arhivă, telalîcuri 31 January 2008, No Comments

Articol de Florin Dumitrescu, apărut în rubrica Glorii de galantar din Adevărul de azi


Unora dintre noi, care călătoresc prin lume, le place să facă paralele de genul: în cutare ţară, „Coca-Cola e mai dulce ca la noi” sau, dimpotrivă, „mai acrişoară”; ba e mai concentrată,… ba mai aromată… Dar unanim se spune că „la noi, în România, e mai acidulată”. Bine, dar… unde poate fi băută adevărata Coca-Cola?
Se pare că acest lucru a fost posibil în Atlanta, Georgia, SUA, în 1885, când un laborant al doctorului John Steth Pemberton (1831 – 1888) i-ar fi oferit unui pacient un pahar de sirop Coca-Cola dizolvat cu sifon. Acesta ar fi spus „mmm, delicios…”, dând astfel girul celei mai celebre băuturi răcoritoare din epoca industrială. „Excelent” – a venit apoi verdictul celor de la Jacob’s Pharmacy, care au achiziţionat în 1886 primul bidon de sirop concentrat, în scopul de a vinde Coca-Cola carbogazificată „la draft”, cu 5 cenţi paharul. „Delicious and refreshing” sunt atributele cu care a fost publicizată de la început noua băutură şi care constituie definiţia ei până în zilele noastre.
Dr. Pemberton, medic şi chimist, comercializa încă dinainte un vin tonic având la bază extract de coca, aşa-zisul Pemberton’s French Coca Wine. Se spune că dr. Pemberton îşi prescria vinul sie însuşi, ca remediu pentru dependenţa de morfină pe care o căpătase în urma rănilor suferite în 1865, în timpul Războiului de Secesiune (în care luptase ca locotenent-colonel de cavalerie, de partea confederaţilor). Prohibiţia alcoolului declarată în Atlanta în 1885 îl obligă pe inventivul doctor să găsească o formulă alternativă pentru vinul său tămăduitor. Băutura avea să fie numită Coca-Cola, după numele ingredientelor principale: extractele de frunze de coca (stimulant) şi de nucă de kola (sursă de cofeină). Noua combinaţie părea să întrunească mai multe efecte benefice. Dr. Pemberton îşi laudă descoperirea ca fiind nu doar un stimulant, eficient în combaterea depenenţei de morfină, ci şi ca un remediu pentru dispepsie, neurastenie, dureri de cap şi impotenţă! Pe lîngă băutura carbogazoasă, Pemberton continuă să vîndă în farmacie siropul concentrat de Coca-Cola, ca remediu pentru stări de vomă şi tulburări stomacale minore.
Se pare că John Pemberton nu a fost prea convins de succesul băuturii sale ca suc răcoritor. În anii următori va vinde brevetul de fabricare mai multor producători, dintre care Asa Griggs Candler va rămâne din 1888 unic producător şi îmbuteliator; şi, din 1892, unic deţinător al mărcii (prin The Coca-Cola Company). Noi restricţionări prohibitive ale formulei originale de Coca-Cola aveau să survină în 1891, când este redusă concentraţia de cocaină (din frunzele de coca) şi succesiv în 1904, când se recurge la folosirea exclusivă în fabricaţie de frunze „stinse” de coca (non-narcotice), tratate în acest scop printr-un proces chimic anume. Coca-Cola le va datora de acum încolo frunzelor de coca doar efectul tonic-stimulator, nu şi pe cel atenuator de dureri care l-au împins pe dr. Pemberton să-şi perfecţioneze licoarea ca o alternativă mai blândă şi mai naturală a morfinei. Azi, în plină epoca de avânt al nutriţionismului, când Coca-Cola este tot mai mult asociată cu chimicalele şi preparatele junk food, cu obezitatea precoce şi diabetul zaharat, merită să ne amintim că această băutură a fost la începuturi un medicament naturist! Şi merită să îi ascultăm pe medicii mai puţin încrânenaţi, – dintre care nu puţini pediatri – care ne recomandă Coca-Cola ca tonic şi antidepresiv uşor (evident, dacă e consumată cu moderaţie).

sarmalisme, semnal 30 January 2008, No Comments

Am omis să anunţ datele concertelor SR din Blitzkrieg-ul de ianuarie (Oradea o dată, Iaşi de două ori… şi încă un oraş, Craiova parcă? UPDATE: iertare: a fost Cluj).
Şi, ca să fiu coleg rău pînă la capăt, vineri nu o să pot ajunge la încheierea din Lăptărie (plec din Buc., sorry)… Mergeţi voi fără mine, nu mă supăr:
Sarmalele Reci
vineri 1 feb. 23:00
în Lăptăria Enache

UPDATE Hop şi comunicatul lui Zoltan:

