Uncategorized 24 January 2007, No Comments

“Nici nu ştim cîţi ofiţeri de informaţii sîntem!”
Mircea Geoană apud George Florea pe HotNews

cuvintele 24 January 2007, 7 Comments


(c) Adbusters

Ultima leapşă, aia cu 5 secrete intime şi f. personale, am primit-o de la Boariu, despre care am aflat că o dată a adormit în post… de radio; între 5 şi 7 dimineaţa, interval în care a rulat jingle-uri şi generice. Bwa-ha-ha… Ca-n bancul cu discul stricat care repeta începutul: Copii, vreţi să vă spun o poveste? Copii, vreţi să vă spun…
Dar înaintea lui, invitaţia mi-a venit de la Ragna, o italianistă de-a mea, care se confesează cum că e virgină… în anumite părţi protuberante…
Acuma, atenţie la mine. Cum poate deveni tagul ăsta nevinovat prilej de paranoia:
Aşadar::
Top Secret 5 Textier:::
1) Cînd eram mic sufeream de diaree.
2) Ca să combat diareea, am înghiţit în copilărie cantităţi imense de Furazolidon, o pilulă galbenă care colorează urina foarte rău… Deci eram cam jenat să fiu văzut doar în chiloţi (şi astfel, după caca, am pomenit şi de pipi, başca am făcut aluzie la sex, în numai trei rînduri… wow! se vede că sînt copywriter român, nu?).
3) Primul slogan pe care l-am făcut a fost prin a opta (anii ‘79-’80, cînd se ştia despre publicitate mai mult din Pif, Neckermann şi Almanahul Femeia)… Aşadar primul meu slogan a fost pentru Saprosan – o pilulă mai bună decît Furazolidonul, pentru că nu lăsa urme – şi exprima toată trăirea mea de căcă-pişăcios salvat de o pilulă. Aşadar deci:
Saprosan. E sacrosanct.
4) Prin anii ‘80 (la liceu) am scăpat de defecţiunea defecatorie mai sus amintită (am credinţa ascunsă că datorită Saprosanului) şi astfel am putut mînca deliciosul gem de gref cubanez Zun-Zun, disponibil în comerţul socialist (şi care pînă atunci îmi era foarte indigest).
5) Al doilea slogan din viaţa mea (muuult mai tare decît primul, tind azi să cred) a fost pentru gemul de grefuri cubanez Zun-Zun, de care în sfîrşit mă puteam bucura fără teamă. Aşadar, deci, prin urmare şi în cale de consecinţă:
Zun-Zun. E bun.
Despre cum, împreună cu prietenul meu Dan Costache (actualmente în Australia), am “inventat” şi am lansat în argoul adolescenţilor (din anii ‘78-80) termeni precum: fază, dur (şi deci şi sintagma fază dură), bălării (în sensul de aiureli), meserie, meseriaş (cu sensurile superlative arhiştiute), (ab)uzul de prefixe super, mega, hiper etc. – cu altă ocazie. Mă voi autotagui (vorba lui Catastif).
Mă rog, au fost mult mai multe cuvinte din astea, dar numai unele au rezistat în timp. Dacă nu cumva chiar s-au consolidat…
E adevărat, jur. E poate incredibil, dar nu: nu a fost folclor (cel puţin nu în prima parte, cea de “creaţie”).
A fost… meserie.

Şi tagul se duce mai departe la… Mihaela Berneagă! C’mon! Tag five!

