arhivă 29 December 2007, 3 Comments

de Florin Dumitrescu, din ultimul B24FUN pe 2007 (şi primul pe 2008)

Era sfîrşit de an, perioadă mai încărcată ca altele. Clanul bărboşilor făcea probleme; primisem ameninţări cu moartea ceva mai multe ca de obicei şi, mai mult ca de obicei, de data asta nu erau fleacuri… După o zi întreagă de recuperat datorii şi ameninţat datornici, mă lua greu somnul, dormeam tensionat şi mă trezeam cu noaptea-n cap, neodihnit complet.
În seara aceea însă adormisem îmbrăcat, cu magnumul sub pernă, aşa, ca-n vechile misiuni de peste hotare, cînd în aerul nopţii roiau mai mulţi mujahedini decît ţînţari… De data asta însă, ca niciodată, pleoapele mi se-nchiseră ermetic, precum fermoarul saharianelor din Legiunea Franceză (ehei…). Eram pesemne mai ostenit decît credeam.
Totuşi ceva nedesluşit, ca un al şaisprezecelea simţ (căci pe celelalte cincisprezece mi le stăpînesc la perfecţie), mă ţinea în alertă, de dincolo de perdeaua cea groasă a somnului. În liniştea garsonierei auzeam paşi apropiindu-se. Făcui eforturi titanice să îmi deschid pleoapele. Izbutii în sfîrşit să mă smulg tiraniei somnului.
Acum îl puteam zări clar, cu ochii mei de linx, antrenaţi să vadă în bezna cea mai obscură a întunecimii: era bondoc, bărbos şi mergea tiptil, purtîndu-şi în spinare, cu greutate, prada. O ureche neantrenată nu l-ar fi depistat, fireşte… Dar eu deja aveam pistolul aţintit spre el, în momentul în care se pregătea să intre din vestibul în cameră.
– Stai pe loc, tataie. Ai cinci secunde să ieşi pe unde ai intrat; dacă nu, trag.
Voiam doar să fiu lăsat să dorm… La lumina lanternei i-am văzut cojocul roşu îmblănit. L-am auzit rîzînd gros.
– Să înţeleg că anul ăsta nu meriţi cadou, spuse, trăgînd uşa după el.

Uncategorized 28 December 2007, 9 Comments

… înfundată la mine… es tut mir leid…
Lorena Lupu alias La Nouvelle Sappho priveşte cu nostalgie către lumile teutonice pe care o profă de germană din liceu i le-a ocultat. Este şi povestea mea… şi încă a cuiva din rîndul comentatorilor. (Mama profelor de germană antipatice e o Valkirie de nestăpînit…) Numele unei staţiuni de schi îi trezeşte Lorenei reverii şi capriţuri… Cum ar fi acela de a-l tagui pe morocănosul de mandea, cel mai mare înfundă-lepşe. Care îi răspunde noii stele a prozei nu cu o povestire (cum m-aş încumeta), ci cu un mic madrigal în versuri, aşa, de dragul endecasilabului de pornire:

Anul trecut la Garmisch-Partenkirchen
mă delectam cu-o cupă de poşircă-n
care-i simţeam lui Richard Strauss alena
pînă la frontiera cu Lorena,
cea cucerită de germani şi-acum
pierdută de o profă ziemlich dumm.

arhivă, sarmalisme 24 December 2007, 7 Comments

La mulţi ani!

Domnu’ Popa

Pe un drum alunecos, alunecos de tot
Domnu’ Popa se intoarce-acasa
Cu un brad voluminos, voluminos de tot
Si-o sacosa tot voluminoasa.
Rezumat:
Domnu’ Popa se intoarce-acasa
Incarcat
Cu un pom de iarna si c-o plasa.

A plecat cu dimineata, cu dimineata-n cap
Si acusi-acusi e seara-seara,
Cu cadouri ce-n sacosa abia-abia-i incap
Si-a tocat intreaga pensioara.
Mai pe scurt:
Domnu’ Popa intr-o zi lumina
Si-a vazut
Buzunarul gol, desaga plina.

