Vin pelin pt. Paşte (noroc cu bulgarii)Redaţi Parcul IOR bicicliştilor!

Mama şi zebra

arhivă, parenting @ 27 April 2009

încă o schiţă care mi-a intrat în B24:

Pediatrul păruse mai puţin liniştitor ca de obicei. Micuţul făcuse febră de la o viroză. Febra îi declanşase alergia. Şi iată că de la alergie strănută de zor şi îşi trage mucii, ceea ce îi măreşte febra… Un cerc vicios care trebuia oprit repede. De la o simplă răceală poate să… Doamne fereşte!

A dat fuga la farmacie, lăsîndu-l singur acasă, învelit bine. A stat la rînd după un pensionar care nu ştia să completeze reţeta (era zi de compensate)… Simţea că fiecare minut departe de copil o îmbătrîneşte cu un an. Acum se întorcea victorioasă cu medicamentul în mînă, gîndindu-se cum are să-l despacheteze, cum are să-l picure în linguriţă…

În faţa zebrei – ghinion: niciun şofer nu oprea. Hai, încă doi, trei, poate acum! Da’ de unde: între timp a mai apărut unul… şi încă unul…. La o sută de metri în faţă e semafor. Mulţi se gîndesc că or să prindă verdele, dar e o iluzie: la ora aia nimeni nu scapă fără cel puţin un roşu de aşteptat. Şi nimeni nu se gîndeşte ca, dacă tot va pierde un minut la semafor, să-i îngăduie acestei femei să traverseze pe trecerea de pietoni, cu o sută de metri mai înainte. Această mămică disperată, ţinînd în mînă antialergenicul de copii ca un atlet ştafeta, nu va zăbovi mai mult de două secunde: nici n-o simţi cînd o zbugheşte! De ajuns să încetineşti un pic…

Un gînd absurd, de-o clipă: să năvălească înainte, fără să se uite: e dreptul ei de pieton. Instinctul matern o ţine-n loc. Dacă ea moare călcată, şi copilul va… Doamne fereşte! Ce să facă? Ei bine da: va ocoli prin intersecţie, va trece pe la semafor, va pierde încă nişte minute ca să se întoarcă pe drumul de casă, minute grele ca nişte ani de chin…

Cînd se pregătea să plece de la zebră, un automobil opreşte brusc în faţă. Domnul de la volan îi face semn să treacă. Din spate se aud mai multe frîne ascuţite. Nimeni din şirul de maşini nu se aştepta ca vreunul din faţă să oprească… de ce? ca să treacă „nenorocita dracului”! Aude clar insulta, precum şi alte înjurături groase, printre clacsoane demente. Pentru o clipă s-a oprit în mijlocul zebrei şi ascultă, ilogic de fericită. O voce tainică îi spune că, cu cît e mai rău înjurată ea, cu atât mai grabnic se va însănătoşi copilul.

3 Responses to Mama şi zebra

  1. scriitor-in-devenire Says:

    Of, din pacate, da, astea sunt scene obisnuite din nesimtirea cotidiana…
    Sa vezi ce patesc batranii….
    Daca ai sti de cate ori am auzit remarce de genul ” ia uite la el …il cauta moartea pe acasa si lui ii arde de plimbari….”
    Dar… se va intoarce roata si pentru d-alde d-astia….
    Foarte fain ca ai scris, poate in nebunia asta macar cei mai tineri isi vor schimba atitudinea… poate ei vor creste altfel, poate nu ii va mai innebuni haosul vietii pana la dezumanizare…

  2. textier Says:

    Da, Scriitor, ai putea sa lansezi la tine discutia “compasiunea sociala motor al literaturii”. I mean it. Dupa lunga si paguboasa era a “autonomiei esteticului”, scriitorii/artistii contemp. sint inca in faza de autocompatimire narcisista si exhibare cersetoreasca a propriilor rani. Mai sint si exceptii frumoase de neorealism romanesc, mai sint si “lampi cu caciula” care lucesc in bezna aratindu-ne calea…

  3. scriitor-in-devenire Says:

    Pai eu am tot lansat discutia asta, textier, aici http://scriitorindevenire.wordpress.com/2008/06/20/care-este-rostul-literaturii-azi/ si mai ales aici: http://scriitorindevenire.wordpress.com/2008/09/10/recensamantul-cititorilor-model-%e2%80%93-pentru-scriitorii-neintelesi/

    eu cred ca de cele mai multe ori ranile sociale nu sunt chiar atat de rupte de ranile personale… Mai mult ca sigur Lazarescu stia el ce stia cand a scris scenariul asta, poate l-a trait saracul prin propria piele…
    Schita ta, “cum era sa fim goniti cu pusca”, pleaca de la o ranire personala, dar ajunge sa atinga o hiba generala a societatii…
    deci nu cred ca e rau sa iti folosesti propriile rani… ideea este, cum bine zici, sa nu dai in autocompatimire si vaicareala…

Leave a Reply