Prima dată mi s-a întîmplat la un restaurant dintr-acela cu meniul scris într-o italiană ezitantă, care te îmbie cu j’de feluri de pizza şi ţ’şpe feluri de paste (evident, din pungă); dar care, avînd bucătar român, îndeobşte bun, îţi asigură patru-cinci feluri de ciorbă. Am comandat ciorbă de burtă.

La scurt timp am primit bolul aburind: zeama era bine dreasă, nu-i mai trebuia nimic. I-am deşertat însă toată smîntîna din ceaşcă: prea era proaspătă şi mi-a făcut poftă. Şi atunci – deh – pentru compensare, a trebuit să-i mai adaug oţet. În olivieră, însă – tadam! – oţet balsamic. Adică buei! Ne domnim… Evident, puteam să cer să-mi aducă oţet românesc de la bucătărie… Dar am zis

sarmalisme, semnal 29 April 2009, 5 Comments

vocea_meselor_mail

Trupa care m-a “debutat” şi, respectiv, trupa care m-a consacrat ca textier cîntă două seri la rînd – vineri şi sîmbătă – în Clubul Ţăranului, în cadrul unui amplu program “ostalgic” de Armindeni.

Care nu pleci de 1 Mai la ţară – vino la Ţăran!

Care mai ai cravată de pionier – e momentul să o porţi din nou.

Stau în Titan, dincolo de Lacul IOR (privind dinspre centru). De 16 ani, cam 5-6 luni anual merg cu bibicleta la serviciu. Nici cînd am lucrat în Casa Scînteii (anul trecut) nu am abandonat acest obicei, deşi trebuia să ajung în capătul celălalt al oraşului. Aproape de fiecare dată m-am dus şi m-am întors pedalînd prin parc. Uneori prin trei parcuri: IOR – Fabrica de Pîine – 23 August (actualul Naţional), – un frumos traseu verde în acest oraş îmbîcsit şi înnoxit. Ca să tai de-a curmezişul parcul IOR (actual Cuza) cu bicla îmi ia două minute. Nimeni nu mă simte, nu deranjez nici firul de iarbă. Acum, de cînd Ngă-ngăoiţă primaru’-ngă-ngărduleţ mă taxează cu 500 de RON amendă pentru această simplă tranzitare cotidiană, sînt forţat să ocolesc pe bulevard, ceea ce mă întîrzie şi mă obligă să mă înghesui cu pietonii pe trotuar.

În Parcul IOR m-a învăţat răposatul tata să merg cu bicicleta cînd eram mic. Tot acolo, cu o lună-n urmă, l-am învăţat şi eu pe fi-miu să meargă fără roţi ajutătoare. Norocul nostru că ne-am grăbit. Că de-acum clanul lui Ngă-ngă, satrapii ngărduleţelor şi ngababii bordurilor, ne îngrădesc pe zi ce trece cum nici Ceauşescu

arhivă, parenting 27 April 2009, 3 Comments

încă o schiţă care mi-a intrat în B24:

Pediatrul păruse mai puţin liniştitor ca de obicei. Micuţul făcuse febră de la o viroză. Febra îi declanşase alergia. Şi iată că de la alergie strănută de zor şi îşi trage mucii, ceea ce îi măreşte febra… Un cerc vicios care trebuia oprit repede. De la o simplă răceală poate să… Doamne fereşte!

A dat fuga la farmacie, lăsîndu-l singur acasă, învelit bine. A stat la rînd după un pensionar care nu ştia să completeze reţeta (era zi de compensate)… Simţea că fiecare minut departe de copil o îmbătrîneşte cu un an. Acum se întorcea victorioasă cu medicamentul în mînă, gîndindu-se cum are să-l despacheteze, cum are să-l picure în linguriţă…

În faţa zebrei – ghinion: niciun şofer nu oprea. Hai, încă doi, trei, poate acum! Da’ de unde: între timp a mai apărut unul… şi încă unul…. La o sută de metri în faţă

p4170380small

Din seria “tot bulgarii…”, vă prezint Pelinul de Liascoveţ, găsit azi în Piaţa Gemeni (fostă Galaţi), după ce am răscolit tot oraşul după vin pelin. Nu ştiu ce s-a întîmplat cu VS-urile româneşti comercializate sub această denumire.

E un pelin alb de 1o% despre care aflu de pe contraetichetă că e “făcut din struguri calitativi de Dimiat cu supliment precis de ierburi culese la ziua de Drăgaica din Elenski Balkan”.

13 lei la 1,5l. (Găseşte careva mai ieftin?)

Revin cu impresii după masa de Paşti.

