tot bulgarii... 16 January 2008, 4 Comments


Mergeam pe jos, degerat, cu vîntul în faţă. Înaintam anevoie prin zăpadă. Tocmai trecusem din sectorul 3, unde locuiesc, în sectorul 2.
Este explicaţia pe care am găsit-o pentru faptul că am revăzut, după ani de zile, gherete de tablă, aşa, ca în anii ‘90 (zise şi buticuri). La noi, în 3, le-au demolat de mult. În 2 le-or mai fi lăsat…
Am mers înainte şi am văzut doi tineri care duceau sifoane la reîncarcat. Erau sifoane dintr-un model mai simplu şi mai uşor de transportat decît cele “de pe vremea mea”. Unul dintre băieţi vorbea entuziast despre un “playlist tare de petrecere”. Cît a trecut pe lîngă mine am putut auzi clar sintagmele Modern Talking şi Milli Vanilli – de mult uitate de către mine. Pentru o clipă am avut flashback-ul unor zbînţuieli liceeneşti în sufragerii întunecoase, cu covoarele strînse sul şi mobila îngrămădită la perete.
La nici cîţiva paşi, văd pe jos, prin zăpada molfăită, un ambalaj de plastic rupt, din care se deşărtaseră toate mini-drageurile CIP, acele biluţe multicolore din copilăria noastră ceauşistă… Am călcat pe ele, din impulsul de a le simţi, cît de puţin, prin talpă. Alunecau parcă mai tare decît gheaţa…
Amorţit de ger, simţeam (paradoxal!) că mă afund într-un abis călduţ şi confortabil. Să fi fost delirul, vecin cu moartea, pe care ţi-l dă îngheţul? Dacă toate apariţiile acelea regresive, în ordine invers cronogică, erau menite să mă aducă înapoi la Marele Prag?
Slavă Cerului, nu am avut prilejul să experimentez, că am ajuns la destinaţie.
Să mai spun că a trecut pe lîngă mine un autobuz Tatra? Ar fi spectaculos, dar aş exagera. Era doar un Ikarus…

Related link: Ştergătorul

parenting 12 January 2008, 5 Comments


Ce o fi? 3 variante:
a) o carte proastă de faci pe ea;
b) o carte pe care unii dintre noi obişnuiesc să o ţină la baie pentru acele momente fertile în care creierul se deschide laolaltă cu sfincterul;
c) o carte pentru copii despre acel lucru tainic pe care fiecare dintre noi e în stare să-l înfăptuiască zilnic (dacă e sănătos, ceea ce vă doresc şi vouă)…
Răspunsul aici.

arhivă 10 January 2008, 4 Comments

de Florin Dumitrescu, din ultimul B-24-FUN

… quel giorno più non vi leggemmo avante.

Era la mine-n cartier, înspre Liceul Dante, înainte să demoleze garajele. Acolo, într-o iarnă tîrzie, i-am văzut lîngă o ghenă. Erau fată şi băiat, la vîrsta la care, în neamul lor, pot deja să fie căsătoriţi. Ei nu erau: se vedea cît colo… Pesemne colegi de fiare vechi, se odihneau după ce scormoniseră-n gunoaie. Printre vechiturile aruncate de oameni, aşa, ca la desprimăvărare, cei doi găsiseră un teanc de scrisori, a cărui fundiţă se grăbiseră s-o rupă… Îi pîndeam, prin spaţiul dintre două garaje, cum stăteau tolăniţi între plicuri împrăştiate, între frunzele de peste iarnă, abia străpunse de fire verzi. Privirile le convergeau pe foi, avide. Chipurile li se apropiau la fiecare pasaj mai intens, cu obrajii cît pe ce să se atingă, cu gurile silabisind vorbe care le sunau straniu şi încîntător: comoara mea, lumina sufletului, te iubesc la infinit… Ea citea mai bine, poate mai alfabetizată, cu siguranţă mai înclinată spre ale inimii. El îngîna după ea, nătîng, dar la fel de adorabil în felul său. Treptat feţele li se învăpăiaseră. Cînd şi cînd scăpărau chicote sau comentarii obscene, în momentele de maximă stînjeneală, cînd li se întîlneau privirile tandre sau li se înecau glasurile de emoţie.
Atunci apăru al treilea: mare, gras şi negru (de la pielea gecii mai mult decît de la a lui). Li se răsti nervos şi scăpără la subraţ lama unui cuţit interminabil. Puştiul privea încremenit: încălcase, pare-se, un tabu. Fata, cu un curaj dement, îl acoperi cu trupu-i firav de puberă. Ştiam povestea asta – din altă epocă, de pe alt meridian… dar cu acelaşi deznodămînt: aşteptam să-i străpungă pe amîndoi cu aceeaşi lovitură.
Fata începuse să ţipe la bulibaşă, strident şi vulgar – ca să-l descurajeze? ca să alerteze eventuali martori?

