Dacă tocmai ne-am reconfirmat preşedintele jucător, să tragem joc!
Participă şi tu la noua probă a lui Doru Demolatoru: corectează-ţi politiceşte cîrmaciul!
Dă-i o sugestie despre cum să zică politicos în loc de “ţigancă împuţită”.
Se primesc – dar nu se premiază – şi sugestii pentru “găozar”, “păsărică”, “puiuţ de comunist”…


Închipuiţi-vă răspunsul…

(c) Foto Zaharia

“Eşti slabă ca un balon dezumflat.”

semnal 18 May 2007, 3 Comments

Wăi-lew! Mă dă iarăşi la teveu!
Se petrece la Apropo TV, foarte agera emisiune a lui Andi Moisescu de pe Pro. De data asta m-a invitat Andreea Oagana să-mi dau cu părerea despre acele textele din muzica românească, care au intrat în conştiinţa publicului pînă la a deveni ziceri cotidiene. Da, la modul în care, dacă zice careva macarale, i se răspunde “rîd în soare argintii”… Dacă o fată se recomandă Veronica, îţi vine să-i replici “fată bună şi cuminte”… Iar dacă ţi se prezintă ca Violeta, îţi vine să-i spui că duce… hai acum cu toţii! Găleţile sus! Ei bine, da: Violeta, cîntecul Sarmalelor de acum 14 ani, e şi el în selecţia din Apropo TV.
Apropo: mă aflu în bună companie. Din echipa comentatorilor mai fac parte Dragoş Bucurenci şi Radu Paraschivescu, care nu sînt tocmai îngăduitori cu genul acesta de cultură… Noroc că a fost mandea acolo să ţină sus steagul textierilor români!
Sînt analizate eşentioane de text din 10 cîntece, de la uşoară la rap, trecînd prin pop, rock şi alte din astea, de-ale lor. Important e că se spun lucruri interesante despre acele versuri, despre cum ni se înfig în minte şi de ce.
Vedeţi emisiunea pe Pro TV – duminică la 14:oo, reluare noaptea spre luni la 1:30. Alte reluări: marţi la 11:15, miercuri în zori la 5:00 şi vineri tot la 5:00.

24Fun – Editorial de Florin Dumitrescu

www.salvatipiataobor.ro

Ne întorceam târziu din centru. Mai bine zis devreme: trecuse de 3 dimineaţa. Amica mea căsca pe locul copilotului. Scurtam pe Ziduri Moşi, o stradă mereu aglomerată peste zi. Acum era pustiu. Încălecasem şinele de tramvai, simţindu-mă ca primii vatmani din zori, care dau oraşului deşteptarea.
Am lăsat în urmă fosta piaţă de animale, închisă între timp, sub ameninţarea gripei aviare. Vestigiu al vocaţiei de târg de vite a Oborului, tîrgul orătăniilor fusese primul Zoo pentru zeci de generaţii de copii. Acum alunecam pe şine spre Oborul mare, pe care eram curios să-l văd by night, tăcut, învăluit în beznă. Nu ştiam pe atunci că şi piaţa propriu-zisă era condamnată. Vestea că pe locul Oborului urmează să se ridice un mall am primit-o abia de curînd. Să văd Oborul în linişte mi se părea atunci cu neputinţă. Forfota acelui loc îmi părea irepresibilă precum miturile.
Şi deodată i-am văzut. Prima dată n-am ştiut ce e cu şirul acela de lănci lucitoare care începea din dreptul staţiei de tramvai şi se întindea pînă hăt, spre Chiristigii. Ce era crîngul acela de antene tremurînde, cu roiuri de gîze luxuriante în jurul lor? – Sunt negustori de undiţe, îmi spune amica mea între două căscaturi. Acu-şi încep pescarii ziua; şi de-aicea pleacă. Înainte mai dau o raită, de-şi mai cumpără o undiţă, o mulinetă, o momeală…
Eram după o serată sofisticată de clubbing, cu jazz şi cocktail-uri multicolore. Dar ştiam că viaţa culturală a oraşului începuse acolo, la Obor, locul primelor aldămaşuri, al primelor tiribombe, al primelor barăci cu Vasilache.
Acum îmi amintesc de acei pescari matinali ca de o nălucă. Acum, când laolaltă cu alţi bucureşteni mă indignez de soarta străvechiului nostru Obor, ştiu că acei undiţari duc mai departe o tradiţie şi un ritual, în acel loc consacrat comerţului dintre om şi animal; şi care e pactul secret de fiinţare a urbei ciobanului Bucur. Acum ştiu: cine-i alungă îşi va atrage blestemul…

