Cică acum două-trei decenii, cam pe vremea asta, un ARO cu etnologi ar fi rămas înnoroiat într-un sat din nordul Olteniei. Cercetătorii ar fi fost astfel obligaţi să mai zăbovească în acea zona folclorică virgină şi izolată. Şi aşa ar fi descoperit Dragobetele.
Ei da: ancestrala sărbătoare, get-beget românească, despre care scriu azi cu sîrg jurnaliştii juniori, cu trimitere la Saturnalii şi citate din Eliade, este admirabilă, sublimă, dar… restrînsă la arealul cîtorva cătune. Soarta ei favorabilă a venit în ultimii ani, ca o reacţie la bîlciul tot mai disperat şi mai degradant uman al Valentine-ului.
Cîntece şi descîntece – Sarmalele Reci Asculta mai multe audio Muzica »
Iarna asta se împlinesc 15 ani de cînd Sarmalele Reci s-au desfăşurat prima dată public; de cînd şi eu le sînt textier… şi de cînd mulţi dintre voi ascultaţi “cîntece şi descîntece pentru inimă, minţi şi pîntece”).
Prilej de concert în Clubul Ţăranului (intrarea Monetăriei), vineri 20 feb. după 21:00.
Noutăţi:
- lansarea live a single-ului “Durerea e un alint”;
Pentru ultimul B-24-FUN am livrat un textuleţ pregătit acum un an şi… – ca prefaţă la bucata mea din Cartea cu bunici antologată de Marius Chivu (care însă n-a mai apucat să intre în întregime).
Ştiind că voi apărea între aceleaşi coperţi cu (mulţi dintre) cei mai importanţi scriitori, m-am codit “s-o dau” prea personal. Care cititor va fi interesat de intimităţile mele, cînd e mult mai promiţător să afle despre bunicii unor Blandiana, Cosaşu ori Pleşu (ca să pomenesc un top-of-mind aşa, pe negîndite)!? Aşa că am scris un eseuaş generalist, în care să se regăsească tot nepotul; şi care a avut astfel şansa de a fi remarcat, tocmai prin caracterul atipic.
Pentru că totuşi aveam ceva de zis despre bunii mei, am destinat detaliile memorialistice paginii de prezentare care ne fusese alocată fiecăruia. A ieşit un text prea lung, care a trebuit ciuntit.
Ce era prea lung pentru cărţoiul lui Chivu s-a dovedit prea scurt pentru formatul de buzunar al B-24-lui. L-am împănat un pic şi… iată-l acolo şi aici.
Recomandare pentru cei care îmi fac onoarea de a mă citi cu perseverenţă: a se parurge schiţa de mai jos şi, imediat după ea, paginile 135-137 din Cartea cu bunici.
M-am născut acum 42 de ani pe strada Foişorului, în cartierul Dudeşti, într-o casă de cîteva generaţii, care avea să fie demolată în anii ‘80. Am crescut într-o curte fabuloasă, în care îşi făcea experimentele nebuneşti un chiriaş botanist, poet în timpul liber
Se numeşte “Durerea e un alint”, după primul vers (al doilea fiind “Numai tu mă faci s-o simt”) şi e cîntecul cel mai proaspăt al Sleiţilor. E poate cel mai elaborat lucru pe care l-am făcut împreună cu Zoli (el muzica, eu textul), fără să mai vorbesc de înregistrare, care a implicat toată trupa şi pe maestrul Victor Panfilov la butoane. Single-ul e ascultabil acum pe www.sarmalelereci.ro la rubrica Playlist şi va putea fi degustat live în premieră pe 20 feb. în concertul de la Clubul Ţăranului.
Om nou în trupă: basistul Dan Georgescu (tînăr, dar foarte cunoscut în mediile muzicale din Cluj).
Pentru cine nu ştie, celelalte Sarmale sînt: Zoltan Andras (voce), Emil Viciu (chitară), Laszlo Mircea Horvath (clape) şi Gabriel Drăgan (tobe).
În plină revoluţie a pungilor ecologice, iată o temă de gîndire apropo de adecvarea reclamelor româneşti: pungile de hîrtie. Am numărat de curînd al doilea spot, produs în RO pt. piaţa RO, în care nu doar apar oameni ducînd cumpărăturile în pungi de hîrtie aşa, pe sus, ca în filmele americane; ci, mai mult, containerului celulozic cu pricina (adică pungii) i se datorează întregul clenci al acţiunii şi, în ultimă instanţă, al îndemnului de cumpărare.
Sloganul în italiană “Anche leggere di più è importante” se raportează la plusul de atenţie a celor doi către detalii vagi.
Mama coincidenţelor (şi zeiţa woops-urilor): spotul radioe cu un agramat stupidoct care se pregăteşte să înregistreze într-un studio… (Italofonii se vor “dixtra” cu o mulţime de perle de vorbire.)