O clipă fu linişte. Apoi adultul izbucni într-un hohot binevoitor. Plecară hîrjonindu-se toţi trei în căruţă, lăsînd în urmă un nor de foi rozalii.

Related links:
Paolo e Francesca (wikipedia it.)
Paolo & Francesca Artworks
Francesca je t’aime

moment poetic, semnal 08 January 2008, No Comments

S-a declarat la Chişinău la sfîrşitul lui 2007. E aşteptată şi dincoace de Prut în zilele următoare. E Stare de urgenţă, revista de literatură militantă coordonată de Crudu şi Ianuş. Primul număr a apărut la propriu în stare de urgenţă, cu tiparnici îndărătnici şi constrîngeri fel de fel… O apariţie mai mult decît oportună: am înţeles că s-au ras toate exemplarele din chioşcurile Republicii. Aşa… de urgenţă! Revista e deschisă cu precădere tinerilor autori basa. Deşi eu nu sînt nici tînăr, nici basarabean, primul număr îmi publică şi mie o poezie cu caracter social (cam stîngistă ca intenţie, dar destul de marinistă ca realizare). Îi zice Ştergătorul şi vorbeşte despre unul dintre acei copii sărmani care spală parbrize în intersecţii. Ce mai citim online din nr. 1 pînă se propagă Starea de urgenţă şi la noi? Neapărat acest interviu cu M. Vakulovski.

telalîcuri 05 January 2008, 9 Comments

Se spune despre Moby că face acel gen de muzică pe care toată lumea vrea să o folosească apoi în reclame. Pe vremuri postul era ocupat de J.M. Jarre şi Vangelis (care ani de zile au furnizat românilor fundaluri sonore, fără să vadă vreun sfanţ pe copyright).
Să fie clar: nu de muzică publicitară ca atare e vorba, nu de jingle-uri dedicate unui brand sau unei campanii. Mă refer la genul acela de fond muzical pe care, după ce a ajuns hit, creativii îl folosesc aşa, cică evocator… Uneori complet inadecvat, ca în cazul vechiului spot Santal, în care cîntecul I Didn’t Really Love You Anyway (The Corrs) spunea opusul a ceea ce ar fi vrut să exprime spotul. De multe ori cîntece în engleză, uneori cu voce suprapusă textului citit din off… la modul: sîntem jmecheri că ascultăm britpop şi alte fazeuri bengoase, dar nu ştim să mixăm.
Atenţie însă! Clasicii vin tare din hăul timpului…
Iată Rossini! Maestrul de la Pesaro e de mult în playlistul publicitarilor. Acum 10 ani intra tare cu ciocolata Poiana! Remember? Poiana la mine… Poiana la tine… Poiana la toţi, bunici şi nepoţi… – aria factotum-ului, cu cîteva silabe înghesuite pe ici-pe colo. Spotul, inclusiv coloana sonoră, venea din Polonia, unde ciocolata cu pricina se numeşte Figaro… De aici şi opţiunea pentru Figaro-n sus, Figaro-n jos
În anii din urmă – explozie: a fost promoţia Orange cu ciorăpei coloraţi, avînd ca fundal uvertura Bărbierului şi senzaţionalul spot Sony Bravia cu explo-implozia de vopsele multicolore, pe uvertura la Coţofana. Pentru ca iarna asta să putem vedea calupuri care alătură, aproape în continuitate, aria lui Figaro pentru FarmFrites cu bucătarul meloman; uvertura Coţofenei în spotul cu Piersic pentru Astra RCA; şi uvertura la Wilhelm Tell pentru RCS-RDS cu vînătorul care dintr-un cartuş doboară mai multe păsări!
Ergo, drajii mei: poate ăl mai mare ciocoflender din publicitatea actuală e Gioacchino Rossini.

Related link: Desluşiri în misterul Rossini (in italiano)

parenting 02 January 2008, 6 Comments

Fi-miu a început Legendele Olimpului de ctv. zile. Cînd era încă la prolog, pînă să intre bine în atmosferă (citea cu voce tare), îl aud că citeşte “plaiurile Elodiei” în loc de, evident, “ale Eladei”. După ce am rîs amîndoi, i-am explicat… Azi citea “hecatonhiri” fără să se încurce.