Uncategorized 23 January 2007, No Comments

Daca nu era nevoie de o asemenea proiectie sociala, ea nu se crea. Daca oamenii nu ar fi dorit sa aiba modele de comportament si de succes pe care sa le poata vedea in fiecare zi, si sa le stabileasca drept etalon pentru propriul succes, nu am fi avut un reality show despre cuplul Columbeanu. Daca oamenii nu ar dori in fiecare secunda sa uite de probleme si sa isi transfere necazurile si deceptiile intr-o zona lipsita de responsabilitati, nu s-ar uita hipnotizati la secvente intregi in care nu se vorbeste cu minutele, dar in care un barbat si o femeie stau si zambesc linistiti, aparent fara nici o problema. [...]
Dincolo de rating si de publicitate, dorinta unei mame de a-si putea creste in liniste copilul este mai puternica decat orice dorinta imaginabila pe pamintul asta. Sarcina Monicai transmisa in direct, atent ponderata pina in ultimele saptamini, a fost urmarita, mai mult sau mai putin marturisit, de orice potentiala sau actuala mama din Romania. Cu dorinta secreta de a schimba instantaneu locurile cu tanara viitoare mamica. Daca s-ar putea. Va rog frumos…
[...] Intr-unul din forumurile despre copii cele mai vizitate din .ro, nasterea Monicai a creat 20 de pagini in 3 minute, intr-un singur topic. Nu poti egala acest traffic boost nici cu secretul cel mai ascuns al lui Basescu sau cu redescoperirea averilor lui Ceausescu si redistribuirea lor in mod egal catre clasa muncitoare.
Dragoş Rouă, Epifania la români…

telalîcuri 23 January 2007, 1 Comment


foto: Getty (sărut mîna)

Există două tendinţe actuale în materie de consum: 1) se plăteşte tot mai mult cu carduri bancare; 2) tot mai mulţi retaileri introduc “cardurile de fidelitate”, pe care se acumulează puncte, se fac reduceri, se acordă facilităţi etc. Mulţi dintre noi îşi departajează clar portofelele: aici cardurile de-un fel… aici de celălalt fel…
Moment de confuzie la casă: vînzătorul/-oarea te întreabă “Aveţi card?”. Există 50% probabilitate să îi dai cardul greşit.
Cum rezolvă oamenii de marketing ai retailer-ului această problemă? Două tipuri de soluţii:
1) Le zic “într-un fel, cumva” cardurilor nebancare, pe care le emit în cadrul programelor de fidelizare. Le botează pentru uzul pieţii. Le dau un nume care poate coincide mai mult sau mai puţin cu brandname-ul.
2) Le dau drumul pe piaţă numindu-le chiar aşa: “card de fidelitate”. Cum ar veni, le transferă denumirea din jargonul intern de marketing în comunicarea comercială, externă. Din neglijenţă, din nepăsare, din (hm?) transparenţă… Sau chipurile dintr-un exces de onestitate care îi reţine de la a mai investi cît de puţin în naming, branding şi alte “fandoseli” de-astea.
Uh-oh… E o problemă aici. Şi fiecare dintre noi a resimţit-o. Oricît de bine ştim cum funcţionează piaţa, cum se-nvîrt mecanismele ei şi toate chestiunile de protocol, de algoritm comunicaţional, de sintaxă mercantilă…
E cel puţin stînjenitor să ni se spună în faţă: vreau să te fidelizez, vreau să “te fac”, vreau să mi te ştiu fidel/ă. Vreau să te iobăgesc, vreau să te prind şi să te pun în zgardă. E ca şi cum te-ar fluiera sau ţi-ar spune cuţu-cuţu, vino fidelule, vino la taica Pavlov. Pentru mulţi dintre noi sună chiar înjositor.
În capitalism, clientul e tratat drept stapîn. Chiar dacă el e perfect conştient de cum merg de fapt lucrurile; ei bine, atunci, în momentul acela magic, în care trebuie să scoată banu’ şi să fie servit, apăi se aşteaptă să fie servit cum se cuvine!
Este acesta încă un simptom, oarecum exponenţial, al faptului că specialiştii români asimilează greu lecţia pieţei libere. Ei învaţă că trebuie să îi facă pe plac clientului (printre altele prin programele de fidelizare), dar nu prind noima pură şi simplă a acestei reguli. Pe care unii ţărani tarabagii fără şcoală o stăpînesc de parc-ar fi luat MBA-ul.
Deocamdată cardurile “fidelizante” constituie un avantaj competiţional. E posibil însă, conform tendinţelor, să ne trezim cu carduri la toate cele (şi să nu le mai încapă nici un portofel) şi ca avantajele unora să fie comparabile, cvasi-echivalente, cu ale altora. Şi atunci? La care dintre ele renunţăm? (Răspunsul merită o admitere la MBA.)
Articol postat de Florin Dumitrescu acum o săptămînă pe Media lui Comanescu sub titlul (mda, cam prea tehnic…) Cardurile de fidelitate pot aduce beneficii încă şi mai mari… dacă li se maschează identitatea (hei, mai e treaz careva?!)

