din ultimul articol de B24FUN

În Franţa, acum circa un secol, era un ziar de stânga numit L’Œuvre, care avea sloganul “Imbecilii nu citesc L’Œuvre”. Într-o zi, un hâtru anonim parizian a adaugat cu vopsea pe afişul din faţa redacţiei “Ei o scriu”. De atunci folclorul a preluat poanta: “Imbecilii nu citesc L’Œuvre, ci o scriu”. Cei care se dădeau superiori primiseră o lovitura de spirit care le demola însuşi fasonul conceptual! Acel ziar influent – ceea ce se cheama azi lider de opinie – a trebuit să-şi schimbe tonul, ideologia şi, nu după mult timp, să închidă redacţia…
Exemplul e clasic pentru orice mesaj prea grandilocvent şi prea radical polemic. Cine vine cu atari declaraţii de orgoliu trebuie să se asigure că nu lasă loc de replici. Că e beton, fără fisură.
Ca şi în cazul ziarului franţuzesc, un tânăr brand de bere românească a primit de curând o replică, executată “cu materialul clientului” de către un brand concurent, aflat de peste 15 ani în România, care s-a simţit vizat de recenta campanie polemica a “junilor”. “Materialul clientului” fiind dur, şi replica a rezultat dură…

parenting 15 May 2008, 8 Comments

… nici vînzătorul de CD-uri

“Mamă, ai grijă de tine, te iubesc” – aşa îşi încheie Andrada biletul de sinucigaşă. Cuvintele astea încă mă năucesc. Nu cred că au fost scrise doar aşa, ca o încheiere de rutină, cum adaugă tinerii la salutul de rămas-bun, după moda americană: take care… Cine îşi scrie biletul de adio cumpăneşte – îmi închipui – fiecare cuvinţel. Ce o fi vrut să spună Andrada cu acel ultim rînd? Dacă era cu adevărat îngrijorată de soarta mamei, nu şi-ar fi amînat măcar (nu zic suspendat) planul fatal? Nu-şi dădea seama că sinucigîndu-se îşi va ucide practic şi mama? Vorbele ei par să conţină un sens de resemnare, de parcă ea ar fi trebuit, ar fi fost silită de ceva implacabil (”am făcut ceea ce trebuia să fac…”) – să-şi lase în urmă mama, de care se desparte cu preocupare şi strîngere de inimă.
“Bezmediaticii” noştri s-au grăbit să claseze cazul: sinucigaşa emo! … şi de aici: generaţia debililor; emotici şi nevrotici; moda care ucide etc. Dacă am trăi într-o societate normală, cazul Andradei ar fi fost redat de mass-media sub alt titlu, mai firesc, mai uman, mai relevant psihologic pentru acest sfîrşit misterios; al cuiva care nu se extermină pe sine, ca să ucidă realitatea (cum fac îndeobşte sinucigaşii, mai ales la vîrsta aceea).
Cum zicea şi Rogozanu ieri, a fost o reeditare a psihozei din anii ‘90 cu “sataniştii” – alt moment rămas neelucidat pe planul reflecţiei publice, mai cu seamă din cauza tratării superficiale a subiectului de către jurnalişti (şi pe vremea aia nu începuse tabloidizarea)…
Mama Andradei, care încerca să identifice posibile cauze ale disperării fiicei, a furnizat indiciile – exotice pentru opinia publică de la noi, poate chiar şocante, desigur mondene şi cu potenţial otvistic – ale aderenţei fiicei sale la o anumită modă (curent, fază, mişcare, trend). Majoritatea – hai să nu zic totalitatea – ziarelor şi TV-unilor au sărit ca uliii: aha, deci se întîlnesc între ei sau online pe forumuri şi îşi dau reţete de automutilare! îi predispun la morbiditate ţoalele, freza, muzica!! După care – momentul specialiştilor: la care vin psihologii, sociologii, pedagogii, chiar şi nişte neoficiali “emologi” – în persoanele unor liceeni cu neverosimile freze manga. Toţi fac teorii, toţi se învîrt în jurul cozii: motivul sinuciderii rămîne cu atît mai pernicios cu cît se lasă neelucidat. Aseară tîrziu l-am văzut şi pe muzicologul Lenţi Chiriac, care, tolănit pe fotoliu ca un senator burtos, dădea edicte demne de un papă al rock-ului, cum că nu există un stil muzical emo (lucru pe care îl putea verifica repede pe wikipedia înainte să intre în emisie şi să se umple de ridicol în rîndul puştilor)!
Există în Rinocerii lui Ionescu un personaj care face teoria rinocerilor, demonstrînd ştiinţific că aceştia nu există, tocmai atunci cînd invazia rinocerească tocmai dă să rupă uşa. Mi se pare că şi Hitchcock a introdus în Păsările un astfel de personaj, o ornitoloagă cu faţă de coţofană, care le ţine prelegeri savante oamenilor din drugstore, cînd cîrdul ucigaş tocmai ameninţă cerul de dincolo de vitrină. Aşa au arătat întrucîtva şi specialiştii care au teoretizat la priveghiul Andradei.
Cei mai de bun simţ dintre ei au fost aceia care au făcut apel la familii, la părinţi, să aibă grijă de copii. Să le acorde timp şi atenţie, într-o epocă a vitezei şi a dezumanizării. Ei m-au ajutat să interpretez într-un fel acel ultim rînd al Andreei: “Ai grijă de tine, mamă”. Poate mă înşel, poate e nedelicat şi necuvincios să o spun, poate e lipsit de pietate, dar am întrezărit acolo o undă de reproş… cînd am decodificat textul – întorcîndu-l: “dacă TU ai fi avut grijă DE MINE, mamă”… O spun cu greu, dar o fac cu toată compasiunea, cu toată înţelegerea de părinte, cu toată evlavia în faţa cruzimii sorţii.

