telalîcuri 28 February 2007, 1 Comment

… în ultima vreme?

RECIFE este un complex rezidenţial în Mamaia.
Am propus acest brandname cu gîndul la recifele de corali, care semnifică deopotrivă “construcţie” şi “mediu marin”, legate fiind îndeobşte de tropice (conotaţii de luxurianţă, frumuseţe exotică, eventual şi evazionism de vacanţă).
Paralelism implicit: recifele coraliere sînt construcţii naturale, ale lui Dumnezeu, deci perfecte…
Identitatea vizuală a fost creată de Eugen Erhan. A fost un proiect Adviser coordonat de Mihai Grecea.

Următoarele sînt nişte şunci, sînt de la CrisTim (deci de calitate excelentă) şi se găsesc deja în magazine.
Merenda şi MeGusta sînt nume apetisante, cvasi-pavloviene (încep cu m, sunetul mîncatului şi al poftei de ceva mmm…; şi în plus al doilea nume conţine cuvîntul gust). Prin primul am vrut să evoc îndestularea la drum lung; şi prin al doilea – deliciile hispanice (aluzie la patria jamon-ului).
Merenda şi MeGusta reprezintă o colaborare personală cu echipa CrisTim.
Poftă mmmare!
sarmalisme, telalîcuri 27 February 2007, 3 Comments

(c) Silviu Gheţie
… pe timp de iarnă fără, sifon.
Am văzut de multe ori pe web scris Spirit de vară în loc de Şpriţ de vară ca titlu al cîntecului sarmalesc. Mă supăram la început: (nici) ăştia nu mi-au înţeles versurile, oare trebuia vocea lui Zoltan mai în faţă? etc. După care într-o bună zi m-am dumirit, pe cînd scriam într-un Word lăsat cu setările originare. Ei da: intra autocorrect-ul! Calculatorul vedea în şpriţ o greşeală de ortografie (de spelling, vorba lui) şi o corecta instantaneu, anglicizînd-o, globalizînd-o, esenţializînd-o…
Concluzie: ce e şpriţul pentru noi e spirit pentru lumea anglofonă.
La o parte gluma, aud de la oameni care le au serios cu branding-ul vorbe bune despre conceptul “spirit” lansat de MAEx ca formulă de recomandare a României/a românilor/a românităţii în lume…
… Şi în egală măsură receptez zîmbete condescendente apropo de particula “fabulo-”, care atestă că spiritul de glumă bîntuie în exces prin laboratoarele de forjare a imaginii noastre de export. (Iar cum excesul de spirtoase dăunează grav… )
Orice blazon naţional e fabulo-, întrucît tărîmul însuşi de desfăşurare a reprezentărilor imagologice este cel al fabulaţiei, al fabulei, al caracterului fabulos (sau, vorba lui Nedelciu, fabulatoriu): nemţii sînt fabulo-precişi, italienii sînt fabulo-artişti, ruşii sînt fabulo-patetici. Ba chiar sînt ceva mai fabulo decît noi – oricare dintre ei… Dar nu o strigă. Sînt cu atît mai fabulo cu cît nu se dau fabulo!
E un nărav mercantil tipic românesc să clamezi naturaleţea unui suc arhi-chimizat, tradiţia de secole a unei margarine abia lansate… şi… nou! caracterul fabulos al unui neam despre care pînă mai ieri destinatarul occidental nu ştia mare lucru. (Cu siguranţă, aici cineva fabulează.)
Astfel diluat, SPIRIT-ul nostru riscă să ajungă la ei un şpriţ… cam prea văratic.
(Promit să revin cu mai multe aprecieri pozitive despre conceptul SPIRIT ca atare.)
cuvintele, telalîcuri 26 February 2007, 5 Comments

Cuvinte care se contrazic pe ele însele.
Adică îşi sînt propriile lor antonime.
Cum ar veni, omonime cu sensuri opuse.
Sau antonime cu aceeaşi formă lexicală (sau fonetică).
Sînt nişte rarităţi, pe care cărţile de lingvistică le îngrămădesc la capitolul glume, dar care merită mai multă consideraţie din partea noastră.