semnal 22 January 2007, 4 Comments

În ziua inaugurării noului site Fredo & Pidjin (by Erhan & Muscalu), TVR1, la 20:10, dă multi-premiatul documentar al lui Al. Solomon, al cărui afiş de Eugen Erhan a primit şi el o nominalizare la Portoroz, contribuind astfel la palmaresul peliculei. Afişul a fost pozat în Budapesta de un coleg BD-ist, care cel mai probabil a ignorat conexiunea dintre filmul românesc rulat la un cinema budapestan şi “tata lui Pidjin”.
Un gînd de recunoştinţă regizorului şi directorului de imagine Alexandru Solomon care m-a băgat în publicitate acum 13 ani, pe cînd le făcea creaţie celor de la Ideas Inc., agenţie desprinsă din RomKU şi ulterior devenită Euro RSCG Bucharest… Alecu Solomon mi-a dat primul meu job în publicitate. Care a fost acela? În alt episod…
Pînă atunci, vedeţi filmul şi cădeţi pe gînduri. E de teoria conspiraţiei, nu alta…
Uncategorized 22 January 2007, No Comments

“… Nenea Hardau, specimenul numit in fruntea Ministerului Educatiei, este [...] acel personaj care face greseli de exprimare, dar care nu se poate plimba decat in masina de 60.000$ , in conditiile in care profesorii au salarii de toata jena. Dom’le Hardau, Einstein umbla cu bicicleta, deci prin analogie, dumneavoastra ar trebui sa mergeti in patru labe si sa faceti ca trenul in gara la Sinaia.”
Hacky

… se cheamă “Striscia la notizia” (tradus aprox., “Şopîrliţa ştirilor”) şi e o emisiune veterană, de mare succes, de pe unul dintre canalele lui Berlusconi. Cronica… e aşadar o “franciză”, un format cumpărat de Prima (dar care nu e?!).
Marea diferenţa dintre copie şi original nu constă nici în bunăciunea bebeluşelor, nici în bogăţia decorului, nici în implicarea sponsorilor. Acestea sînt aspecte secundare. Deosebirea de substanţă dintre Stricia… şi Cîrco-cronică constă în faptul că emisiunea-mamă este zilnică (durează între 15 şi 30′) şi, mai ales, LIVE! NEÎNTREGISTRATĂ (în afară de reportaje şi anchete)!! Şi astfel mult, dar muuult mai SPONTANĂ!!! Chiar cu o uşoară tentă de ţăcăneală burlească (se simte filiera Commediei dell’arte…).
Ca să fiu echidistant, aşa cum cere CNA-ul, hai să dau şi argumentaţia Cîrcotaşilor, atunci cînd li se reproşează lipsa de fairplay faţă de victimele lor din alte show-uri TV, care comit bîlbe, da, dar pe viu; în timp ce ei de colo pot oricînd “să dea-napoi şi să tragă din nou”…
Ei bine, la atari critici, Cîrcotaşii ripostează cu conştiinţa împăcată (sau cel puţin aşa par), cum că ei fac zilnic un matinal live pe Kiss FM (cum ar veni, başca), în care îşi dau drumul la vervă şi spontaneitate…

