am zis că, păstrînd o reputaţie de ruralitate, primitivitate şi urbanitate precară, putem totuşi construi ceva la imaginea ţării de ţărani

totul e să acceptăm şi noi că avem dirty old towns, să nu cosmetizăm spre făcătura cu ţăranul ospitalier şi cu frică de Dumnezeu

şi, da, de acord, irlanda e un exemplu de reuşită de integrare. aş adăuga la ce ai spus tu şi dezvoltarea imobiliară normală în irlanda, şi industria high-tec (amîndouă se găsesc şi la noi, prima pe cale să se normalizeze)

estonia a mizat recent pe programatori, estonia fiind uneori numită acum the skype country
nu ştiu cîtă vreme va mai fi asta în folosul lor, parcă n-am mai citit lucruri grozave despre skype

mă gîndesc la un alt caz de brand construit cătinel, cel al irlandei
care irlandă, mă rog, a dat şi nişte premianţi nobel, dar foarte puţini asociază irlanda cu chestia asta, fiindcă marii nobelarzi pe literatură irlandezi sînt cam greu de citit

irlanda e şi ea, a fost, o ţară de ţărani, iar imaginea populară e cea a flăcăilor cam stupizi ori a barzilor octogenari îngrămădiţi laolaltă într-un pub, singurul din sat

cum e însă ţăranul irlandez (care e imaginea lui)?
nu prea idealizată: cam beţiv, prolific- catolic-habotnic, violent
pe lîngă asta, mîndru şi muzical

desigur, sîntem mai rurali ca ei acum, dar imaginarul lor e fixat de dirty old town. iar extrema figura e shane macgowan, care nici măcar nu-i născut în irlanda, e în anglia. nu-i nimic, nici vestitul baileys, am citit undeva, parcă în olins, nu e irlandez.

noi, tare mi-e teamă, am proceda mioritic, adică prin eschivă şi am face din grigore leşe figură emblematică

n-am difuza imaginea, totuşi reală, a unui ţăran cam beţiv şi, în general violent. oarecum ortodox, dar şi magic.

sau cum am face? mă întreb