telalîcuri 19 March 2007, 6 Comments

Tocmai pentru că am prieteni la România Liberă;
tocmai pentru că mutra mea înrămată zîmbeşte virtual pe unele birouri din redacţie;
tocmai pentru că prietenii de la RomLib au fost singurii care mi-au întins mîna atunci cînd nimeni nu avea curajul,…
… tocmai de aceea le spun, cu cele mai prieteneşti intenţii, că:

După ce, de la München, a combătut ani de zile regimul comunist din România, Hurezeanu a ajuns să capete figură de Kim Ir Sen, în campania de relansare a acestui glorios ziar; care ziar – totuşi… – merita ceva mai bun pe partea de propag… ah, pardon, de comunicare.
Aţi văzut cum radiază toţi cînd intră “tovarăşul despot luminat” în redacţie? Aţi văzut pionierele acelea cum îl întîmpină cu tablouaşele la piept? Aţi resimţit frisonul ACELA? Aţi simţit din nou în gură gustul ACELA?
Dacă s-ar fi relansat Scînteia, mai înţelegeam. Dar s-a relansat România Liberă, oameni buni. Ziarul care chiar era alături de cetăţean…
Deja am auzit cu toţii prin tîrg poante apropo de “scrisul pentru prieteni” (în sensul de clientelă) şi de gestul cvasi-autist al lui EH de a citi ziarul singuratic, izolat, în biroul directorial…

Răbdare, prieteni romlibişti care ştiu că suferiţi în tăcere. Trece. Şi se uită repede. Prin definiţie, reclamele proaste sînt cele care nu se ţin minte.

semnal 19 March 2007, No Comments

Concursul lui Doru Demolatoru e finally online!
Mi-am lins rănile după “împrumutarea” (de către alţii…) a concursului de parodii mioritice… şi… ta-dam…
Am lansat un nou concurs!
Cine vrea să mi-l preia şi pe ăsta n-are decît…
Pînă atunci, cît e încă în vigoare promoţia Sunsilk cu broscuţe colorate, vă invit aici, nu veţi regreta, sînt atîtea surprize-surprize de la mandea…
(Mulţumiri lui Robin Simion că mi-a inspirat numele lui Doru.)

sarmalisme 16 March 2007, No Comments

fragment din interviul luat de Anca Nicoleanu lui Zoltan Andras (foto, în centru), apărut în Cotidianul de azi

(foto Cotidianul)
Ati ajuns sa cintati de doua ori pe saptamina la Slatina si de trei la Bals. Cum e publicul din tara?
Am constatat ca zicala „omul sfinteste locul“ e valabila si in acest domeniu. In diverse locuri din aceasta tara sint oameni mult mai valorosi decit am putea banui, mai dornici sa promoveze valorile culturale. Sint oameni care au investit intr-un local, l-au decorat frumos, original, si vor sa intretina acolo un spirit viu, artistic. In astfel de locuri cintam. Din pacate, oamenii din tara sint considerati mult mai prosti decit sint. Dar ei stiu foarte bine sa-si aleaga valorile. Se vede ca, atunci cind vin la concertele noastre, se simt bine, sint dezinvolti, sint ei insisi. Avem insa concerte si in Bucuresti.
Componenta actuala este Emil Viciu – chitara, Laszlo Mircea Horvath – clape, Vladimir Sateanu – bas, Ionel Tanase – tobe si eu, solist vocal.
Ati cintat in mall-uri, la congrese si la petreceri de firme. Cu nuntile cum stati?
Ar fi bine ca lumea sa scape de prejudecata ca cei de la Sarmalele Reci sint underground, cinta ceva ciudat acolo, dar sint simpatici. Am fost la vreo patru nunti, de doua feluri. Trei ale unor fani Sarmalele Reci si la o alta, la care socrii erau rockeri, iar mireasa si ginerele manelisti. Am cintat alternativ, cind noi, cind manelistii.
Cu cine ati facut echipa?
Cu Adi Minune, bineinteles. La un moment dat, instrumentistii lui o luasera pe ulei si disparusera, iar mireasa voia sa i se cinte „Multi ani traiasca!“. Cum nu mai avea cine sa-l acompanieze pe Adi, am convenit sa o facem noi. El, care e un tip haios, a anuntat dezinvolt: „Adi Minune featuring Sarmalele Reci, La multi ani, pentru mireasa!“. Se intimpla la International, in Sinaia. Ne place sa cintam la astfel de evenimente. Cunoastem lume noua, se mai diversifica publicul, iar pe noi ne intereseaza ca oamenii sa aiba despre noi o imagine lipsita de distorsiuni si prejudecati.
Cum ati gindit noul album Sarmalele Reci?
In asa fel incit sa compensam o lipsa destul de serioasa de pe piata a vechilor noastre albume. Albumul va contine inregistrari din concerte si va fi un Sarmalele Reci live Best of.
Nu v-au inspirat nimic blonda de la Cotroceni sau scandalul biletelelor?
Avem in genul asta o piesa, „Adrian Basescu“, dar nu am vrut sa supralicitam acest registru. In plus, nu ne-am propus niciodata sa fim o trupa gen Divertis, desi unii ne-au confundat intentiile cu cele ale grupului umoristic. Piese in care sa te legi de o anumita personalitate sint cam delicate, risti sa le ingropi. Asta a fost soarta lui „Nicu Ceausescu presedinte“, pe care nu-l mai putem cinta. Sint tineri de 17 si 18 ani, care fac parte din publicul nostru, dar nu stiu cine a fost Nicu Ceausescu.