Vineri 1 februarie,
Sarmalele Reci concerteaza la Laptarie, Teatrul National etaj IV, la ora 23:00.
O ocazie sa iesiti din casuta, sa uitati de televizor, sa reluati contactul cu viata …
Va asteptam,
Zoltan Andras

Uncategorized 29 January 2008, 7 Comments

Mi-am luat-o de la Rouă încă de vineri. Sorry de întîrziere (busy days!) şi de tachineria din comment, care pare să-l fi zgîndărit pe Dragoş mai mult decît bănuiam. Cică…
“Regulile de aur si nisip:
1. Ia cartea care este cea mai aproape de tine.
2. Deschide-o la pagina 123.
3. Gaseste a 5-a propozitie/fraza.
4. Posteaza pe blog textul urmatoarelor 4 propozitii/fraze cu aceste instructiuni.
5. Nu îndrazni sa scotocesti prin rafturi dupa cartea aceea foarte deosebita sau “intelectuala”.
6. Da leapsa mai departe la alti 6 prieteni.”
Aşadar, cum spuneam…

“- Toată lumea să se alinieze frumuşel! Lăsaţi mortăciunile, hai! Nu vă interesează pe voi! Ia alinierea, repejor!”
Ştefan Baştovoi, Iepurii nu mor

Se pregătesc Monik, Oblia, Zaza, V. Bulat, Mironescu şi Nea Grigore.
UPDATE: Pînă se trezeşte toată lumea, hai să vedem şi ce ne citează Diana Iepure şi Mihail Vakulovski.

Bukarestalgie, semnal 28 January 2008, 5 Comments


Încă un pericol planează asupra patrimoniului bucureştean: acela de a-i fi demolate clădirile vechilor fabrici, multe dintre ele de o grandoare, chiar frumuseţe, greu de recuperat.
Ce se va întîmpla cu depoul Dudeşti, a cărei înfăţişare maiestuoasă aminteşte de gările pariziene? Ce se va întîmpla cu complexul de panificaţie Colentina, nemurit de Cărtărescu în nuvelele sale? Să fie toate rase, ca să facă loc unor complexe rezidenţiale irespirabile?
Tot mai mulţi români merg în Occident şi au ocazia să vadă cum astfel de spaţii sînt redate culturii, educaţiei sau divertismentului.
În Bucureşti aşa ceva s-a întîmplat (poate doar) la Anador, mall-ul de pe Galaţi (actuala V. Lascăr) colţ cu Ştefan cel Mare, construit pe “vestigiile” unei autobaze de taxiuri. Din păcate, jalea care bîntuie actualmente prin Anador pare să descurajeze altă iniţiativă similară…
Ce spun specialiştii? Putem afla miercuri 30 ian., 18:00, la ICR, la o dezbatere care se anunţă urgentă. Redau ca atare comunicatul ICR:

Bucureşti – vechi oraş industrial?
Dezbatere dedicată unui patrimoniu arhitectural ameninţat

Miercuri, 30 ianuarie 2008, de la ora 18.30, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru nr. 38, Bucureşti) va avea loc dezbaterea „Bucureşti – vechi oraş industrial?”. Întâlnirea, moderată de arh. Irina Iamandescu, este cea de-a doua dintr-o serie dedicată de ICR fenomenelor arhitecturale şi urbanistice româneşti şi este organizată în parteneriat cu Asociaţia Română de Arheologie Industrială. Vor participa arhitecţii Constantin Goagea (revista Arhitectura), Adrian Crăciunescu şi Gabriel Panasiu (Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu, Bucureşti), Attila Kim (Studio KBD). Printre invitaţi se numără ICOMOS Romania, Uniunea Arhitecţilor, Ordinul Arhitectilor, reprezentanţi ai autorităţilor locale sau centrale.
Dezbaterea, deschisă publicului, are ca punct de pornire constatarea că un patrimoniu cu un important potenţial cultural şi turistic tinde să dispară sub presiunea “dezvoltatorilor urbani”:

„Astăzi e răspîndită la noi părerea că vechile hale şi depozite, morile albite de făină, abatoarele şi depourile de tramvaie nu mai au valoare decît prin terenul de sub ele. Aşa că magnaţii afacerilor imobiliare le dau jos ca să ridice pe locul lor cartiere rezidenţiale plate, supraevaluate, mall-uri, blocuri de birouri şi alte construcţii fără stil şi fără personalitate. E o crimă. Mai rău, o idioţie. (…) Nu merităm să avem un prezent dacă ne distrugem mai departe, şi în libertate, precum sub fosta dictatură, trecutul. Avem nevoie de o nouă definiţie şi valorizare a trecutului nostru arhitectonic, care să includă aspectul său burghez, negustoresc şi industrial. Cîteva capodopere abstruse ale sale încă supravieţuiesc. E timpul să facem ceva cu ele.” – Mircea Cărtărescu, O crimă şi o idioţie

