parenting 11 February 2008, 5 Comments

Am primit-o de la Zaza, acum cîteva zile. Reiau aici răspunsul din comment:
Unchiul meu al lui Jacques Tati
… acum şi cu motivaţie:

Azi, la 50 de ani de la ieşirea filmului (dar şi acum 30 de ani, cînd l-am văzut probabil prima oară), m-au fascinat în egală măsură cele două lumi contradictorii, prezentate în mod duios polemic: pe de o parte, lumea banlieue-ului parizian (franţuzesc în general) în care locuia M. Hulot; şi, pe de cealaltă parte, cea a viloilui burghezo-futurist în care trăia nepoţelul. Azi mai ales, după atîţia ani, în care avertismentele lui Tati asupra dezumanizării postindustriale au fost arhi-confirmate, dracul automatizării nu mai arată aşa de negru; şi cele două lumi paralele se contopesc nostalgic în gîndul meu. Mi-ar plăcea să trăiesc n’importe où dintre cele două platouri ale lui Tati: fie cel cu peşti de inox pentru epatat snobimea; fie cel al străduţelor poetice, utrilleşti, de străbătut aşa, en vélo… Preferabil în amîndouă, alternativ…
Cadeau! Cadeau! Acum cîţiva ani nişte prieteni de familie din Franţa l-au cadorisit pe fi-miu cu această minunată carte, Le Jacquot de Monsieur Hulot, fără texte, numai cu ilustraţii mari, colorate, debordînd parcă pagina. E o păţanie nouă a domnului Hulot, în pur stil Tati, imaginată de graficianul belgian David Merveille. A fost une merveille de care s-au bucurat şi părinţii…
În fond, dacă se pot citi comics-uri cu Donald, Tom & Jerry, Stan şi Bran, în trena filmelor iniţiale, de ce nu ne-am putea bucura în continuare de noi aventuri ale celui mai zăpăcit Unchi? (E ceea ce ar fi vrut, în felul său, şi Rowan Atkinson cînd a adus astă vară un original omagiu Vacanţei domnului Hulot.)

Nu mă pot abţine să nu remarc tradiţia franţuzească a cărţilor desenate fără text, speciale pentru copii (preşcolari… şi nu numai). Cît de important să faci un copil să răsfoiască o carte cu plăcere, să o savureze, să prindă gust de pagina tipărită – părinţii de azi ştiu bine.
Leapşa acum Evadatului, dacă s-o învrednici…

Related link: Jacques Tati – Les Vacances de M. Hulot

Uncategorized 08 February 2008, No Comments

Am luat-o de la Mihaela Berneagă, care cu acest prilej mă răsfaţă cu aprecieri (merci Madame, e valabilă şi reciproca). Iată cerinţa:
1 – Cat timp acorzi internetului
2 – Cel mai interesant blog pe care-l citesti
3 – Trimite leapsa catre 5 prieteni/cunostinte/persoane ce citesti frecvent.
Am ezitat să răspund. Pe blogul acesta nu prea fac comentarii meta-bloggereşti.
Cu neplăcerea de a fi încă o dată un party pooper, o să mă achit numai de primele două sarcini:
1 – în medie 2h/zi
2 – Interesant? Adică de interes pentru mine, da? Nu frumos, nu simpatic, nu delectabil? Media lui Comanescu.

de Florin Dumitrescu, din B-24-FUN-ul de azi

Am fost printre cei mai munciţi oameni din industria filmului

În anii ’90 am tradus filme la Cinematecă.
Pentru cine nu ştie: multe pelicule de arhivă nu erau subtitrate. Şi era mai simplu să se tocmească, la fiecare rulare, câte un translator la microfon; metodă care rotunjea veniturile multor studenţi, tineri universitari… sau deseori simpli ageamii, mai mult sau mai puţin cinefili.
Se traducea „la liber”, fără script, doar cu filmu-n faţă şi căştile pe urechi. Erai la prima vizionare? Traduceai atunci, pe loc, în timp ce tatonai filmul. Nu puteai să dai dai înapoi: apucai să spui ceva, era bun spus! Îţi scăpa porumbelul? Auzeai râsete-n sală…
Eu mă limitasem la italiană şi franceză. Engleză nu luasem, dar de multe ori, ca spectator, îmi venea să intru-n cabină şi să smulg microfonul colegilor anglişti. Culmea nesimţirii o atingeau translatorii care acopereau replicile, de multe ori cu un mare ăăă… Era clar că nu ştiau să traducă şi se simţeau vulnerabili faţă de cei care ar fi înţeles. Nici nu traduceau corect, nici nu te lăsau să auzi ce se zice-n film! Eu, dimpotrivă, îmi strecuram tălmăcirea printre dialoguri, cu abilitate şi cu deplină transparenţă, invitându-i pe cei din sală să se bucure de vocile actorilor şi, la o adică, să-mi verifice şi mie prestaţia. Nu le puteam egala pe Irina Nistor sau pe Ana Haş, maestre absolute, dar mă străduiam să le calc pe urme.
Într-o seară, am mers cu viitoarea mea soţie să vedem Vocea lunii la sala Union. Ne lăsaserăm amândoi de tradus filme, dar nu şi de mers la Cinematecă. Era o ocazie rară să vedem acest ultim Fellini cu Benigni protagonist. Din pragul cabinei mă salută un amic, cunoscut pentru gafele de traducere:
- Ce mă fac, n-am mai văzut filmul şi am auzit că e greu, se vaită el.
- Lasă-mă pe mine, îi zic.
Nici eu nu văzusem filmul, dar… Era singura cale să salvez seara logodnicei mele, a mea şi a celor 200 de spectatori! A fost ultima oară când am tradus la Cinematecă. Şi am plătit bilet s-o fac.

Iniţial voiam să postez I Don’t Want To Grow Up. Chestie de mood, de fază, de năbădaie. Dar, pînă să-şi termine Ramones-ii treaba pe YouTube, mi-am dat seama că nu mesajul acela voiam într-adevăr să vi-l transmit. Ci mai degrabă acesta.
E al doilea Vecchioni pe care-l exhib şi e tot unul parental-preceptual. Cine nu-l cunoaşte pe maestrul Samarcandei riscă să-l creadă vreun gnomic… vreun Neagoe Basarab cu chitară. Nu e aşa (ca dovadă…): e doar playlist-ul meu interior, subiectiv şi personal.
Cine ştie? Poate că, pînă să devin tătic, eram mai Ramone; iar acum sînt mai vecchione
(Il bello è că mood-urile/fazele astea nu se exclud. Ci se intersectează… sau chiar se includ.)
((Adesso basta: godetevi la canzone.))

arhivă, telalîcuri 05 February 2008, 1 Comment

Ana Militaru vs. Florin Dumitrescu,
Prietenii nu mai ştiu de ce
:
cel mai proaspăt şi înspumat duel ArgueAds.
Numai pe IQads.

Related links:
Ziua Bărbatului, dedicată femeii
Păstorel de plastic, Villon de silicon
ZiuaBărbatului.ro
Răspunsul Wash & Go (de Anca Rancea)
A Semiotic Analysis of Three Beer Advertisements
Ţarea laptelui şi a mierii (in Marea Evadare)

directive 05 February 2008, 2 Comments

Ce lyrics-uri am mai prestat (sau cum am ajuns textier pentru Phantom)…
E bună opţiunea Direcţiei 5 pt. remix (şi dp meu dv): efectele şi sunetele sintetice scot în evidenţă fasonul IT pe care am vrut să i-l imprim cîntecului (prin ideea de parolă, cale etc.). Ascultare plăcută.