Uncategorized 15 March 2007, 3 Comments

[...] daca esti sincer deranjat si profund ofuscat de manele, ma astept sa simti la fel despre 99% din toata muzica si media din Romania. Dar la fel de pasionat si angajat, ok? Si fii pregatit sa arunci la ghena inclusiv cateva emisiuni, artisti si publicatii care iti plac, doar asta le ceri si manelistilor, nu? Nu te declara doar scarbit, mazgaleste niste pereti, urla pe forumuri, convinge-ti prietenii si semneaza o petitie online. Curaj, Adrian de Vito a declarat recent ca in repetate randuri era sa se lase de cantat din cauza unor petitii online foarte bine scrise si semnate de aproape 100 de oameni [...]
Teo, Ma, neaua asta e ok!
(a se citi tot postul, e sclipitor)

sarmalisme 15 March 2007, No Comments

Aseară, după miezul nopţii, au cîntat Sarmalele la Naşul, pe B1TV. Un cîntec, dar cu zvîcnet: Adrian Băsescu. Publicul din sală era în picioare şi-şi dădea manele, la incitarea lui Zoltan care, tras la patru ace ca un fel de Naşul II, bătea ţonţoroiul într-o mare formă. Chirăieli, aplauze, hohote mari la fiecare asociere neaşteptată de nume de politicieni. Prinzîndu-se în joc, Naşul a încheiat spunînd că el este “Radu Moraru Tucă Turcescu”…

Era o emisiune dintr-acelea filmate la teatru, cu public în sală şi invitaţi pe scenă şi pe primul rînd de staluri (la Tinerimea Română, la Izvor, vizavi de Bulandra). Se discuta despre ultimul film românesc cu subiect politic, pe cale de a fi lansat. Pe scenă, Dorel Vişan, Ştefan Iordache, Mircea Diaconu şi Vali Popescu. Ei în film întruchipau politicieni veroşi. În timpul emisiunii, Zoltan a stat în primul rînd şi a luat cuvîntul o singură dată, pentru a spune că simpatia pe care o răsfrîng actorii asupra personajelor îi face mai umani pînă şi pe politicienii cei mai ticăloşi (efect întîlnit şi la Caragiale, de altfel, care însă nu e cazul să ne amăgească: Caţavencii şi Tipăteştii de atunci n-aveau o faţă mult mai umană, doar că… vorba cîntecului… that’s entertainment!)…
Maestrul Vişan s-a declarat fan sarmalist şi a avut cuvinte de laudă pentru activitatea “băieţilor”. Aflu de la Emil Viciu (chitaristul) că, după emisiune, le-au venit mari felicitări de la Cozmin Guşă, invitat şi el de rîndu-ntîi, cunoscut ca prieten al actorilor şi cîntăreţilor. Amicul Guşă nici nu ştie prin ce pericol a trecut, cu numele ăsta al lui care rimează cu Bush, să intre şi el în cîntec. Dacă l-am cruţat de data asta, e mai ales fiindcă n-a apucat să şi-o merite (ceea ce îi doresc şi de acum încolo).
De ce e actualizat dintr-o dată un cîntec de acum un an şi ceva, care s-a dovedit atît de incomod la vremea lansării sale? Sînt mediile de astăzi mai favorabile cu acest gen de critică? Merită o analiză…
La capitolul ăsta se cuvine să laud Radio Guerrilla care a fost, la vremea lansării cîntecului, în iarna 2005-2006, canalul principal de difuzare. Cîrcotaşii, cunoscuţi pentru stilul tot mai vătuit al satirei, au tot amînat, au tot ezitat,… pînă cînd cred că au şi uitat. Din cînd în cînd Găinuşă mai dă la radio Ţara te vrea prost, că îi aminteşte de tinereţea lui din Radio Delta.
Noroc cu Naşul care a aflat de cîntec cine ştie de unde şi i-a aprins – se pare – un beculeţ în minte. De obicei Naşul îl cheamă pe Chilian să cînte. În seara asta, Chilian a fost în sală, la cîteva staluri de Zoli al meu, şi şi-a declarat (destul de vehement…) inapetenţa pentru temele politice. Da, dar cît de bine a plesnit-o cu termopanele anul trecut (asta după vilele “paralele” de pe albumul Iubi)! Sînt texte pe care aş fi vrut să le scriu eu. Care eu unul cred că tizul meu cu voce de Baglioni ar avea de ce să fie mai cool…
Oricum, săru’ mîna Naşule.
Ehei, o dată am fost şi eu la Naşul. Acum 5-6 ani, în studioul B1 din Victoriei colţ cu Cîmpineanu. A fost interesant şi fertil. Naşul e un personaj atipic şi stimulant. Mi-a pus nişte întrebări pe care, pe moment, le-am considerat stupide. Dar care m-au obsedat multă vreme după aceea şi mi-au rodit mai tîrziu în minte, în mod neaşteptat. Pesemne stupidul eram eu…
Dar despre acest capitol – în alt episod.
arhivă 14 March 2007, 2 Comments