Discuţiile vor fi însoţite de ilustrări între care o expoziţie de proiecte de diplomă ale studenţilor arhitecţi dedicate conversiei patrimoniului industrial. Un obiectiv fundamental al programului lansat de ICR este ca patrimoniul arhitectural încă existent să supravieţuiască şi altfel decât în arhive foto-video.
Pentru detalii şi confirmarea participării:
Biroul de presă al ICR, tel. 031 7100 625, e-mail:
biroul.presa @ icr.ro

arhivă 25 January 2008, 1 Comment

de Florin Dumitrescu, apărut săptămîna asta la rubrica Glorii de galantar din Adevărul

La fel cum românii caută cu fascinaţie leacuri şi remedii orientale, tot aşa, pentru vestici, România şi împrejurimile constituie acel Orient misterios şi plin de înţelepciune care le poate oferi farmaco-farmece nebănuite. Da, într-adevăr există câteva panacee legendare ale Estului care, decenii de-a rândul, i-au atras pe occidentali precum un Eldorado. Tot felul de pomezi şi poţiuni tainice, de negăsit în farmaciile dichisite ale Apusului, au format obiectul unor exporturi mai mult sau mai puţin oficiale, al unui „mic mare” trafic, prin dosul Cortinei de Fier, tolerat, chiar încurajat de autorităţi.
Ungurii, de pildă, au pus la punct o cremă anti-calviţie care dă rezultate matematic sigure. Ruşii se lăudau cu alifiile din venin de viperă şi rezultatele lor incredibile în tot felul de afecţiuni, în principal reumatice. Iar lupta cu efectele nedorite ale vârstei a fost specialitate românească…
Dr. Ana Aslan (1897-1988) era deja o personalitate în lumea românească în 1952, atunci cînd pune la punct formula Gerovitalului, doctoria care învinge bătrîneţea. Vizionara Ana Aslan a început ca feministă (fără ostentaţie însă), pentru a se dedica apoi luptei cu îmbătrînirea, temă care va frământa cu precădere veacul următor.
Atracţia exercitată de opera doctoriţei Aslan asupra asupra lumii întregi poartă un nume: Gerovital, brand-ul-miracol care, decenii de-a rîndul, a dat specificitate României în domeniul farmaceutic, cosmetic şi turistic.
La baza preparării Gerovital H3 stă novoaina (denumită ştiinţific procaină), folosită de obicei ca anestezic. Ideea folosirii novocainei îi este dată doctoriţei Aslan de experienţa nemijlocită a tratării bolnavilor, care îi revelă efectul substanţei în ameliorarea tulburărilor distrofice legate de vârstă. Perfecţionările ulterioare au mers împreună cu diersificarea gamei. Alături de Gerovital H3, au apărut în timp Gerovital Plant şi Aslavital. Alături de medicament, au apărut cosmeticele, într-o gamă tot mai variată. Cu Gerovital s-au tratat deopotrivă De Gaulle, J.F. Kennedy, Hruşciov, Adenauer, Tito, Mao, Indira Ghandi, Ho Şi Min, soţii Marcos şi, evident, soţii Ceauşescu. Nu numai ei au mers la clinica doctoriţei Aslan, ci şi Dalì, Chaplin, Marlene Dietrich şi Kirk Douglas: toţi oameni despre care se spunea că “se ţin bine”…
Pentru Gerovital, problemele au apărut după războiul rece. Azi autorităţile americane interzic medicamentul Gerovital ca atare, dar îl tolerează sub încadrarea de “supliment nutritiv”. În schimb, UE îngrădeşte uzul în cosmetică a novocainei, considerată alergenă, ceea ce interzice practic anumite produse din gamă. Sub aceste presiuni externe a apărut şi litigiul dintre producătorii Farmec din Cluj si Gerovital Cosmetics din Bucureşti (fostul Miraj). Bucureştenilor li se cere să scoată numele Gerovital din titulatura corporaţiei, neavînd monopol asupra brand-ului. Pretenţia vine din partea clujenilor, autorizaţi prin brevet să producă doar sortimente Gerovital pe bază de novocaină; şi constrânşi de normele UE să o substituie cu alt ingredient… A fost de ajuns ca să li se impute încălcarea patentului – de către bucureşteni, cei care produc altă gamă, pe bază de novocaină şi derivate de hidroliză (formulă acceptată de UE). E un război fratricid între legatari, pe care testatoarea Ana Aslan nu l-ar fi bănuit, în vremea planificării centralizate. E o poveste ciudată despre cum un brand poate înflori sub comunism şi poate fi sufocat în capitalism. Şi povestea continuă…

telalîcuri 25 January 2008, No Comments

Pe Notoriu.ro, Silviu Prigoană laudă spotul RCA-AstraUniqa, cum că îşi face treaba cu un buget scăzut…
Uh-oh… Să se fi mulţumit într-adevăr maestrul Piersic cu (vorba d-lui) rambursarea RCA-ului?

