Cu mult înaintea cîinilor cu vestuţe inscripţionate lansaţi de candidatul primar Radu Nicolae prin Bacău; în India a existat o modă a vacilor pictate cu mesaje publicitare, lăsate să pască în preajma căii ferate. Erau targetaţi, fireşte, arhi-numeroşii pasageri din trenurile indiene. Şi se ştie că acolo trenul aşteaptă ca la barieră cînd vreo vacă sacră catadicseşte să se oprească pe şine… Ergo timp de expunere… fără număr! Subcontinentul indian furnizează un precedent şi în cazul elefantului scos la paradă electorală prin CT de către un contracandidat al lui Radu Mazăre (legenda ar fi că elefantul mănîncă mazăre… aţi prins-o, nu?).
Şi că veni vorba de replici cu tîlc, ştiţi care e replica PRM-ului la căţeii independentului Nicolau? “Încearcă cu o femeie”… Wah-wah-wah-waaa…
O analiză finală, atotcuprinzătoare şi desluştitoare despre tot fenomenul campaniei-iarmaroc din 2008 – îmi intră în Dilema Veche de mîine. Alegeţi s-o citiţi.

cuvintele 29 May 2008, 2 Comments

În Jurnalul de azi maestrul Vulpescu trage o riglă peste degete celor care nu vorbesc şi nu scriu corect… Adică riguros corect! Matematiceşte corect!! Pentru că – zice Poetul Manierist – “limba română (atît cea scrisă cît şi cea vorbită) are nişte reguli de rigoare matematică.”
După care, precum grămăticii de odinioară, Poetul Regulator se vede nevoit să anunţe excepţiile: “drept este că stilul colocvial admite unele derogări, justificate de oralitate”… idem apoi “limba literaturii artistice, limba scriitorilor creatori de metafore, limbă în care şocurile şi ciocnirile de imagini urmăresc un scop diferit şi au, prin urmare, alt regim de receptare”. Cu alte cuvinte, se exceptă de la reguli: 1) vorbitorii… şi… 2) scriitorii… adică… practic… toată lumea!
Lăsînd gluma la o parte, Maestrul Traducerilor Villoneşti nu s-a înşelat prea mult. Doar că Domnia Sa a definit principiul de funcţionare al “roboţilor traducători”, acele măşinării (a se citi programe IT) menite să traducă instantaneu, care au constituit himera lingviştilor formalişti din secolul XX. Pentru “maşina de tradus”, într-adevăr, regulile lingvistice TREBUIE să fie matematice, pentru a putea fi transferate în limbaj logic computaţional şi, la urma urmelor, în cod binar. Evident, aşa o sculă nu-ţi traduce Balada spînzuraţilor, dar… pentru cei care se ocupă de “meserii”, nu de “arte”, e o soluţie mai mult decît utilă!
Astăzi putem găsi online motoare de traducere simultană destul de avansate pe de-a moaca… sau, cum se spune, mai nou, moca
Apropo de cuvîntul moca, Romulus “Villonescu” e categoric: nu avem voie să spunem moca, cu sensul de gratis; corectă ar fi în schimb locuţiunea adverbială “pe de-a moaca”, adică “pe ochi frumoşi”. Dacă ar fi adeptul gramaticii descriptive şi nu al celei prescriptive, Maestrul Tălmaci ar putea aprecia aici un interesant mecanism eufemizant, tipic contextelor mercantile. Vorbitorii hîtri obişnuiesc să spună, în loc de “pe de-a moaca”, – “moca” (aluzie la cafeaua mocca), ca să atenueze efectul de ieftinătate vulgară. Este acelaşi principiu eufemistic care îi face pe publicitari să zică accesibil sau convenabil în loc de ieftin (care, vorba aceea, sună prea… cheap); şi care a generat în franceză perifraze precum bon marché sau peu cher în loc de… cum s-o fi zis pe vremea lui Charles d’Orléans!
