cuvintele, telalîcuri 12 December 2007, 4 Comments

Jupîn Mironescu evidenţiază ID-ul gamei de mezeluri speciale Jupân Ignat. De aici porneşte o discuţie despre cît de fină este “bucătăria” elaborării şi comunicării brand-urilor cu specific neaoş românesc…
Primul comment e al meu (fără diacritice, sorry).

arhivă, moment poetic 11 December 2007, 4 Comments

… vă trimit la ultima postare din Florilegiu. E o poezie din volumul de acum 10 ani, Ana are mere, care, după vreo săptămînă, a adunat mai multe vizualizări decît mă aşteptam.
Bănuiesc eu de ce…
dar nu sînt tocmai sigur…
deşi…

sarmalisme 09 December 2007, 3 Comments


Hu-wa! A fost rupere de nori vineri seara la Clubul Ţăranului. Iar pe scenă a fost rupere de avioane. Dacă zic că e cel mai tare concert cu Sarmalele Reci pe care l-am văzut în ultimii 14 ani, o să fiu bănuit că fac – ca de obicei – reclamă. Aşa că dau cuvîntul altora mai credibili:
Ioana pe Metropotam, cu un comment al lui Jen, care, conştiincioasă, completează tot repertoriul concertului!
… şi care consemnează evenimentul pe Mostly Harmless
Sorin Tudor
TehnoPOL, preluat de LiveNews
şi, poate cel mai grăitor, Sorin Antonescu pe Fotojurnalism.

arhivă, telalîcuri 07 December 2007, 5 Comments

de Florin Dumitrescu
textul integral al articolului publicat
în Adevărul de azi, la rubrica Glorii de galantar

A devenit deja o tradiţie a Sărbătorilor. De cîţiva ani, în fiecare decembrie, rubrici precum cea de faţă ne informează că Moş Crăciun, sub forma consumeristă pe care o vedem peste tot, este un personaj Coca-Cola. Roşul heraldic al brand-ului a trecut în haina moşului, care până atunci fusese fie verde (ca a spiriduşilor), fie maronie (ca a pieilor de animale), fie bălţată în nuanţele iernii – în funcţie de folclorul fiecărei naţiuni.
Cu timpul, înfăţişarea Moşului devine tot mai strict normată, sub influenţa publicităţii. Cine se apucă să-l reprezinte azi pe Santa Claus trebuie să respecte un adevărat set de reguli corporatiste: barba albă şi pufoasă, cureaua lată, sacul până peste curea şi, bineînţeles, haina de un roşu Coca-Cola. La sanie nu mai are iepuraşi sau ponei, ci reni, număraţi pe inventar, dintre care unul neapărat cu nasul roşu (evident, roşu Coca-Cola)… Dacă performează actoriceşte, Moşul trebuie să îşi facă intrarea cu un mare şi voios ho-ho-ho, dar atenţie: într-un mod care să nu-i sperie pe copii (mai nou este îngăduit şi ha-ha-ha, la recomandarea pedopsihologilor). Gata şi cu ezitările asupra reşedinţei lui Moş Crăciun: nu e în Aaska sau la Polul Nord geografic, ci într-o localitate din Laponia, la o adresă unde chiar se primesc scrisorile copiilor din toată lumea.
Rubricile de curiozităţi ne dezvluie şi o teribilă confuzie mitologică: clasicul Santa Claus, cel cu barbă, sac şi reni (şi roşu Coca-Cola) îl are ca prototip pe Moş Nicolae! Ce ne facem!? Întoarcem transporturile cu figurine de ciocolată care îl întruchipează pe Moş Nicolae, cu potcap şi sceptru de episcop? Comercianţii ne conving să nu stricăm tradiţia. Pe 6 decembrie Moş Nicolae aduce mai cu seamă dulciuri şi, doar în cazuri extreme, nuieluşe (tot mai stilizate în cadrul artizanatului de sezon, în oportunitate cu lupta contra violenţei domestice); iar pe 25 Moş Crăciun aduce mai cu seamă jucării. Acelaşi principiu al sincretismului îngăduie ca, la diverse popoare catolice, Moş Crăciun să aducă darurile în noaptea de Crăciun, iar Pruncul Iisus sau Magii – a doua zi la prânz, după slujbă.
În acelaşi spirit al toleranţei, de câţiva ani încoace s-a statornicit şi tradiţia Moşilor alternativi, care aduc cadouri în modul lor. Moşul albastru de la Pepsi aduce băutura aceea cu aparenţă de spirt medicinal plus tradiţionalele promoţii. Un moş chefliu cu nasul roşu a promovat câteva ierni la rând vodca Sankt Petersburg; cam în aceeaşi epocă în care produsele European Drinks ne erau etalate de o ademenitoare Crăciuniţă sexy (aţi băgat de seamă că sintagma „Crăciuniţă sexy” a devenit tot mai folosită?)… Crăciunul 1999 sau 2000 ne-a adus şi o ciudăţenie: la TV au putut fi văzuţi vreo trei Moşi în costume portocalii caftindu-se în figuri de kung-fu în jurul bradului: o promoţie a operatorului GSM Dialog care încălca, în decursul câtorva secunde, majoritatea regulilor nescrise ale spiritului crăciunesc. Opinia publică a sărit mai sus decât Bruce Lee! Până şi-a pregătit CNA-ul edictul, reclama fusese retrasă: oamenii de marketing adulmecaseră un posibil dezastru…