REVENIRE 21 aprilie 2009: Izvinete (sorry guys), pelinul bulgăresc neama de-a face cu ăl românesc de-l ştiam noi dinainte de evropeiski soiuz. E mai degrabă un vermut slab. Musai servit de la rece. Vinul de Dimiat o fi bun, dar e un dulce-demidulce al cărui fason e să se combine cu amăreala de la plante. Poate de un şpriţ aşa, foarte văratic…

Oricum, măcar pentru prezenţă, Bulgaria – România 1-0. Mă întorc aşadar să scotocesc pieţe şi prăvălii-marketuri, măcar de-o egalare. Dacă ştiţi un loc cu pelin românesc “ceauşist” rog feedback, inclusiv provincia. (Blagodoria.)

bukovina

Micutisme semnalează ouăle kitschoase cu chipul cristic desenat pe ele, din spotul comandat de Ministerul Turismului care ne îndeamnă să petrecem Paştele în Bucovina. Canon iconografic 100% bizantin, dar şi 100% neconcordanţă cu suportul (coaja de ou). Aberaţie 100% faţă de canoanele tradiţionale de încondeiere. Imens haloimăs ritualic: implicit, un îndemn de a-i “crăpa chipul lui Jesus prin ciocnirea oului de către ou”.

Unul dintre autorii blogului îmi şopteşte că ar fi vorba de ouă made in China. Încă nu m-am prins dacă e glumă.

schiţă din ultimul B24FUN pentru care am primit niscai laude…

Eram într-o zi cu drumuri administrative împreună cu maică-mea. Stresul moderat era învins de o plăcută regresie: pentru mama, către zilele când mă trăgea de mână sub o formă mai drăgălaşă şi mai uşor de mânuit; pentru mine, către vârsta la care nu cunoşteam grijile.

Deodată am nimerit pe nişte străduţe paşnice, cu un anume farmec, la care mama părea să rezoneze în mod aparte. Pasul i-a devenit sprinţar atunci cînd ne-am apropiat de un grup de case cochete, umbrite de copaci. Redevenise mama mea cea de dinaintea bolilor, suferinţelor şi spitalelor. Îmbătrânirea îi dispăruse ca o iluzie. Era mama dintotdeauna, aşa cum îmi apare în vise şi cum ştiu că o voi revedea în Rai (sper cât mai târziu pentru amândoi).

Printr-o poartă larg deschisă vedeam o casă cu acel aspect de instituţie publică pe care ne-am obişnuit să-l atribuim fostelor clădiri boiereşti. “Uite, – a spus – în casa asta am

semnal 12 April 2009, 3 Comments

img_927012… lîngă sepultura lui Eminescu? Răspunsul diseară de la 23:30, în emisiunea După bloguri de la Realitatea TV.

Mă simt ruşinat faţă de alţi bloggeri, mai activi şi mai “traficaţi” decît mine; i-am spus lui Teo că nu merit să apar în această primă ediţie… Am avut noroc să mă potrivesc pe topic.

Nu zic mai mult, ca să nu stric surpriza…

dupabloguri.ro

blogu’ lu’ Teo

sarmalisme, semnal 06 April 2009, 4 Comments
090410sarmalelereci-xl
10 aprilie – Bucuresti / Suburbia
12 aprilie – Craiova / playteatru
16 aprilie – Bucuresti / Fabrica – concert caritabil in favoarea lui Dragos Croitoru
17 aprilie – Tirgoviste
24 aprilie – Topoloveni /Backstage
25 aprilie – Cluj / Music Pub
26 aprilie - Brasov / Suburban
semnal 06 April 2009, 1 Comment

000q9cwa13

Redau ca atare apelul lui Mugur Grosu:

Marţi, 7 aprilie, ora 13.00, petiţia pentru acordarea cetăţeniei române scriitorului Alexandru Vakulovski va fi depusă oficial la Preşedinţia României, Compartimentul pentru probleme cetăţenesti, audienţe şi petiţii.

Petiţia a fost semnată de peste 1100 de persoane, de la Harry Tavitian, Dan şi Lia Perjovschi, Bogdan Ghiu, Thomas Ciulei, Paul Goma, Mitoş Micleuşanu, Şerban Foarţă, Liviu Papadima, Radu Paraschivescu, Ruxandra Cesereanu, Dumitru Crudu, până la semnatari care s-au declarat simpli cititori sau oameni scandalizaţi de impunerea interdicţiei de intrare în România, scriitorului Alexandru Vakulovski.

La ora 12.45, în imediata apropiere a Palatului Cotroceni, la intrarea dinspre Grădina Botanică, mai mulţi semnatari ai petiţiei şi-au dat întâlnire pentru a susţine simbolic demersul. Ca “semn de recunoaştere”, cum bine se potriveşte cu statutul misiei lor, aceştia au convenit să aibă asupra lor una dintre cele 7 cărţi pe care Alexandru Vakulovski le-a scris şi publicat în România.