Uncategorized 16 October 2007, No Comments

… acest muţunache al italianităţii care vagabondează pe traseele turistice ale Romei, dat cu argintolac pe faţă (de unde poate şi starea de permanentă euforie…). Mihaela Crăciun şi cameramanul Iulian Ene l-au filmat pentru TVR (despre celebra questione rumena), iar eu l-am tras în poză.

S-au mai pozat “cu ursul” poetul Răzvan Ţupa:

şi poetesele (în italiană nu e deloc peiorativ!) Ioana Nicolae şi Elena Vlădăreanu:

Pe Simona Popescu am “nemurit-o” în Panteon:

Despre festivalul de poezie Ars Amandi – Roma 2007 a scris pe larg Elena în Romlib.

Uncategorized 05 October 2007, 1 Comment

Figlio chi t’insegnerà le stelle
se da questa nave non potrai vederle?
Chi t’indicherà le luci dalla riva?
Figlio, quante volte non si arriva!
Chi t’insegnerà a guardare il cielo
fino a rimanere senza respiro?
A guardare un quadro per ore e ore
fino a avere i brividi dentro il cuore?
Che al di là del torto e la ragione
contano soltanto le persone?
Che non basta premere un bottone
per un’ emozione?

Figlio, figlio, figlio,
disperato giglio, giglio, giglio,
luce di purissimo smeriglio,
corro nel tuo cuore e non ti piglio,
dimmi dove ti assomiglio
figlio, figlio, figlio,
soffocato giglio, giglio, giglio,
figlio della rabbia e dell’imbroglio,
figlio della noia e lo sbadiglio,
disperato figlio, figlio, figlio.

Figlio, chi si è preso il tuo domani?
Quelli che hanno il mondo nelle mani.
Figlio, chi ha cambiato il tuo sorriso?
Quelli che oggi vanno in paradiso.
Chi ti ha messo questo freddo in cuore?
Una madre col suo poco amore.
Chi l’ha mantenuto questo freddo in cuore?
Una madre col suo troppo amore.
Figlio, chi ti ha tolto il sentimento?
Non so di che parli, non lo sento.
Cosa sta passando per la tua mente?
Che non credo a niente.

Figlio, figlio, figlio,
disperato giglio, giglio, giglio,
luce di purissimo smeriglio,
corro nel tuo cuore e non ti piglio,
dimmi dove ti assomiglio
figlio, figlio, figlio,
spaventato giglio, giglio, giglio,
figlio della rabbia e dell’imbroglio,
figlio della noia e lo sbadiglio,
disperato figlio, figlio, figlio.

Figlio, qui la notte è molto scura,
non sei mica il primo ad aver paura;
non sei mica il solo a nuotare sotto
tutt’e due ci abbiamo il culo rotto:
non ci sono regole molto chiare,
tiro quasi sempre ad indovinare;
figlio, questo nodo ci lega al mondo:
devo dirti no e tu andarmi contro,
tu che hai l’infinito nella mano,
io che rendo nobile il primo piano;
figlio, so che devi colpirmi a morte
e colpire forte.

Figlio, figlio, figlio,
disperato giglio, giglio, giglio,
luce di purissimo smeriglio,
corro nel tuo cuore e non ti piglio,
dimmi dove ti assomiglio
figlio, figlio, figlio,
calpestato giglio, giglio, giglio,
figlio della rabbia e dell’imbroglio,
figlio della noia e lo sbadiglio,
adorato figlio, figlio, figlio.

Dimmi, dimmi, dimmi
cosa ne sarà di te?
Dimmi, dimmi, dimmi
cosa ne sarà di te?
Dimmi cosa, dimmi cosa
ne sarà di me?

Bukarestalgie, arhivă 04 October 2007, 1 Comment

de Florin Dumitrescu, în ultimul B24FUN

“Ce-oţi găsi, măi copii, la cojile alea de mămăligă?”

