parenting 24 December 2008, 5 Comments

Decît o bucurie veche, mai bine două mii nouă!

parenting, telalîcuri 12 December 2008, 4 Comments

illustr_right_pg_characters_redLui fi-miu (8 ani) îi place reclama de la M&M’s de pe fundul taxiurilor: bomboana galbenă spune “Cred că am rău de maşină”, la care bomboana roşie răspunde “să nu dai aluna pe mine”, amîndouă cu mutriţe foarte comice. Conţinutul de alune al bomboanelor M&M’s e evocat printr-o glumă uşor greţoasă, pe gustul puştilor: dacă o bomboană M&M’s ar vomita, ar emite practic o arahidă!
- E tare reclama asta! zice Pavel.
- De ce? zic eu, se poate înţelege că taxiurile astea merg prost şi că îţi provoacă rău de maşină.
- Hai mă, tata, lumea înţelege că e o glumă… numai tu, care faci reclame, nu te prinzi!

Bukarestalgie, arhivă 08 December 2008, No Comments

În iulie o evocam pe Anca Parghel aşa cum mi-o amintiream din concertele anilor ‘80. Era mai puţin o cronică impresionistă şi mai mult un îndemn la solidaritate. Azi, pentru un eventual ferpar, îmi dau seama că nu o pot pomeni mai bine acum decît atunci.

Preluare în B24FUN

Ana Militaru o desfiinţează. Eu îi găsesc merite. Împreună facem un nou ArgueAds pe tema spotului cu hoţii de porci detrurnaţi de Iancu cel cu prezenţă de… spirt… Comment-urile sînt şi ele savuroase. Dar ca de obicei citatul este din mandela:

Sunt marci ale comunicarii augurale, de invocare a belsugului si a comuniunii. Porcul e si un animal, dar si un simbol. Paharul ridicat e si un packshot, si un ritual. [...] Spotul e un fel de rastalmacire ironica a unei epopei pastorale gen Marlboro, cu cowboy care salveaza caii din canioane inaccesibile si isi conced la sfarsit o recompensa tabagica. Numai ca totul e vazut cu o lupa hiperrealista gen Kusturica.”

arhivă 03 December 2008, 1 Comment

articol din ultimul supliment Fusion al revistei Playboy

Sîntem de acord. Dacă e Playboy, nu e Formula As. Iar dacă e suplimentul Fusion, nu e Farmacia Verde ori vreo altă mazetă de gazetă cu leacuri naturiste.

Cu toate astea, o tresărire de atenţie către farmacopeea folclorică şi ingredientele din natură, de la morcov la smochină, nu-i strică gurmandului cu urechile mereu ciulite. Care dintre noi, la mahmureală, nu s-a dres cu moare acră din bidonul cu varză… Ori barem a încercat… Că pînă la urmă a fost supradoza de Alka-Seltzer cea care l-a pus pe picioare – asta nu se mai ştie sigur… Dar care dintre noi n-a încercat să se lecuiască de răceală cu flori de tei infuzat, sub forma acelui fluid vîscos, căruia i se spune ceai, doar ca să nu-l confundăm cu pelteaua! Unii dintre noi, înaintea vreunui speech important, şi-or fi combătut răguşeala cu un ou crud pe gîtlej. Iar alţii (cu siguranţă nu cititorii acestor rînduri) or fi ronţăit ţelină crudă la prînz, înaintea vreunui rendez-vous „la drum de seară” care se anunţa promiţător, dar – deh! – poate prea solicitant…

Regula şi cum ne regulează ea

Există o regulă demnă de luat în seamă, pe care, dacă nu ne convine s-o cităm pe Baba Floarea, o găsim în operele unor părinţi ai medicinei, ca Hipocrat sau Galen. E o regulă a asemănării dintre forma ingredientului şi forma organului căruia se spune că i-ar fi prielnic.

din B24FUN-ul de săptămîna asta:

Ar fi de folos turiştilor, dar şi bucureştenilor care se cafelesc în oraş, o hartă a localurilor unde se mai poate bea cafea la ibric. Nu zic cafea la nisip încins – caz în care ghidul s-ar restrânge la un punct, poate două, pe harta Bucureştiului… Nu: cafea aşa cum îşi fac la ele acasă ospătăriţele şi barmaniţele, altminteri neîntrecute în ponderat caimacul şi controlat tăria licorii, fix în punctul de ebuliţie… dar care – fatalitate! – o dată încinse cu şorţuleţul de serviciu, uită tot ca prin lobotomie! Cu muzica pocnindu-le tare-n cap zece ore pe zi (că deh: patronu-a dat o grăma’ de bani pe scule şi trebuie să se-audă!), aceste vestale decăzute ale vechiului ritual cafegistic îşi restrâng competenţele la simpla manipulare a maşinii de espresso. Că deh: a costat o grăma’ de bani!