Evola în România: de la legionari la ţiganiDemolatoru a-nviat!

Să ne salvăm pletoasele şi plângăcioasele

De la un Florin care se simte schilodit de ziua onomastică

În Columbia şi Bolivia, unde fervoarea catolică mai că atinge empireul, ecologiştii trag alarma an de an, de sărbătoarea Floriilor. Iar anul ăsta, autorităţile din Bogota chiar au luat măsuri împotriva obiceiului credincioşilor de a culege ramuri de palmieri pentru procesiune. An de an, întinderile de palmieri sunt jumulite, rase, masacrate în numele tradiţiei. Termitele Domnului se întrec an de an în recolte-record. Ramurile palmate sunt vândute la preţ tot mai bun, pentru ornamentaţii tot mai pompoase. Vânat pentru frunzele şi florile decorative e mai ales arborele de ceară, gazdă a multor cuiburi de păsări, unele pe cale de dispariţie.
Sună exotic, dar seamănă mult cu ce vedem în parohiile noastre. Floriile la români vin cu un întreg prăpăd pentru sălcii, răchite şi lozii. An de an parcurile, spaţiile verzi şi malurile lacurilor din Bucureşti sunt tot mai asaltate de maimuţe umane care se întrec în ciuntirea şi ciungirea arborilor înmuguriţi. Nuielele plângătoare nici nu mai apucă drumul bisericii, ci se opresc la colţ de stradă, acolo unde sunt vândute aşa, lumeşte, precum sorcovele sau mărţişoarele.
Anul ăsta am văzut tineri neduşi la biserică bătându-se cu nuiele de salcie. Am văzut coroniţe atârnate de câini. Şi am văzut ditai snopii cu mâţişori uscaţi, zăcând post festum pe trotuar. Nu mai zic de scenele din biserici, unde bătaia pe ramuri sfinţite egalează în disperare magic-păgânească îmbulzeala la sfintele moaşte.
Bucureşteni care nu concepeţi Floriile fără ofrande salicinice, haideţi să ne menajăm copacii. Oricum, salcia e doar o aproximare a curmalului ierusalimitean (finicul din scriptură). Aşa că merge şi cu forsiţii sau zambile. Ştiu, e imposibil să-i opreşti pe puradeii culegători. Dar hai măcar să-i descurajăm necumpărând. Dumnezeu nu se supără. Dimpotrivă, El se va bucura să ne vadă că-I protejăm opera.

de Florin Dumitrescu, apărut azi în B24FUN

44 Responses to Să ne salvăm pletoasele şi plângăcioasele

  1. Arkan Says:

    Crucificate intre fanatismul pseudo-babesco-religios si spiritul “capitalist” al unor r(r)omani, sarmanale plangarete sunt victime sigure. Cand romanul va intelege ca 2 ramuri de salcie in mana unui fatarnic nu fac cat o frunza de salcie in mana unui credincios, atunci se va face un pas inainte.
    In alta ordine de idei vreau sa remarc toate minunatiile cultivate in gura lumii participante la activitatile bisericesti: dupa Boboteaza zice-se ca e interzis sa (te) speli timp de cateva (sa fie 10?) zile. Alta, auzita recent: femeia “pe ciclu” nu are voie sa intre in biserica.
    Ptiui, ideile fixe si obtuze fac din initiativa religioasa un fel de bulibaseala!

  2. Lefesoxy Says:

    buy cialis, 3632, cialis, bolfvoma, viagra coupons, 43601, viagra, 6024, cialis purchase, Soiciami, viagra no prescription usa, 6730, viagra prices, Tripussy, cheap viagra. http://www.buycialis-generic.com cialis

  3. ed pills that really work Says:

    erection pills online…

    buy erection pills…

  4. best ed pills non prescription Says:

    male erection pills…

    online ed medications…

  5. buy erection pills Says:

    buy ed pills…

    ed pills…

  6. cialis generic Says:

    cialis for sale…

    order cialis…

  7. canada online pharmacy Says:

    best online pharmacy…

    cvs pharmacy…

  8. cialis visa Says:

    Buy cialis…

    Viagra or cialis…

  9. vardenafil Says:

    buy vardenafil…

    levitra pill…

  10. vardenafil Says:

    levitra for sale…

    levitra generic…

  11. vardenafil for sale Says:

    buy vardenafil online…

    vardenafil canada…

  12. casino online gambling Says:

    betfair casino online nj…

    real money online casino…

  13. best online casino for money Says:

    live casino slots online…

    online casino games for real money…

  14. viagra no prescription Says:

    sildenafil 20 mg…

    viagra sildenafil…

  15. real casino online Says:

    real money online casinos usa…

    online casinos for usa players…

  16. casinos Says:

    slot games online…

    online casino games…

  17. liquid tadalafil Says:

    tadalafil 20…

    cialis prescription online…

  18. personal loans Says:

    payday loans…

    cash advance…

  19. loans for bad credit Says:

    online payday loans…

    cash loan…

  20. personal loan Says:

    online loans…

    pay day loans…

  21. viagra prescription Says:

    viagra 100mg…

    viagra 100mg…

  22. generic cialis Says:

    20 cialis…

    cialis 5 mg…

  23. cialis 5 mg Says:

    cialis generic…

    cialis to buy…

  24. 5 mg cialis Says:

    generic cialis…

    cialis generic…

  25. cialis generic Says:

    cialis 20…

    20 cialis…

  26. cialis buy Says:

    20 cialis…

    cialis internet…

  27. cialis 5 mg Says:

    cialis to buy…

    cialis buy…

  28. viagra sildenafil Says:

    generic sildenafil…

    viagra online…

  29. casino games online Says:

    slot machine…

    play online casino real money…

  30. casino games Says:

    real money online casino…

    casino real money…

  31. casino real money Says:

    casino…

    casino slot games…

  32. free casino games Says:

    online slots…

    online casino real money us…

  33. online viagra prescription Says:

    cheapest viagra…

    viagra without doctor…

  34. order viagra Says:

    generic viagra reviews…

    cheap viagra…

  35. cheap viagra online canadian pharmacy Says:

    cheapest viagra online…

    sildenafil citrate…

  36. tadalafil liquid Says:

    tadalafil 10mg…

    buy cialis generic…

  37. tadalafil 20 mg Says:

    cialis 10mg…

    online cialis…

  38. generic cialis tadalafil Says:

    cialis 10mg…

    liquid tadalafil…

  39. cialis buy Says:

    cialis professional…

    generic cialis tadalafil 20 mg from india…

  40. best casino online Says:

    slot machine games…

    hollywood casino…

  41. casino gambling Says:

    real casino online…

    real money online casino…

  42. Buy pfizer viagra online Says:

    Buy pfizer viagra in canada…

    Usa pharmacy viagra…

  43. Best viagra alternative Says:

    Viagra in usa…

    Order viagra us…

  44. Buy now viagra Says:

    Buy cheap viagra online us…

    Generic viagra…

Leave a Reply