textier.ro

articol de Florin Dumitrescu, publicat în The One Magazine, în cadrul grupajului Ce-şi doresc bărbaţii (de 1-8 Martie), coordonat de Doru Iftime, featuring Dragoş Bucurenci, Dragoş Vasile şi Ciprian Stoianovici

1 Martie a fost dintoteauna o sărbătoare a veseliei şi speranţei. Chiar şi atunci (mai ales atunci) când o duceam mai rău, Mărţişorul reuşea să ne suspende ca prin minune relele şi belelele.
În Bucureşti bucuria se mijea din ultimele zile ale lui februarie, cele în care pornea comerţul Marţului. În anii cei mai ceauşii, culorile explodau neîngrădite în chiar inima târgului. În anii ’80, sfârşitul lui Făurar invada Piaţa Amzei cu o beatitudine vecină cu beţia. Efluvii de fericire inconştientă se transmiteau spre Romană, de la Leonida până către ASE. Pretutindeni înghesuiala festivă te îndemna să-i îngroşi rândurile. Vechea petrecere de Lăsata Secului se transferase parcă în carnavalul miniatural de pe tejghelele mărţişoriştilor. Nu toţi aveau legitimaţii de Fondul Plastic, cum cerea legea, dar miliţienii mai închideau un ochi…
Opresiunea politică se evapora miraculos. Cenzura era abolită: se dădea liber la exuberanţă! Se răsturnau stările şi scările!! Elefanţi din sticlă mai pitici decât coşarii; care se vădeau mai mici decât rândunelele; mai scunde la rândul lor decât caii-de-mare; mai micuţi şi aceştia decât frunza cvadruplă de trifoi; mai măruntă – ea de colo – decât buburuza!!! Un ochean întors în care ne regăseam cu toţii (şi cu toatele), simbolizaţi sau scălâmbăiaţi, care mai de care: negustorii, cumpărătorii şi destinatarele mărţişoarelor. Strigăturile te îmbiau să admiri galantarele, multe de anvergura unei genţi diplomat. Sloganuri fără ştiinţă, promoţii fără voie – deşi pline de inventivitate şi spontaneitate, făceau ecou atavic străvechilor iarmaroace. Moşii de iarnă vegheau în taină predarea de ştafetă… Fiecare an aducea un nou trend, un ultim răcnet în materie de mărţişoare: a fost, rând pe rând, moda pufoaselor, moda ţepoaselor, a guguloaielor ceramice, a muppeţilor, a monstruleţilor, a cocomârlelor şi a prototiptililor!… Nonconformismul făcea legea; anarhia guverna pentru câteva zile România. Nenumărate enclave ale unei mini-economii de piaţă, cu marketing folcloric şi etică negustorească, pâlpâiau un răstimp pe harta republicii noastre socialiste.
Grăbitul Făurar făcea loc aşteptatului Mărţişor. Doamnele, domnişoarele, profele, doctoriţele, sculerele-matriţere şi macaragiţele – toate defilau cu decoraţiile feminităţii-n piept. 1 Martie era ziua pupăturilor permise, a tandreţurilor sincere, fără protocol. Era ziua primenirii. Toate femeile erau frumoase. Şi cei mai stângaci bărbaţi arătau elegant cu buchete-n mâini.
Ce anume dădea calendei lui Marte esenţă femeiască şi substanţă mămoasă? – Ce altceva decât Babele: străvechea credinţă a mamelor şi fiicelor acestei naţii cum că soarta proprie şi năbădăile naturii împrejmuitoare sunt totuna. Un algoritm intim şi personal, diferit de la o femeie la alta, îi hărăzeşte fiecăreia dintre ele o Babă, dintre cele opt care preced Mucenicii. Cât de bună va fi vremea-n ziua aceea? Caracterul Babei se răsfrânge în dispoziţia femeii ca într-o oglindă tainică; şi îi prevesteşte mersul pe tot anul. Speranţe şi temeri, legăminte şi crezuri – toate-ţi sunt dezvăluite de Baba ta.
Dar iată… În anii 2000 ghioceii înfloresc din ianuarie; iar cadourile pornesc încă din 14 februarie, forţate de chilipiruri şi promoţii deloc romantice… Tot mai puţine femei poartă mărţişor în piept. Şi tot mai puţini bărbaţi le cumpără cu plăcere. Stresul goanei după cadou loveşte populaţia masculină deopotrivă cu impotenţa.
Nici mărţişoriştii nu mai sunt ce erau. În deceniul trecut au domnit peste scuaruri, ca nişte fericiţi copii ai Revoluţiei. De la an la an îi vedem însă mai pribegiţi, la intrarea mall-urilor, cu îndemnuri fără vlagă şi marfă reciclată, din care parcă numai şnurul, cu a sa forţă simbolistică, pare să reziste apatiei, asteniei, încălzirii globale…
Cum va fi Mărţişorul 2008? Cât vor fi Babele de geroase? De generoase? Cum se vor alinia Venus şi Marte? Răspunsul îl vom da noi toţi; şi fiecare-n parte.
Ne-ntâlnim la Universitate sau la MŢR? În Amzei sau la pieţele de cartier?
Dăm o fugă la bulgari după o marteniţa plină de magii bogumilice? Acolo Baba-i una singură, în ziua de-ntâi: e Baba Marta şi e mereu norocoasă (legenda o vrea fondatoarea naţiunii). Sau luăm drumul Moldovei, acolo unde poartă mărţişoare şi bărbaţii? (Aşa rezolvăm şi problema egalităţii…) Sau mergem, “măi frati-miu”, în Oltenia, să-i dăm de rost enigmaticului Dragobete?
Orice mărţişor, fie de unde ar fi, le-am aduce drăguţelor noastre, să-l însoţim cu şnurul îmbrăţişării perpetue: să le iubim cât e roşul, să sperăm cât e albul… şi cu siguranţă bucuriile ni se vor ţine şnur!
Foto: All Bulgaria Virtual Guide

