textier.ro

Abia întors dintr-o scurtă vacanţă, m-a şi pălit noua reclamă Dero Surf cu zodii.
De ce au fost folosiţi (exploataţi?) copiii în ea? Care e justificarea (cu excepţia înduioşării target-ului gospodinăresc)?
Numai ce-au trecut alegerile locale. E încă viu în memoria publicului scandalul exploatării copiilor în scopuri propagandistice.

Campanie italienească de solidarizare cu cetăţenii români amprentaţi.
Pt. cine nu ştie, Maroni e ministrul lor de Interne; iar “maggior sicurezza” (mai multă securitate socială) a fost una dintre promisiunile-slogan cu care a cîştigat Dreapta la ei. În context, se poate traduce: “Pentru mai multă siguranţă, oferă-i un deget lui Maroni”.
Am încercat cîteva claim-uri asemănătoare pt. uz intern:

• Arată-le degetul!
• Pune degetul pe rană!
• Pune degetul pe Fascie!
• Un deget cît Columna
• Degetul lui Traian
• Eliberaţi-l pe Badea Cîrţan!
• Sus degetul, jos Fascia!
• Hai să dăm deget cu deget
• Solidaritatea digitală
• Amprenta solidarităţii / L’impronta della solidarieta’
• No all’impronta (dublu sens în italiană)
• Dă-le un deget fără preget!
• Arată-i degetul lui Benito! / Il dito a Benito!
• Benito, fă-ne manicura!
• Amprentează-ţi mînia!
• Degetele mîniei

Ar mai fi una care rimează (şi aliterează) cu Benito, dar e de 18+ şi doar vă las doar s-o bănuiţi. Cine vrea să continue lista, să-şi mişte degetele…

articol apărut în Playboy la rubrica Advertising Guru

Consumatorul român a mai învăţat o lecţie. Dacă vrei să îţi schimbi televizorul, aşteaptă un campionat mondial sau european. Măcar o olimpiada, ceva!… Atunci e momentul promoţiilor de neratat! E momentul în care se prabuşesc realmente preţurile! E momentul în care plasmele, sistemele video sau megaecranele aflate în ofertă – nici nu mai apucă să zăbovească-n depozit! Oamenii de marketing şi de strategie au o justificare, care de multe ori e copiată apoi ca atare în textul reclamelor: cică toata lumea e înnebunită să vadă meciurile mai bine, să traiască emoţiile competiţiei mai pe viu, mai aproape de senzaţia tribunei – avantaje pe care le asigură tot mai noile generaţii de televizoare, cu mereu mai noile lor tehnologii…

Am descoperit-o pe Anca Parghel în anii ‘80, pe vremea concertelor Perpetuum Jazz de la Sala Radio. Erau concerte “asortate”, cu mai multe recitaluri (în formule de combo sau solo). În fiecare seară era şi cîte o cireaşă pe tort: cîte un artist problematic, neconvenţional şi, în condiţiile acelea de îngheţ cultural, chiar contestatar.

Aşa erau Harry Tavitian (care ne sălta din scaune ca un adevărat rockstar), Alexandru Andrieş (care nu cînta tocmai jazz, dar care, în acel context jazzistic, izbutea să fenteze cenzura) şi – cine alta decît – Anca Parghel. Pe atunci Anca era tînără şi voia să confirme.

din Dilema Veche de săpt. asta

Sînt fericiţi ca-n reclame – aşa se spune despre anumiţi oameni, de obicei cupluri tinere sau familii “standard”, cu copii frumoşi şi căţei blănoşi, atunci cînd pare să le meargă tuturor incredibil de bine. Or fi sau nu fericiţi în realitate – e greu de spus cu certitudine. Ceva eronat e însă sigur în adagiul despre “fericirea ca-n reclame”: anume ideea că publicitatea ar fi un spaţiu exclusiv al fericirii, un fel de rai consumerist promis celor care s-ar conforma îndemnului de cumpărare. Zîmbetele cu glanţ şi sprinteneala de musical a personajelor din spoturi nu îi mai păcăleşte de mult pe creduli (în caz că ar fi făcut-o vreodată)… Reclamele contemporane promit satisfacţie, mulţumire, rezolvări fel de fel, dar nu de tip maximalist.

Dosarul Cava D’Oro realizat de Andi Moisescu şi echipa Apropo TV aduce clarificări în cazul publicităţii pentru celebra “băutură maro” cu multe stele pe etichetă.
Pe lîngă alte cîrcoteli discutabile, Bogdan Naumovici pune o problemă simplă de branding: cum se face că un brand cu sonoritate italică e publicizat (propriu-zis lansat) cu o serie de spoturi care merg pe francofonie (inclusiv imaginea mitico-erotică a profesoarei de franceză şi clişeul routarzilor vag stîngişti, promotori ai agroturismului)?!

Ne-am încrîncenat mai mult ca oricînd – Ana Militaru şi cu mine – în ultimul ArgueAds. Subiect: berea Albacher. Enjoy.

Joi 10 iulie, de la 17:10 pe RFI (93,5 FM), discut cu Dragoş Ghiţulete de la RFI şi cu Marius Chivu de la Dilema Veche despre fericire, tema următorului număr dilematic (apare mîine şi, la solicitarea lui Marius, am prestat şi eu un articol – normal, despre fericire în publicitate). A nu se rata nici una, nici alta.

E prescurtare, dar la modul trunchiere (bac’ de la bacalaureat), nu acronim (siglare). Atunci de ce în toată media bac e scris ca şi cum ar fi vorba de 3 iniţiale: BAC? Chiar cu linioară la art. hot.: BAC-ul? Şi dacă ar desemna ceva, care ar fi cele 3 cuvinte prescurtate? (joc-concurs cu premii în bere)