Sînt autoantonimele, cărora li se mai spune contronime, antilogii, sau enantiodromuri. Sau cuvintele lui Ianus (zeul cu faţă dublă).
Există cîteva în română:
- a deservi = a servi pe cineva… sau, dimpotrivă, a-i dăuna, a-i aduce – vorba aceea – deservicii;
- gata = în sensul de pregătit, iniţializat pentru ceva care va să fie… sau, dimpotrivă, ceva terminat, epuizat, expirat;
- a împrumuta = a da cu împrumut… sau, dimpotrivă, a lua cu împrumut;
- a închiria = a da ceva cu chirie… sau, dimpotrivă, a contracta în calitate de chiriaş;
- a nominaliza (cu precădere în limbajul lemnos al politicienilor şi ziariştilor) = a propune pe cineva pentru o funcţie/post, în calitate de candidat/aspirant… sau, dimpotrivă, a numi definitiv pe cineva în funcţie/pe post.
Ştiu, “nominalizarea” asta e un semicultism de dată recentă. Prima accepţiune e o traducere lesnicioasă a englezescului “nominee”, pomenit zilele astea din preajma Oscarului. Iar al doilea e un eufemism al “numirii”, care e socotită de la o vreme ceva anti-democratic şi cvasi-dictatorial. Numai comuniştii “numesc”; democraţii “nominalizează”…
Per total însă antiomonimele sînt cazuri paradoxale, sînt puncte nevralgice în sistemul limbii/vorbirii care ne pot pune pe gînduri, ne pot da fiori poetici… Şi chiar ne pot face să reflectăm uneori la caracterul contradictoriu al universului. La faptul că, în cele vorbite ca şi în cele trăite, extremele se ating.
- Un caz interesant – frig, cuvînt care desemnează deopotrivă răceala şi căldura extremă (ca formă verbală conjugată). Şi, într-adevăr, frigul extrem se resimte la fel ca arsura.
În vara lui 2003, am făcut naming şi reclamă pentru un concert cu Phoenix (şi cu Sarmalele Reci în deschidere) organizat de Frigotehnica şi “breasla frigului” din România. Cum i-am zis?
(dacă Alex. Şchiopu, art-ul meu de atunci mai are layout-ul de afiş, o să i-l cer).
Care mai ştii autoantonime în română? Eşti rugat să contribui la acest ciot wiki ad hoc.
ADDENDA 28-02-07:
- condescendenţă = Purtare plină de consideraţie şi bunăvoinţă faţă de cineva; respect, amabilitate, deferenţă. ♦ (Peior.) Aer de superioritate, infatuare, semeţie. (cf. dexonline, propus de Gabi);
- de-o şchioapă = orice despre care se spune că e de-o şchioapă este mic, cu excepţia literelor care sînt exagerat de mari (şchioapa ca veche unitate de măsură e oarecum echivalenta cu ţolul).
ADDENDUM 03-07-07:
- ultimele două sensuri ale lui POTRIVÍ 7. Refl. (Pop. şi fam.) A da cuiva ascultare, a-i face pe voie; a consimţi. 8. Refl. (Înv. şi pop.) A se împotrivi (apud dexonline).
ADDENDUM 17-07-08:
- redau din DEX sensurile extreme ale lui CUCERI (cele intermediare fac propriu-zis trecerea):


I. Tranz. 1. A cuprinde, a ocupa, a supune un teritoriu cu puterea armelor. ♦ A doborî ceva prin luptă susţinută; A câştiga. [...] II. Tranz. şi refl. (Înv.) A (se) supune, a (se) închina; a (se) ruga umilindu-se. – Lat. *conquerire(= conquirere).

Uncategorized 26 February 2007, No Comments

“-Pot incepe orele de educatie sexuala cu fiica mea de 12 ani ?
-Da, veti invata lucruri noi si interesante!”