Related links:
SOS Mărţişor!
SOS Mărţişor! by Andressa
NOU! SOS Mărţişor! by Moniq (dsp. mărţişoarele “de autor”)
Neo-NOU! Daţi Mărţişoare! by Raluca Enescu (dsp. mărţişorul ca ambasador cultural)

Campanie informală, care mi-a fost inspirată de acest post al Andressei (v. ultimele commenturi).
Ideea e simplă: băieţii să dăruiască şi fetele să poarte mărţişoare, aşa, ca-n vremurile bune.
Argument: Magia Mărţişorului chiar funcţionează! (Fiecare e invitat să verifice!)
Pericol: Una dintre cele mai frumoase tradiţii româneşti riscă să se piardă sau cel mult să devină vestigiu de expus la MŢR.
Cine zice că nu e cool şi se ruşinează de ce-o sa zică blazaţii de (la) serviciu, dacă îl/o vede că participă la o serbare atît de rurală (vai, dragă!), să rămînă cu coolness-ul lui/ei.
Pentru noi, restul – declar inaugurată primăvara!

(c) All Bulgaria Virtual Guide

Related links:
Mărţişor 2008 (Andressa)
Ce primeam de Mărţişor (Gina, Metropotam)
Baba Marta (Grandmother March)
SOS Mărţişor (Andressa din nou)

Am scris 3 articole despre Mărţişor, diferite între ele, dar conturînd toate 3 acelaşi topic: tradiţia Mărţişorului e pe cale de dispariţie; şi, laolaltă cu ea, o parte din armonia raporturilor femeie/bărbat, om/natură, bucureştean/Bucureşti… şi tot aşa pînă la întregul Cosmos întruchipat în microcosmul de pe tejghelele mărţişoriştilor.
- Un articol e pentru The One Magazine (numărul de martie);
- al doilea e pentru Dilema de vineri (29 feb.);
- şi al treilea e pentru Metropotam (cred că intră tot vineri).
Le anunţ din vreme; le voi linkui la timpul lor; şi poate le voi prelua şi pe blog (mai încolo, aşa)…