Septembrie 1974. Sfîrşit de vacanţă, început de viaţă nouă. Mă mutasem la bloc, într-un cartier nou. Aveam să-mi fac noi colegi la o şcoală nouă; şi deja mă-mprietenisem cu vecinul de palier, care-mi şi dăruise aşa, de bun venit, juma’ din pachetul primit din Germania. Încerc cu mintea de azi să înţeleg sentimentul de optimism şi încredere care invada atunci aerul vremii, dincolo de veselia neînfrînată, tipică unui băiat de 8 ani ce eram. Vecinii păreau contaminaţi sincer de gloria comunismului biruitor, care împărţea apartamente noi, garanta concedii în noile staţiuni maritime şi îi cadorisea pe deţinătorii de carnete CEC, după un algoritm incontestabil, cu noile Dacii 1300 (mai performante şi mai arătoase decît 1100). Cartierul primise numele Titan, iar eu, care citeam Legendele Olimpului, gustam naiv pînă şi această mică tuşă propagandistică din marele tablou. Titan se numea şi parcul de vizavi, plin de atracţii nemaivăzute pentru un băiat de Dudeşti. Şi Titan se numea şi fabrica de pîine al cărei camion oprise în acea zi însorită în faţa blocului. Zvonul s-a întins iute printre copii. Acolo, în remorca aceea uriaşă, se găsea ceva nemaipomenit de îmbietor… M-am căţărat printre primii şi m-am aruncat în oceanul auriu care strălucea irezistibil în faţa noastră. Camionul era plin cu fulgi de porumb, noul produs-vedetă din vitrina regimului. Mii de pungi de cornflakes aşteptau să le desfacem cu pocnet, milioane de fulgi aurii ne chemau să înotăm prin ei, să ne ghiftuim cu gustul lor crocant. Cînd, peste decenii, am aflat că fulgii de porumb au fost inventaţi de J.H. Kellogg, utopistul convins că dieta şi clisma vor salva omenirea, mi-am scuzat fixaţia personală conform căreia cornflakes-ul este partea cea bună a comunismului.

sarmalisme, semnal 03 October 2007, 2 Comments

Cel mai cald clip al Sarmalelor Reci ilustrează cîntecul Vine, nu vine şi este regizat de Dan Petcan.
Muzica: Zoltán András. Textul: ca de obicei, mandea.
Melodia pune în valoare la perfecţie vocea lui Zoli. În videoclip, alături de Zoltán András (voce) şi Emil Viciu (chitară), apar Mircea Horvath (clape) şi Vlady Săteanu (bas). Pe tobarul Ionel Tănase “azi îl vedem şi nu e…”, deoarece, de la filmări încoace, a fost înlocuit de Gabi Drăgan, cea mai nou înfăşurată Sarma.
Păzea: Sarmalele gătesc ceva bun (album nou, mare concert de lansare etc.) – toate în sezonul lor, în decembrie…

semnal, telalîcuri 03 October 2007, No Comments

Noul meu articol din seria “Glorii de galantar” (din Adevărul de azi, pagina de media & advertising) povesteşte despre Avon.
(Şi aduce vorba de Zaraza.)

semnal 03 October 2007, No Comments

După Tiuk!-ul despre mame, a apărut Tiuk!#17 despre taţi.
(Vorba aceea: pe cine iubeşti mai mult?)
Bucăţi literare de toată frumuseţea, de la mame şi taţi inspiraţi (başca doi celebri fraţi).

telalîcuri 01 October 2007, 3 Comments


… în franţuzeşte, voyons! Şi anume pentru modelul MCV. Cică:

Soyez logique, soyez Logan!

Care este pe bune… în toate sensurile, zice un critic francez, care prevede un viitor frumos acestui “mare break de familie nu mai scump decît un Twingo!”.
Şi ca să fac şi eu un comentariu în domeniul la care mă pricep…
Se cam simte nevoia de expertiză franţuzească şi în materie de “tehnologie” a comunicării.
Redactarea publicitară de la noi geme încă de calcuri retorice anglofone (şi nici alea suficient stăpînite ideatic). O privire, cînd şi cînd, prin ogrăzile fraţilor de gintă latină – ne poate da, mai mult decît oxigen, eter.