textier.ro

… un ghiolban dezrădăcinat şi frustrat, nu un ţăran. Să ne înţelegem: un ţăran de la ţară are destul de a face cu bicicliştii pe uliţe, ca să nu îi considere nişte marţieni. Numai ghiolbanul daciot la cap (indiferent că între timp a propăşit la mărci mai ilustre) simte impulsul de a lătra cu aparatul sonor în dotare. La fel de natural ca un cîine maidanez prigonit pe străzi, subspecie cu care de altfel împărtăşeşte inadaptarea şi statutul de corcitură socială.

Ambiguitate legislativă. Codul rutier interzice să îi claxonezi biciclişti la mai puţin de zece 25 de metri distanţă. Da, dar în altă parte codul rutier interzice cu totul clacsonatul în oraş. E de îndeajuns această confuzie normativă, pentru ca melteanul daciot-la-cap să eludeze întreaga chestiune şi să se simtă liber să latre, să mugească şi să behăie cît îl ţine muzicuţa.

Spiritul reglementării. Nu trebuie să fii supradotat intelectual ca să înţelegi noima

Poate cam structuralist, dar nu din cale-afară: cam aşa mi-a ieşit eseuaşul din cea mai nouă Dilemă Veche despre turism (Turismul românesc – pe cai mari). Simona Sora, coordonatoarea numărului, l-a aşezat ca articol de fond într-un grupaj alcătuit cu participarea unor cunoscuţi scriitori, conţinînd articole testimoniale şi mini-compuneri despre cum au petrecut, cum îşi vor petrece şi cum şi-ar petrece ei în mod ideal vacanţa.

Sîmbătă 20 iunie la 12:00, la standul Polirom, se lansează o nouă traducere din Kazuo Ishiguro, Nocturne (în româneşte de Vali Florescu). Colecţia de cinci stories va fi prezentată de Florin Iaru şi de mine. Fără a fi un specialist în literatură engleză, îmi place Ishiguro (pe care l-am descoperit acum zece ani în Rămăşiţele zilei) şi am acceptat să particip la această lansare în calitate de textier şi muzicolog. Pentru că – important! – este o carte despre muzică, muzicieni şi melomani, după cum spune şi subtitlul – Cinci poveşti despre muzică şi amurg. Ne vedem sîmbătă, va fi o plăcere să-l ascultăm pe Iaru… şi promit să zic şi eu ceva neplictisitor…

Oricum, chiar dacă nu prindeţi lansarea, puneţi bani deoparte pentru Nocturnele lui Ishiguro: sînt o lectură delicioasă.

Duminică sînt ivitat, tot la 12:00, dar la standul Humanitas: o dată de către Iulian Comănescu, autorul cărţii-eveniment Cum să devii un Nimeni; şi a doua oară de către editorul Radu Gârmacea, cel căruia

Dilema Veche de săptămîna asta e coordonată de Simona Sora şi e despre turism. Cum am şi eu un articol la temă, am fost invitat la prietenii mei din RFI, la Punerea pe gînduri a lui Dragoş Ghiţulete, emisiune realizată în parteneriat cu Dilema Veche. Ca de obicei, Simona reuşeşte să recolteze colaborări valoroase, aşa că mă bucur de o companie excelentă. Ascultaţi emisiunea şi cumpăraţi revista.

Voi reveni ASAP cu  ştiri de peste drum, de la Bookfest: sîmbătă la prînz prezint o carte… şi altele…

De fiecare dată cînd vine vorba de Adrian Păunescu, mulţi dintre interlocutori se simt obligaţi să-şi arate dispreţul sau să-l înjure direct: colaboraţionist, comunist, lichea… şi tot aşa. În loc de comentarii, mă limitez să repet de fiecare dată ceea ce – cred eu – nu a fost încă suficient spus: anume că influenţa lui Adrian Păunescu asupra retoricii şi chiar asupra logicii din mediile oficiale este încă extrem de importantă chiar şi după 20 de ani de la tentativa de linşaj public.