Alta apoi. Toţi chitariştii din ţara asta îi zic instrumentului lor chitară, cu un termen împrumutat din italiană (chitarra). Ei bine, toţi, dar TOŢI – se află în eroare! Ne-o spune intransigentul Bard, care ne dezvăluie cum că se spune corect ghitară, ca în spaniolă! Şi ne-o demonstrează cu o (poate prea) subtilă distincţie între instrumentele cu strune de tip liră (care “au voie” să înceapă cu c: citeră, ceteră… et cæ tera) şi “ghitarele” hispanice, instrumente cu strune şi ele, DAAAR care sînt cu totul – ei bine CU TOTUL – ALTCEVA! Oricine a făcut măcar un semestru de fonetică şi fonologie ştie că diferenţa dintre consoana surdă c (k) şi varianta ei sonoră g e muuult mai mică decît prăpastia care o separă de č-ul din ceteră… Dar se vede că Magistrul preferă fonologiei – etimologia: cică spaniolescul guitarra se trage dintr-un maur al-chitar… Uh-oh… Dar! Maestre! Înseamnă că maurii au greşit! dacă ei pronunţau cu c… chiar cu c-h… Sau e vorba de îîîncă o excepţie de la regulă… sau… Ajutor! Ne pierdem matematica, Maître!
Încă una pe care n-am înţeles-o. Redau tot alineatul, în aşteptare de explicaţii de la careva mai tare la matematică:
“Tot din domeniul muzical, meterhaneaua (fanfara turcească) avea mai cu seamă două categorii de instrumente: 1. de suflat (surle, trîmbiţe, fluiere); 2. de percuţie (tobe, dairale, talgere). Expresia: “Cu surle şi cu trîmbiţe” e greşită, menţionînd doar instrumentele de suflat. Or, expresia corectă este cu trîmbiţe şi cu tobe.”
I mean… d’oh?!!! Cum adică? Să-mi facă o schemă cineva, că zău dacă pricep!
Încă o regulă de pe lista lui RV: “Substantivul neutru boschet are pluralul boschete, nu boscheţi.”
Traducătorul lui Rabelais a uitat pesemne ce perdafuri le trăgea Maître Alcofrybas doctorilor în ştiinţă deşartă şi (c)academism inflexibil… Ce e mai frumos decît să observi cum vorbitorul român contaminează un neologism franţozăsc (bosquet) cu străvechiul plural puiet-puieţi… Dar vai: nu e matematic! Adică Rabelais e genial, dacă are n’şpe variante de declinare pentru ţ’şpe variante lexicale. Dar vorbitorul român anonim e prea nedemn pentru atari licenţe!
Astea-s doar cîteva. Lista erorilor semnalate de Maestrul Villonescu e mai lungă. Şi e justă, de multe ori, chiar dacă e pe alocuri mai exigentă decît DEX-ul (UPDATE – apud JEN, merci). Eu însumi mă surprind deseori că devin antipatic, atunci cînd îmi întrerup interlocutorii, ca să le corectez pluralul oximoronic protagonişti (permis doar în cazul în care desemnează eroii principali din mai multe opere, cîte unul de fiecare).
E bine să avem un Moş Virgulă în cultura noastră, fie el lingvist ca Al. Graur sau literat ca G. Pruteanu, pe care încă îi regretăm… Un şlefuitor de vorbe precum RV ştie, desigur, multe. Dar un plus de îngăduinţă faţă de vorbitorii simpli nu ar strica (inclusiv Domniei Sale), mai ales în cadrul unei culturi predominant folclorice…