Deborah was a Catholic girl
She held out till the bitter end
Carla was a different type
She’s the one who put it in
Mary was a black girl
And I was afraid of a girl like that
Susan painted pictures sitting down
Like a Buddhist sat

Reno was an aimless girl
With geographic memory
Cathy was a Jesus freak
She liked that kind of misery
Vicky had a special way of
Turning sex into a song
Camela, who couldn’t sing,
Kept the beat and kept it strong

Zillah was an archetype
The voodoo queen, the queen of wrath
Joan thought men were second best to
Masturbating in the bath
Sheri was a feminist
She really had that gift of gab
Kathleen’s point of view was this:
Take whatever you can grab

Seattle was another girl who
Left her mark upon the map
Karen liked to tie me up
And left me hanging by a strap
Jeanie had this nightclub walk
That made grown men feel underage
Maryella, who had a son,
Said “I must go,” but finally stayed

Gloria, the last taboo,
Was shattered by her tongue one night
Mimi brought the taboo back
And held it up before the light
Marilyn, who knew no shame,
Was never, ever satisfied
Julie came and went so fast
She never even said goodbye

Well, Rhonda had a house in Venice
Lived on brown rice and coccaine
Pattie had a house in Houston
Shot cough syrup in her veins
Linda thought her life was empty
Filled it up with alcohol
Catherine was much too pretty
She didn’t do that shit at all

Uh-uh, not Catherine

Pauline thought that love was simple
Turn it on, and turn it off
Jean Marie was complicated
Like some French film-maker’s plot
Deenah was the perfect lady
Always kept her stockings straight
Jackie was a righ punk rocker
Silver spoon and a paper plate

Sarah was a modern dancer
Lean, pristine transparency
Janet wrote bad poetry
In a crazy kind of urgency
Tanya Turkish like to fuck while
Wearing leather biker boots
Brenda’s strange obsession was for
Certain vegetables and fruits

Rowena was an artist’s daughter
The deeper image shook her up
Deedee’s mother left her father
Took his money and his truck
Debbie Ray had no such problems
Perfect Norman Rockwell home
Nina’s sixteen, had a baby,
Left her parents, lived alone

Bobbie joined a New Wave band and
Changed her name to Bobby Sox
Eloise, who played guitar,
Sang songs about whales and cops
Terri didn’t give a shit,
Was just a nihlist
But Ronnie was much more my style
She wrote songs just like this

Jezebel went forty days
Drinking nothing but Perrier
Dinah drove her Chevrolet
Into the San Francisco Bay
Judy came from Ohio
She’s a Scientologist
Amaranda, here’s a kiss
I chose you to end this list

Eighty-eight lines about forty-four women

80’s eighties trio da da da feminism antifeminism anti feminism list don giovanni leporello catalogue catalogo madamina questo mozart da ponte

Ultimul duel ArgueAds (Ana Militaru vs. Florin Dumitrescu) a intrat pe IQads dintr-o întîmplare – sper izolată – ca singura analiză a ediţiei. Sub lupă – ultima reclamă Altex, “Madam Multe-media”. Hai să vă dau un sneak peek dintr-o replică de a mea, aşa, de bonne bouche:

“[...] Cu siguranta Gicutu e un nume simbolic, vine de la Geek-utzu, te-ai prins, sper… Ce alta pereche i s-ar asorta lui Madam Multe-Media decat un Musiu Geek! Altminteri, ti-e clar de ce se bat ei atata pe scrisoarea aceea, nu? [...]“

Acum mă pregătesc să fug la Club A, unde la 19:00 îşi lansează Iulian Costache cartea despre Eminescu, care se anunţă unul dintre evenimentele editoriale ale anului. Mă văd cu amici literaţi, dintre care cel mai vechi şi mai preţios este Iulian însuşi, ditai lectorul la Litere în Universitate, dar şi un foarte creativ şi incitant promotor cultural (să mai zic că e tobă de carte?)… Îmi pare rău că nu l-am convocat acum 2 ani la Scornelius, cînd cu produsele branduite Eminescu: autoritatea sa m-ar fi apărat în faţa reacţiunii.