De cînd cu dezbaterea iscată de Nenorocitu, am scotocit prin foldere mai vechi şi am dat şi peste acest articol pro-manele. L-am publicat anul trecut în Elle şi a fost preluat de HotNews, unde a depăşit cu mult 8000 de vizualizări şi a stat ceva vreme în Top 5. Şi – tantana… – nu era postat pe blog!!! – ci numai taguit…
Îl postez acum, ca să intre în antologia personală şi, mai ales, ca să-şi găsească noi cititori. Păi cică…

Adevărat şi fals despre manele
Realitatea istorică faţă cu reacţiunea anti-maneliştilor

Maneaua gen muzical plebeu.
- FALS! Maneaua este istoriceşte muzica domnilor. Cercetătorii ne asigură că moda “turceştilor” a apărut în ţările române la curţile domneşti şi în mediile boiereşti, această muzică rafinată şi senzuală reflectînd gustul elitelor sociale şi culturale.
Dimitrie Cantemir însuşi a fost în tinereţe o vedetă a manelei, cu fani înfocaţi la curtea sultanului.
Maneaua – “plagă” de dată recentă a societăţii româneşti.
- FALS!
Cei dintre noi care îşi amintesc de “Mona mea”, “Domnişoară-domnişoară”, “Cenuşăreasa” şi alte hituri “eighties” ale trupelor Azur, Generic etc. – au de dat contorul cu mult înapoi… Atestată de cel puţin trei secole pe teritoriul ţării noastre, maneaua s-a bucurat de momente glorioase în operele unor Anton Pann, Barbu Lautarul, Romica Puceanu sau Luncă & Onoriu. În repertoriul înregistrat al Mariei Tănase există o superbă manea – “Pînă cînd nu te iubeam” – a cărei perfecţiune atestă rafinamentul vechii şcoli româneşti de manele, cu epicentre în Dobrogea şi zonele dunărene.

“Manelismul” – stil de viaţă ostentativ al noilor parveniţi.
- FALS!
Marea Doamnă a manelei tradiţionale, Romica Puceanu, rămasă în patrimoniul folcloric prin capodopere ale genului precum “Şaraiman” şi “Maneaua florăresei”, a dus o viaţă mai degrabă modestă şi s-a stins aproape în mizerie.

Manelele muzică ţigănească prin excelenţă.
- FALS!
După cum îi zice şi numele încă folosit de lăutari, maneaua este o “turcească”, o muzică de provenienţă orientală, larg răspîndită în Balcani. Dacă manelele sînt cîntate cu precădere de către rromi, este în primul rînd pentru că a fost muzica cerută secole de-a rîndul de boierii români robilor lor lăutari. “Asta ni se cere”, definesc şi azi descendenţii lor dezrobiţi şi dezinhibaţi preferinţele publicului majoritar, cînd se justifică în faţa Prutenilor, Moculeştilor şi altor cerberi ai unui purism iluzoriu.