cuvintele, parenting 19 January 2007, 2 Comments

Fi-miu (6 ani 1/2) e pasionat de geografie. Oricîte hărţi, atlase şi enciclopedii i-aş cumpăra, el trage tot la o hartă veche, a “Republicii Socialiste România”.
Drept pentru care mă pomenesc că am cu el următorul dialog:
- Eu ştiu ţările vecine ale României.
- Bravo. Zi-mi-le şi mie.
- Ungaria, Iugoslavia, Bulgaria şi Rusia.
- Rusia?
- Da, pe hartă scrie URSS, dar eu ştiu că asta e denumirea oficială a Rusiei.
- Mda, ai dreptate într-un fel… Dar ştii, hai să-ţi explic: harta aia e ceva mai veche. Iar Rusia era pe vremuri o mare împărăţie, aşa, un imperiu…
- Ca Imperiul Roman?
- Da, într-un fel. Iar URSS era denumirea acelui imperiu rusesc.
- Aha…
- Acum imperiul ăsta nu mai există, iar ţările care făceau parte din el sînt acum libere. Ţări cum ar fi Ucrrr…
- …raina!!!
- … şi Republica Mmm…
- … Moldova!!!
- … şi cu care se învecinează astăzi ţara noastră. Aşadar vecinii României sînt…
- Ucraina, Republica Moldova, Bulgaria, Ungaria şi Iugoslavia!
- Mda… Într-un fel… Dar ştii? Nu-i mai zice Iugoslavia…
- Cum să nu? Cînd am fost în Italia cu maşina şi am trecut prin Belgrad…
- Da, acum doi ani, îi zicea încă Iugoslavia sau Ser…
- … bia-Muntenegru!
- Da, aşa e, bravo! Numai că, ştii, între timp, de vreun an încoace, Muntenegrul s-a despărţit de Serbia, aşa că nu mai formează împreună Iugo…
- … slavia…
- Aşa că noi ne învecinăm acum cu Serbia simplă.
- Offf… E greu să le-nveţi pe toate…
- Mie-mi spui? Darămite să le trăieşti!
Uncategorized 19 January 2007, No Comments

(… în caz că interesează pe cineva, măcar ca bîrfă aşa, cum ar veni despre fotbal, Eurovision sau Uniunea Scriitorilor)

“La capitolul “urmaşu’ lu’ CTP”, se vehiculează două nume. Primul e al lui Robert Turcescu, devenit foarte vocal în ultima vreme, cu privire la halul în care a ajuns presa românească, după ce o gazetă de scandal a povestit cum se relaxează în pauzele de publicitate ale jurnalelor. Robert are un NGO de ziarişti profesionişti cu care vrea să reformeze presa românească, plină de prea mulţi ingineri după părerea [jurnalistu]lui Sută la sută. Al doilea nume e al lui Mihai Tatulici, care a şi inventat CRP la sfârşitul anilor ‘90 în chip de structură privată, iar în clipa de faţă, a rămas fără coledzi, adică funcţia de director de programe la Realitatea TV, după ce grila de toamnă, care a fost responsabilitatea lui, s-a lăsat cu scăderi de audienţă. Drept pentru care se spune că Tatulici pescuieşte mai rar cu SOV şi ar putea să încerce să prindă ceva în apele tulburi ale CRP-ului. S-ar putea ca Turcescu să se aleagă din chestia asta cu un cârlig înfipt în buză, că tot se poarta piercingul şi Robert se dă rocker pe la concertele Voltaj… “
Comanescu, CRP se descâlceşte. Nume vehiculate pentru posteritatea lui CTP: Turcescu şi Tatulici

Uncategorized 18 January 2007, No Comments

“Cand comunistii au stat la masa si-au gandit notiunea de bloc, cred ca asta au avut in cap. Blocul [Bucur] Obor este, in viziunea mea, expresia ideii de bloc in forma ei cea mai pura. Scara blocului arata efectiv ca o inchisoare in care locatarii sunt condamnati sa traiasca. [...] ma intreb cum o asemenea oroare nu a fost daramata. [...] Nu e vorba doar de distrugerea unor caramizi ci de a unei mentalitati bolnave menite sa creeze o masa uniforma de servitori.”
Tudor Prisacariu, Bükreş