… După care mă îndrept către piaţa Gemeni, la sarma-recitalul din El (Grande) Comandante (un stabiliment renumit, dar pe care eu de abia azi îl voi descoperi), însoţit – sper – de cît mai mulţi oameni de litere.
E o seară grea, discriminatorie: Iulian Costache s-ar putea să meargă la jazzul prietenului nostru Iordache. Mie nu mi-a fost greu să decid: încă nu m-am săturat de cum sună Sarmalele în formula cu 3 orădeni. (Cel mai bine ar fi să vină şi Iordache cu saxul, dar… reunirea asta nu se va întîmpla decît poate cu un referendum, o petiţie cu 100.000 de semnături şi o rezoluţie ONU.)

Related link: Sindromul Lica Gheorghiu

elena basescu traian nepotism lica gheorghiu gheorghe dej beizadea fata lu’ tata dynasty

Sună neverosimil, dar am primit o leapşă de la Comanescu.
Sună rizibil, dar e o leapşă pe CTP.
Ei bine, da. După leapşa pe ouate, leapşa pe căţărate şi leapşa pe citate, azi avem şi leapşa pe analişti.
Mînuitorul de rachete (în toate sensurile) – pe post de minge?
Nu chiar: participanţii la joc au izbutit pagini de o mare sensibilitate dedicate Domnului Pajură, spaima guzganilor de toate culorile.
E rîndul meu să servesc:

Le datorăm Cîrcotaşilor acest decupaj din mai vechea emisiune Cap & Pajură de pe Realitatea TV (feat. Emil Hurezeanu), în care Cpt. CTP (căpitan de crucişător la vremea aceea) demolează două mituri legate de propria-i persoană: anume…
- că nu are simţul umorului;
- şi că (aşa sobru cum apare pe post) nu ar fi prea interesat de chestiuni erotic-amoroase…
Falş, doamnelor şi domnişoarelor! CTP e “căpitanul nostru” la ambele materii!
SF-iştii îi vor fi recunoscut preocuparea mai veche pentru problematica convieţuirii om-maşină (obsesia lui pentru cyborgi şi robocopi), pe care o valorifică de data aceasta cu un umor mustos (întrucît “du mécanique plaqué sur le vivant”), în direcţia gadgeturilor cu destinaţii deviante.
Dar, la urma urmei, nu-i vorba nici de una, nici de alta.
E vorba de rîsul lui CTP. E vorba de ochii aceia încruntaţi care dintr-o dată se destind. E vorba de expresia feţei în momentele acelea, în care-l buşeşte rîsul şi încă mai încearcă să se abţină, să facă pe seriosul…
E vorba de simpatie, arma secretă a unuia care poartă îndeobşte masca antipaticului de serviciu. Secvenţele acestea nu sînt o simplă raritate, o curiozitate, un capriciu de moment al celor doi corifei. Rîsul lui CTP este un revelator, un turnesol, o roentgenogramă. E o lanternă spre culisele obscure. Ca să apară altminteri, CTP este de fapt astfel.
V-aţi prins, nu? Arma secretă a celui mai tenebros personaj (sau mai bine zis persona) din mass-media este umorul.