Ipoteză: multe dintre prăjiturile româneşti de prin cofetării, patiserii sau de casă au fost la început bucate ritualice. Adică se găteau în mod tradiţional numai de sărbători, numai în anumite ocazii, cu o anumită simbolistică şi conform anumitor rînduieli sacre.
Iar dacă noi putem mînca azi papanaşi sau clătite în orice zi din an – e pentru că, treptat-treptat, s-a “dat voie”. S-a petrecut o desacralizare, o secularizare a papanaşilor şi iată – azi fac parte din meniul deserturilor cotidiene.
Acest proces de secularizare a deserturilor, presupus a fi avut loc de-a lungul secolelor, continuă şi azi sub ochii noştri, respectiv pe papilele noastre. E cazul cozonacului, care se mănîncă, e adevărat, mai mult de Crăciun şi de Paşti, dar care merge perfect cu o cafea cu lapte, la orice mic dejun din an.
Uite cazul mucenicilor. Pentru că oamenilor le plac mucenicii moldoveneşti (cu miere şi nucă pisată) nu doar de 9 martie, tot mai mulţi patiseri au început să îi prepare şi să îi vîndă, alături de ştrudele şi pateuri.
Idem, ştiu familii onorabile care fac mucenici munteneşti (ăia-n zeamă) şi în celelalte zile din an, doar aşa, pentru plăcerea copiilor.
Ibidem, am văzut pască în cofetării hors-saison. Pentru că – evident – există cerere.
O ultimă frontieră în faţa secularizării pare a fi rămas coliva.
Iacă de pildă www.coliva.ro – o iniţiativă comercială de profil, despre care ai putea crede că are motive să încurajeze extinderea consumului colivăresc şi în contexte antume, cotidiene, seculare… Dar nu! Poate din teama de a nu comite simonie, colivarii online din TM ne fac pe site-ul lor numai oferte pioase… şi inevitabil funeste.
Ţin minte că Radu Anton Roman îşi spunea cîndva regretul că nu se face colivă decît la parastase (zicea că e o prăjitură ancestrală, de sorginte dacică şi că e foarte hrănitoare etc.). Ar fi o idee ca, în pomenirea lui R.A. Roman, să putem mînca zilnic colivă… dar colivă bună, ca gătită de el. (Aşa cum atunci cînd mîncăm savarină îl pomenim cu sau fără voie pe Savarin.)
Singura soluţie pentru cine are poftă de colivă e să meargă mai des la biserică; sau să facă o vizită la cimitir (wow: romantic! gotic!! emo!!!)… Caz în care se cheamă că eşti pomanagiu din hedonism, nu?

Related links:
Din scoarţă-n scoarţă
Încă un capitol la care ne bat bulgarii – braga

electo 23 May 2008, No Comments


Conservatorii s-au declarat anti-Gayfest, se ştie.
La polul opus…
Cristian Banu, candidat la sectorul 5 se dovedeşte un adevărat liberal şi îşi dezbracă şi colaboratorii băieţi, ca pandant la nudurile feminine deja semnalate. Am bănuit că ad-ul cu fete e targetat pe bărbaţi. Mă pregăteam să deduc că ad-ul cel nou ad este, la reciprocitate, dedicat doamnelor, care pasămite s-ar putea bucura la vederea unor bucăţi de carne virilă (a se citi “piele păroasă”). Nu m-am mirat însă prea mult să găsesc iniţiativa “candidatului kinky de la cincy” apreciată de un site gay
Se estompează impresia de me-too faţă de manifestul polonezelor de la Partidul Kobiet? Posibil… Rămîne însă întrebarea – poate chiar mai apăsătoare în acest nou context: de ce nu s-a dezbrăcat Banu însuşi? De ce nu a militat el însuşi gol-goluţ? O va face oare dacă învinge?

Related links:
Notoriu.ro: Unii candidaţi la Primăria Capitalei ar cununa gay
Cristian Banu dezbracă românce şi fură poloneze
www.banucristian.ro

Spotul făcut de Next pentru CID (Copii în Dificultate):

Te înşeli, Rogozane: dacă întrebi un publicitar, îţi va spune că folosirea copiilor în spoturi electorale – tocmai! – e cîştigătoare! Bine acum, vorba ta: depinde cum foloseşti acei copii (şi depinde şi ce soi de publicitari întrebi)…
Ca să-mi evit interpretările: eu personal sînt împotriva acestui tip de exploatare infantilă. În afara legislaţiei de protecţie a copilului, atît de des invocată în media, aş putea să argumentez şi cu restricţiile CNA-ului care lasă o listă foarte scurtă de categorii publicitare în care “e voie cu copii”.
Dar! Dacă tot e să facem analiză şi studiu de caz, hai să (re)vedem cu ce spot a cîştigat Lyndon Johnson alegerile din 1964:

Wikipedia: Daisy (television advertisement)
UPDATE: Costi Rogozanu detaliază şi modalizează, după ce am vorbit ieri, la ieşirea din emisie. Verdictul se cam conturează, mai ales şi în urma comment-urilor: or fi copiii buni în reclame, dar nu beizadelele candidaţilor. Idee la care consimt şi eu. Există totuşi un “dar” care merită apostilat aici, apropo de tot mood-ul acestei campanii bălţate… Promit să revin cu desluşiri.

