arhivă, telalîcuri 27 September 2008, 2 Comments

S-a făcut reclamă la ţigări Carpaţi, s-a făcut reclamă la Eugenia (relansată şi rebranduită), ce mai rămăsese nepublicizat din seria glorioasă a produselor/brandurilor cu tradiţie prenouăzecistă? Nu, nu vă gîndiţi la săpunul Cheia, că nu ieşim la socoteală! Gîndiţi-vă la pufuleţi, căci espre ei e vorba în cea mai trăznită reclamă din ultima perioadă, cea pentru pufuleţii Gusto, cea cu studenţaşul decapitat.

În analiza certăreaţă pe care am comis-o alături de Ana Militaru pe IQads, am avansat o ipoteză de desluşire a noimelor ascunse în “spotulete”: faptul că băiatul îşi taie gîtul cu briceagul din greşeală, în timp ce decojea o portocală, este un mod de a pleda pentru junk food în general, transmiţînd subconştientului ideea că “fructele fac rău”… Ana a verificat la PR-ul agenţiei (Publicis) şi nemijlocit de pe o pungă de Gusto: datele nutriţionale sînt OK, produsul se încadrează chiar în limitele de curînd legiferate pentru alimentele comercializabile în şcoli.

Drept pentru care am dat delete ipotezei şi a rămas restul (grosul) dezbaterii – aici.

A apărut Tiuk!, numărul 20 (toamna 2008). Ca de obicei, consistent.

Big Vakulovski mi-a solicitat însemnarea de pe acest blog, scrisă în apărarea lui Cristian Neagoe, cînd cu scandalul de presă din jurul ICR-NY. Exclusiv pentru Tiuk, i-am adăugat o prefaţă pe topicul degradării relaţiilor interumane (şi mai precis intersexuale), cu focus pe anumite practici erotice speciale.

După cîteva zile de la apariţie, reiau textul aici:

De ce nu mai putem salva naţia-n tandem

Acum doi ani plănuiam împreună cu Cristi Neagoe să salvăm societatea românească de psihoză sexuală. Diagnosticul suna astfel: în România, în spaţiul public informal, practicile erotice, şi mai ales cele întrunite sub numele generic de sex oral, nu (mai) reprezintă dragoste, afecţiune, ataşament etc.; ci, dimpotrivă, desemnează simbolic ura, dezbinarea, duşmănia. În majoritatea contextelor, termenii populari pentru felaţie şi cunnilinguus nu exprimă (precum în societăţile relaxate, “sănătoase”) nişte practici amoroase anume: poate mai deosebite, fie, dar încărcate de dragoste, de dăruire “trup şi suflet”, de participare holistică la împărtăşirea iubirii. La noi, dimpotrivă, aceste vocabule delicate marchează înjosire, umilire, degradare. Iar acest bolnăvicios obicei lingvistic oglindeşte desigur un mental social denaturat, o degenerare mai amplă a relaţiilor interumane.

din ultimul B-24-FUN

(Fotomontaj: Now & Then)

Peste drum de Facultatea de Arhitectură se fac pregătiri pentru înălţarea unui nou bloc cu mai multe etaje, în locul actualului hotel Muntenia, care ar trebui în prealabil demolat. Nu ar fi prima clădire, de la Ceauşescu înoace, declarată în scripte monument istoric, dar condamnată în realitate la buldozer. Viitorilor arhitecţi şi urbanişti li se pregăteşte, chiar sub geamurile şcolii, o nouă lecţie despre cum se mutilează eficient oraşul. Studenţii care deprind arta lui Vitruviu au ocazia să afle pe viu cum se batjocoresc patrimoniile în folosul portofelelor.

Spaţiul şi aşa sufocat dintre străzile Academiei, Quinet şi Câmpineanu va fi copleşit definitiv de un nou colos imobiliar, proiectat ca o mega-pupăză peste colac. Bisericuţa Albă, mărturie a vremurilor în care bucureştenii se închinau la altfel de icoane, va fi înecată definitiv în haos.

telalîcuri 18 September 2008, 2 Comments

Linge crema şi remarc-o!

La rubrica ArgueAds, i-am scuturat nu atît pe Florin şi Florinel Piersic, cît pe cei care i-au vîrît în noua campanie pentru zahărul Lemarco. A ieşit ceartă: Ana Militaru a dat vina pe agenţie, eu pe oamenii de marketing.

