textier.ro

(Rouget de Lisle/Serge Gainsbourg)

Related links: Şi dacă imnul este, la origini, o manea?

La conferinţa de miercuri, venind vorba de tradus/adaptat slogane dintr-o limbă în alta, am spus că aşa ceva e obligatoriu în Franţa; şi că puţin ar fi lipsit să fie şi-n România, dacă s-ar fi adoptat Legea Pruteanu în varianta originală. Din partea cursanţilor mi-a venit o undă de simpatie faţă de această eventualitate pierdută… O fi fost doar o impresie de a mea?
În vremea aceea George Pruteanu încă se lupta cu boala. (Aveam să aflăm a doua zi, în ziua morţii.)
Gazda mea, Teo Migdalovici, a prins firul şi l-a evocat pe George Pruteanu cu simpatie, în urma foarte recentei polemici pe care a avut-o cu Maestrul la TVR, pe tema ortografierii fonetice a “străinismelor”: el pro, ea contra, totul terminîndu-se cu o jovială cafea la bufetul TVR-ului. De unde să fi ştiut Teo că aceea avea să fie poate ultima cafea a lui George Pruteanu? Am măgulit-o pe draga mea prietenă spunîndu-i că numai ea ar putea să-i facă faţă lui Pruteanu în direct.
Eu personal n-aş fi putut: era un vulcan. L-am cunoscut; i-am luat – împreună cu Filip Stoler – un interviu, cînd cu “legea limbii”, şi l-am resimţit dominant şi copleşitor. I-am fost adversar pe tema obligativităţii traducerilor din publicitate; apoi în scandalul Scornelius (cel cu “produsele Eminescu”); precum şi în chestiunea manelelor. Ar fi trebuit să polemizez în direct cu domnia-sa – eu ca avocat al maneliştilor – în emisiunea lui Bucurenci: m-a salvat, ca un clopoţel, o iminentă plecare în străinătate. De fiecare dată eu făceam pe ultra-liberalul, în raport cu Maestrul, căruia îi revenea rolul reacţionarului. S-o recunoaştem: ne complăceam să-i luăm la mişto fixismele şi atitudinea de Caton intransigent. Dar îl admiram cu toţii pentru că avea curajul opiniei şi pentru că, în numele bunului-simţ şi al binelui public, îndrăznea să facă apel la reguli, într-o societate tot mai confuză.
Ultima oară l-am întîlnit la tîrgul Gaudeamus. Venise la standul Companiei, interesat de monumentala Cronologie a Bucureştilor. L-am snobat: îi purtam încă rancună după ce mă atacase dur în urma ştirilor deformate despre Scornelius/”Eminescu la produs”. Dacă m-ar fi citit din sursă originară, ar fi aflat că Scornelius îi împărtăşea crezurile, doar că le exhiba – poate – ceva mai strident. În fond, Scornelius nu-i decît un alter ego prutenian al meu – deopotrivă erudit şi ludic; şi mai ales preocupat de “propăşirea tinerimii”.
Acum, la ceasul regretelor, îmi cer iertare. George Pruteanu avea tot dreptul să nu mă citească o dată; întrucît el m-a citit – cu toată atenţia – întîia dată: atunci cînd încă debutam ca poet. Ei bine, da: criticului literar George Pruteanu îi datorez prima cronică (neaşteptat de favorabilă) a versurilor mele, în ‘96. Acum ar fi nedelicat, dar mai tîrziu voi cita un fragment din acele cuvinte care îmi fac atîta cinste şi care mi-au dat, la vremea lor, atîta încredere.
Mulţumiri, Maestre. Iertare, Domnule Profesor.

Pe aceeaşi temă:
Răzvan Codrescu, La moartea lui George Pruteanu
Două pricomigdale la parastasul lui Pruteanu

Una: cică (nu am văzut cu ochii mei, dar mi se pare foarte verosimil) anunţul morţii lui George Pruteanu la TV a fost dat sub titlul “breaking news”…
A doua, apropo de chinurile teribile pe care le suferă cazul oblic în limba română (mai ales de cînd cu Kosovo şi greva de la Dacia): o doamnă mă întreabă azi pe culoarele Casei Scînteii “nu ştiţi pe aici un birou al România Mare?”
(Pruteanu, care a lucrat o vreme în acea clădire şi a fost – printre altele – şi PRM-ist, era undeva prin preajmă: îl simţeam chicotind.)
UPDATE… ba nu, scuze – ACTUALIZARE: Ultima bomboană amară pe coliva Maestrului a aşezat-o primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu, atunci cînd s-a simţit nevoit să-l pomenească pe GP pentru “eforturile CARE le-a făcut pentru ca limba română să fie corect folosită”…

show_d78c64b4fae99c(448, 46);
Generaţie, aspiraţie, interdicţie, demonstraţie, revoluţie, figuraţie, emanaţie, aberatie, informaţie, deformaţie, opoziţie, conspiraţie, instituţie, separaţie, prostituţie, decoraţie.
Declaraţie, peroraţie, legislaţie, lamentaţie, retribuţie, imitaţie, satisfacţie, beţie, ocupaţie, populaţie, consignaţie, saturaţie, emigraţie, circulaţie, constituţie, raţie.
Compensaţie, alocaţie, subnutriţie, implicaţie, explicaţie, complicaţie, educaţie, malformaţie, restricţie, miliţie, protecţie, poliţie, pretenţie, corecţie, atenţie, detenţie.
Producţie, reducţie, construcţie, obstrucţie, seducţie, deducţie, vocaţie, hoţie, democraţie, intentie, tehnocraţie, direcţie, birocraţie, infecţie, bogătie, frecţie.