Are domnu’ Popa, domnu’ Popa trei nepoti
Care mai de care mai de care
Din Ajun se pregateste sa le dea la toti
Jocuri, jucarii, jucarioare.
Asadar,
De Craciun la domnu’ Popa-acasa
An de an
S-a facut petrecere frumoasa.

La tramvai a asteptat, a asteptat un ceas
De l-a nins ca intr-un film sovietic
Dupa care domnu’ Popa a pornit la pas
Exprimandu-se cam inestetic.
Rezumat:
Domnu’ Popa se intoarce-acasa
Suparat
Pe tramvai si pe ninsoarea deasa.

Ce s-a intamplat in seara de Ajun, vere
Chiar s-a intamplat, nu sunt minciuni.
Ca s-a intamplat mi-a spus-o Mos Craciun, nene
Ca eu la randul meu s-o spun.

De acu’ s-a-ntunecat, s-a-ntunecat de tot
Si in cartier la domnu’ Popa
E o bezna, da’ ce bezna, cum nu vezi in tot
In tot continentul Europa.
Asadar
Unde-si are casa domnu’ Popa
Este chiar
Polu’ beznelor din Europa.

Este ceasul cand alaturi de ortacii lui
Care-au absolvit toti puscaria
Fane Caldararu’, spaima cartierului,
Iese ca sa-si faca meseria.
Mai pe scurt
Fane Caldararu’ pus pe fapte
Si-a-nceput
Cu colegii rondul sau de noapte.

N-apucara sa termine primul tur de bloc
Fane Caldararu’ si baietii
Cand, deodata, auzira undeva-ntr-un loc
Niste pasi pe suprafata ghetii.
“Stai asa”
Fane nici nu se-astepta sa-i cada
Chiar asa
De usor in lat intaia prada.

Cu lanterna Fane l-a descoperit, era
Domnu’ Popa impovarat, sarmanul,
” Ha! Mos Craciun! Sa-mi sara ochii, pe-asta nu-l taia!
Daca vrei sa n-o mierlim la anu’ “
Cum va spun
Fane l-a crezut pe domnu’ Popa
Mos Craciun
Si-astfel domnu’ a scapat ca popa.

arhivă 23 December 2007, 2 Comments

În ultimul Supliment de Cultură din 2007, Constantin Vică a provocat încă 3 firi zbîrnîietoare să profeţească asupra noului an: Cristian Neagoe (misionar al românismului în Lumea Nouă), Ştefan Tiron aka Megatron şi Florin Dumitrescu aka Textier (pentru prima dată auto-revelat sub adevărata sa personalitate, anume Dementie Futurescu, futurolog în timpul mai mult decît liber al transelor aiurizante); Vică însuşi aflîndu-se într-o stare de clarviziune fabulospirituală. Citiţi întregul Dosar “Trenduri culturale & nu numai” şi intraţi în 2008 cu protecţia sorţii gata făcută.
Reiau mai jos profeţiile mandelice… (senzaţional:) acum şi cu diacritice!


foto: selfpursuit.com

De 3 ori E! pentru un 2008-im
(aiurări translucide)

de Florin Dumitrescu (alias Dementie Futurescu)