UPDATE Am postat pe Florilegiu un “sonet al sinucigaşilor”, intitulat C-un glonţ şi apărut în volumul de acum 11 ani. Îl dedic mai ales celor cu gînduri negre, ca îmbărbătare.

(Atenţie! Text recomandat publicului de 18… hai… 15+)

Prep-faţă:
pentru numărul din luna mai, prietenii de la Playboy au binevoit să-mi găzduiască nu mai puţin de două articole… ce-i drept la r-lubrici diferite. Ca de obicei, postez pe blog ce am avut de zis în calitate de Advertising Guru (wăi-leu… ei mi-au impus titlul, jur). Celălalt text – vă las să-l savuraţi exclusiv în ediţia pe hîrtie a ultimului Playboy (mai, 2008). Ştiu că, oricum, majoritatea dintre voi cumpăraţi revista asta mai ales pentru articolele scrise…

Tendinţa dominantă în reclamele la prezervative nu mai e să spui că te protejează, ci că, mai mult, procură direct plăcerea. Ni se prezintă femei în extaz, strigînd şi rîzînd fericite ca la al n-şpelea orgasm consecutiv… Bărbatul nu-i nicăieri, abia dacă-l bănuieşti iţit între perne şi cearşafuri, adîncit de convulsiile femeii care – ea deasupra! – pare să se bucure de una singură… Atributele masculinităţii sînt preluate de produsul însuşi: întreaga tagmă bărbătească e reprezentataă de o membrană care în definitiv, nu e decît excrescenţa unei protuberanţe… un adoas la adaos…
Sau cine nu-şi aminteşte macheta, mai degrabă sugestivă decît ilustrativă, în care o tînără doamnă, cu gura pînă la urechi, îşi dă drumul să alunece pe o balustradă de scară!? Singurică-singurea… doar ea şi balustrada… Da, da, acea ditai balustrada cu striaţii… sau bumbişori de cauciuc pe toată suprafaţa! Care bărbat s-ar declara jignit de asimilarea lui cu o lungă şi groasă balustradă, cu suprafaţa fin reliefată?
Ei bine, totul pleacă de la inovaţiile în prelucrarea cauciucului, poate mici, de ordinul micronilor, în realitatea tehnologică; dar cu mari efecte în sfera plăcerilor omeneşti. Prezervativele de ultimă generaţie sînt inefabil de subţiri, dar incredibil de rezistente; la nivel de senzaţii, ele redau totul, totul… şi ceva în plus!
Gata cu străvechiul zgîrci grosolan, resimţit de corpurile în contact ca un intrus, ca un separator, ca un corp străin! Şi care, în momentele fericite în care izbuteai să faci abstracţie de el, începea să emane acel miros de cauciuc încins, menit parcă să strice cheful…
Acum prezervativele sînt subtile şi delicate şi pe plan olfactiv; dacă nu cumva au gusturi şi arome variate: ciocolată, vanilie, fructe…
Spotul la prezerative aromate natural, cu albina care dă tîrcoale buzelor unei frumoase, cam stînjenită la masa ei din cafenea, îşi propune – tocmai! – să ne educe asupra posibilităţilor multiple de utilizare. În coada spotului, după ce frumuseţea feminină a părăsit cafeneaua, vedem albina bîzîind de data aceasta la buzele unui tînăr cocheţel, ceea ce este, de asemenea, foarte instructiv pentru unii dintre noi…
Dar chiar şi în afara acestor mici revoluţii cauciucate, un prezervativ bun îţi procură plăcere tocmai prin faptul că, o dată montat, uiţi propriu-zis de el! Uiţi de problema pe care a fost tocmit să o rezolve; şi te dedici fără reţineri plăcerii.
Desigur, nu toate reclamele sînt aşa. Mai sînt şi acelea, cică educaţionale, care arată spermatozoizi, chiar şi sub formă de actori costumaţi caraghios, cu ditai moţul în frunte. Mai sînt acelea care te sensibilizează asupra consecinţelor neplăcute ale neglijării prezervativului: cum e să fii părinte de copii isterici, la vîrsta la care nu ţi-ai consumat pe deplin tinereţea; sau spotul acela cu mari dictatori ai secolului trecut, despre care ni se spune că ar fi putut să nu existe, spre bucuria omenirii, dacă părinţii lor ar fi făcut sex protejat. Adevărate mini-cursuri de educaţie sexuală (şi pe alocuri de istorie), aceste spoturi fac reclamă nu unei mărci anume sau unui anume tip de prezervativ, ci categoriei de produse în general. Ele se adresează pieţelor “needucate” sau generaţiei tinere, care nu a conştientizat pe deplin risurile sexului neprotejat.
În România, publicitatea la prezervative a fost la început, în anii ‘90 una socială, umanitară; era comandată de fundaţii, laolaltă cu campaniile de sensibilizare asupra pericolului bolilor cu transmitere sexuală, cu precădere SIDA. Dar chiar şi această propagandă medical-profilactică, ca să îşi atingă scopul, trebuia făcută cu zîmbetul pe buze. Iată de ce, multă vreme, personajul-mascotă al campaniei naţionale pentru sex protejat, un mare şi simpatic prezervativ cu chip de om, avea înfăţişarea zîmbitoare a unui politician major al vremii: aceeaşi gură hlizită dintr-o parte-n alta a feţei, aceeaşi ochişori abia mijiţi, aceeaşi mină bonomă. Sloganul pastişa la rîndul lui lozinca electorală a politicianului: “O căciuliţă pentru liniştea dumneavoastră”…