… în noua dezbatere ArgueAds, de pe IQads.
Rolul meu a fost să-l apăr pe Florin Piersic pentru poziţia jenantă în care a nimerit acceptînd să “endorseze” RCA-ul de la AstraUniqa. Ana Militaru i-a făcut “rechizitoriul”, neuitînd să menţioneze un amănunt interesant: numindu-i “ciocoflenderi”, spotul riscă să-i jignească pe asiguraţii Astra… (Ori o dăm popular, ori mergem pe autoironie?)
Şi iată o comparaţie pe care am evitat-o (aş fi dat apă la moara “acuzării”), pe care însă o recuperez aici:
A se vedea poziţia demnă a lui Mircea Albulescu, care prestează un voice-over cinstit pentru RCA-ul de la Omniasig, în coda unei serii de spoturi umoristice cu “întîmplări la volan” (care cam miros a import). În contrast, Florin Piersic ne plictiseşte cu discursul despre ciocoflenderi, conducînd degerat cu geamul deschis… pentru ca partea de call for action să îi revină tot vocii competente a lui Dorin Niculescu. Asta îmi aminteşte de filmul acela istoric în care Florin Piersic l-a jucat de Cuza… dublat cu vocea lui Amza Pellea!
Pentru că nu am putut să-l apăr mai bine în cazul dat, am pledat în favoarea Maestrului făcînd apel la un episod din perioada sa de glorie (pe care îl redau mai jos ca sneak peek al articolului):



Florin Piersic este unul dintre cei mai iubiti romani. A fost mare haiduc in filme, dar a fost demn si curajos si in viata privata. Stii, prin ‘78-79, Piersic l-a caftit pe insusi Nicu Ceausescu, care se luase in public de sotia sa, pe atunci actrita Ana Szeles. Zvonul cuprinsese tot orasul, poate chiar toata tara. Ne dadeam telefoane si ne intrebam incifrat despre soarta lui Harap Alb… Nu era internet pe vremea aia, dar aveam canalele noastre. Tin minte ca acuma ca Radio Europa Libera a anuntat cum ca Florin Piersic murise batut de garzile de corp ale lui Nicusor (cu siguranta o dezinformare securista)… Tara fierbea… Ceausescu al mare s-a temut de o revolta populara. Asa ca… Duminica urmatoare, la show-ul tv de la prinz (sa va reamintesc ca pe vremea aceea era doar TVR si ca mai toata romanimea casca ochii la Album Duminical?), apar sotii Piersic surizatori in postura, absolut insolita pentru ei, de prezentatori tv! Florin avea ditai boldanele date cu fixativ si baga zimbetul seducator. Ana era mai adorabila ca oricind. Ca sa excluda banuiala inregistrarii, au zis ceva de genul: “ne intilnim azi, intr-o superba duminica de 17 aprilie” (sau ce data o fi fost). Clar efort de potolire a crizei. Se cazuse la pace: Piersic acceptase ordinul de sus de a se adresa natiunii cu scop “depresurizant”, dar familia Ceausescu si-a declarat in acest fel infringerea. Neoficial, Ceausescu ne-a transmis ca e constient de faptul ca, pentru romani, exista cineva mai iubit decit el. Asta e Florin Piersic.

Related link: Rossini, factotum-ul publicităţii

parenting 21 January 2008, 6 Comments

… (şi are dreptate s-o facă) de ce poartă super-eroii chiloţii peste pantaloni.
Ei? Ce să-i răspund?

UPDATE:
Franţujii ăştia dezvrăjiţi uite ce răspuns ne dau (merci Gisèle):

Uncategorized 18 January 2008, 3 Comments

Am primit-o de la Boariu, care vrea să-i cînte Mesecina (mnogo dobro!).
Eu aş comanda un Şpriţ de vară… Căci doar am am zis: La moartea mea/ un şpriţ de vară/ cu cei de-afară/ vreau să cinstesc/ Ce l-aş mai bea/ ultima oară / înc-o seară/ să mai trăiesc… (textul integral aici).
Şi am mai zis, ca o apostilă testamentară, că vreau ca toată lumea de la-nmormîntare să se-ncingă la joc (inclusiv popi, bocitoare, gropari…)!
Gata, că mai e mult pînă atunci! Acuma, strict dpv muzical (fără alt gînd, Doamne fereşte), m-ar interesa request-ul funerar al Lorenei Lupu (la Nouvelle Sappho).

semnal 17 January 2008, No Comments

Mîine seară în Club A, de la 18:00
(Vor fi lansate primele două numere ale revistei.)