Europa occidentală – bastion de neclintit în faţa influenţelor orientale.
- FALS!
Ocupaţia maură din Evul Mediu a lăsat în Spania, Occitania şi Italia meridională mărci de netăgăduit ale culturii arabe. Asemănarea dintre armoniile arăbeşti şi cele spanioleşti este un indiciu suficient; dar medieviştii merg mai departe în cercetarea afinităţilor subtile dintre Est şi Vest. Se pare că, prin intermediul muzicii trubadurilor, muzica de la curţile europene a fost puternic penetrată de filonul maur, care a devenit astfel moştenire a marelui clasicism european. Occidentul, fascinat de manelo-rapperii turci din Germania şi de fusion-ul maghrebienilor din Franţa (Khaled, Rachid Taha etc.), nu suportă deloc astăzi primul asediu muzical sarazin.

Manelele gen inferior.
- FALS!
De la cîntecele goliardice pînă la blues-ul născut pe plantaţiile de bumbac, s-a dovedit că nu există genuri inferioare. Există cel mult neglijenţă, vulgaritate şi tratare neprofesionistă din partea unor muzicanţi avizi de cîştiguri uşoare.
În plus, există vecini care vor să-mpărtăşească întregului cartier muzica preferată (şi aceasta nu prea se-ntîmplă să fie Beethoven)… Există posesori de automobile care vor să-mpărtăşească întregii străzi ultimele achiziţii muzicale, provenind din aceeaşi zonă, a neo-manelei cu tobe păcănitoare în loc de ţambal, cu clape ieftine pe post de clarinet şi cu voce cabotină, hăhăitoare, pe porţiunile în care ornamentele vocale ar trebui să exprime sentimente adevărate.

- Căci dacă mai este ceva FALS apropo de manelele de azi, este însăşi maniera contrafăcută şi nesinceră cu care sînt cîntate de multe ori aceste cîntece de dragoste şi durere. Este cabotinismul cu care se trafichează sentimente, reflectat inevitabil în forma fuşărită şi grabnic expediată a performanţei artistice.

- Este posibilă o reabilitare a manelelor, în conformitate cu valoarea muzicală a unora (nu puţine) dintre produsele genului?
Doi universitari americani de origine română răspund pozitiv: Sorin Adam Matei şi Cezar Giosan au declanşat recente dezbateri în presa culturală, legate de posibila recuperare a manelelor… în “cheie majoră”. În timp ce primul dintre ei defineşte neo-manelele ca pe un fenomen viu, prolific, de metisaj tipic spaţiilor de interferenţă culturală; cel de al doilea trasează proiectul unei adevărate propăşiri a manelelor, posibilă prin stîrnirea interesului oamenilor de cultură în a revizita această muzică umilă, dotaţi cu intenţii înalte, formatoare.
E de bănuit că amîndoi distinşii intelectuali de peste zări şi-au putut elabora teoriile cu îngăduinţă şi în deplină detaşare, (şi) pentru că le lipsesc vecinii care să-i masacreze fonic cu acest adevărat “blues al Orientului”…

sarmalisme 13 March 2007, No Comments

Zoltan zice că începe la 20:00!
Redau mesajul lui:

Marti 13 – trei ceasuri bune cu Sarmalele Reci la El Comandante
str. Sf. Stefan colt cu Plantelor (linga Al macaronaro)

(aproape de parcul Izvorul rece, bd Ferdinand)
h 20:00

Metropotamul confirmă (şi dă şi harta).

Publicitarul cel mai talentat din RO a devenit o victimă colaterală de presă, într-un război din sfere politice superioare.
Vina lui? De a-şi fi făcut cinstit datoria.
Datoria lui? De a fi lăudat profesionist, conform contractului, ceea ce Victor Ciutacu de la Jurnalul defăimează, de asemenea, conform sarcinilor de serviciu: TVR-ul.

Şerban de la Headvertising se apără pe forumul ziarului, revelînd absurdul acuzaţiilor:

“… daca domnul ciutacu crede ca am stors de bani tvr-ul, ar fi interesant sa afle ca in anul precedent am facut mult mai multi bani de pe urma colaborarii cu Antenele 1 si 3. De ce nu e indignat si de acest fapt?
Cireasa de pe tort e faptul ca pe Antene am fost numiti direct, iar la TVR a trebuit sa trecem printr-o licitatie publica extrem de birocratica, la care au participat 7 alte agentii. De ce e aiurea sa gestionam un buget mic dupa o licitatie dar nu e aiurea sa gestionam un buget mare fara licitatie?”