Miercuri 26 martie susţin un seminar la
“Grădiniţa de Advertising” -
Şcoala de Gîndire Creativă a Teodorei Migdalovici:

Effective Writing:
“Sunet şi răsunet”
Metode retorice formale de obţinere a memorabilităţii şi awareness-ului

cu Florin Dumitrescu

miercuri 26 martie, 18:00,
Orange Concept Store
(Magazinul Muzica)

Calea Victoriei 41

Comunicat abia primit de la Zoltán András, vocea caldă a Sarmalelor Reci:

… la Meseria de a trai cu Ella, sîmbătă 22 martie, între 13:00 şi 15:00.

de pe Ads of the World

articol apărut în B24FUN de săptămîna asta

Pe Valea Prahovei – şi poate şi în alte zone – se face o prăjitură de casă numită scoarţă: din aluat nu prea gros, nu foarte dulce, suficient de crocant, cu nuci fărîmiţate înăuntru. Cine a mîncat poate confirma: e un deliciu!
Mergi însă la vreo cofetărie sau patiserie din Cîmpina, Breaza, – nu mai zic Sinaia – şi îndrăzneşte să comanzi scoarţă. Fără îndoială doamnele vînzătoare îţi vor rîde în nas: “Fugi dom’le, noi sîntem firmă serioasă, cu pretenţii, nu facem noi ţărănii din astea…” Sau vor ridica pur şi simplu din umeri.
Cu siguranţă, fiecare dintre ele ştie ce e scoarţa, au mîncat chintale la viaţa lor şi pe cât posibil sunt maestre în gătirea ei,… bineînţeles, la ele-acasă. Dacă te au musafir, ţi se mândresc să-ţi servească scoarţa casei, alături de tradiţionala dulceaţă cu apă rece. Dar aşa, în cadrul oficial al unităţii de alimentaţie, ele te vor îmbia doar cu savarină, ecler, amandină… E mai mult decît o determinare mentală: e o fatalitate.
Acum. Intră în supermagazinele mai pricopsite, din Bucureşti pînă-n Braşov, şi caută atent în rafturi. Printre pachetele de biscuiţi italieneşti vei întîlni foarte probabil unul sau mai multe soiuri de cantuccini. Nu-i exclus să găseşti acest desert de import în chiar rafturile cofetăriilor prahovene în care n-ai avut şansa de a găsi neaoşa scoarţă. Din fericire (sau, poate, dimpotrivă…) cantuccini sunt tot nişte scoarţe, tot un fel rustic şi sărăcăcios; doar că se fac cu migdale în loc de nucă: deh, specificul locului. Şi tot specificul local face ca italienii să ştie cum să-şi trimită în lumea întreagă ambasadorii culinari, în timp ce noi ne ruşinăm de ceea ce avem mai savuros.

… în sensul tare al cuvîntului.
În recenta cronică a Cărţii cu bunici (AAVV, coord. Marius Chivu, Humanitas 2007), colaboratoarea ziarului Ziua îmi evidenţiază textul, dîndu-i valoare exponenţială pentru întreaga antologie.
Măgulit şi plin de recunoştinţă, redau pasajul despre mine, FD (şi cu ocazia asta încă un “eşantion gratuit”, cu dedicaţie specială pentru cei care încă n-au cumpărat cartea):

Personaje de tragi-comedie, parintii parintilor se infatiseaza cel mai adesea ca victime, fiind rarissim aratati in ipostaza de calai. Desi victime – puteti citi cuvantul intre ghilimele – ale inocentei celor mici, bunicii vad speranta. Aceasta este si explicatia pe care o incearca Florin Dumitrescu (auto-intitulat “publicitar”), intr-unul dintre textele cele mai meditative din volum:
“Durerile pricinuite de nepoti sunt ultimele mari puseuri de vitalitate in apropierea mortii. Sunt ecouri ale vietii trecute in cea viitoare. Acesti fii ai fiilor sunt mesageri sibilinici din regatul fara timp. Ingeri, deci cruzi. Poznele lor sunt ghionturi ale divinitatii. Bunicii le primesc (le asteapta? le doresc?) cu intelepciune: ca pe o confirmare, ca pe o promisiune, ca pe o speranta.”

Related links aici.