Coliva – ultima frontierăCîinii-afişe electorale nu sînt o idee chiar nouă

Ajutor! Romulus Vulpescu predă matematică!

cuvintele @ 29 May 2008

În Jurnalul de azi maestrul Vulpescu trage o riglă peste degete celor care nu vorbesc şi nu scriu corect… Adică riguros corect! Matematiceşte corect!! Pentru că – zice Poetul Manierist – “limba română (atît cea scrisă cît şi cea vorbită) are nişte reguli de rigoare matematică.”
După care, precum grămăticii de odinioară, Poetul Regulator se vede nevoit să anunţe excepţiile: “drept este că stilul colocvial admite unele derogări, justificate de oralitate”… idem apoi “limba literaturii artistice, limba scriitorilor creatori de metafore, limbă în care şocurile şi ciocnirile de imagini urmăresc un scop diferit şi au, prin urmare, alt regim de receptare”. Cu alte cuvinte, se exceptă de la reguli: 1) vorbitorii… şi… 2) scriitorii… adică… practic… toată lumea!
Lăsînd gluma la o parte, Maestrul Traducerilor Villoneşti nu s-a înşelat prea mult. Doar că Domnia Sa a definit principiul de funcţionare al “roboţilor traducători”, acele măşinării (a se citi programe IT) menite să traducă instantaneu, care au constituit himera lingviştilor formalişti din secolul XX. Pentru “maşina de tradus”, într-adevăr, regulile lingvistice TREBUIE să fie matematice, pentru a putea fi transferate în limbaj logic computaţional şi, la urma urmelor, în cod binar. Evident, aşa o sculă nu-ţi traduce Balada spînzuraţilor, dar… pentru cei care se ocupă de “meserii”, nu de “arte”, e o soluţie mai mult decît utilă!
Astăzi putem găsi online motoare de traducere simultană destul de avansate pe de-a moaca… sau, cum se spune, mai nou, moca
Apropo de cuvîntul moca, Romulus “Villonescu” e categoric: nu avem voie să spunem moca, cu sensul de gratis; corectă ar fi în schimb locuţiunea adverbială “pe de-a moaca”, adică “pe ochi frumoşi”. Dacă ar fi adeptul gramaticii descriptive şi nu al celei prescriptive, Maestrul Tălmaci ar putea aprecia aici un interesant mecanism eufemizant, tipic contextelor mercantile. Vorbitorii hîtri obişnuiesc să spună, în loc de “pe de-a moaca”, – “moca” (aluzie la cafeaua mocca), ca să atenueze efectul de ieftinătate vulgară. Este acelaşi principiu eufemistic care îi face pe publicitari să zică accesibil sau convenabil în loc de ieftin (care, vorba aceea, sună prea… cheap); şi care a generat în franceză perifraze precum bon marché sau peu cher în loc de… cum s-o fi zis pe vremea lui Charles d’Orléans!
Alta apoi. Toţi chitariştii din ţara asta îi zic instrumentului lor chitară, cu un termen împrumutat din italiană (chitarra). Ei bine, toţi, dar TOŢI – se află în eroare! Ne-o spune intransigentul Bard, care ne dezvăluie cum că se spune corect ghitară, ca în spaniolă! Şi ne-o demonstrează cu o (poate prea) subtilă distincţie între instrumentele cu strune de tip liră (care “au voie” să înceapă cu c: citeră, ceteră… et cæ tera) şi “ghitarele” hispanice, instrumente cu strune şi ele, DAAAR care sînt cu totul – ei bine CU TOTUL – ALTCEVA! Oricine a făcut măcar un semestru de fonetică şi fonologie ştie că diferenţa dintre consoana surdă c (k) şi varianta ei sonoră g e muuult mai mică decît prăpastia care o separă de č-ul din ceteră… Dar se vede că Magistrul preferă fonologiei – etimologia: cică spaniolescul guitarra se trage dintr-un maur al-chitar… Uh-oh… Dar! Maestre! Înseamnă că maurii au greşit! dacă ei pronunţau cu c… chiar cu c-h… Sau e vorba de îîîncă o excepţie de la regulă… sau… Ajutor! Ne pierdem matematica, Maître!
Încă una pe care n-am înţeles-o. Redau tot alineatul, în aşteptare de explicaţii de la careva mai tare la matematică:
“Tot din domeniul muzical, meterhaneaua (fanfara turcească) avea mai cu seamă două categorii de instrumente: 1. de suflat (surle, trîmbiţe, fluiere); 2. de percuţie (tobe, dairale, talgere). Expresia: “Cu surle şi cu trîmbiţe” e greşită, menţionînd doar instrumentele de suflat. Or, expresia corectă este cu trîmbiţe şi cu tobe.”
I mean… d’oh?!!! Cum adică? Să-mi facă o schemă cineva, că zău dacă pricep!
Încă o regulă de pe lista lui RV: “Substantivul neutru boschet are pluralul boschete, nu boscheţi.”
Traducătorul lui Rabelais a uitat pesemne ce perdafuri le trăgea Maître Alcofrybas doctorilor în ştiinţă deşartă şi (c)academism inflexibil… Ce e mai frumos decît să observi cum vorbitorul român contaminează un neologism franţozăsc (bosquet) cu străvechiul plural puiet-puieţi… Dar vai: nu e matematic! Adică Rabelais e genial, dacă are n’şpe variante de declinare pentru ţ’şpe variante lexicale. Dar vorbitorul român anonim e prea nedemn pentru atari licenţe!
Astea-s doar cîteva. Lista erorilor semnalate de Maestrul Villonescu e mai lungă. Şi e justă, de multe ori, chiar dacă e pe alocuri mai exigentă decît DEX-ul (UPDATE – apud JEN, merci). Eu însumi mă surprind deseori că devin antipatic, atunci cînd îmi întrerup interlocutorii, ca să le corectez pluralul oximoronic protagonişti (permis doar în cazul în care desemnează eroii principali din mai multe opere, cîte unul de fiecare).
E bine să avem un Moş Virgulă în cultura noastră, fie el lingvist ca Al. Graur sau literat ca G. Pruteanu, pe care încă îi regretăm… Un şlefuitor de vorbe precum RV ştie, desigur, multe. Dar un plus de îngăduinţă faţă de vorbitorii simpli nu ar strica (inclusiv Domniei Sale), mai ales în cadrul unei culturi predominant folclorice…

2 Responses to Ajutor! Romulus Vulpescu predă matematică!

  1. Jen Says:

    ma intreb daca domnu’ autor al articolului stie sa consulte dex-ul… pentru ca jumatate din ‘greselile’ exemplificate apar in dictionar drept corecte.

  2. cialis pills for sale Says:

    Welcome to viagra sale sildenafil viagra pills for sale cialis for sale in canada cialis for sale online

Leave a Reply