Hai o linguriţă de gust, în care fac o comparaţie cu endorsement-ul lui Dan Chişu pentru Mărgăritar:

[...] i-or iubi mai multe romance pe Piersic & Son, dar Chisu se pare ca a iubit mai multe romance (si nu numai) decat ei doi la un loc. Si asta se vede… se simte… Nu trebuie sa mozolesti o femeie pe canapea sau sa-i faci “bau” in bucatarie. E de ajuns sa ii clatini un pic pachetul de zahar in prag… Cu minima conditie – si revin la branding – ca pachetul ala sa arate “cumva”.

arhivă, telalîcuri 15 September 2008, 1 Comment

După ce am scris despre publicitatea Tuborg pe IQads, a sosit rândul Skoll-ului… căruia i-am dedicat spaţiul rubricii Advertising Guru din Playboy-ul pe septembrie. Featuring Peroni, Bierbitzch, Dreher, Stella Artois, Bergenbier, Stejar. Aşadar…

Ori bere bună, ori femei frumoase

Aţi auzit pesemne vocea aceea şoptită, încărcată de senzualitate, care la sfîrşit de reclamă spune “Peroni… Italy”. Este ceea ce se cheamă, cu o sinestezie din popor, o voce blondă; şi e reminiscenţa unei întregi serii de campanii pentru celebra bere, prin tradiţie întrupată de o blondă seducătoare. De-a lungul deceniilor au fost multe blonde Peroni, actriţe sau modele. Vocea blondă cu pricina îi aparţine Valeriei Marini, una dintre ultimele muze ale lui Tinto Brass, acest Caligula al regizorilor de filme erotice. „La bionda è sempre Peroni”, spune de jumătate de secol sloganul “pentru intern” al celei mai iubite beri italieneşti – “mai bună decît oricare bere nemţească”, te asigură orgolioşi peninsularii (ceea ce nu-i împiedică să aleagă uneori şi cîte o Miss Peroni cu nume nemţesc).

Peroni nu e singurul brand berăresc din lume care şi-a forjat o personalitate feminină, mai mult sau mai puţin blondă. Devoratorii de reclame apreciază cazul Bierbitzch, care jonglează fin cu brandname-ul generator de glume misogine (one Bierbitzch – one beer, bitch!) şi ideologia woman-on-top, la putere pe piaţa americană. Înapoi în Italia, Dreher e tot o “blondă bună”, dar, spre deosebire de Peroni, e fată de casă, prietena familiei.

Legătura dintre berea blondă (şi bună) şi femeia blondă (şi bbbună!), cele două mari iubiri ale bărbatului, – e genul de asociere mentală simplă, firească, directă. Publicitarii români spun despre atari idei că sînt “la prima mînă” şi majoritatea le dispreţuiesc. Iar în cazul de faţă se pare că au de ce.

arhivă, telalîcuri 12 September 2008, 1 Comment

Îi zice De ce scriem noi analize de reclame? şi e un fel de artă poetică a analistului de la IQads.

E tot un dialog între Ana şi mine, în care ea e “on top”, iar eu dau replici cu multă surdină şi precauţie, încercînd totuşi să mai zic şi ceva concret.

Ce nu îndrăznesc să exprim în mod – vorba aia – manifest; şi nici nu se poate citi măcar între rînduri – voi explica poate într-o zi, de-a fir a păr.

Hai să vă dau aici un eşantion, aşa, pe vîrful cuţitului:

[...] poate ar trebui sa spun adevarul despre unele mari agentii, cu nume si pretentii, care isi fasoneaza strategia post factum, in conformitate cu aberatiile unor creativi sleiti (cu sertarul plin de “refuzate” numai bune sa devina “reciclate”)? Vrei sa iti spun ca am cunoscut oameni de strategie de o extraordinara valoare, siliti sa justifice – chipurile stiintific – niste OZN-isme creative complet “out of brief”? Da, Einstein umilit de DJ Boros – se poate: am vazut cu ochii mei.

sarmalisme, semnal 11 September 2008, No Comments

Comunicatul de la Zolist mi-a parvenit in săptăpmîna de concediu, cînd am fost deconectat (în toate sensurile). Am ratat să anunţ un concert în Haţeg şi un “aer liber” (deci moca…) în Bucureşti. De pe lista de mai jos am mai scos un Braşov de la sf. lui sept. (pe motiv că e o nuntă… – aviz amatorilor: şi nouă tot Sarmalele ne-au cîntat Valsul Miresei). Dar Braşovul are partea lui pusă deoparte în oct.

arhivă, telalîcuri 09 September 2008, 6 Comments

articol apărut în Dilema Veche din 04-09-08

Un poet. Un profet. Un profit. În anii ’90, Mircea Dinescu n-a contenit să propovăduiască neaoşismul şi tradiţionalismul, ca fasoane simple şi la îndemînă de a propune (şi a propăşi) comercial România – cu toate derivatele ei: produse şi branduri, de la cele alimentare la cele turistice; de la bragă şi caş afumat, pînă la mocăniţă şi vulcani noroioşi.

De data asta Bulgaria vacanţieră s-a rezumat la cei 3 S ai lui Gainsbourg (la care s-ar adăuga şi simpatia celor doi copii ai familiei).

Constrînşi să ne deplasăm cu un Matiz fără aer condiţionat (maşina familiei fiind în service din vina mea), niama călătorii culturale, niama chef să căutăm bragă, smochine verzi ori alte delicii “dobrudjene”.

Ne-am aprovizionat totuşi cu năut prăjit (dispărut din fundătura provincială de Bucureşti, chiar şi din locuri unde nu lipsea, precum Gima) şi ne-am făcut plinul cu gloriosul iaurt local.