Un cap pentru capitală

Related link (pt. cine nu e la curent):
“Avocatul mic cu capul mare” îl dă în judecată pe Băsescu

Bucureşteni, soseşte Salvarea!

UPDATE:
Medic chirurg. În curînd, medic primar.

Cele două spoturi de imagine (practic de lansare) pentru tăria Cava D’Oro produsă de Alexandrion ilustrează primul – consumul în horeca; al doilea – consumul de acasă. În ambele, replica memorabilă “Nişte ţărani…!” e rostită cu năduf de un ditai ţărănoiul, emancipat chipurile de băutura “cu stil”, la adresa unui poliţist, a unui cîrciumar şi a unui grup de turişti francezi. Anunţătorul, împreună cu agenţia angajată, Papaya Advertising a lui Robert Tiderle (din a cărui cană inscripţionată am băut aproape 3 ani, după ce tocmai plecase de la Notorious cînd veneam eu), au fost acuzaţi de jignire de către sindicatul poliţiştilor. Şi s-a trezit să-i ţină hangul un curios Comitet Etic al unui nou ivit Consiliu Român pentru Publicitate (waaah… e greu să nu te ia somnul…), care i-a recomandat CNA ca, în conformitate cu două articole din propriul Cod de Etică în Publicitate (10 fiole de cofeină în venă, vă rog, repede!) să interzică spotul cu poliţistul!
CNA-ul a refuzat să intervină: spotul e “curat”!
În al doilea spot, cu eticheta “nişte ţărani” sînt gratulaţi turiştii francezi care se rătăcesc în sat. De ce oare nu s-o fi sesizat şi Ambasada Franţei, vorba lui Boariu, ca să acuze xenofobia? Şi cum de n-au depistat-o vigilenţii de la Comitetul Consiliului… woaaah…?
Mai multe despre caz le zic pe AdPlayers, la solicitarea lui Iulian Toma.