Am adormit la televizor în ultima noapte cu furtună. M-am trezit în faţa ecranului cu purici. (Vreo pană de curent întrerupsese cablul.) Buimăceala îmi dădea o stare extrasenzorială neobişnuită. Atunci mi s-a întîmplat nemaiîntîmplatul. În acea transmisie catodică atît de neomenească, denumită tehnic „zgomot alb”, eu, Dementie Futurescu (cunoscut de profani ca Florin Dumitrescu) am văzut semnul: era un mare E, ivit de trei ori printre grăunţele mişcătoare, ca o epifanie: E… E… E… Cele trei dîre orizontale ale literei mi-au străpuns de trei ori ochii ca un trident ţîşnit din învolburarea oceanului de particule-unde.
Solicitarea extremă a întregii fiinţe m-a adormit la loc (sau o fi fost un leşin?)… În vis mi s-a desluşit totul, aşa cum m-am grăbit să notez mai apoi, în stare cît de cît lucidă:
E de la Ecologie: 2008 va fi verde. Chiar aşa era primul E – verde… ca o pace verde. Prin el am întrezărit mari mişcări de trupe civile, nonviolente şi altermondialiste. Nu neapărat ieşiri în stradă, la ars blănuri sau pedalat în pielea goală (astea vor fi deja rutină: pielea va protesta pe toate drumurile, ca o nouă flamură, care nu reprezintă, nu simbolizează, ci etalează, expune, manifestă la propriu). Conştienţi sau nu, tot mai mulţi trăitori în 2008 vor îmbrăţişa curentul „eco”: unii aşa, de fiţe; alţii din instinct de înregimentare; şi alţii – nu prea mulţi, dar suficienţi să ţină aprinsă flama verde – chiar din conştiinţă. Tot mai mulţi se vor convinge că altă cale nu este pentru noi şi mai ales pentru urmaşii noştri. (Spaimă escatologică sau instinct de conservare? Nu ştiu să spun…) Anticonsumerismul va fi noua cauză, noul „something to be”. Lupta de clasă va fi înlocuită cu lupta de casă (de marcat). Unii vor pune tunul pe marile corporaţii (sprijiniţi de jucătorii mai mici, care, sub slogane generozitare, vor vîna firimituri din marele ospăţ). În replică, coloşii industriei vor mima atît de credibil că „le pasă”, încît lumea tot pe ei îi va crede: pe marii poluatorii că salvează Amazonia; pe marii otrăvitori că însănătoşesc planeta; pe marii dezinformatori că ne mîntuiesc sufletul. Al Gore va fi propus pentru preşedinţia ONU (între timp a luat şi Nobel-ul pentru pace – prevăzusem eu)… În librării va domni Coelho (nimic nou, decît doar că va primi girul tot mai multor intelectuali credibili); iar în magazinele de muzică – Manu Chao, care va trece la rafturile de mainstream. Noi aici îi vom redescoperi pe Alecsandri şi Coşbuc: poemul filozofic va fi depăşit în prestigiu de pastelurile cu mult „sentiment al naturii”; romanul psihologic va pierde teren în faţa impresiilor de călătorie: pregătiţi-vă de conversaţii pe teme din Hogaş şi Dumbrava minunată!
E de la Ecumenism: 2008 va fi bălţat. Al doilea E aşa îmi apăruse: caleidoscopic, proteic şi curcubeic. Printre cele trei braţe ale sale am văzut cum Estul invadează Vestul şi Sudul – Nordul, cu şi mai mare forţă spirituală, cu şi mai mult avînt ideologic ca pînă acum. Ne vom închina la zei-elefanţi androgini şi la profeţi fără chip. Istorica succesiune dintre iconism şi iconoclasm o vom consuma accelerat, ca pe moda la pantofi. Vom fi cînd zen, cînd tao; cînd Ghandi, cînd Mao; vom face aikido ca să ne prelungim apetitul sexual şi kamasutra ca să slăbim. Îi vom persecuta pozitiv pe cei cu pielea închisă. Vom cădea într-un rasism adulatoriu faţă de negri: căci doar cîntă mai bine, dansează mai natural şi cîştigă toate probele de atletism (în primul rînd pe acelea care ne obsedează lubric şi teluric). România îşi va găsi propăşirea tocmai datorită percepţiei eronate – atît de odioasă pînă mai deunăzi – de ţară a romilor. Ceea ce nu e chiar falacios, din moment ce în România trăiesc cei mai mulţi ţigani. O confuzie nu tocmai întîmplătoare… Deja prin „latin” se înţelege (şi) amerindianul cu profil incaş şi ochi mongoloizi. Acum prin „romanic” se va înţelege rom, boemian, romantic, ergo… sînge de ţigan! Ceea ce va fi un mare atu pentru această ţara, cu steag în culorile primare şi nume amintind de Romany (engl. = ţigănie). Vom fi şucari şi bengoşi! Se vor înghesui turistele nordice să ne admire bronzul nativ şi vom suferi care din noi nu-l avem… Se vor împotrivi la început destui, cam aceiaşi care au acceptat greu să-l vindem pe Vlad Ţepeş vampir…