Justificarea publicitarului declanşează paranoia publicistului.
Şerban pretinde scuze. Dar e perfect conştient că nu le va primi…
Iulian Comanescu le expune poziţiile aici (la final Şerban revine cu încă două comment-uri – savuroase, s-ar putea spune, dacă situaţia n-ar fi cu adevărat nefericită).

telalîcuri 12 March 2007, 1 Comment

Mort acum cîteva zile, Baudrillard e departe de a fi expirat. E ceea ce spune Rogozanu, cînd îl evocă pe socio-filozof, într-un post la care subscriu:

Nu am putut să-i împrumut furia fascinantului filozof. Dar am împrumutat cît m-a dus capul din logica lui ingenioasă. Baudrillard a aplicat interpretarea „tribală” asupra civilizaţiei moderne. Cu rezultate delicioase în linia lui Barthes, dar fără seninătatea acestuia. Pînă la urmă consumatorul modern este după mine o caricatură veselă a aborigenului plecat să caute prada (sau Prada) după semne.
[...]
Citez ceva despre cel mai enervant produs al ultimilor 30 de ani, acel be yourself obositor, bun pentru vînzarea de converşi: „identitatea este un vis de absurditate patetică. Visezi să fii tu însuţi cînd n-ai altceva mai bun de făcut.”

Pe mine personal, primele cărţi ale lui JB (Sistemul obiectelor şi Societatea de consum) m-au marcat ca tînăr universitar cu interese în domeniu şi, apoi, după “răspopire”, ca lucrător în sistemul şi structura “de profil”.
Pe următoarele – le-am scanat fără aceeaşi răbdare. Le-am considerat sequel-uri încîntător scrise, dar prea baroce. Prea fandosite…
Multă vreme în anii ‘90 m-au enervat tinerii intelectuali români care-i maimuţăreau criticismul faţă de capitalism, cu aplicaţie la o societate încă tranzitorie, care mai avea încă de asanat anchilozatele “sisteme şi structuri” de semn opus.
Şi pentru că asanarea n-a prea mers, JB devine azi foarte actual în “simulacrul” românesc de capitalism feroce.
Îl pomenesc azi pe JB, cu deplina certitudine că voi reveni la el.


Am lansat astă toamnă, în cadrul concursului Cîştigă cu Scornelius (găzduit de LiterNet), o ediţie Mioriţa Remix care le cerea concurenţilor să pastişeze celebra baladă (titlul oficial, Completează spaţiul mioritic, făcea aluzie la modelul iniţial, cu spaţii libere, de completat ca un formular). În momentul lansării, cel puţin două iniţiative similare erau online: concursul ad hoc al lui Jubjub care ne îndemna să traducem Mioriţa într-o franceză de “tip furculision” şi primele episoade din Mitomania lui Erhan (serial găzduit de Metropotam), cele dedicate Mioriţei. Le-am citat pe blog, în debaraua concursului.
În articolul de start, am dat exemple de pastişe mioritice mai mult sau mai puţin celebre de pe net sau din offline. Am taguit un cîntec sarcastic al Adei Milea din fonoteca LiterNet-ului, care deconstruia Mioriţa la greu. Mi-am pus problema să fac la fel cu Pohoenix sau Zdob. Am renunţat: intenţiile lor de prelucrare a Mioriţei erau prea “pe bune”, or eu le ceream concurenţilor rescriere ironică, dezvrăjită şi, pe cît se poate, anti-fatalistă!
În orice caz, am încercat să îi citez pe toţi cei care mai avuseseră ideea înainte. Le cer iertare celor pe care i-am omis.
Dacă aş fi fost mai bun la clarviziune, aş fi menţionat şi faptul că, peste jumătate de an, Radio Guerrilla avea să lanseze un concurs similar, anume Rescrie Mioriţa. Îmi pare rău că, din lipsă de antrenament divinatoriu, mi-a scăpat proorocirea. De la amicii guerrilleros nu pot pretinde să menţioneze, fie şi micuţ, cu asterisc şi notă de subsol la corp 6, faptul că mult lăudatul lor concurs de originalitate nu e tocmai original; ci că duce mai departe, frumos, mio-ritmic, în tradiţia folclorului urban, ideea lui Scornelius (de fapt ideea Cristinei Foarfă, cedată cu graţie cauzei scorneliene)… Ei se proclamă ciobani şi e normal să aibă o atitudine mai toporelnică faţă de iniţiativele independente şi non-profit.
Cu toate astea, o ocheadă prin arhiva lui Scornelius i-ar fi scutit de surprize: participarea în cazul Mioriţei a fost mai “uscată”, mai puţin fertilă ca în cazul precedentei ediţii, cea cu produsele Eminescu. Am avut doar doi premianţi, ce-i drept geniali, dar… statistic vorbind Mioriţa nu i-a prea inspirat pe scornelitori.
Nici răspunsurile de pînă acum de pe pagina de concurs a Guerrillei nu arată prea roz… O parte dintre concurenţi au răspuns, fără mult spor, şi pentru Scornelius. La noi n-au cîştigat nimic. Dar poate că la ciobani merge…