telalîcuri 11 May 2008, 2 Comments

Cui nu se uită la televizor şi nu primeşte virale pe mail – nu-i vor spune mare lucru răspunsurile pe care i le-am dat lui Lică Manolache de la Notoriu.ro. Ele se referă la anumite spoturi (şi campanii), în legătură cu care două beri din RO au făcut deunăzi mai multă spumă ca oricînd…
Lică îşi face datoria de jurnalist venind cu un şapou lămuritor, dar… ce-ar fi fost să includă, la modul ilustrativ, şi grupajul de spoturi în chestiune? S-ar fi blocat pagina, nu? De aceea evit acest neajuns şi eu, la rîndul meu; şi vă trimit la următoarea “berografie”, în addenda materialului de pe Notoriu.ro, unde, printre altele, sînt numit analist publicitar (moment din cariera mea în care nu pot spune decît un mare “wăi-leu!”):
Spotul concluziv al campaniei Bergenbier pro Ziua Bărbatului;
Spotul de imagine Stejar Pilsner;
Spotul de promoţie Stejar Pilsner, (presupus) polemic la adresa acţiunii Bergenbier;
Spoof-ul viral (presupus) polemic la adresa (presupusului) atac al Stejarului;
NOU: Un foarte interesant “hm” al lui Brăduţ Florescu.

cuvintele 08 May 2008, 4 Comments

La parastasul de 40 de zile al lui Pruteanu, îndrăznesc să ridic o problemă de romgleză:
De ce nu se traduce în româneşte numele lui Carol de Wales? Aşa cum mamei A.S., regina, i s-a românizat numele – din Elizabeth în Elisabeta…
Aşa cum lui Charles I şi Charles II de la 1600 li se spune Carol I şi Carol II (de Anglia, of course)…
Tot e A.S. prietenul României, cred că ar aprecia să îi zică ţăranii ardeleni Carol, decît să-i pocearlscă numele englezesc…
Există şi altă explicaţie, în afară de aceea că ştiriştii noştri cei anglofoni nu prea ştiu română (ba chiar o cam dispreţuiesc)?
Singurul loc pe web în care primesc ceva satisfacţie e pagina de wikipedia “prinţul Carol de Galia”… Nice try… doar că aici problema e cu Galia… care nu-i tot aia cu Wales (Ţara Galilor). Se ştie: Galia e numele antic al teritoriului pe care se găseşte azi Franţa (şi, mă rog, niscai teritorii primprejur)…
Ufff… Ce simplu ar fi descîlcit-o nea Pruty pe-asta…

Related links:
Pruteanu ne-ar fi interzis să fim trişti
Rătăcind în traduceri
Asterix trădat de Gerula

Ultima dezbatere pe care am avut-o cu Ana Militaru pe IQads (la rubrica ArgueAds) s-a încheiat cu remiză. Amîndoi am apreciat spotul pentru Dero lichid, cu columbofilul… copleşit de noroc.
Hai un eşantion dintr-o replică de a mea (no hyphenation):

… Dintre cele doua brand-uri traditionale romanesti de profil – Dero si Perlan – primul a fost “crescut” si propasit in timp, prevazindu-se pesemne situatia actuala, de valorizare a brand-urilor trecutului, fie el si comunist (ii zicem “cei mai frumosi ani” si il facem mare trend retro, care e problema?)…


Related link:
Radu Pirca despre campaniile Bonux (Notoriu.ro)

Braga din Bulgaria (boza) se găseşte la supermarket, la raionul lactate şi e într-adevăr ieftină… ca braga. Sînt mai multe mărci de bragă, disponibile la sticle de 2l, 1 l şi 0,5l. Se păstrează la rece şi are garanţie de cîteva zile. Nu ştiu dacă în Bulgaria există bragagii ca odinioară, dar… decît deloc… mai bine bragă dintr-asta industrială, cu 2-3 conservanţi acolo… Ingredientele principale menţionate pe etichetă sînt apă şi grîu (sub formă de tărîţe, se subînţelege).
Iată o scurtă cronică a brăgilor. Pe care. Le-am. Băut:


1) Braga Zdrave (Sănătate)
După cum se vede, pînă s-o pozez, am apucat să degustăm binişor din ea. Cumpărată din Silistra. Cam dulce la prima impresie (deşi zahărul nu e pomenit în compoziţie), s-a dovedit delicioasă şi
dissetante a doua zi, cînd am scos-o din frigider.


2) Braga Bomax
Deşi se recomandă ca produsă după “stara (vechea) tehnologhia”, conţine 4 E-uri… scrise pe etichetă abia vizibil. Altminteri agreabilă. Cumpărată din Dobrici.


3) Braga Anet
Favorita absolută! Cumpărată tot din Dobrici. Are acel gust uşor acidulat, de fermentaţie, pe care ni-l amintim unii dintre noi de la bragageriile noastre. Lichid consistent şi gros, e bine să-l agiţi pentru uniformizare.

Related links aici.
Şi aici – despre băuturile de altădată (blagodaria gospodin Şerban)