E de la Escapism: 2008 va fi străveziu ca aerul, apa şi razele. Recunosc, pe E-ul ăsta l-am zărit cel mai difuz, cel mai sticlos, cel mai iluzoriu. Dar am înţeles că el le înglobează, prin suprapunere paradoxală, pe celelalte două. Am ştiut că nu vine de la „evazionism”, termen cu nuanţă plăpîndă, leneşă, de surogat telenovelistic. În 2008 nu doar vom mai evada spre alte lumi. Vom fi ÎN ele. Le vom cuceri, le vom crea, le vom trăi. Că vor fi ele lumi virtuale, vieţi secunde, matrici generative de noi realităţi; sau tărîmuri reale şi palpabile, pe care le vom vizita tot mai lesne şi mai des, în vacanţe şi deplasări de serviciu – ele ne vor îmbogăţi cognitiv şi ne vor da mai mult contur existenţial. Cu alte cuvinte, va fi marfă. În toate sensurile: va spori comerţul de idei, import-exportul de năravuri, traficul de creiere şi glande. Concediile vor fi exotice şi active. Vom pescui rechini din ocean şi le vom da drumul înapoi, după ce le vom pune plombe la toate cele trei rînduri de dinţi. Marea modă va fi cea a safariurilor răsturnate: vom captura pui de elefanţi orfani, ca să-i alăptăm cu vadra; şi lei fioroşi, ca să-i masăm pe coamă, aşa, de antistress… Ţiriac va creşte mistreţi ca să repopuleze pădurile; ţarcul vec
hilor masacre din Bihor îl va umple cu piticii de grădină din reclamă, pentru distracţia copiilor. Va fi un model afacere profitabilă. Căci ne vom uita tot mai puţin la reclame şi vom face tot mai mulţi copii…

semnal 20 December 2007, 2 Comments

Am fost solicitat să jurizez, alături de Dana Dobrescu de la UPC România şi Ioana Avădani de la CJI, compunerile (a se citi “posturile”) pe tema “Cel mai mişto cadou” înscrise în marea leapşă bloggerească organizată de UPC sub formă de concurs cu premii. Toţi participanţii primesc cîte un memory stick de 1 GB. Marele premiu, un MacBook, merge la Nicu Panaitescu din Focşani, pe numele de blogger A Smaller Bang, pentru o relatare emoţionantă despre “lumea fără cadouri” din alte vremuri şi despre valoarea darurilor inefabile, de ordin spiritual.
Mîine la 12:00, la Plaza România, la pavilionul UPC, are loc premierea.
Precizez că toţi trei l-am votat cîştigător pe Nicu, în mod unanim şi independent unul de altul. De asemenea, precizez că e prima dată cînd citeam ceva scris de Nicu, el nefăcînd parte din circuitul meu de bloguri (a intrat cu această ocazie). Oricine se poate convinge de calităţile însemnării lui Nicu. Premiîndu-l pe Nicu “Smaller Bang”, nu facem altceva decît să recunoaştem valoarea. Noi, cei din juriu şi din blogosferă în general, sîntem cei care îi datorează un moment de bucurie preţioasă. Noi sîntem cei cadorisiţi. El este cel dăruit. Mulţumiri, Nicu.

