Uncategorized 30 April 2007, No Comments

Apropo de însemnarea anterioară…
(Îngăduinţă pentru video-kitschul de început de Eighties.)


Charles Chaplin în Timpuri Noi (1936)

Dacă tot avem liber de Ziua Muncii, să ne îndreptăm un gînd către Raluca Stroescu, tînăra angajată de la E&Y care – vorba tabloidelor – “a murit de prea multă muncă”.
E poate exagerat să facem din Raluca o eroină. E poate exagerat să o blamăm. E poate exagerat să ridicăm, pe mormîntul Ralucăi, o baricadă între “asupriţi şi asupritori”.
Dar merită să vedem în Raluca o exponentă a noastră, a tuturor: angajaţi sau angajatori, abulici sau anorexici, femei sau bărbaţi, familişti sau single-şi, paranoici sau schizofrenici, zeloşi sau leneşi… – prinşi cu toţii într-un angrenaj vicios.
Raluca e în fiecare dintre noi. Să luăm din cînd în cînd o pauză în memoria ei. În sănătatea noastră.

Multă vreme am crezut că ăla care-ţi blochează maşina, la 10-20 de metri de un loc liber de parcare (cel puţin), este ultimul om.
Dar nu e el.
L-am întîlnit pe ăla care te blochează rămînînd în maşină; se uită la tine cum te apropii dar nu se mişcă de acolo; te vede cum deschizi portiera dar nici nu se clinteşte; te vede cum te aşezi la volan dar el rămîne în continuare stană; te priveşte plictisit cum îi faci semne cu mîna dar el nici nu se învredniceşte să atingă cheia din contact; te urmăreşte scîrbit cum începi să mişti încet maşina fără ca el să schiţeze vreun gest; dar îi sare ţandăra cînd îndrăzneşti să-l clacsonezi! Acela am zis eu că e ultimul om: cel mai detestabil din parcare; ultima culme a dispreţului meu.
Dar s-a dovedit că nu e el.
L-am cunoscut pe cel care te vede cum vrei să ieşi din rîndul maşinilor parcate şi se pregăteşte să-ţi ia locul, înfigîndu-se taman în fundul tău. Nici tu n-ai pe unde să ieşi, nici el nu are pe unde să intre. Te constrînge la manevre nefireşti, riscînd milimetric tamponarea, blocînd traficul şi trimiţîndu-te pe contrasens, în calea altora, care pe cine-njură? – evident, pe tine…
Dacă nu e el ultimul dintre oameni, atunci cine e?

sarmalisme, semnal 27 April 2007, 1 Comment


apud feeder
Related link: Sarmalele reci în pacheţel de primăvară

Uncategorized 26 April 2007, 1 Comment

Postez fotoclipul, al cărui procedeu stilistic urmăreşte mai bine staccato-ul muzicii şi versurile beatnice (un fel de Moşii Tablă de materii americănească). Videoclipul oficial (disponibil idem pe YouTube) suferă de un montaj greoi şi arată prea datat 80-ist în raport cu ditai cîntecul profetic.

Cum zicem noi în familie la pamperşii cu caca, împăturiţi pentru a fi aruncaţi? – Merdenele.

Uncategorized 23 April 2007, 4 Comments

Un fior stîngist dintr-o cultură în care militantismul nu e simplu pretext pentru gale simandicoase şi iscălit petiţii ca-n vitrină.
Cîntecul a fost iscat de bombardamentele americane din Belgrad, de acum 8 ani.
Mai piu’ = no more, non plus, in română ar veni “gata, ajunge”…

arhivă, parenting 21 April 2007, 4 Comments

de Florin Dumitrescu, publicat în B-24-FUN

Cel mai nevinovat plăteşte, cel mai inofensiv suportă.

Ce faci cînd treci cu copilul preşcolar – care ştie să citească, la fel ca mai toţi congenerii săi – prin faţa unui zid cu zmîngăleli obscene? Tu, care principial aprobi libertatea de expresie, tu care încurajezi manifestarea liberă a frustrărilor, într-o societate atîta vreme închistată? Ce faci cînd copilul te întreabă ce e aia? Îi explici că e vorba de lucruri fireşti, care fac parte din viaţa omenească? Cum îi explici că, în fond, e vorba de dragoste; dar sub o anumita formă, mai… hm… specială? Şi apoi, cum îi explici că acea formă, poate mai puţin îmbietoare, în care ne e înfăţişată dragostea omenească, este un tribut, plătit de noi toţi, mici şi mari, istoriei de reprimare socială, culturală, sexuală?…
Ce faci cînd treci cu un copil mic, cu urechile aţintite la tot ce se aude-n preajmă, prin faţa unei terase, de unde răsună acel stil de muzică la care cică “versurile contează mai mult decît melodia”? Şi care versuri sînt – vorba avertizării – “explicite”? Cum să-i explici unui copil că, în acel local, cu personal mai numeros decît clientela, angajaţii de parte bărbătească sînt prost platiţi şi de aceea li se îngăduie, ca un soi de compensare, să le tachineze pe angajatele de parte femeiască, în bună tradiţie românească?
Iar dacă ai o fetiţă, cum să-i explici că, mai tîrziu, ca sa fie cool şi trendy şi ca să nu treacă drept tocilară, va trebui să se lase violată social, cultural şi simbolic, în numele aceleiaşi mari detabuizări şi al aceleiaşi mega-exorcizări la scară naţională, care este – vai – atît de necesară, chiar utilă, într-o societate reprimată ca a noastră…

sarmalisme 20 April 2007, 2 Comments


HotNews linkuieşte fotoclipul Adrian Băsescu de pe YouTube.
Mă bucur că, în zilele acestea de tumult, Sarmalele Reci şi cu mine reuşim să le dăm oamenilor de gîndit, printr-un mesaj care se dovedeşte (încă o dată…) profetic: faptul că politicienii rămîn în lumea lor închisă, dar au tupeul să ni se înfăţifişeze – cînd au ei nevoie – cu un mesaj autist, egocentric şi aberant.
Mă bucur că editorii HotNews-ului, a căror simpatie pentru Băsescu a fost zilele astea uşor mai evidentă ca de obicei, şi-au păstrat coolness-ul şi umorul.
Despre noile interpretări, updatate la situaţie, ale acestui cîntec din 2005, aici.
Descarcă mp3-ul şi/sau citeşte versurile aici:

O plăcere: ne întorceam spre oraş pe Şoseaua Pipera, seara. Pe marginea drumului, erau aprinse feeric casetele luminoase. Din doi în doi stîlpi – hop: reclama cu veveriţa! Prilej pentru mine să îi arăt lui fi-miu cu mîndrie “reclama lui tata”. Îmi găsisem receptorul ideal: Pavel al meu era fascinat. Toată atmosfera aceea de poveste; toată anecdota prin care fata face schimb de merinde cu veveriţa; başca aluzia la cîntecelul lui, de cînd era micuţ, despre “căsuţa din pădure”… – toate la un loc mai-mai că l-au trimis în transă! Ce-mi zice el de colo, de pe bancheta din spate: Tata, vreau să stăm şi noi la Liziera…
Ce i-am răspuns? Ce i-am putut răspunde? I-am zis că n-avem destui bani pentru o astfel de “căsuţă din pădure”. La care el mi-a zis că îşi dă toţi banii din puşculiţă…
În seara aia i-am dat voie să mănînce chipsuri.