Bogdanlebu

foto: Getty
Încerc să aflu care e noima ultimelor reglementări CNA vizînd reclamele adresate copiilor, aşa cum sînt ele prezentate într-un Adevăr de zilele astea, reluat de HotNews. Cică de acum nu mai e voie în spoturi nici cu personaje reale (medici şi celebrităţi), nici cu personaje imaginare (din basme sau din desene animate)! Întrucît oscilează nedecis între ambele categorii, Moş Crăciun a fost, în cele din urmă, tolerat…
De ce această măsură? Ce anume a stîrnit-o? Cumva spotul la napolitane în care Hänsel şi Gretel îi replică vrăjitoarei “Lasă vrăjeala, babo”? Să fie de vină basmul original pentru vulgaritatea pastişei? Să fie mai culpabili fraţii Grimm decît fraţii Micula? Să fie pruncul spălat mai murdar decît apa din copaie?
Apoi! Dacă sînt interzise personajele de desene animate, asta înseamnă că sînt interzise desenele animate cu personaje, nu? Vor trece de cenzură numai animaţiile “fără personaje”, numai cu frunzuliţe, ciupercuţe şi copăcei? Dar dacă îi faci frunzuliţei mîini, picioare, ochi şi gură – gata, ai încălcat regulamentul? Întrucît Frunzuliţa animată a devenit personaj! Şi care e rostul? Se previn nu ştiu ce exagerări în legătură cu nu ştiu ce efecte miraculoase, ale unor cereale sau iaurturi, pe care le-ar suporta personajele animate? Cu care cei mai ingenui consumatori se identifică, riscînd astfel să fie înşelaţi prin hiperbolizare? Practic niciun spot pentru copii derulat actualmente pe sticlă nu respectă noile norme!
Ce se va putea arăta de acum în reclamele targetate pe copii? Personaje reale, dar nejucate de actori, întrucît aceştia sînt susceptibili de celebritate? Şi nu care cumva să fie îmbrăcaţi în halat alb…
Propunere de reglementare: să fie interzişi Bălăneii, Goofy-i şi alţi buclucaşi trăzniţi din comiţiile centrale, care ne toacă banii pe toate Loony Tunes-urile din capul lor.
Uncategorized 23 February 2007, 2 Comments

Mă simt ca la vîrsta oracolelor! Scrintin mi-a aplicat chestionarul lui Proust:

1. Principala mea trăsătură: nările
2. Calitatea pe care doresc să o întîlnesc la un bărbat: un rîs sincer
3. Calitatea pe care o prefer la o femeie: graţia
4. Ce preţuiesc mai mult la prietenii mei: cînd ne simţim împreună iresponsabili

5. Principalul meu defect: jignesc fără să-mi dau seama
6. Îndeletnicirea mea preferată: parenting-ul
7. Fericirea pe care mi-o visez: grandparenting-ul (combinat cu grădinăritul)
8. Care ar fi pentru mine cea mai mare nenorocire: mai rea decît impotenţa? să îmi pută gura!
9. Locul unde aş vrea să trăiesc: I, TK, Banatul sîrbesc
10. Culoarea mea preferată: portocaliu
11. Floarea care-mi place: brînduşa
12. Pasărea mea preferată: cucul
13. Prozatorii mei preferaţi: Flaubert, Caragiale, Queneau
14. Poeţii mei preferaţi: Dante, Pascoli, Baudelaire
15. Eroii mei preferaţi din literatură: Mîşkin şi Ostap Bender
16. Eroinele mele preferate din literatură: Şeherezada şi Mirandolina (Hangiţa lui Goldoni)

17. Compozitorii mei preferaţi: Ravel, Mendelssohn, Ceaikovski
18. Pictorii mei preferaţi: Cosme Tura, Mantegna, Tiepolo tatăl
19. Eroul meu preferat din viaţa reală: Gandhi
20. Ce urăsc cel mai mult: autosuficienţa
21. Calitatea pe care aş vrea s-o am din naştere: nonşalanţa
22. Cum aş vrea să mor: rîzînd
23. Greşelile ce-mi inspiră cea mai mare indulgenţă: de pronunţie
24. Deviza mea: hai acasă!


Au suivant: sînt curios ce răspunde Oblia…

telalîcuri 22 February 2007, 2 Comments

Susan, deschide-mă!

Uncategorized 22 February 2007, No Comments

“pentru ca dictatorul a fugit, acum toata lumea face diferenta.
problema ar fi ca nu face diferenta intre ceva si altceva, ci face diferenta in sine.
branza poate face diferenta, costel face diferenta, totul face diferenta.
[...]
o masina de gunoi mi-a adus aminte this morning ca suntem oameni, ca formam o colectivitate, ca noi am murit la revolutie.
deasupra unei manute care tinea o hartiuta deasupra unui cos de gunoi scria mare si incurajator sub un fundal floral de dezodorizant: Voi faceti diferenta!
Rebu rulz, moarketing and cocommunication rulz, too.
dupa 11 septembrie nimic nu mai e la fel.
nici vorbirea, nici gandirea.”

