scrii din nou tot acest articol; poti sa selectezi textul cu cursorul mouse-ului si sa il copiezi in memoria calculatorului( Copy din meniul Edit ); deschizi un fisier gol cu notepad ( File … New ) si inserezi textul ca sa iti adaugi numele in pozitia a 6-a ( Edit …Paste ); salvezi fisierul cu extensia .txt. Acum cauti pe Internet newsgroup-uri (forum-uri on-line, message board-uri, site-uri de chat, de discutii) romanesti bineinteles, sau la diverse adrese e-mail pe care le cunosti si publici articolul (de exemplu intri pe http://www.google.ro, la “pagini in limba romana” si tasteaza: “anunturi gratuite online” ). Va sugerez sa treceti ca subiect un titlu cat mai atractiv pentru ca acesta il vor vedea cei ce viziteaza aceste site-uri .GATA! Felicitari…Nu ar trebui sa iti ia mai mult de 30 de secunde pentru fiecare newsgroup! TINE MINTE : MAI MULTE NEWSGROUP-URI INSEAMNA MAI MULTI BANI! TOT CE TREBUIE ESTE UN MINIM DE 200! Vei incepe sa primesti bani in cutia postala in cateva zile! Daca vrei poti sa iti inchiriezi o casuta postala din cauza numarului mare de scrisori pe care le vei primi. De ce? Din cele MINIM 200 de publicari pe care le-am facut sa spunem ca primesc 5 raspunsuri (un exemplu FOARTE-FOARTE mic). Deci am castigat 5 RON( 50.000 de lei vechi) cu numele meu pe pozitia a 6-a. Acum fiecare din cele 5 persoane care tocmai mi-au trimis cate o scrisoare, publica la randul lor MINIMUL de 200 de articole cu numele meu pe pozitia a 5-a si primesc si ei cate 5 RON( 50.000 de lei vechi).Eu primesc astfel 5*5*1 = 25 RON(250.000 de lei vechi). Continuand exemplul cu acest numar mic (5) de persoane care raspund la articol, castig 125 RON (1.250.000 de lei vechi) cu numele meu pe pozitia a 4-a, 625 RON (6.250.000 lei vechi) cu numele meu pe pozitia a 3-a, 3125 RON (31.250.000 de lei vechi) pe pozitia a 2-a si … DA! 15 625 RON (156.250.000 DE LEI vechi) cu numele meu pe pozitia intai. UIMITOR! Daca fiecare participant publica articolul de MINIM 200 de ori! Si totul cu o investitie initiala de 6 RON (60.000 de lei vechi) si 6 timbre. Cand numele tau nu se mai afla in lista poti sa repeti procedura : iei ultima varianta a articolului si trimiti cate 1 RON (10.000 de lei vechi) la adresele care se afla in lista, punandu-ti numele pe pozitia a 6-a Acum publici articolul din nou de MINIM 200 de ori. Va dati seama ca in fiecare zi mii de oameni intra pe Internet si citesc aceste articole ASA CUM CITESTI TU ACUM !! Asa ca iti poti permite 6 RON (60.000 de lei vechi) sa vezi daca merge cu adevarat? Cred ca da… Unii au spus dar daca lumea se satura si nu mai trimite nimeni nici un ban? Ce sanse sunt sa se intample asta cand ZILNIC se alatura 20- 50.000 de useri noi la Internet dintre care foarte multi citesc astfel de anunturi si sunt dispusi sa incerce ?
JOACA CINSTIT SI CORECT SI ADRESA TA VA AJUNGE PE MII DE FORUMURI, ASTEFEL VEI PRIMI MII DE PLICURI. IN FIECARE ZI INTRA SUTE SAU MII DE OAMENI PE FORUM! VETI AVEA NUMAI DE CASTIGAT!!! JOCUL SE BAZEAZA PE O BINECUNOASCUTA LEGE DIN ECONOMIE SI ANUME LEGEA MULTIPLICARII PE CARE CRED CA POTI SA O INTELEGI. CREZI CA MARILE MAGAZINE SE IMBOGATESC PT CA TU AI CUMPARAT O STICLA DE VIN. NU… SE CUMPARA INDUSTRIAL .. DECI DACA JOCI CORECT SI TRIMITI PLICURI ADRESA TA VA PAREA PE MULT MAI MULTE SITE-URI SI VEI PRIMI CU MUUULT MAI MULTI BAI! BAFTA! !!!!!!!! p.s. FOARTE IMPORTANT: O SA INTALNESTI OAMENI CARE NU SUNT DE ACORD CU ASTA SI CARE NU AU CURAJ SA INCERCE SA SE IMBOGATEASCA INTELIGENT. ACESTIA SE MULTUMESC DOAR SA INJURE (MAI MULT NU POT). TREBUIE DOAR SA-I IGNORI ASA CUM FAC EU, JOACA SI O SA VEZI CUM PLICURILE INCEP SA SOSEASCA. DACA AI INCREDERE SI PERSEVEREZI O SA-MI MULTUMESTI CAT PENTRU CEI CARE NU JOACA… VA RACITI GURA DEGEABA, EU PRIMESC ZECI DE PLICURI CU BANI SI O SA CONTINUI SA JOC… BAFTA!