Despre bătălia anunţătorilor pe jingle-urile de Crăciun, poate altă dată, dragii Moşului…

sarmalisme, semnal 06 December 2007, 8 Comments

Sarmalele Reci împlinesc zilele astea 14 ani.
Prilej de cîntare, aniversare, lansare de disc, başca eveniment de fan engagement: înmînarea “Buletinelor de Sarmalist”…

vineri 7 decembrie 2007, ora 20:30
în Clubul Ţăranului Român (Şoseaua Kiseleff 3).

Albumul se numeşte O seară la operetă, e editat la A&A Records şi constituie o colecţie de succese (un – vorba ceea – best of) cu înregistrări live (de o calitate sonoră excelentă) + un bonus track (din cîte ştiu, Adrian Băsescu).
Voi reveni cu detalii despre album.
Detalii despre cîntarea de mîine – aici.

semnal 05 December 2007, 2 Comments

Revista literară trans- şi cispruteană aflată în pregătire de Marius Ianuş & Co îşi declară deschiderea către eventuali sponsori.

Citez din Maestrul Fracturilor:

Donaţii pentru o revistă literară la Chişinău
Împreună cu Dumitru Crudu, Pavel Păduraru, Ştefan Baştovoi, Oleg Carp, Vadim Vasiliu, Grupul Human Zone şi mulţi alţii voi fonda o revistă a literaturii noi la Chişinău.
Îi rog pe toţi cei care doresc şi au posibilitatea să sprijine această revistă să o facă în următoarele conturi, deschise la BCR – Sucursala Victoriei, Sector 1, Bucureşti:
În Euro: RO77RNCB0072049603430001
În RON: RO08RNCB0318049603430001
Pe toţi deponenţii îi rog şi să îmi semnaleze faptul că au făcut acest gest şi suma depusă la: marius.ianus@gmail.com.
Numele lor şi suma depusă vor fi publicate în revistă (în cazul celor care nu doresc să fie cunoscuţi ca donatori, se vor scrie doar iniţialele şi suma).

cuvintele, parenting 04 December 2007, No Comments

Fi-miu ştie în mare ce e cu dacii şi romanii. Dar istoria e plină de surprize, chiar şi cînd ai mai mult de 7 ani 1/2… Aşa că iată ce am discutat noi doi:
- Tata, tu ştii ce sînt ăia franci?
- Un popor din antichitate, unii dintre strămoşii francezilor. E simplu: pe vremuri le zicea franci, mai scurt. Azi le zice francezi, mai lung.
- Corect, aşa e. (El tocmai citea o enciclopedie pentru copii, dintr-acelea care, dacă e tradusă din franceză, vorbeşte cu precădere de Pasteur şi Carol cel Mare; iar dacă e din engleză, o tot dă cu Shakespeare şi, mai nou, cu Malcom X. Şi cum pe cartea asta a lui scria Larousse…)
- Dar tu ştii – plusez eu – că strămoşii englezilor se numesc angli? Şi ai scoţienilor – scoţi? Că strămoşii persanilor se numesc perşi? Ai indienilor – inzi? Şi ai ungurilor – ungri?
- Aha – rîde el – deci strămoşii românilor se numesc romi…