Oricum ai face muzică în campania electorală – tot nu e bine. Jurnaliştii vin şi te ceartă pe vechiul sistem “de ce ai băscuţă? iar dacă n-ai – de ce n-ai?”…
Respectiv:
- Dacă eşti muzician “imparţial, ca tot românul” şi accepţi să cînţi la spectacole electorale pentru toate partidele / toţi candidaţii, indiferent de orientare – nu e bine. Cică te prostituezi şi n-ai morală.
- Dacă dimpotrivă te angajezi politiceşte făţiş şi îi faci unui candidat un imn cinstit, un cîntec cu text clar orientat propagandistic – iaaarăşi nu e bine! Cică eşti kitschos, penibil şi manelist (chiar şi atunci cînd faci muzică bănăţeană – nu că manelele ar fi ceva degradant, dar… dacă tot e să-ţi găsească băscuţă…)!
Personal, nu ţin partea vreunui politician; de asemenea, trupa de a cărei ideologie sînt responsabil, în calitate de textier exclusiv, NU este implicată în această campanie. Dar nici nu pot să rabd acest mod facil, ipocrit şi jignitor pentru public de a-i servi informaţiile (şi cu pretenţia că îi aduci mari desluşiri)!

Related links:
Topic fals: pomenile electorale

… via Zoltan-baci:

Duminică, 1 iunie, Ocna Sibiului: Rock show în aer liber cu Sarmalele Reci

Sîmbătă, 7 iunie, Szovata Concert rock offroad, cu maşini, motociclete şi mulţi rockeri, cică … şi bere, mici, Sarmale Reci…
Joi, 12 iunie, 21:00, Bucureşti, Hard Rock Cafe (Herastrau) Sarmalele Reci cînta hard rock (sau, în traducere liberă, rock la greu) într-un club greu, dar nu greu accesibil!
Vineri, 13 iunie, Bucureşti, Clubul Ţăranului Concert Live Sarmalele Reci



Candidatul PNL de la 5, Cristian Banu, targetează pesemne publicul masculin, atunci cînd afişează un provocator grup de nuduri feminine, pavoazate doar cu poze ale jegului din sector. Prima impresie e că doamnele acelea sînt candidate, că sînt pe vreo listă electorală etc. Mai ales că există precedentul Partidului Kobiet din Polonia, cu militantele sale avînd-o pe şefa partidului în primul rînd al afişului, maxim expusă (dreapta jos); başca o tradiţie a protestului prin nuditate a Partidului Radical Italian… încă de prin anii ‘70 (da, cel cu Cicciolina, dar ea este doar cireaşa tabloidică de pe un mare şi consistent tort)!
Candidaţii sînt disperaţi să apară la TV şi pe alte căi decît în calupurile electorale stabilite de CNA. De aceea forţează intrarea pe jurnalele de ştiri cu tot felul de trăznăi. Cristian Banu a reuşit să atragă atenţia, dar nu a mers pînă la capăt. Dacă ar fi pozat el însuşi gol, ar fi făcut mai multă vîlvă şi ar fi sperat să smulgă şi ceva mai multe voturi. Aşa, a dat dovadă doar de machism libidinos.
UPDATE: Slogan prea echivoc pentru CB: “SĂ IASĂ BANU!”
(cu vocea lui Dan Teodorescu-Taxi imitîndu-l pe Cristi Minculescu-”Taxu”)

De fiecare dată cînd sînt invitat la Apropo TV e o plăcere! În ultima emisiune am comentat lozincile politice nouăzeciste. Producţii orale, majoritatea folclorice, strigăturile sacadate ale epocii imediat postrevoluţionare îşi transmit forţa perlocutorie pînă în ziua de azi.
Comentariile lui mandea se împletesc cu ale amicului Bucurenci şi – nou! – cu ale maestrului CTP. Iniţial credeam că va fi vorba de slogane electorale antologice, ca o agrafă istorică la topicul acestor zile. Nu a fost aşa, dar acroşele la actualitate nu au lipsit…
Care m-ai ratat vezi-mă aici:
Prima parte a rubricii.
A doua parte.