December 19th, 2014 at 2:03 am
Errr, I think you might be confusing 2 diefrefnt conversations, Liz – it was Maks unfollowing Derek & Mark on Twitter, andthen someone else was talking about Donny taking lessons prior to the show.I’ve read them too, and read two diefrefnt translations of each, and I found nokinky sex stuff. Whilst Libertarianism is a direction away from big government, we aren’t all anarcho-capitalists.~ Thomas K. Yelp!
March 24th, 2015 at 8:38 pm
Right at the moment firfoex routinely downloads an mp3 and opens it. I desire it to prompt me with the dialog small package consequently I can decide where to save it. I’ve looked in options->downloads->view and edit measures and there is nothing locate here that I can change..
March 31st, 2015 at 8:34 pm
Thank you so much pertaining to giving my family an update on this topic on your site. Please know that if a brand new post becomes available or if perhaps any alterations occur on the current publication, I would be thinking about reading more and knowing how to make good usage of those tactics you reveal. Thanks for your time and consideration of other folks by making this blog available.
April 2nd, 2015 at 9:30 pm
Using this data, a human resource professionals make selection decisions. According to Jex, there are two indexes that are set by the organization maintains productivity, efficiency, and financial success? To take best advantage of candidates’ time, hotel managers will need to be high revenue mandates for recruiters.Mention is also made about the status of their new environment.
May 9th, 2020 at 3:45 am
sildenafil…
generic sildenafil…
May 19th, 2020 at 3:50 pm
male erection pills…
erectile dysfunction medication…
May 22nd, 2020 at 9:23 pm
gnc ed pills…
ed pills that really work…
May 26th, 2020 at 10:11 pm
male erection pills…
erection pills that work…
May 31st, 2020 at 3:21 am
generic cialis…
order cialis…
June 5th, 2020 at 8:46 am
canada online pharmacy…
online canadian pharmacy…
June 11th, 2020 at 2:08 am
rx pharmacy…
canada pharmacy…
June 12th, 2020 at 2:04 pm
Buy cialis…
Get cialis…
June 17th, 2020 at 3:17 am
cialis online…
cialis online…
June 18th, 2020 at 7:55 pm
vardenafil online…
buy levitra…
June 23rd, 2020 at 1:00 am
vardenafil online…
buy vardenafil…
June 25th, 2020 at 8:08 pm
levitra…
levitra pill…
June 30th, 2020 at 11:11 am
gambling games…
online casino real money no deposit…
July 2nd, 2020 at 1:15 pm
casino real money…
online casino real money usa…
July 4th, 2020 at 10:36 am
purchase viagra…
generic viagra cost…
July 6th, 2020 at 1:57 pm
slots online…
online casino slots no download…
July 8th, 2020 at 7:40 pm
best online casino for money…
real money casino online usa…
July 13th, 2020 at 6:38 pm
quick cash loans…
online loans…
July 16th, 2020 at 5:39 pm
online loans…
payday advance…
July 19th, 2020 at 6:17 pm
quick cash loans…
payday loans…
July 22nd, 2020 at 7:20 pm
viagra for sale…
viagra for sale…
July 25th, 2020 at 8:37 pm
cialis 20…
20 cialis…
July 29th, 2020 at 6:03 pm
new cialis…
cialis 5 mg…
August 1st, 2020 at 3:43 am
cialis 5 mg…
cialis 5 mg…
August 3rd, 2020 at 6:04 pm
cialis 5 mg…
cialis generic…
August 7th, 2020 at 1:27 am
cialis 5 mg…
20 cialis…
August 10th, 2020 at 12:17 am
online casino games for real money…
play online casino real money…
August 13th, 2020 at 4:33 pm
rivers casino…
online slots real money…
August 17th, 2020 at 7:06 am
casinos…
slot games…
August 21st, 2020 at 6:23 am
free slots online…
play online casino real money…
August 24th, 2020 at 6:29 am
viagra discount…
buy viagra online…
August 26th, 2020 at 9:24 am
viagra pills…
cheap viagra online…
August 29th, 2020 at 9:25 am
viagra prices…
viagra online prescription free…
September 1st, 2020 at 7:41 pm
cialis 20 mg…
cialis prescription online…
September 19th, 2020 at 12:31 am
best casino online…
online casino…
November 20th, 2020 at 1:49 am
Levitra or viagra…
Price viagra…
November 25th, 2020 at 1:16 pm
Us discount viagra overnight delivery…
Us viagra…
November 27th, 2020 at 4:45 am
Buy cheap viagra internet…
Get viagra…
April 23rd, 2022 at 9:43 am
https://www.philadelphia.edu.jo/library/directors-message-library
May 7th, 2022 at 10:18 pm
Great selection of modern and classic books waiting to be discovered. All free and available in most ereader formats. download free books https://www.philadelphia.edu.jo/library/directors-message-library