Noile vechi clipuri cu vechile Timpuri NoiLasă-ne, lasă-ne…

Obrocul bine temperat

arhivă @ 02 February 2007

Articol de Florin Dumitrescu publicat în Observator Cultural nr. 191 / 21.10.2003

Toiul anilor ‘80. Concert cu Timpuri Noi la sala Preoteasa. Apariţie complet OZN-istă faţă de tot ce se întîmpla pe atunci la noi. Muzică super-occidentală (între Nina Hagen şi Billy Idol, între Simple Minds şi U2 – care pe vremea aceea încă nu deveniseră mainstream), prezenţă scenică provocatoare, cu freze impecabile, mănuşi albe şi cravate ironice. Texte virulente tocmai prin platitudinea beatică (“Totul este per-fect, o-o… totul e minunat”…), prin aparenta naivitate cu care era evocată mizeria cotidiană (“Becule, stai aprins, becule, noi te iubim”…) sau prin subversiva parodiere a propagandei comuniste (“Drumul spre lumină trece prin uzină… toţi vom cîştiga”…). Nu lipsesc accentele dadaiste (sau, pentru că sîntem mai aproape de Police, “de-do-do-do-iste”): un cîntec e alcătuit dintr-o listă cu simptome preluate ca atare din prospectul unui medicament (capul de vers e “sexinapetenţă”…): manifest împotriva cenzurii care practic obliga la bla-bla-uri de o inofensivitate ilogică. Atitudine complet rebelă, tocmai printr-un soi de hiper-conformism caricatural, care devenise marca trupei. Vocea de bariton a lui Adrian Pleşca (Artan) şarjează modelul corifeului comunist, desfiinţîndu-l… Publicul ascultă într-o o atenţie încordată, glacială. Atmosfera e încărcată de sentimentul receptării totale şi al acceptării tacite, tipice spectacolelor “şopîrliste” ale vremii… Cu toate acestea, nimeni nu aplaudă. Parcă puşi de acord, noi, cei din sală, luăm parte la marele happening de pe scenă, printr-o muţenie ostentativă. O linişte care strigă. Printre noi, ştim, se află, ochii şi urechile Marelui Frate.
E doar un exemplu de spectacol “mai studenţesc, aşa…”, dintre acelea tolerate de regim. Cei care le-au prins pot completa lista: brigăzi artistice (deja nu li se mai zicea “de agitaţie”) de tipul Divertis sau Vouă, concerte de jazz împănate cu blues-urile anti-sistem ale lui Andrieş; piese din repertoriul marilor teatre dar şi al trupelor amatoare, spectacole de revistă… Eram dispuşi să găsim şopîrle la tot pasul, chiar şi acolo unde nici nu fuseseră ascunse… Au fost acelea forme subtile de rezistenţă a elitelor? Sau forme – şi mai subtile – de potolire şi controlare a acestora de către regim?
Discuţii şi ipoteze, capete de fir investigativ care nu duc însă la o tramă bine definită, s-au tot ivit în lumea dezbaterilor culturale româneşti, pe tema – pe cît de alunecoasă, pe atît de spinoasă – a “manipulării prin defulare” din timpul regimului ceauşist. Teoria cu pricina s-ar putea rezuma astfel: pentru tineri şi intelectuali, regimul a născocit şi a perfecţionat un sistem prin care deopotrivă se dezamorsau şi se ţineau sub control inevitabilele porniri contestatare, prin forme de agregare socio-culturală de tipul manifestărilor culturale mai mult sau mai puţin “înalte”, al diverselor forme de divertisment, cultură populară etc. Cît din acest “obroc bine temperat” era moştenire a procedurilor leninisto-staliniste şi cît era dezvoltare naţională originală – este interesant de aflat, atît pentru scrierea corectă a istoriei, cît şi pentru prevenirea unor exagerări conspiraţioniste… Cît a fost îngăduinţă din partea cenzorilor, cît a fost păcălire abilă a culturnicilor de serviciu şi cît a fost strategie de “management” al umorilor populare – e greu de spus doar din bănuieli, din speculaţii, din potriveli ambigue…
O operă de interogare a documentelor, dar mai ales a personalităţilor implicate, ar completa laborioasa studiere a activităţii securităţii, ar revigora studiile de sociologie a culturii aplicate respectivei perioade, dar mai ales ar arunca o nouă lumină asupra multitudinii de forme de cultură populară şi subcultură din ziua de azi, tributare ale epocii pre-revoluţionare (încă departe de a fi revolută). Stict logic vorbind, aceste genuri (mai mult sau mai puţin) minore, sugrumate – sau pur şi simplu suspendate – în perioada Parantezei Comuniste, nici nu aveau cum să răsară din neant sau, cu atît mai puţin, să îşi dibuiască rădăcinile interbelice printr-o tentativă de recuperare calofilă, fatalmente sortită inadecvării.
Am mai spus-o şi cu alte ocazii: cîntecele Golaniadei din ‘90, dacă nu proveneau din cîntece de pahar (Noi de aicea nu plecăm…), purtau o netă amprentă a Cenaclului Flacăra; strigăturile Revoluţiei le moşteneau pe cele ale galeriilor de microbişti; umorul de tip Divertis sau Ars Amatoria s-a difuzat (inevitabil diluîndu-se) în mass media…
Contestarea lejeră, spiritul blînd “revoluţionar”, UTC-ismul “haios” şi UASCR-ismul benevol, acel “spirit al Costineştiului” care plutea ca o undă de liberalism în anii ‘80 – ne mai bîntuie şi astăzi… Uneori a generat reacţii în lanţ, producînd transformări şi actualizări senzaţionale, alteori s-a conservat, în chip stătut şi inadecvat, degenerînd în forme de-a dreptul reacţionare…

Related links:
Despre noile clipuri vechi cu Timpuri Noi

4 Responses to Obrocul bine temperat

  1. Rockeri securişti? Atunci, în România… Says:

    [...] Obrocul bine temperat [...]

  2. Miercuri la MŢR: Ernu îşi lansează ultima erezie Says:

    [...] (în toate sensurile) Vava Ştefănescu; şi de vechiul meu prieten-mentor Artan, un adevărat dizident artistic al anilor ‘80, de preţuit pentru rara şi demna discreţie de a refuza să se împăuneze astăzi cu [...]

  3. nhl 17 Says:

    I adore this site – its so usefull and helpfull
    nhl 17 http://madden15coinsexpert.is-programmer.com/2016/8/17/fifa-17-coins-ps4.205155.html

  4. madden nfl 17 Says:

    Thanks, this website is very helpful
    madden nfl 17 http://liga.stbgaming.de/index.php?forum-showposts-47

Leave a Reply