semnal, telalîcuri 19 December 2007, 1 Comment

Lucian Boariu lansează o super-temă de concurs creativ: slogan pentru team building!
O primă recoltă de răspunsuri e deja postată:
Lucian şi Anamaria Vasilache au propus nişte slogane foarte bune, mai ales pe latura bahică (chiar orgiastică) a acestui gen de evenimente corporatiste. Eu unul mi-am dat butonul sincerităţii la maximum
şi am generat un slogan care demască abordarea ipocrită a team-building-urilor, caracteristică marilor corporaţii (valabilă şi pentru firmele mai mici, dar cu manageri mari, pe care abia-i încap)…
Cine se mai bagă?
Propunere de premiu: întîlnirea participanţilor la un crîşming.
UPDATE: Hop şi artileria grea. Filip Stoler reuşeşte să sintetizeze ambele direcţii profilate pînă acum, într-un nou slogan.

semnal, telalîcuri 17 December 2007, 17 Comments

În ciclul scandalurilor bilunare dintre Ana Militaru şi Florin Dumitrescu, astăzi episodul II:
pro & contra promoţiei Capital… Capital… Capital (spotul cu obsedatul şi psiholoaga)…
în rubrica ArgueAds… numai la IQads.

arhivă, telalîcuri 14 December 2007, 6 Comments

de Florin Dumitrescu, articol publicat în Adevărul de azi la rubrica Glorii de galantar

De curînd s-a putut vedea pe TV, la ore accesibile copiilor, o reclamă la zahărul brun Lemarco, în care o pereche de tineri, aflaţi pesemne la prima întîlnire, îşi etalează pe măsuţă tot felul de jucării erotice, de genul cătuşelor cu blăniţă roz sau al ştiuleţilor vibratili (genial anticipaţi de Creangă în nemuritoarea sa Poveste)… Este aceea o reclamă erotică?
Programat idem fără restricţii, recentul spot pentru Kinder Bueno, cu muzică senzuală de Amanda Lear şi o mulţime de mici sugestii libidinale în montajul video – este sau nu unul erotic?
Dar reclama la potenţatorul de virilitate, în care cîţiva funcţionari bărbaţi înalţă – cu altceva decît mîinile… – masa de şedinţe pe care se află o „secretară sexy”?
Depinde pînă la urmă de cum este definit erotismul în publicitate. Dacă sunt aratate femei în atitudini provocatoare, mai mult sau mai puţin dezbrăcate, ca în cazul unor reclame la alcool, efectul erotic scontat se adresează bărbaţilor maturi… Dar atenţie: aşa cum este impusă programarea la ore tîrzii, reclamele se supun încă unei interdicţii, ceva mai nouă: de a sugera că acele băuturi, o dată consumate, garantează calităţi deosebite de amant, de cuceritor, de flirteur…
Dar campaniile diverselor produse cosmetice? Cu tinere doamne la négligé sau chiar la complet déshabillé? Care, eventual, după scena demo din budoar, se tăvălesc cu partenerii lor, căzuţi subit în adoraţie? Erotismul „funcţional” al acestui gen de reclame are un principiu clasic: de a plăcea deopotrivă femeilor (care se identifică astfel cu modelul) şi bărbaţilor (care ar trebui să dăruiască produsul cui le e drag).
Iar acum puţină teorie. Pentru a seduce (pentru a lămuri şi pe alte căi decît cea raţională), publicitatea acţionează asupra subconştientului. La acest nivel, există două mari pulsiuni: cea vitală şi cea tanatică. Prima ne creează excitare şi ne deşteaptă dorinţe şi pasiuni; cea de a doua ne linişteşte şi ne face să ne dorim calmul intimităţii. În consecinţă, există reclame care zgîndăre „fiara din noi”; şi reclame care ne trimit, regresiv, către „copilul din noi”. Erotismul face parte din primul tip de pulsiuni, alături de agresivitate, dorinţa de putere etc.
Inabili ucenici vrăjitori, mulţi creativi români ratează comunicarea subtilă, de tip seducţie. Justificarea lor – de fiecare dată aceeaşi: respectul (chipurile) pentru inteligenţa consumatorului…
Oricum l-am defini, erotismul în publicitatea românească a fost de mai multe ori prilej de contemplare raţională decît de excitare a publicului (şi consecutiv a vînzărilor). Rareori au fost reclamele româneşti care au izbutit să activeze erosul colectiv; şi tocmai de aceea au intrat în istorie. Un podium subiectiv al subsemnatului ar conţine, în ordine cronologică: lansarea Love Plus (cu tinerii din lift imitaţi apoi şi pe bătrîni); relansarea Kandia (cu incubul negroid care o tăvăleşte pe amatoarea de ciocolată); spotul Kreskova (cu siberianul singur printre
devuşki iluzorii)…
Adăugire: Mai înghesui pe podium şi reclama la Depozitul de Calculatoare – “Striptease”, un opus mai puţin difuzat al lui Fozzie Manea.