arhivă, telalîcuri 03 December 2007, No Comments

de Florin Dumitrescu

articol publicat luna aceasta în Playboy, la rubrica Advertising Guru

Ca şi cum nu era de ajuns că publicitatea pentru băuturi a fost împinsă la ore tîrzii, iată că primeşte noi lovituri de la o prejudecată de import. Conform acesteia, sînt interzise reclamele în care consumul anumitor băuturi ar putea fi prezentat ca un avantaj seducţional. Cum ar veni, dacă bei nu ştiu ce licoare de pe piaţă, ai căpăta abilităţi de cuceritor – sau măcar de flirteur – nemaipomenite. Cine cercetează noima acestei temeri venită dinspre Occidentul super-consumerist poate dezgropa, precum o rădăcină foarte adîncă, cîteva cazuri de procese absurde intentate de niscai frustraţi care au luat pe bune poveştile hiperbolice din reclame, cu agaţamente fulgerătoare prin baruri sau îndrăgostiri la prima vedere prin terase romantice. Încheierea afacerii? Frustraţii au cîştigat în instanţă, iar noi ceilalţi am pierdut. Dar nu prea mult. Pe televizoarele româneşti, seducătorii etilici au fost dintotdeauna priviţi cu o oarecare ironie. Înainte de remake-ul lui Clooney zbătut cu uşa de la intrare de către drăguţa care îi confiscă sticla de Martini, păţania a făcut parte dintr-o mai veche serie de gaguri similare prilejuite de vişinata Angelli, cu un protagonist anonim, dar nu lipsit de simpatie. Dacă, în cazul acestor producţii italieneşti, disputa sexelor ar fi justificată de caracterul androgin al lichiorurilor, nu acesta e cazul vodcii Stalingrad, care în jurul anului 2000, se recomanda în faţa telespectatorilor tot prin intermediul unui caz de uşuire a iubitului, deposedat în prealabil de sticla cu tărie. În această reclamă made in Romania chichirezul era cu totul altul. Povestea se concentrează pe pregătirea fetei de a-l primi pe amorez, cu dezvăluiri frugale de budoar. Esteţii de ocazie nu au cum să uite cele cîteva fracţiuni de secundă cu cele cîteva fracţiuni de ţîţă înainte să fie acoperită sutien. Iubiţica pare ingenuă: după zelul cu care se ferchezuieşte, chiar ţine la gigelul ei. Dacă pînă la urmă se mulţumeşte cu vodca simplă, e numai vina surprizei prea tari în grad. Că, în publicitatea românească pentru băuturi, seducţia e exercitată mai degrabă dinspre femeie înspre bărbat o atestă şi cazul vinarsului Couture, în care superba tolănită nudă îl înnebuneşte de-a dreptul pe Bodochi, cel care, întruchipînd un poet romantic, renunţă să mai scrie şi îşi foloseşte pana ca să mîngîie uşor nesfîrşitele parcele de piele catifelată… Iar dacă îi tremură cealaltă mînă, e de înţeles: în ea clatină expert băutura din paharul de coniac. Cu un plus de accesorii vestimentare abia sesizabil, o întreagă delegaţie de miss-uri din toate guberniile şi plasele Rusiei s-au îngrămădit în coliba siberiană a băutorului de Kreskova, într-un spot mai nou, superb mai ales prin ambiguitatea sa: fetele sînt acolo în realitate? sau sînt ele doar o închipuire fericită a rusofonului singuratic? Un indiciu în secvenţa de final: imaginea fetelor apare şi dispare, ca într-un vis, de după sticla de vodcă… La munte sau la mare, dar la mai scăzută concentrare, băutorii de Skoll se autodeclară toţi admiratori pasivi ai frumuseţii feminine, cu solidaritatea (deja convenţională) a amicilor de-o bere. Ei îşi vînează frumoasele prăzi doar aşa „cu gîndul”; de aceea se declară „gînditori” şi se întrec în lungi contemplări pline de melancolie, ale trecătoarelor necunoscute. Un mod simpatic de a evoca pe canalele oficiale zicala autoironică din folclorul andropauzei: „din cînd în cînd… şi-atunci în gînd”. Poate înţelege cineva de aici că berea cu pricina poate cauza – Doamne fereşte – impotenţa? Pesemne aceiaşi care s-ar grăbi să-l dea în judecată pe fabricant dacă ar vedea că frumopasele necunoscute pot fi agăţate…

Foto: Doru Amăriucăi; model: Paula Milea.

Zoltán-ur îi ia microfonul lui Gyuri-bácsi

Victorie! După 2 ani de la lansare, pamfletul “Adrian Băsescu” al Sarmalelor Reci va fi difuzat pentru prima dată la Antena 1*…
… duminică, 2 decembrie, la Divertis Mall (20:45)!
Va fi o cîntare live în studio, în cadrul celui mai curajos show de cabaret politic din audiovizualul românesc.

De remarcat că Zoli & Co au fost selectaţi să ţină locul lui Gyuri Pascu, aflat în turneu prin ţară.


Divertis în anii ‘80: Doru Antonesi, Valentin Darie, Toni Grecu, Cristi Greţcu şi Siviu Petcu în perioada frondei anti-totalitare.
Ipoteză cutremurătoare: Iliescu este cel care îi imită zîmbetul lui Greţcu, nu invers… Fostul secretar PCR de la Iaşi – proteguitor pe zvonite al artelor şi oponent pe şoptite al lui Ceauşescu – a avut ceva ocazii să se hlizească din lojă, la “momentele de satiră” ale grupului de studenţi ieşeni…

A se alătura grupului care, din anii ‘80 încoace, a forjat practic cultura contestării de la noi – anume Divertis – este pentru Sarmale un moment special.
E de aşteptat ca Sarmalele Reci să-şi anunţe şi cu această ocazie concertul-lansare-aniversare de vineri, 7 decembrie, de la MŢR.

* Premiera absolută a difuzării pe tv a incomodului cîntec îi aparţine tooot TVR-ului(!!!): se întîmpla acum aproape un an, la incredibila emisiune a lui Bucurenci dedicată momentului Decembrie ‘89 (idem, cîntat live în studio). Era perioada de maxim avînt al directoratului lui Giurgiu, cînd astfel de fluierături în biserica TVR-istă erau tolerate, dacă nu chiar încurajate…

* Premiera difuzării lui Adrian Băsescu pe o televiziune particulară îi aparţine B1-ului: martie ‘07, tot un live, la show-ul lui Radu Moraru.