Exarhu

Uncategorized 22 February 2007, No Comments

D’abord il y a l’aîné
Lui qui est comme un melon
Lui qui a un gros nez
Lui qui sait plus son nom
Monsieur tellement qui boit
Ou tellement qu’il a bu
Qui fait rien de ses dix doigts
Mais lui qui n’en peut plus
Lui qui est complètement cuit
Et qui se prend pour le roi
Qui se saoule toutes les nuits
Avec du mauvais vin
Mais qu’on retrouve matin
Dans l’église qui roupille
Raide comme une saillie
Blanc comme un cierge de Pâques
Et puis qui balbutie
Et qui a l’œil qui divague
Faut vous dire Monsieur
Que chez ces gens-là
On ne pense pas Monsieur
On ne pense pas on prie

Et puis, il y a l’autre
Des carottes dans les cheveux
Qu’a jamais vu un peigne
Ouest méchant comme une teigne
Même qu’il donnerait sa chemise
A des pauvres gens heureux
Qui a marié la Denise
Une fille de la ville
Enfin d’une autre ville
Et que c’est pas fini
Qui fait ses petites affaires
Avec son petit chapeau
Avec son petit manteau
Avec sa petite auto
Qu’aimerait bien avoir l’air
Mais qui n’a pas l’air du tout
Faut pas jouer les riches
Quand on n’a pas le sou
Faut vous dire Monsieur
Que chez ces gens-là
On ne vit pas Monsieur
On ne vit pas on triche

Et puis, il y a les autres
La mère qui ne dit rien
Ou bien n’importe quoi
Et du soir au matin
Sous sa belle gueule d’apôtre
Et dans son cadre en bois
Il y a la moustache du père
Qui est mort d’une glissade
Et qui recarde son troupeau
Bouffer la soupe froide
Et ça fait des grands flchss
Et ça fait des grands flchss
Et puis il y a la toute vieille
Qu’en finit pas de vibrer
Et qu’on attend qu’elle crève
Vu que c’est elle qu’a l’oseille
Et qu’on écoute même pas
Ce que ses pauvres mains racontent
Faut vous dire Monsieur
Que chez ces gens-là
On ne cause pas Monsieur
On ne cause pas on compte

Et puis et puis
Et puis il y a Frida
Qui est belle comme un soleil
Et qui m’aime pareil
Que moi j’aime Frida
Même qu’on se dit souvent
Qu’on aura une maison
Avec des tas de fenêtres
Avec presque pas de murs
Et qu’on vivra dedans
Et qu’il fera bon y être
Et que si c’est pas sûr
C’est quand même peut-être
Parce que les autres veulent pas
Parce que les autres veulent pas
Les autres ils disent comme ça
Qu’elle est trop belle pour moi
Que je suis tout juste bon
A égorger les chats
J’ai jamais tué de chats
Ou alors y a longtemps
Ou bien j’ai oublié
Ou ils sentaient pas bon
Enfin ils ne veulent pas
Parfois quand on se voit
Semblant que c’est pas exprès
Avec ses yeux mouillants
Elle dit qu’elle partira
Elle dit qu’elle me suivra
Alors pour un instant
Pour un instant seulement
Alors moi je la crois Monsieur
Pour un instant
Pour un instant seulement
Parce que chez ces gens-là
Monsieur on ne s’en va pas
On ne s’en va pas Monsieur
On ne s’en va pas
Mais il est tard Monsieur
Il faut que je rentre chez moi.

cuvintele 21 February 2007, 1 Comment

În greaca veche agonia desemna trăirea intensă a atleţilor în timpul J.O., sub înrîuire zeiască. Un fel de catarsis sportiv, mai plin de dinamism, dar şi de suferinţă (de unde accepţiunea de azi). Aşadar Irving Stone a făcut pleonasm (desigur, voluntar)…
Încă o dovadă că noi sîntem cei rost(u)iţi de cuvinte:

“Pentru multi, Daniel Corogeanu este un Mesia, un aparator al ortodoxiei, un duhovnic imbunatatit. Dimpotriva, eu cred ca fostul parinte este un complexat. Fost fotbalist, Corogeanu a dorit sa ajunga vedeta, un Mutu, si a ajuns un Rasputin de Tanacu.”

Florian Bichir, Un Mutu al ortodoxiei, EvZ