Related links:
Să le sorbim pe toate
Prea mult sex, prea multă violenţă
Reclamă cu blowjob la un ziar pentru pensionari
Reclame estone nu tocmai naive… (hot!)

de Florin Dumitrescu, articol publicat azi în B24FUN

Şi le-a ieşit în cale Cumătrul Om…

Fi-miu e pasionat de maşini vechi. El ştia de lăstun că e un automobil (avem unul în cartier), înainte să ştie că e o pasăre. De fapt, nici eu nu ştiu să-i descriu acea pasăre. Mă bazez pe viitoarea vizită la Antipa… Copiii noştri vor şti că jaguarul e o maşină şi nimic mai mult. La fel mustangul sau cugarul… La fel panda, care văd că scoate versiuni noi…
În Băneasa exista pînă mai ieri şi un alt fel de jaguar decît cele din garajele de pe Iancu Nicolae. Acest altfel de jaguar a fost accidentat mortal de către nişte amploaiaţi, pe a căror carte de muncă scrie “îngrijitor de animale”. Ştirea are deja o săptămînă: unicul jaguar în carne şi oase de la Zoo Băneasa a fost hingherit mortal, la nici un an de la stupida linşare a ultimului elefant din acelaşi parc. Grădina Zoologică Bucureşti devine tot mai mult un abator. Cine a fost acolo şi a văzut animale zăcînd catatonic, zvîrcolindu-se isteric sau lovindu-se spasmodic de gratii, pînă la automutilare, înţelege de ce Zoo Băneasa este un loc al morţii, fie ea şi prin mortificare.
Pe blogul său, Iulian Tănase ne conjură să nu-i ducem pe copiii la Zoo. Şi ne cheamă la atitudine împotriva grădinilor zoofobice.
În comment-ul la însemnarea lui Iulian, atrag atenţia şi asupra altui act de bestialitate, comis dincolo de gardul Zoo-ului, de către bipezii care se pretind specia cea mai evoluată: defrişarea pădurii Băneasa, în scopul extinderii zonelor edificabile. Un asasinat mult mai lent, mai surd şi mai dezastruos pentru noi, cei care ne zicem sapiens…

parenting 13 December 2007, 7 Comments


Pe blogul său, Mihaela Ursa pune din nou spinoasa problemă a cruzimii poveştilor de odinioară în contextul actual; de data asta mai mult ca mămică decît ca teoretician literar. Punctul de pornire: Max und Moritz, una dintre cele mai faimoase poveşti “de cuminţire” ale nemţilor, scrisă şi desenată de Wilhelm Busch acum circa 150 de ani, cunoscută şi ca unul dintre primele comics-uri (BD, fumetti…) din istorie. Mihaela (Micaela) schiţează o teză interesantă, pe care o respect, mai ales ca venind din Ardeal, arie aflată sub influenţă culturală germană:
Este posibil ca educaţia bazată pe pilda pedepsirii copiilor neastîmpăraţi… prin coacere în cuptor să genereze în sînul unei naţiuni, într-un anume context istoric, idei precum coacerea în lagăre a elementelor antisociale (alogene, neariene etc.).
Comment-ul meu apare sub ID-ul soţiei (alina d), din cauza selectării automate a Yahoo-ului.

Related links:
Andersen decolorat