Cel mai bun turnesol al acestei situaţii este faptul că detractorii săi cei mai înverşunaţi sînt cei care îi preiau mai abitir stilul, ca nişte epigoni de sens (ideologic) opus.

E de ajuns să ne gîndim la Cristi Paţurcă şi al său textier-showman Dr. Barbi (cel care nu se abţinea să intervină în plină cîntare, asemeni lui Păunescu la

Miercuri 10 iunie la 17:30 la Muzeul Ţăranului Român se inaugurează o amplă expoziţie dedicată Dobrogei. Trimisul foarte special Bogdan Iancu transmite.

Miercuri seară în Clubul Ţăranului, Dumitrescu prozator va fi glosat de Dumitrescu textier. Bogdan Dumitrescu, fostul meu coleg de agenţie şi veşnicul meu prieten m-a invitat să particip la evenimentul de lansare a cărţii sale de schiţe, momente şi story-uri – SMS (Polirom, Ego Proză). Vor ţine microfonul în mînă cu mai mult folos Simona Sora şi Răzvan Exarhu. Postfaţa cărţii a fost scrisă de Mircea Cărtărescu. Astfel Bogdan a luat un serios avantaj în concursul nostru eliminatoriu, de-a care dintre noi va fi numit simplu, clasic, ca-n manual – Dumitrescu…

Hai şi un snapshot din carte, ca să vă fac poftă s-o procuraţi, eventual chiar cu autograful lui Dumitrescu:

“La nouăsprezece ani, colonelul de cavalerie de la parter jurase la mormîntul logodnicei sale să nu se mai căsătorească niciodată.“

Evit să scriu despre bloguri, bloggeri, blogosferă… Cred că prea multă autoreferenţialitate strică; şi că prea multe laude reciproce le dă motive detractorilor noştri să ne trateze (pe noi, bloggerii) drept o nouă clică românească îmbîcsită, care transferă metehnele fanariote în lumea virtuală (ceea ce nu-i adevărat, nu-i aşa, prieteni?)…

Dacă am scris totuşi ceva, am scris în B-24-FUN despre TV-ul care tratează blogurile. Am scris despre emisiunea dedicată blogurilor de pe Realitatea TV, După bloguri, produsă de Ana Maria Caia şi prezentată de Teo (Claudiu Teohari). Nu am lăudat emisiunea, ci am apărat-o, am pledat în favoarea ei ca la bară; am adus argumente în sprijinul continuării ei.

Făceam remarca, acum o săptămînă, că spre deosebire de anul trecut, cînd campaniile electorale cu copii au fost sancţionate, anul ăsta parcă “s-a dat liber” la folosit copii, judecînd după spoturile partidelor la putere. Weekendul din jurul zilei de 1 Iunie a fost şi el exploatat cu cruzime: prin parcuri şi pe tăpşane copiii au ajuns carne de tun pentru acţiunile propagandistice ale candidaţilor.

Ce înseamnă copiii pentru politicieni români? O spune gura păcătosului aflat în funcţia de purtător de cuvînt al PSD (de unde-i ia pe ăştia, frate?): “Atunci nici florile nu ar trebui să le folosim în clipuri. E un simbol şi atâta tot”.

Aşa e, copilul e un simbol, floarea e un simbol, aşa cum obrazul gros şi guşa umflată sînt şi ele nişte simboluri. Şi alegătorii învaţă tot mai mult să le interpreteze…

Folosirea copiilor în campania electorală a fost reglementată tot de ei, de politicieni. Acum schimbă regula în timpul jocului. Aşa şi hoţul din autobuz va ajunge să spună într-o zi că mîna lui în buzunarul tău e un simbol. Şi culmea e că nu îl poţi contrazice. E un simbol care trimite tot către politicieni…