de Florin Dumitrescu, art. publicat în Adevărul de azi, la rubrica Glorii de galantar
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=IQIkmTe7dOY&rel=1]
Am discutat cu mamele unor copii în vârstă de 14-15 ani: prima generaţie Pampers în România. Din întâmplare (sau nu?) toate femei de succes, pe deplin realizate profesional. Relatarea lor este, mai mult sau mai puţin, aceeaşi: în întâmpinarea noului născut, îşi pregătiseră trusouri complete de feşe, scutece, tifoane; oale, ligheane şi altele de folos la curăţarea periodică a lenjurilor copilului, – totul după o străveche tradiţie a lăutului şi înfăşatului. Pe atunci abia descoperit de piaţa românească, scutecul de unică folosinţă – pampersul, cum este denumită categoria de produse cu un nume de brand alunecat în vocabularul comun – şi-a făcut loc, în chip firesc, în viaţa tot mai multor familii. Acareturile înfăşării au fost abandonate treptat, fără regrete. Mame, bunici şi bone s-au deprins să schimbe pamperşi, după cum s-au dezvăţat, încetul cu încetul, să mai imobilizeze membrele „coconului” cu feşe interminabile, „aşa, ca să nu facă picioare strâmbe”. Măruntul accesoriu igienico-vestimentar a produs o adevărată revoluţie post-decembristă. Pediatrii cu sfaturile lor, publicitatea cu folclorul derivat din ea („mai curat, mai uscat”, „porţie dublă de suc, porţie dublă de pipi”) – au avut rolul lor în subtilul proces de lămurire şi educare.
Cum aşa? Un chilot de hârtie? Pe care-l arunci?! Cum? Îl laşi să mustească de pipi şi caca ore-ntregi?! Adică poţi lua copilul cu tine peste tot? Fără griji? Deci nu mai eşti o sclavă a igienei copilului? – Iată că toate aceste răspunsuri primeau acelaşi răspuns liniştitor… Şi iată cum femeia română şi-a pornit emanciparea nouăzecistă (şi) datorită acestui crâmpei de hârtie absorbantă.
A fost într-adevăr o femeie cea care a avut ideea scutecelor moderne. În New York-ul anilor ’40, Marion Donovan era o damă în vogă… în toate sensurile: jurnalistă la Vogue, se bucura de o viaţă intelectuală bogată şi de o carieră de succes. Dar Marion renunţă la toate acestea, o dată cu măritişul şi cu debutul carierei de mămică. Excedată de spălatul scutecelor, fosta cronicară de modă are în 1946 ideea unui scutec impermeabil… pe care îl confecţionează din muşama, îl testează… şi îl lansează în 1949 pe piaţă, sub numele de Boater. Acest scutec refolosibil, imparmeabil şi lavabil e un pas înainte… Dar e încă un articol greoi: are armături de metal şi cheutori de plastic! Ideea unui Boater de hârtie, deopotrivă absorbant şi îndeajuns de ieftin pentru a putea fi aruncat îi va veni totuşi lui Marion. În 1951 depune patentul… dar invenţia va rămâne în stadiul de proiect.
Abia în 1961, Vic Mills, un bunic american care mai ajută la înfăşarea nepoţeilor, deşi lucrează la Procter & Gamble, conectează ideea unui scutec celulozic cu oportunitatea oferită de fabrica de hârtie absorbantă, abia înfiinţată de P&G. Astfel iau naştere clasicii Pampers, produs primit cu entuziasm de către consumatori. La scurt timp după lansare, magazinele şi farmaciile abia fac faţă cererilor… De atunci, pampersul a evoluat, conferind tot mai multă libertate de mişcare copilului (important pentru evoluţia lui ca individ) dar şi mai multă independenţă mamei (important pentru evoluţia societăţii).