Related link: Obor deosebit de grav

(Cum am făcut Ostalgie fără voie)

În 1991 am publicat în Caţavencu (care încă nu devenise Academie) această poezie paseistă numită Interior. În ‘95 a fost selectată în Marfă, antologia tinerilor poeţi (dintre care Sorin Gherguţ avea să alerge cel mai departe).
Poezia a plăcut şi a intrigat. Mi-a lăudat-o Pruteanu (care pe vremea aceea era mai relaxat… era “un băiat”, aşa, ca noi)… Într-o epocă încrîncenată şi resentimentar anticomunistă, cineva îşi permitea luxul de a se răsfăţa cu amintirile proletcultiste şi rusofile ale copilăriei. Şi asta a mers la sufletul multora, deşi poate nu voiau s-o recunoască… Ceea ce a trecut atunci drept ironie a unei perioade revolute poate fi azi citit ca un demers ostalgic, un fel de Goodbye Stalin dintr-o cameră cu jucării şi memorabilia.
Am dezgropat
Interiorul la îndemnul lui Vasile Ernu şi al lui Mihai Vakulovski, care mi l-a vîrît în ultimul Tiuk!, alături de două poezii mai recente. Îl reiau aici cu niscai explicaţii: Ho Şi Min (erou şi apoi oraş vietnamez) era numele actualului Bd. al Eroilor. Ogoniok – revistă rusească. Despre Lenin, Stalin, Hruşciov, Matrioşka, Ialta şi Malta cu siguranţă ştiţi destule. Altminteri nu aţi avea nici o plăcere să citiţi…

Stalin e un urs de pluş

Stalin e un urs de pluş
exilat printre păpuşi
în apartamentul din
bulevardul Ho Şi Min.Pe insigne rugininde
Lenin ciocul îşi întinde
către-o zare-atît de largă,
că insigna stă să spargă.

Samovar la trup bondoc
stă coclind pe-un Ogoniok
vechi din vremea cînd Hruşciov
n-avea încă tenul mov…

Matrioşa multiplicată
pe sub grosul praf şi-arată
cele şapte-nfăţişări
coborînd obscure scări.

Unde-i mîna de copil
care-a smuls blîndul sigil,
deducînd din una alta,
ca din Ialta pînă-n Malta?


în foto: Petre, fiul lui Bogdan Dumitrescu, şi
fi-miu, Pavel, la Mogoşoaia


(c) Mihai Drăgan

E cîntecul cu care se încheie, în mari chiote, mai toate sarma-recitalurile. A apărut pe albumul Maniac (penultimul, 2001).
Prima variantă de text era mult mai manieristă şi mai villonescă. Suna cam bătrînicios, stil Vulpescu sau alţi hippioţi afumaţi (ceea ce aş deveni probabil şi eu dacă n-aş menţine contactul cu aerul vremii). Sarmalele mi-au dat-o la-ntors cu o obiecţie simplă: nu se ţine minte. Au avut dreptate. Un text simplu, fără poticneli stilistice, merge mai bine cu acest cîntec uşor ca un şpriţ, care te îndeamnă să meditezi la teme fundamentale, cu un zîmbet pe buze şi un pahar în faţă.
Clipul, regizat de Dan Petcan, a fost filmat în cîteva ore în Piaţa Rosetti, fără întreruperea circulaţiei… Pitorescul acordeonist face figuraţie: pe înregistrare, la acordeon cîntă Zoltan însuşi. Biciclistul e Viorel Florean, om de teatru, care tocmai se întîmpla să treacă pe acolo, aşa, pe nearanjate… Frumuseţile feminine, care dau un sens superior sintagmei “carne la grătar”, sînt actriţe în plină afirmare. E neajunsul meu că nu le ştiu numele. Dar poate mi le şopteşte careva…

semnal 13 May 2007, No Comments

Numărul consistent, dar alert la citit, îi este dedicat special lui Traian T. Coşovei. Dar nici restul sumarului nu-i de colo, dimpotrivă: e de descoperit şi de prizat pe îndelete. Printre altele, şi cele 3 locuri în care s-a strecurat şi sussemnatul, prin bunăvoinţa lui Mihail Vakulovski.
(O să revin cu dezvăluiri.)


(c) Marea Evadare