Related link: CTP şi Turcescu se ceartă pe o literă

ctp cristian tudor popescu emil hurezeanu cap pajura erotic sex toy perverse deviant

… aşa cum mi le-a comunicat Zoli:

De 7-8 ani fac texte pentru promoţii de Valentine’s Day. Nici anul ăsta n-am scăpat.
Toate mărfurile greu vandabile se iau, se ambalează pe cît posibil la pereche (”una lui, una ei”), li se agaţă o inimioară roz şi se pun în raft ieftinite, chipurile “de Ziua Îndrăgostiţilor”.
Credeţi-mă: nimeni din marketing sau din advertising nu-şi face iluzii că, de 14 februarie, românii îşi fac cadouri cu adevărat din dragoste. Sanchi, nea Vlade: e o convenţie. 14 februarie e o zi a soldurilor cu pampon. E o sărbătoare a calculelor, a daibogiului, a economisirii. Lumea îşi face cadouri nu din dragoste, ci din pur interes.
Întîmplarea face ca fix acum 10 ani, cînd nu începuse încă moda asta enervantă, soţia mea şi cu mine să ne fi căsătorit civil. Cum e să sărbătoreşti dragostea adevărată în răspăr cu toată această coregrafie generală a dragostei din plastic, “mimate”, cu ochii mereu la portofel? Am povestit anul trecut, la a 9-a aniversare.
Pentru cine n-a citit sau pentru cine vrea să revadă…

Mai întîi a citit fi-miu pe o pungă de cereale Nestlé care face reclamă filmului Asterix la Olimpiadă: în loc de gali, scria galezi. L-am corectat şi i-am spus, fără milă pentru necunoscutul coleg tălmaci: “ăla care a tradus e un prost”. După care copilul a continuat să citească pe pungă, spunînd de fiecare dată gali în loc de (hm… mi-e şi jenă să repet) galezi. Ştiţi, genul acela de traducător care zice estonian în loc de eston, serb în loc de sîrb etc.
M-am gîndit la miile, poate sutele de mii de pungi de cereale cu inepţia asta pe ele, întru prostirea şi mai dihai a tinerilor dacoromani. Le-ar trebui cîte un tătic filolog ataşat, eventual cu scotch, ca la promoţii, care să facă erata cuvenită.
Apoi, fireşte, am fost cu fi-miu la film, să văd pe Depardieu cu burtă dungată şi Delon în pulpele goale (waaah, plictis olimpian… dar, mă rog, copiii rîd la strîmbături)… Aveam o presimţire… şi da: aşa a fost, de fiecare dată era subtitrat galezi… Era traducerea oficială, aprobată de ACIN şi nu-mai-ştiu-cin’…, pentru Gaulois. Dacă ar fi fost Galles, sinonimul franţuzesc întotdeauna la plural, poate că tălîmbii s-ar fi dumirit…
Evident, fi-miu a sesizat: “iarăşi proştii ăştia – nu ştiu că se spune GALI!”
O undă de mirare m-a străbătut cînd, într-o anumită secvenţă, am văzut tradus corect perşi… nu persani, cum ar fi fost de aşteptat. Deci dobitocul de traducător a avut totuşi un dram de cultură ca să discearnă între locuitorii antici ai Persiei şi cei de mai tîrziu…
În fond, de ce ar fi atît de important să ştim ce-i cu popoarele astea străvechi? Păi, pur şi simplu pentru că anumite neamuri celtice, înrudite cu galii, au intrat şi în etnogeneza noastră… De la GALaţi la Pietroasele (cel puţin) celţii au lăsat urme mai mult decît grăitoare. Iar specialiştii au identificat în folclorul românesc un ditai filonul celtic… Ei, da: Asterix este şi neam cu noi (merci Turambar).
Numai că l-a tradus un mocofan, monşer…
(În weekendul următor am fost la Alvin şi veveriţele: al treilea film din ultimul sezon în care văd tradus compas în loc de busolă… Să mai zic că subtitrarea n-avea diacritice? Deja n-aş mai uimi pe nimeni…)