arhivă, telalîcuri 27 August 2008, 9 Comments

Articolul din Adevărul de ieri are un titlu catchy (Spune ce cărţi citeşti, ca să ştim câţi bani poţi face din publicitate!), dar eu am răspuns la întrebările lui Pierre gîndindu-mă strict la profitul spiritual. Noroc că au mai răspuns şi alţii mai aplicaţi: foştii mei colegi George Nicolae (Bridge), Albert Nica (Ogilvy) şi Octav Gheorghe (Gavrilă), despre care ştiu că sînt nişte cititori redutabili; precum şi cele două vîrfuri (opuse) ale advertisingului românesc: Bogdan Naumovici (23) şi Şerban Alexandrescu (Headvertising). Pe ultimul chiar îl exemplific ca devorator de cărţi.

Versiunea integrală a răspunsurilor mele, în exclusivitate aici:

Uncategorized 25 August 2008, 2 Comments

Săptămîna trecută a murit LeRoi Moore, saxofonistul de la Dave Matthews Band, în urma unor complicaţii dobîndite într-un accident rutier. LeRoi venea dinspre jazz, ca şi alţi membri DMB. Era cunoscut ca poliinstrumentist şi colecţionar de instrumente de suflat din lemn (fluier celtic, flaut, saxofoane – de la sopran la bariton). “Ţevile” sale au secondat şi au pus în valoare, ca un alter ego, vocea aparte, încărcată de armonice, a lui Dave. Datorită lui LeRoi Moore, Dave Matthews este cunoscut, mai ales în rîndul publicului românesc, ca un fel de “Sting american”. (Cu umorul lui sec şi paradoxal, Mihai Iordache i-a dat lui Dave Matthews definiţia frondoare “un fel de Sting, dar mai bun”.)

Şerban Alexandrescu de la Headvertising îşi face timp să scrie pt. Hotnews un excelent articol-sinteză-lecţie despre începuturile endorsement-ului sportiv (legate de celebra familie de pantofari germani ramificată în Adidas şi Puma): Cine a omorat amatorismul olimpic?

Apropo de fraţii ajunşi în… competitiţie (în ambele sensuri), Şerban încheie cu o mică dezvăluire în privinţa gestului de protest al Black Brothers-ilor ajunşi pe podiumul Olimpiadei din ‘68:

“Desi cei doi protesteaza desculti, nu au uitat sa isi ia cu ei si sa aseze pe podium cate un pantof al sponsorului lor. Banda unduitoare a lui Puma se vede bine atat pentru fotografii care ii pozeaza din fata (pantoful lui Smith) cat si pentru cei care ii iau din profil (pantoful lui Carlos). Brother, brother, dar branza e pe bani.”

arhivă, telalîcuri 21 August 2008, 2 Comments


O culme în istoria campaniilor Tuborg în România (deja 11 ani…): i-am dedicat o analiză pe IQads.

Sneak peak din articol:

Sloganul “Tu si Tuborg” din incheiere il induce pe “Filip si Fuborg” si, laolalta cu el, ideea ca oricare X dintre noi isi poate avea Xuborg-ul lui.

Evident, a nu se incerca asta cu oricare brand. Ca sa operezi o intruziune de o atare magnitudine in elementele de branding, trebuie ca brand-ul sa aiba placi tectonice solide, bine sedimentate. Nu orice gogoserie din coltul strazii poate s-o faca. Aviz “vedetelor” din marketing, care tin sa faca tabula rasa prin toate curtile unde sunt succesiv transferati…

Comparaţia cu spotul Hamlet-Spînzurătoarea (Amlet) se vrea o comparaţie măgulitoare. Cine se gîndeşte la copiuţă aberează clar.

telalîcuri 20 August 2008, 6 Comments

Vorba spusă la necaz de către Alina Mungiu devine, în viziunea Emei Prisca (director de creaţie la Graffiti) un super-USP, în ipoteza promovării neconvenţionale a României.

“Sîntem o ţară de ţărani”, spune azi creativa, la fel cum spunea creatoarea, acum cîţiva ani… cu intonaţie diferită. Că ruralitatea noastră e un avantaj competitiv – este ceea ce predică de vreo 15 ani Mircea Dinescu. Nu în deşert, se pare, tot mai mult, în ultima vreme…

A fost un simplu răspuns la provocarea festivalului ADfel… dar e şi cava mai mult. Ema şi colegii de la Graffiti au mai lansat de curînd pe sticlă spotul cu ţesătoarele din Mărginime care întind Pate Sibiu pe pîine cu aceleaşi mişcări ample cu care manevrează războiul…

semnal, telalîcuri 14 August 2008, 12 Comments

În ultimul ArgueAds (de pe IQads) mă lupt cu Ana Militaru, să apăr ultima reclamă Dero, pentru pungile de detergenţi cu gablonţuri în ele.

Hai, un sample din partea mea:

Ce credeai? Ca, dupa ce i-a ridiculizat Zaraza pe cautatorii de bijuterii in parizer, vor inceta astfel de practici?! Deunazi i-am cumparat lui fi-meu o bucata de salam de vara si, cand sa tai o felie, sa nu-mi cred ochilor! Scria pe ambalaj: “Atentie! Acest salam poate contine aur!” Suna tare, huh? I-as face un text lui Florin Salam pornind de la headline-ul asta! (Of, n-am eu atit noroc…)

Related link: Zaraza & Kafka

Iniţial aveam de gînd să evit subiectul expoziţiei româneşti de la New York (Freedom for Lazy People). Am lăsat un comment la o postare a lui Ianuş, fiind mişcat de felul cum Poetul Resentimentului, despre care ştiu că nu are motive să iubească ICR-ul, a găsit de cuviinţă să denunţe manipulările taberei pro Buzura.
Despre întregul caz am convingerea că, dincolo de intriga politică, porneşte de la o chestiune de receptare a artei. Am zis că “partea acuzată” nu are nevoie de încă un avocat, ci mai degrabă de

articol din ultimul B-24-FUN

Unii bucătari români ar trebui amprentaţi şi expulzaţi la Roma


(c) Stock

Acum două sute de ani, în Italia activa o mişcare secretă numită Carboneria, căreia i se datorează două împliniri istorice: unificarea Italiei şi inventarea spaghetelor alla carbonara. Dacă prima a fost un ideal revoluţionar şi înfăptuirea ei a luat decenii; a doua fost o întâmplare fericită, ivită din vicisitudinile vieţii clandestine de carbonar, constrâns să gătească feluri frugale, cu ingrediente sărace… Iar o reţetă de spaghete doar cu ouă, şunculiţă şi caşvcaval de oaie – este ceva revoluţionar!