Ţăran Club: 1-2 Mai cu Timpuri Noi şi Sarmalele ReciDespre imnul lui Moga: un gînd prea tehnic pentru Gândul

Reţetă simplă: ciorba fusion (un balsam!)

Prima dată mi s-a întîmplat la un restaurant dintr-acela cu meniul scris într-o italiană ezitantă, care te îmbie cu j’de feluri de pizza şi ţ’şpe feluri de paste (evident, din pungă); dar care, avînd bucătar român, îndeobşte bun, îţi asigură patru-cinci feluri de ciorbă. Am comandat ciorbă de burtă.

La scurt timp am primit bolul aburind: zeama era bine dreasă, nu-i mai trebuia nimic. I-am deşertat însă toată smîntîna din ceaşcă: prea era proaspătă şi mi-a făcut poftă. Şi atunci – deh – pentru compensare, a trebuit să-i mai adaug oţet. În olivieră, însă – tadam! – oţet balsamic. Adică buei! Ne domnim… Evident, puteam să cer să-mi aducă oţet românesc de la bucătărie… Dar am zis: hai să experimentez… Am deşertat mult lichid gros şi negru, pînă cînd frumoasa culoare galbenă a ciorbei a căpătat nuanţă maronie.

N-a fost rău deloc! Nu mai era burtă de-a noastră, românească; nu era nici trippa in brodo, cum se face în nordul Italiei. Era o savoare nouă, care îmbina porcăiala groasă a zemei cu o aromă mediteraneană. Acum mă gîndesc că mergea şi nişte busuioc…

A doua oară s-a întîmplat la un restaurant mai neaoş, unde am comandat ciorbă de cocoş. N-a fost deloc rea, însă ori bucătarul era ardelean, ori rămăseseră fără borş… Mai trebuia acrită clar! Pe masă, din nou, – oţet balsamic! Băi, ce-i asta?! S-a terminat oţetul Vincon la Metro sau ce? Deja papilele presimţeau gustul… Am turnat vîrtos (balsamicul e mai puţin acid decît oţetul nostru) şi am amestecat cu lingura. Mmm… ardeiul iute a completat la fix capodopera de fusion…

Gastronomia e în schimbare. Din întîmplare, din neglijenţă, cu sau fără voie, bucătarii din oraş ne propun inovaţii surprinzătoare. Sînt sigur că aveţi şi voi ce povesti…

Leave a Reply